VIDEO Prisacariu și Marian demontează, la podcastul „Cum e, de fapt?”, propaganda PSD a reformelor în administrația locală
Cătălin Prisacariu și Mircea Marian au demontat, la podcastul „Cum e, de fapt?”, noua direcție a propagdandei PSD: prea-curajoasa reformă a administrației locale. Ea va fi îngropată prin aliații neoficiali ai PSD: AUR și UDMR.
Citește și: George Simion revine la Digi 24 după ce i-a umilit pe jurnaliștii acestui post, în mai 2025
UDMR are nevoie disperată de primari și consilieri, în special în Harghita și Covasna, așa că e firesc să nu vrea dispariția unor localități prin reforma administrației locale. Dar AUR acționează exclusiv pentru PSD, nu din interes propriu. Iar problema cea mai mare o are PSD, care pierde enorm la o eventuală reorganizare teritorială.
„Intră în scenă acest cuplu tragicomic, AUR-UDMR, care spune că se opune”
Iar Mircea Marian crede că, înainte de anunțul PSD că susține comasarea micilor localități, primarii social-democrați au fost anunțați că totul e o farsă și că nu e nevoie să se îngrijoreze.
„Prisacariu: Vorbim despre un nou episod de dragoste contra naturii politice între AUR și UDMR. Practic se creează un pol politic în România care ar putea fi numit «aur de mere». Nu este prima oară când cele două formațiuni politice colaborează, care da, teoretic, ar trebui să fie cu totul incompatibile. De data aceasta, ținta comună a AUR și UDMR este comasarea localităților mici și foarte mici din România, a comunelor. Un proiect care surprinzător este susținut cel puțin la vedere de PSD. AUR și UDMR spun însă că nu vor accepta nici în ruptul capului să dispară miile de comune din România, care nu au nici după ce bea apă, bugetul lor... Mircea, am mai vorbit despre această petardă a PSD, care i-a dat...Că, da, de acolo a plecat povestea.
La scurt timp după ce a fost instalat la Palatul Victoria premierul Luca Niculescu sau, după cum am zis în episodul anterior, după ce i s-a pus capul în geam la guvern, PSD a venit prin vocea președintelui de partid, Sorin Grindeanu, și i-a trasat premierului această sarcină: să meargă în Parlament să-și asume răspunderea pentru proiectul comasării unităților administrativ teritoriale care nu bifează nu știu ce țintă de populație, cam asta e...care sunt mai mici decât, nu știu ce, 1000 de oameni. Da. Și atunci tu ai spus, iar eu am fost de acord cu tine, ăsta este un fonfleu politic al PSD. Pentru a abate atenția de la chestiuni mai complicate, cum ar fi rectificarea bugetară, lipsa banilor mai precis, mai ales pentru 2027 și așa mai departe. Dar acum intră în scenă, da, pare pasul doi...intră în scenă acest cuplu tragicomic, AUR-UDMR, care spune că se opune, ceea ce pare foarte convenabil, nu, pentru PSD.
Marian: În cazul UDMR-ului, ei ar pierde. Deci UDMR-ul are 200 de primari și 2500 de consilieri locali. Primarii nu mai au acum influența aceea uriașă pe care o aveau acum câțiva ani ca să-ți controleze tot electoratul, mai ales în mediul rural. E clar că au pierdut de sub control, dar sunt acolo niște funcții. Orice primărie înseamnă nu doar primarul, viceprimar, consilier local, secretar de organizație, șofer, Dumnezeu știe ce. Deci UDMR-ul, având 200 de primării, nu doar de primari și câteva sute sau 2500 de consilieri locali, își vede infrastructura de partid trimisă în șomaj în mare măsură”.