miercuri 26 martie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Economie 25 martie 2025

Un miliard de euro investiți în exploatarea gazelor și petrolului din onshore înseamnă 5,8 miliarde euro în plus la PIB - studiu Deloitte

Un miliard de euro investiți în exploatarea gazelor și petrolului, 5,8 miliarde euro în plus la PIB Foto: Facebook FPG
Un miliard de euro investiți în exploatarea gazelor și petrolului, 5,8 miliarde euro în plus la PIB Foto: Facebook FPG

Un miliard de euro investiți în exploatarea gazelor și petrolului din onshore înseamnă 5,8 miliarde euro în plus la PIB, arată un studiu Deloitte Consultanță pentru Federaţia Patronală a Energiei (FPE). Potrivit acestui studiu, o asemenea investiție ar genera 4,2 miliarde euro din impactul direct și indirect și 1,6 miliar de euro din „impactul indus”. 

Citește și: Guvernul Ciolacu II se adâncește în datorii: deficit de 30 de miliarde lei, 1,58% din PIB, în februarie - presă

Un miliard de euro investiți în exploatarea gazelor și petrolului, 5,8 miliarde euro în plus la PIB

„În ceea ce priveşte impactul în ocuparea forţei de muncă, această investiţie creează pe o perioadă de un an de investiţie şi 10 ani de producţie aproximativ 43.500 de locuri de muncă, creează locuri de muncă noi sau menţine locuri de muncă existente, dintre care peste 27.000 de locuri de muncă ca urmare a impactului direct şi indirect pe lanţul valoric.

Impactul la bugetul de stat este unul semnificativ, de 3,1 miliarde de euro, din care cea mai mare parte o reprezintă taxele şi impozitele plătite de actorii din sectorul de petrol şi gaze onshore, circa 2,9 miliarde euro contribuiţi pe o perioadă de 10 ani", a afirmat Ovidiu Popescu, partener coordonator al practicilor sustenabilitate şi de energie la Deloitte, în cadrul unei conferinţe de presă.

Studiul menționează că:

  • Dependența României de importul de gaze naturale a fost circa 5% în 2023, cea mai scăzută din UE, unde aproape 90% din consum a fost import
  • România se numără printre țările UE cu cele mai mari rezerve de gaze naturale, estimate la 720 milioane bep conform Anuarului de statistici energetice 2022 al UN
  • România se situa în topul producătorilor de petrol din UE în 2023, cu o producție internă de 20,8 milioane bep, dupăItalia (30,5milioane bep) și Danemarca (21,1milioane bep)

În studiu se insistă că „investițiile sunt esențiale pentru a spori producția și a asigura securitatea energetică pe termen lung”, mai ales pentru că „majoritatea zăcămintelor de petrol din România au ajuns la maturitate”, iar producția este în scădere. 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
Ultima oră