Șefa savonistă a Curții de Apel București încearcă să explice 361 de schimbări de complet în 3 ani
Curtea de Apel București (CAB) anunță că, în ultimii trei ani, 361 de completuri de judecată și-au schimbat componența, însă toate modificările ar fi fost determinate „exclusiv de cauze obiective și legale”. Precizările vin după acuzațiile dintr-un documentar Recorder privind influențarea componenței completurilor pentru obținerea unor soluții favorabile. Reacția instanței după documentarul Recorder La aproape o lună după apariția documentarului Recorder, președinta CAB, Liana Arsenie, a transmis o informare publică de 10 pagini, prin care susține că dorește „clarificarea faptelor” și „o corectă înțelegere a realității instituționale”. Citește și: ANALIZĂ România închide ochii la cocaina intermediată de Venezuela, deși drogul inundă toată Europa Potrivit acesteia, schimbările de completuri sunt inerente activității unei instanțe de dimensiunea Curții de Apel București, care funcționează cu 218 judecători. 361 de modificări de completuri în trei ani Documentul prezintă o situație centralizată a modificărilor din ultimii trei ani, totalizând 361 de cazuri de schimbare a componenței completurilor. Conducerea instanței afirmă că aceste modificări au avut cauze obiective, prevăzute de lege, precum pensionări, promovări sau reveniri din concedii. Motivele schimbării completurilor: situația pe categorii Potrivit Curții de Apel București, principalele motive ale modificărilor sunt următoarele: Integrarea judecătorilor nou veniți în secții – 144 cazuri Pensionări și degrevări înainte de pensionare – 55 cazuri Promovări în carieră – 53 cazuri Degrevări din cauza complexității dosarelor – 41 cazuri Reveniri din concedii de maternitate și alte concedii – 48 cazuri Detașări – 20 cazuri Detașările includ 11 ca efect al promovării unor concursuri și 9 la alte instituții din sistemul judiciar. Principala cauză: integrarea judecătorilor nou veniți Potrivit interpretării prezentate de conducerea CAB, integrarea judecătorilor nou numiți reprezintă aproape 40% din modificări și reflectă: - ocuparea posturilor vacante - stabilizarea schemelor de personal - distribuirea echilibrată a volumului de activitate Pensionările și promovările reprezintă, cumulat, aproape 30% dintre situații, fiind catalogate drept „inevitabile și nediscreționare”. Concluzia Curții de Apel București În informarea transmisă, Liana Arsenie afirmă că datele prezentate de Recorder ar fi fost scoase din context: „Analiza celor 361 de modificări de completuri arată că acestea au fost determinate exclusiv de cauze obiective și legale (…) Prezentarea făcută de jurnaliștii de la Recorder rupe aceste date din context și creează suspiciuni nefondate, decredibilizarea instanței și o emoție publică periculoasă pentru statul de drept”, a declarat președinta CAB.