ANALIZĂ Cum ține gașca Savonea Justiția sub control: 65% din funcțiile de conducere, date prin delegare - datele judecătoarei Ramona Grațiela Milu din CSM
Cum ține gașca Savonea Justiția sub control: 65% din funcțiile de conducere, date prin delegare, arată datele judecătoarei Ramona Grațiela Milu din CSM. Informațiile ei au fost publicate de site-ul clujust.ro.
Cum ține gașca Savonea Justiția sub control
Milu scrie despre situații de „delegare dublă”, respectiv delegarea în funcții de conducere a unor judecători aflați deja în delegare în funcții de execuție de la alte instanțe. Ea oferă două exemple de la controversata Curte de Apel București:
- judecătoarea Pencea Adriana, delegată în funcție de execuție de la Tribunalul Giurgiu și delegată ca vicepreședinte al Curții de Apel București pentru o perioadă mai mare de un an
- judecătoarea Udrea Mirela Zina, delegată în funcție de execuție de la Tribunalul Giurgiu și delegată ca președinte al Secției a IV-a civilă a Curții de Apel București pentru o perioadă mai mare de un an
Potrivit lui Milu, „actualul model legislativ permite o centralizare excesivă a puterii, incompatibilă cu un corp profesional de înalt nivel, perfect capabil să participe real la procesul decizional”.
Ce arată analiza judecătoarei din CSM:
- Din 657 funcții de conducere (președinte, vicepreședinte de instanță, președinți de secții), 430 sunt ocupate prin delegare, respectiv 65,44%.
- La acestea se adaugă 7 funcții de conducere la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
- Nu este prevăzută o procedură transparentă și concurențială pentru delegare, în care judecătorii să se poată înscrie sau să își exprime acordul. Doar în situații izolate a existat o formă de competiție informală, determinată de manifestarea interesului mai multor colegi
- În anul 2025, în cadrul Secției pentru judecători: au fost dispuse 345 delegări în funcții de conducere; au fost aprobate 521 prelungiri de delegări. Un record a fost înregistrat în ședința din 9 iulie 2025, când s-au dispus: 50 delegări și 91 prelungiri de delegări
„Susțin, de principiu, revenirea la ocuparea prin concurs a funcțiilor de vicepreședinte, similar funcțiilor de președinte, așa cum prevedea legislația anterioară anului 2022. Orice funcție de conducere trebuie să fie ocupată printr-o procedură obiectivă și competitivă, care să confere legitimitate, profesionalism și autoritate reală”, propune judecătoarea.