Ciucu a câștigat pentru Nicușor Dan
Ce s-ar fi întâmplat dacă Daniel Băluță ar fi câștigat Primăria București?
Administrativ, Capitala ar fi devenit captivă a unor rețele mafiote, cu toate consecințele de rigoare: corupție endemică, lipsă de transparență, stagnare.
Politic, afiliații PSD din PNL l-ar fi abandonat pe Ilie Bolojan încă de duminică seară, după exit poll-uri, grăbindu-i ieșirea de la Palatul Victoria și preluarea guvernării, de facto, printr-un proxy din PNL, de către PSD.
În paranteză fie spus, discuția despre cum Băluță ar fi preluat PSD-ul de la Grindeanu este pur și simplu stupidă acum: Grindeanu are nevoie de Băluță la fel de mult cum primarul de la Sectorul 4 are nevoie de actualul șef al PSD, proaspăt ales la Congres. Dacă va fi să fie o luptă între cei doi, aceasta se va da, eventual, prin 2027.
Care ar fi fost efectul asupra președintelui Nicușor Dan în cazul câștigării alegerilor de către Băluță? Sec: omul de la Cotroceni ar fi devenit o paiață a PSD, fără nici o pârghie reală de putere, cu consecițe devastatoare pe termen lung - numiri în Justiție și servicii secrete.
În cazul în care Anca Alexandrescu ar fi câștigar Primăria București, două scenarii ar fi fost foarte probabile.
Primul scenariu: PSD ar fi șantajat crunt PNL cu o aliere cu AUR și, astfel, ar fi ajuns (ca și în cazul în care Băluță ar fi fost primar general al Capitalei) să conducă de facto Guvernul și să-l izoleze pe Nicușor Dan la Cotroceni.
Al doilea scenariu: PSD chiar s-ar fi aliat cu AUR mai devreme sau mai târziu, eliminând USR de la guvernare și, cel mai probabil, și PNL, fără ca Nicușor Dan să aibă un cuvânt de spus: în fond, PSD + AUR (+ niște trădători din alte partide, poate) înseamnă majoritate parlamentară.
Acum, merită discutată varianta în care Cătălin Drulă ar fi câștigat Primăria București? Din capul locului, nu: Drulă nu avea nici o șansă nici măcar la locul al doilea și toată lumea știa asta, inclusiv președintele Nicușor Dan.
Pe scurt, nu e nimic de discutat aici.
E de reținut, însă, că Nicușor Dan nu avea absolut nici un interes ca Băluță sau Alexandrescu să câștige și nici o speranță ca Drulă să câștige.
Deci, singura sa variantă de joc era Ciprian Ciucu.
Ce determină victoria lui Ciucu?
Administrativ, Bucureștiul are acum șansa să nu fie ciopârțit și abandonat, Ciucu a demonstrat în Sectorul 6 că poate fi un manager eficient.
Politic, Ciucu poate fi un catalizator vital în perioada următoare: candidatura sa deja a atras REPER în tabăra Bolojan, a atras micul nucleu al lui Vlad Gheorghe, l-a readus pe Orban la bază.
Mai mult, Ciucu a declarat deja, cel puțin într-un interviu pentru DeFapt.ro, că își dorește un parteneriat cu președintele Nicușor Dan, că vrea coagularea unui "centru civic" în care să intre nu doar REPER și USR, ci chiar și SENS.
Și a mai spus ceva: că Bolojan nu e competitorul lui Nicușor Dan.
Sigur, o declarație care poate fi considerată blabla politic de campanie, dar care, tehnic, pentru câțiva ani de acum înainte, este pur și simplu factual corectă: Nicușor Dan și Ilie Bolojan au nevoie să fie parteneri în următorii doi-trei ani, cel puțin, nu adversari.
Iar alegerile prezidențiale din 2030 sunt foarte departe.
Ce câștigă Nicușor Dan din victoria lui Ciprian Ciucu?
Politic, câștigă doi parteneri la guvernare: USR și PNL.
Da, Nicușor Dan are deja ca partener la guvernare USR, dar un USR controlat încă de gruparea care l-a dat afară din USR: Barna, Drulă, Ghinea, Moșteanu.
Odată cu pierderea rușinoasă a lui Drulă, Dominic Fritz își poate exercita un control mai serios asupra USR, inclusiv bazându-se pe sprijinul informal al lui Nicușor Dan.
Practic, pierderea lui Drulă este o ocazie foarte bună pentru ca USR să se fortifice.
În ce privește PNL, tandemul Bolojan-Ciucu este singura zonă liberală cu care Nicușor Dan poate avea o discuție onestă și pragmatică iar ranforsarea acestui tandem nu poate decât să-i folosească agendei prezidențiale (numiri în Justiție și servicii secrete, politică externă, contracte militare).
Nicușor Dan este un politician de cursă foarte lungă. E suficient să ne amintim că a candidat de trei ori la Primăria București (2012, 2016 și 2020) până să câștige.
Și a reușit să coalizeze în jurul lui forțe electorale suficient de importante încât să devină nu doar primarul Capitalei, ci președintele României.
În lumea calculelor lui Nicușor Dan se folosesc multe ciorne complicate. Dar, în final, rezultatul e simplu și vizibil tuturor.
Prin victoria lui Ciprian Ciucu, Nicușor Dan a scăpat de câteva necunoscute dintr-o ecuație extrem de complexă. Multe alte calcule sunt încă de făcut.
Dar alegerea lui Ciucu ca primar general al Bucureștiului este o victorie esențială de etapă pentru Nicușor Dan, fără care toate calculele de până acum ar fi fost simple socoteli.