Mintia privată e o afacere de succes, Iernutul de stat e în comă. Statul, incapabil să gestioneze proiecte mari

În plin scandal politic privind intenția Guvernului de a lista noi companii de stat la bursă, dezbaterea publică pare blocată într-o opoziție simplistă: stat versus privat.

Pe de o parte, PSD și AUR invocă riscuri strategice și pierderea controlului asupra resurselor.

Pe de alta, Executivul argumentează nevoia de eficientizare și capitalizare.

Dincolo de retorică, două cazuri concrete din sistemul energetic românesc: Centrala Mintia și Centrala Iernut.

Prima, abandonată de stat și revitalizată de capital privat. A doua, păstrată sub control public și blocată ani la rând într-un proiect neterminat.

Două povești, o întrebare: este statul român capabil să gestioneze eficient proiecte industriale majore?

Mintia: de la simbol industrial la colaps și relansare privată

Istoria Centralei Mintia este, în multe privințe, istoria economiei românești post-comuniste.

Citește și: Primele dezertări din PSD: primarul Robert Negoiță îl susține pe Bolojan, un deputat trece la PNL

Construită în anii ’60 și pusă în funcțiune în 1969, centrala a devenit rapid unul dintre pilonii sistemului energetic, cu o capacitate de aproximativ 1.300 MW și un rol esențial în alimentarea cu energie electrică și termică a zonei Deva.

Perioada de glorie (1969 – 1990)

Lucrările au început în 1966, pe malul Mureșului, iar primul grup energetic a fost pus în funcțiune în 1969.

A devenit rapid una dintre cele mai mari centrale termoelectrice din România, cu o putere instalată de 1.285 MW (împărțită în 5 grupuri de 210 MW și unul de 235 MW).

Era supranumită „Steaua de pe Mureș” și furniza energie electrică pentru sistemul național și energie termică (căldură și apă caldă) pentru orașul Deva.

Funcționa în principal pe huilă extrasă din Valea Jiului, fiind motorul economic al zonei.

Declinul și agonia (1990 – 2021)

După 1990, tehnologia era învechită.

Nu s-au făcut investiții majore pentru modernizarea arzătoarelor sau pentru reducerea noxelor.

Odată cu aderarea la UE, standardele de mediu s-au înăsprit.

Mintia a devenit un mare poluator, neavând instalații de desulfurare conforme.

Au început, de asemenea, problemele financiare.

Centrala a fost integrată în Complexul Energetic Hunedoara (CEH) în 2012.

Acesta a acumulat datorii uriașe către stat și furnizori.

Închiderea și disponibilizări

În ultimii ani, centrala Mintia funcționa sporadic, doar când prețul energiei era foarte mare sau când existau subvenții.

În martie 2021, din cauza lipsei autorizației de mediu și a stocurilor de cărbune, centrala a fost oprită, fără perspective reale de repornire, iar cei aproximativ 700 de angajați au fost disponibilizați.

Privatizarea din 2022

Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvență, iar activele Mintia au fost scoase la licitație de către administratorul judiciar.

După mai multe încercări eșuate, în august 2022, centrala a fost cumpărată de Mass Global Energy Rom (Mass Group Holding), parte a unui grup internațional cu capital irakian.

Condițiile statului

România era condusă atunci de guvernul Nicolae Ciucă, într-o coaliție formată din PNL, PSD și UDMR.

Ministerul Energiei a impus cumpărătorului obligația de a realiza o investiție de minim 600 de milioane de euro până în 2026, pentru a construi o nouă capacitate pe gaze de cel puțin 800 MW.

Tranzacția s-a ridicat la 91,2 milioane de euro (fără TVA).

În doar câțiva ani, Mintia a trecut de la ruină industrială la unul dintre cele mai ambițioase proiecte energetice din Europa de Est.

Era Mass Global Energy (2023 – 2026)

Grupul irakian a decis să nu cârpească vechea infrastructură, ci să o demoleze aproape integral pentru a construi de la zero o centrală ultramodernă.

Proiectul actual a depășit cu mult cerințele minime, ajungând la o investiție estimată la 1,4 miliarde de euro și o capacitate de 1.700 MW.

Noua centrală utilizează tehnologie superioară, precum turbine Siemens de ultimă generație, pregătite să funcționeze în viitor și cu un amestec de hidrogen.

Centrala Iernut: control de stat, un deceniu de întârzieri

Istoria CTE Iernut este diferită de cea a Mintiei tocmai pentru că centrala a rămas sub controlul statului, prin Romgaz.

În teorie, acest lucru trebuia să garanteze stabilitate, investiții coerente și integrarea producției de gaze cu producția de energie electrică.

În practică, proiectul noii centrale a devenit unul dintre cele mai vizibile exemple de modernizare întârziată din sistemul energetic românesc.

Perioada de început (1963–1990)

Centrala de la Iernut a fost pusă în funcțiune între 1963 și 1967 și a devenit una dintre capacitățile importante de producție din centrul țării.

