Momentul în care am realizat că Luca Niculescu este pesedistul de omenie de care are nevoie Olguța
Întreabă Oana Zamfir, la Antena 3: „Cred că, înainte de orice, domnule Niculescu, românii ar trebui să știe dacă de data aceasta ar putea avea la Palatul Victoria un om căruia să-i pese, pentru că în cazul domnului Bolojan am văzut cât de rea poate să fie lipsa de empatie. Ca atare, domnule Niculescu, înainte de orice calcul economic, vă veți gândi la fiecare român și la impactul pe care măsurile dumneavoastră îl vor avea asupra lui? Puteți să ne dați exemple din viața dumneavoastră când ați fost om înainte de orice?”
Întrebarea era adresată lui Luca Niculescu, secretar de stat în guvernul Bolojan. Bolojan, președinte al PNL, cu care Niculescu a negociat și de la care se pare că va primi voturi.
Dar premierul desemnat nici nu s-a gândit să o contrazică pe soția senatorului PSD. Dimpotrivă, prin răspunsul său a întărit faptul că Bolojan ar fi lipsit de „empatie”, în timp ce el va fi un adevărat iubitor de oameni: „Azi dimineață, când am plecat de acasă, mă așteptau trei pensionari. În fața casei. Îi cunosc pe toți cei din cartier, evident, ca să-mi spună despre problemele lor. Ei nu vorbesc de indexare. Spun «vrem pensii mai mari pentru că avem pensii mici și am lucrat toată viața». Le-am spus că la anul va exista, nu le-am spus o indexare a pensiilor, le-am spus că vor fi pensii mărite. Încă nu pot să spun cu cât”.
Vă rog să observați ce minunat e viitorul nostru premier: îi cunoaște pe toți pensionarii din cartierul său, discută cu ei, poate joacă o tablă sau discută despre cărți.
Merg mai departe cu lectura interviului său la Antena 3. Afirmă Cătălina Porumbel: „Este bine cunoscută relația bună pe care o aveți cu președintele francez Emmanuel Macron”!??? Bine cunoscută de unde? În franța sunt peste 160 de ambasade. Plus oficii economico-culturale, precum cel al Taiwanului. Elegant era să ne păstrăm un pic modestia, să respingem laudele jenantei ale angajatei Antenei 3. Dar Luca Niculescu a răspuns: „Deci, sigur că fiind ambasador în Franța, lucrând la Radio Delta și apoi la RFI, există această relație, dar România, înainte de toate”.
În două ore de interviu la Antena 3, Luca Niculescu nu a spus nimic despre:
- corupție
- privatizare („Trebuie făcută o reformă adevărată a companiilor de stat, care a început deja”!? Ce înseamnă reforma companiilor de stat?)
- banii pentru partide cu care se cumpără presa, inclusiv postul la care a vorbit, Antena 3
- reducerea numărului de primării
Pe scurt, încep să am sentimentul că Luca Niculescu este exact ceea ce trebuie PSD.
Unu, fiindcă în interiorul său el este un bugetar care nu pricepe nimic din problemele sectorului privat. Preocuparea sa se suprapune 100% peste cea a PSD: să crească pensiile de stat și salariile bugetarilor. Nimic despre vreo reducere a taxelor sau a birocrației statului obez.
Doi, uitându-mă ce bine s-a simțit când a fost tămâiat de angajații turnătorului Felix, cum l-au împachetat, cred că PSD va face același lucru. Îl va tămâia, îl va ține în vitrină, ca să ia pensia de la UE, iar baronimea își va face de cap, pe la spate.
Ce NU cred că va face Luca Niculescu: nu va vâna averi, pentru el și neamurile sale. Va fi un fel de Ion Iliescu de plastilină: un prea-cinstit în fruntea tâlharilor din peștera lui Ali-Baba. Iliescu îi mai certa, pentru că prea furau fără rușine și-i compromiteau mesajele. Luca Niculescu nu va face nici atât.