/

ANALIZĂ Fermierii, care cer noi și noi pomeni de la stat, obțin profituri declarate uriașe. Rata profiturilor cultivatorilor de cereale, peste IT și cu 250% peste media națională

Fermierii, care cer noi și noi pomeni de la stat, obțin profituri declarate uriașe Foto: Agrointeligența

Fermierii, care în aceste zile cer, prin manifestații în forță, noi și noi pomeni de la stat, obțin profituri declarate uriașe, arată o analiză DeFapt.ro care se bazează pe date publice. Astfel, rata profiturilor cultivatorilor de cereale este peste cea din IT cu 8% și cu 250% peste media națională.

Citește și: Ce subvenții uriașe primesc agricultorii de la Uniunea Europeană, pe care o înjură acum. Trei sferturi din subvențiile de 40 miliarde EUR către fermieri, în ultimii 15 ani, au fost de la UE

Familia baronului PSD Paul Stănescu, noi profituri dacă cresc subvențiile

Presa relata, marți, cum a ajuns familia lui Paul Stănescu, secretar general al PSD, „stăpână” peste agricultura românească și cum s-a îmbogățit cu banii statului. Ștefan Alexandru Stănescu, fiul lui Paul Stănescu, deține parțial două companii agricole care exploatează a doua cea mai mare suprafață agricolă și a patra cea mai mare suprafață agricolă din topul APIA pentru subvenții. Ambele firme ale lui Ștefan Stănescu sunt în top 5 zone agricole exploatate și primesc bani de la statul român pentru a face agricultură.

Ștefan Alexandru Stănescu, fiul baronului, deține 97% din compania Agromec Visina, care își are sediul chiar în satul Vișina, județul Olt. Agromec Visina a declarat, în 2022, o cifră de afaceri de 31,5 milioane de lei și un profit de 4,4 milioane de lei.

Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu, deține firma Agromec Bucinișu, care este situată în satul Bucinișu, județul Olt. Agromec Bucinișu a avut, în 2022, o cifră de afaceri de 4,8 milioane de lei și un profit de 1,4 milioane de lei.

Fermierii, care cer noi și noi pomeni de la stat, obțin profituri declarate uriașe

Potrivit datelor analizate de DeFapt.ro, cifra de afaceri din întregul sector agricol este de peste 66 de miliarde de lei, profitul ajungând la 9,2 miliarde de lei – o rată de profitabilitate de 14%, pe întregul sector. Pentru comparație, sectorul IT are cifră de afaceri de circa 70 de miliarde de lei și profit de 9,7 miliarde de lei. În agricultură lucrează, oficial, 115.000 de persoane, în IT – peste 204.000. Rata de profitabilitate în IT este tot de 14%.

Însă, defalcat pe sectoare de producție, datele arată că cultivatorii de cereale au o rată de profitabilitate de 18%. Jumătate din profiturile din agricultură, ușor peste șase miliarde de lei, la o cifră de afaceri de 33,5 miliarde, provin de la acești fermieri, cultivatorii de cereale – exact cei care au protestat în ultimele zile extrem de vehement.

Citește și: VIDEO Șef la RAR cu mașini Uber la stradă, țeapă de peste 7,2 milioane de lei dată ANAF

Datele analizate de DeFapt.ro arată că creșterea cifrei de afaceri a cultivatorilor de cereale este fără precedent, cea mai mare la nivel național: dacă între 2017-2020 veniturile fluctuau între 19 și 20 de miliarde de lei, ele au sărit la 29 miliarde de lei în 2021 și la 33,5 miliarde lei în 2022.

Evoluția cifrei de afaceri a cultivatorilor de cereale
Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

5 comentarii

    • Articolul dumneavoastră este total neprofesionist și lipsit de date reale. În primul rand , făcând o paralela, comparați proful marilor retaileri, Metro, Selgros, Carrefour, etc cu micile magazine de cartier sau sate. În al doilea rand, puteați sa va documentați ușor pe site-ul APIA, unde găsești ușor faptul ca sunt peste 700.000 exploatații agricole, în fiecare dintre ele fiind implicați minim un om.
      Termin aici pentru ca oricum nu aveti pic de respect pentru agricultori.