Potrivit raportărilor Romgaz, avea o putere instalată de 800 MW, fiind compusă din șase grupuri energetice: patru grupuri de câte 100 MW, de fabricație cehoslovacă, și două grupuri de câte 200 MW, de fabricație sovietică.

Amplasarea ei între Iernut și Cuci, pe malul stâng al Mureșului, într-o zonă cu acces la gaz metan, apă industrială și rețele de evacuare a puterii, i-a dat de la început un rol strategic în Sistemul Energetic Național.

Spre deosebire de Mintia, construită pe logică de termocentrală pe cărbune, Iernut a funcționat pe gaze naturale.

Tocmai această particularitate explică de ce a rămas relevantă mult după 1990: gazul a fost privit drept combustibilul de tranziție, mai flexibil și mai puțin poluant decât cărbunele.

Iernut apare ca un „nod important” în SEN, adică o centrală utilă nu doar prin producție, ci și prin poziționare și funcțiile de sistem pe care le poate susține.

Preluarea de către Romgaz (2013)

Momentul decisiv pentru noua identitate a centralei a venit la 1 februarie 2013, când Romgaz a preluat CTE Iernut de la Electrocentrale București.

Compania a anunțat oficial atunci că a preluat „controlul unic direct” asupra activelor centralei, în baza unui memorandum guvernamental și a deciziilor corporative și de concurență necesare.

Mecanismul economic al tranzacției a fost, la rândul lui, important.

În rapoartele financiare ulterioare, Romgaz explică faptul că preluarea a avut loc în schimbul stingerii unei datorii de 653 milioane lei a Electrocentrale București, sumă pentru care fusese constituit anterior provizion.

Asta înseamnă că Iernut nu a fost doar o achiziție de active, ci și o mutare de compensare financiară, prin care Romgaz a încercat să transforme o creanță dificil de recuperat într-un activ energetic strategic.

De aici începe și schimbarea de profil a companiei.

Romgaz nu mai rămânea doar producător și furnizor de gaze, ci intra explicit în zona producției de energie electrică, într-o logică de integrare verticală.

În teorie, era o decizie logică: compania își putea valorifica propriul gaz într-o centrală proprie, crescându-și marja de control pe lanțul energetic.

Saga întârzierilor (2016–2023)

În 2016, Romgaz a făcut pasul care trebuia să transforme Iernut într-un simbol al modernizării: a semnat contractul de lucrări nr. 13384/31.10.2016 cu asocierea Duro Felguera S.A. și Romelectro S.A. pentru realizarea „la cheie” a unei noi centrale în ciclu combinat cu turbine pe gaze.

Valoarea estimată a contractului era de 268.836.329,82 euro fără TVA, iar termenul de finalizare prevăzut era de 36 de luni de la intrarea în vigoare a contractului.

Tot Romgaz preciza că investiția urmărea creșterea randamentului la minimum 56%, încadrarea în cerințele de mediu și mărirea siguranței în exploatare.

Proiectul care trebuia să fie gata în jurul anului 2019–2020 a intrat într-o spirală de întârzieri.

Romgaz arată în rapoartele sale că asocierea nu a finalizat lucrările până la termenul stabilit prin actul adițional din 2020, iar în aprilie 2021 compania a notificat rezilierea contractului inițial, invocând încălcarea constantă a obligațiilor contractuale.

După litigii, revenirea la Duro Felguera

Însă, după litigii și negocieri, Romgaz a revenit tot la Duro Felguera.

La 3 aprilie 2023, compania a încheiat un nou contract, nr. 40928/03.04.2023, cu Duro Felguera, pentru „finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune” a obiectivului.

Valoarea noului contract era de 344.925.922 lei fără TVA, iar termenul de finalizare era de 16 luni de la ordinul de începere a lucrărilor, cu posibilitatea de prelungire conform contractului.

Ordinul de începere a fost dat la 1 august 2023.

Statutul actual: aproape gata, dar încă neterminată

În septembrie 2025, Romgaz a transmis notificarea de reziliere a contractului semnat în 2023, invocând nerespectarea obligațiilor contractuale, inclusiv a termenelor de execuție.

La 13 octombrie 2025, compania a informat oficial investitorii că acel contract a încetat prin reziliere și că a pornit formalitățile pentru executarea garanțiilor constituite de Duro Felguera.

În prezent, după 13 ani de la preluarea centralei, proiectul este foarte aproape de finalizare.

În raportul anual preliminar pentru 2025, Romgaz preciza că, la 31 decembrie 2025, noua centrală era realizată în proporție de aproximativ 97,5% și că societatea și-a constituit o echipă de proiect cu obiectivul de a o pune în funcțiune până la finalul anului 2026.

Separat, într-un act adițional la contractul de finanțare din Planul Național de Investiții, publicat la începutul lui 2026, compania a arătat că data finalizării investiției, confirmată prin punerea în funcțiune, nu poate depăși 31 decembrie 2026.