/

Bucureștiul lui Nicușor Dan, rating cu patru trepte peste cel al României, obținut de guvernarea Ciolacu

Bucureștiul lui Nicușor Dan, rating cu patru trepte peste cel al României Foto: Facebook

Bucureștiul lui Nicușor Dan are rating Fitch cu patru trepte peste cel al României, obținut de guvernarea Ciolacu. Precizarea a fost făcută chiar de edilul-șef al Capitalei, Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook.

Citește și: GALERIE FOTO Fostul premier social-democrat al Finlandei, Sanna Marin, s-a dezlănțuit: în haine și cu bijuterii de lux, circulând cu Mercedesul, participă la Paris Fashion Week

Bucureștiul lui Nicușor Dan, rating cu patru trepte peste cel al României

„Agenția Fitch reconfirmă profilul individual de credit al Bucureștiului la „a”, patru trepte deasupra ratingului României BBB-, confirmând eforturile noastre de a stabiliza financiar municipalitatea.

Agenția reține că acest lucru se întâmplă în ciuda presiunilor asupra bugetului care rezultă din creșterea prețurilor, a constrângerilor macroeconomice ca urmare a războiului din Ucraina și datorită implementării unui plan ambițios de investiții.

Un indicator relevant luat în calcul în evaluare este ajustarea cheltuielilor la venituri (Expenditure Adjustability) unde calificativul Bucureștiului este «Mai puternic» (Stronger).
Important este de asemenea calificativul «aa» pentru sustenabilitatea împrumuturilor, în perspectiva împrumuturilor viitoare necesare pentru noi tramvaie, modernizarea liniilor de tramvai, termoficare”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.

Azi, ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, s-a lăudat cu ratingul acordat României de Fitch și S&P.

Boloș se laudă că se va putea împrumuta mai ieftin

„După ratingul Fitch, primim o nouă veste bună: S&P ne reconfirmă ratingul şi perspectiva stabilă. O nouă recunoaştere a angajamentului ferm pe care îl avem de a menţine stabilitatea economică, a controla deficitul bugetar şi a promova reformele structurale. De ce este important pentru noi? Ne ajută să accesăm pieţele de capital la costuri mai reduse şi să atragem mai multe investiţii străine în România. Pentru oameni înseamnă crearea de locuri de muncă, salarii mai mari şi îmbunătăţirea calităţii vieţii”, a scris Boloş.

Potrivit acestuia, în evaluarea sa, S&P evidenţiază angajamentele de a continua reformele şi agenda fiscală echilibrată şi credibilă pe termen mediu susţinute de Strategia de redresare şi rezilienţă a României. De asemenea, subliniază rezilienţa de care a dat dovadă piaţa muncii din ţara noastră precum şi creşterea salariului real în martie 2023, mai devreme decât în multe alte ţări din Europa Centrală şi de Est.

”Cum se îmbunătăţeşte acest rating? Prin reducerea structurală a deficitului fiscal şi a deficitului de cont curent. Mai simplu, să ai cheltuieli mai mici decât încasezi. Ceea ce ne cere şi Comisia Europeană, dacă vrem să primim toţi banii europeni care ne sunt alocaţi pentru autostrăzi, şcoli, sistem de canalizare şi mulţi alţi vectori ai dezvoltării care ne influenţează fiecare zi din viaţă. S&P a confirmat, de asemenea, că pachetul de măsuri asumat de Guvernul României este vital în acest sens”, a adăugat ministrul.

S&P anticipează o creștere de doar 2,3%

Agenţia de rating S&P a reconfirmat, în data de 13 octombrie 2023, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă, informează sâmbătă Ministerul Finanţelor. Conform MF, decizia reconfirmării ratingului suveran şi a menţinerii perspectivei stabile este susţinută, în opinia agenţiei, de nivelul redus al datoriei externe şi guvernamentale, precum şi de perspectivele solide de creştere.

Totodată, S&P anticipează că angajamentele României în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (MRR) al UE vor continua să fie o ancoră pentru reformele politice şi fiscale.

În opinia agenţiei, economia României va înregistra o creştere de 2,3% în anul 2023, respectiv de aproape 4% în medie până în anul 2026, în condiţiile în care ţara noastră va beneficia de fonduri europene importante atât din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, cât şi din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (MRR).

Rating mai bun, când scade deficitul

Principalii factori ce pot conduce la îmbunătăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei sunt reducerea structurală a deficitului fiscal şi a deficitului de cont curent, precum şi îmbunătăţirea susţinută a performanţei economice a României. Totodată, scăderea costurilor serviciului datoriei publice guvernamentale prin îmbunătăţirea structurii datoriei poate reprezenta un alt factor pozitiv.

„Agenţia ar putea decide înrăutăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei dacă se va înregistra o creştere reală a economiei semnificativ sub aşteptările actuale ale agenţiei şi dacă eforturile guvernamentale sunt insuficiente pentru consolidare fiscală pe termen mediu pentru reducerea sustenabilă a deficitelor”, precizează MF.

Citește și: Judecătoarea drogată de la Suceava, relație amoroasă cu un traficant de droguri. Complicele ei, cămătar care răpea oameni și-i bătea pe câmp

În data de 8 septembrie 2023, Agenţia de rating Fitch a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

19:16Rusia a doborât avionul Azerbaijan Airlines, ucigând 38 de persoane, crezând că e o dronă rusească – surse
14:27Antena 3 și alte publicații afiliate PSD au cenzurat acuzațiile că Ciolacu și-a falsificat facturile pentru zborul cu Nordis
13:07Portugalia a raportat un excedent bugetar de 1% din PIB. Anul anterior fusese 1,2% din PIB
12:46Noi probe că Ciolacu și-ar fi falsificat așa-zisele facturi pentru plimbările cu Nordis: „Nu au fost emise în 2022, an în care acesta a călătorit cu avioane private”
23:22Boarding Pass demontează așa-zisele facturi prezentate de Ciolacu pentru a justifica zborurile private pe banii Nordis: „E puțin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022”
22:17BREAKING Ciolacu prezintă trei hârtii despre care susține că ar fi chitanțele plăților sale pentru călătoriile cu un avion charter Nordis, alături de Laura Vicol
20:45Mai bun de Crăciun: a furat o mașină, s-a îmbătat și a condus-o cu 167 km/h în localitate. A fost arestat
20:36Și studenții protestează, la Belgrad, împotriva mușamalizării accidentului de la gara din Novi Sad în care au murit 15 persoane
20:28Hamas „pune noi obstacole în negocierile” privind ostaticii din Gaza, acuză Israelul
20:21O navă comercială a Ministerului rus al Apărării a fost ținta unui „atac terorist” în Mediterană care a dus la scufundarea sa, acuză Moscova
17:18Cât mai costă Andra pe bani publici: concert de 48.000 de euro la Măgurele, la pachet cu doi cântăreți mult mai slab cotați
16:01Șase dintre ostaticii din Gaza au fost uciși când trupele israeliene se apropiau de locul în care erau ținuți
15:55Furie și stupoare în Panama după ce Trump a amenințat că va prelua controlul asupra canalului omonim
15:47Sonda spațială Parker a NASA, la cea mai mică distanță de Soare de la Icar încoace
15:40Aproape jumătate din cei aflați la bordul avionului Azerbaijan Airlines care s-a prăbușit au supraviețuit, dar unii sunt în stare critică