  1. România țară jefuită din interior și exterior ! Politicienii ce nu au nicio pregătire profesională nu mai vorbim de experiență ” cel omorât de voi ,spuneți voi că a fost cizmar ,dar voi nici cizmar nu sunteți . Vă interesează doar câți banii Vă rămâne în buzunar din vânzări de terenuri ,foste fabrici, păduri resurse naturale sau din așa zisul armament de apărare ” fiare vechi ,, nu vă interesează retehnologizare industria națională ,ca profitul să rămână în România . Agricultura ,fermierii cât din terenul agricol mai este cultivata de fermierii români cât și ce profit au inpozitul și taxele se aplică la toți indiferent de origine ,națională ,politică ,prietenii neamuri ? Români plătesc tot felul de taxe și care an de an se tot măresc ! Energia verde la fel pe hartie se produce mai mult de cât se consuma dar România cumpără energie din exterior la preț mai mare ca energia pe care voi o vindeți . Unde este adevărul cine face ordine în România unde sunt intelectualii , academicienii , justiția . Ce a rămas din România ?

  2. Da, ancheta câștigurilor agricultorilor( fermierilor)care cer subvenții ,făcută de „Defapt.ro” este reala și f.adevarata.Am muncit pământul și cunosc profitul pe ha cultivat,ca dacă nu sar cistiga,ar fi renunțat sa îl exploateze.Sigur ca cei ce manifesta sunt cei mici care vor sa câștige și mai mult !

  3. De unde le mai scoateți oameni bunii? Dacă un om mănâncă doua pîini și unul nici una dacă facem o medie a mîncat fiecare cite o pîine asta este in agricultură profitul este la marile lanțuri de magazine și la treidrii de cereale Un calcul simplu nouă ne dă cu minus .Un hectar de cultura costă în 2023 undeva la 5000 de lei și iau că exemplu grîu la 0.8 lei kg cît grîu trebuie să producă un hectar că sa scoată macar cheltuielile dar numai punem faptul că toți fermierii au credite .Iar cu presa independentă așa ceva nu exista ! Întreb retoric pe cel care a scris acest articol cînd a fost ultima dată în piața sau într-o măcelărie dar nu în supermarket .E o vorbă că la fotbal și la agricultura ne pricepem toți. Să auzim de bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:28EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții
20:55Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente
19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar
13:29Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri
13:18Clotilde Armand ar câștiga fără emoții alegerile din Sectorul 1, arată un sondaj IPSOS comandat chiar de candidata USR. Alianța Dreapta Unită, la un pas să aibă majoritatea în Consiliul Local
12:44În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente
12:14Mielul și ouăle s-au scumpit cu 30-50% față de perioada de dinaintea Paștelui de anul trecut
11:41Ce sumă a câștigat Piedone în mod onest, muncind la pușcărie. Restul averii sale uriașe, donată copiilor
08:47IKEA nu a fost sancționată de Garda Forestieră după ce compania a fost acuzată de două ONG-uri că exploatează ilegal păduri din România
18:50Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită (analiză)
16:59Colac de salvare pentru Buzatu din Vaslui: o judecătoare a eliminat din dosar mai multe înregistrări. Procurorii DNA trebuiue să se decidă dacă mențin trimiterea în judecată
15:08Guvernul bagă 175 de milioane de euro în două stadioane, deși propriile estimări arată că nu mai sunt bani de pensii și salarii
12:47Misterioasa dispariție a candidatului Piedone: două zile de când nu a mai postat pe rețelele sociale și nu a mai apărut la TV. Retragerea sa ar ajuta-o pe Firea, și ea o apropiată a lui Voiculescu
12:03Firea candidează la 9 iunie pentru trei poziții complet diferite: vrea să fie europarlamentar, primar al Capitalei și consilier local. Nici Șoșoacă nu a reușit această performanță