vineri 24 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Autor: Ramona Emilian

7128 articole
Ramona Emilian

Eveniment

Cum arăta România acum milioane de ani: climat de savană și hiene. Cercetare revoluționară la Iași

O cercetare realizată de Dumitru-Daniel Badea de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași schimbă perspectiva asupra trecutului geologic al României, indicând că zona Iașului avea cândva un climat de tip savană. România preistorică, hiene și climat de savană Analiza fosilelor de microvertebrate, precum rozătoare și mamifere mici, a permis reconstituirea unui ecosistem vechi de milioane de ani, complet diferit de cel actual. Citește și: EXCLUSIV Ministrul Darău, cu șefa de cabinet la Bruxelles pe bani publici. Adriana Miron, făcută funcționar public prin subterfugii legale pe repede înainte Printre descoperirile relevante se numără și dovezi ale existenței unor specii precum hiena, sugerând o biodiversitate neașteptată pentru această regiune. O piesă esențială a cercetării este un craniu de hienă, aflat încă în curs de studiu și care ar putea aduce noi informații despre fauna preistorică din România. Continuarea, în Ziarul de Iași

România preistorică, hiene și climat de savană (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Viorel Rusu pierde definitiv procesul ARCA (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Dosarul ARCA, decizie definitivă: Viorel Rusu pierde procesul cu firma asociată lui Costel Alexe

Curtea de Apel București a decis definitiv în procesul privind marca ARCA, respingând acțiunea firmelor controlate de omul de afaceri Viorel Rusu împotriva societății asociate familiei lui Costel Alexe. Viorel Rusu pierde procesul ARCA Instanța a stabilit că Rustrans SRL și Arca România SRL nu pot bloca utilizarea mărcii de către Corporex SRL, compania care administrează parcul de agrement din Sculeni. Citește și: EXCLUSIV Ministrul Darău, cu șefa de cabinet la Bruxelles pe bani publici. Adriana Miron, făcută funcționar public prin subterfugii legale pe repede înainte Decizia confirmă soluția inițială pronunțată de Tribunalul București și menținută de Curtea de Apel București, care a considerat că nu se impune o măsură urgentă. În urma hotărârii definitive, firmele din Bacău sunt obligate să plătească peste 12.000 de lei cheltuieli de judecată către Corporex SRL. Continuarea, în Ziarul de Iași

Shaorma, preferință culinară la Iași (sursa: Pexels/HamZa NOUASRIA)
Eveniment

Iașiul, capitala shaormei: peste 10.000 de porții consumate zilnic într-un oraș dominat de tineri

Peste 10.000 de shaorma sunt consumate zilnic în Iași, potrivit estimărilor din industrie, fenomen alimentat de ritmul alert al vieții urbane și de populația tânără numeroasă. Shaorma, preferințeă culinară la Iași În acest context, fast-food-ul domină preferințele culinare, iar shaorma s-a impus ca produs vedetă, adaptat gusturilor locale fără a-și pierde esența. Citește și: EXCLUSIV Ministrul Darău, cu șefa de cabinet la Bruxelles pe bani publici. Adriana Miron, făcută funcționar public prin subterfugii legale pe repede înainte Topul restaurantelor din Iași este condus de Mado Corporation SRL, cu afaceri de 55,76 milioane de lei în 2024, urmat de Vivo Street-Food (45,5 milioane lei) și Duk Food SRL – Mamma Mia (36,28 milioane lei). Popularitatea acestor branduri confirmă apetitul crescut al ieșenilor pentru mâncare rapidă și accesibilă. Continuarea, în Ziarul de Iași

Mintia și Iernut, incapacitatea statului român (sursa: Romgaz)
Eveniment

Mintia privată, un succes, Iernutul de stat e în comă. Statul, incapabil să gestioneze proiecte mari

În plin scandal politic privind intenția Guvernului de a lista noi companii de stat la bursă, dezbaterea publică pare blocată într-o opoziție simplistă: stat versus privat. Pe de o parte, PSD și AUR invocă riscuri strategice și pierderea controlului asupra resurselor. Pe de alta, Executivul argumentează nevoia de eficientizare și capitalizare. Dincolo de retorică, două cazuri concrete din sistemul energetic românesc: Centrala Mintia și Centrala Iernut. Prima, abandonată de stat și revitalizată de capital privat. A doua, păstrată sub control public și blocată ani la rând într-un proiect neterminat. Două povești, o întrebare: este statul român capabil să gestioneze eficient proiecte industriale majore? Mintia: de la simbol industrial la colaps și relansare privată Istoria Centralei Mintia este, în multe privințe, istoria economiei românești post-comuniste. Citește și: Primele dezertări din PSD: primarul Robert Negoiță îl susține pe Bolojan, un deputat trece la PNL Construită în anii ’60 și pusă în funcțiune în 1969, centrala a devenit rapid unul dintre pilonii sistemului energetic, cu o capacitate de aproximativ 1.300 MW și un rol esențial în alimentarea cu energie electrică și termică a zonei Deva. Perioada de glorie (1969 – 1990) Lucrările au început în 1966, pe malul Mureșului, iar primul grup energetic a fost pus în funcțiune în 1969. A devenit rapid una dintre cele mai mari centrale termoelectrice din România, cu o putere instalată de 1.285 MW (împărțită în 5 grupuri de 210 MW și unul de 235 MW). Era supranumită „Steaua de pe Mureș” și furniza energie electrică pentru sistemul național și energie termică (căldură și apă caldă) pentru orașul Deva. Funcționa în principal pe huilă extrasă din Valea Jiului, fiind motorul economic al zonei. Declinul și agonia (1990 – 2021) După 1990, tehnologia era învechită. Nu s-au făcut investiții majore pentru modernizarea arzătoarelor sau pentru reducerea noxelor. Odată cu aderarea la UE, standardele de mediu s-au înăsprit. Mintia a devenit un mare poluator, neavând instalații de desulfurare conforme. Au început, de asemenea, problemele financiare. Centrala a fost integrată în Complexul Energetic Hunedoara (CEH) în 2012. Acesta a acumulat datorii uriașe către stat și furnizori. Închiderea și disponibilizări În ultimii ani, centrala Mintia funcționa sporadic, doar când prețul energiei era foarte mare sau când existau subvenții. În martie 2021, din cauza lipsei autorizației de mediu și a stocurilor de cărbune, centrala a fost oprită, fără perspective reale de repornire, iar cei aproximativ 700 de angajați au fost disponibilizați. Privatizarea din 2022 Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvență, iar activele Mintia au fost scoase la licitație de către administratorul judiciar. După mai multe încercări eșuate, în august 2022, centrala a fost cumpărată de Mass Global Energy Rom (Mass Group Holding), parte a unui grup internațional cu capital irakian. Condițiile statului România era condusă atunci de guvernul Nicolae Ciucă, într-o coaliție formată din PNL, PSD și UDMR. Ministerul Energiei a impus cumpărătorului obligația de a realiza o investiție de minim 600 de milioane de euro până în 2026, pentru a construi o nouă capacitate pe gaze de cel puțin 800 MW. Tranzacția s-a ridicat la 91,2 milioane de euro (fără TVA). În doar câțiva ani, Mintia a trecut de la ruină industrială la unul dintre cele mai ambițioase proiecte energetice din Europa de Est. Era Mass Global Energy (2023 – 2026) Grupul irakian a decis să nu cârpească vechea infrastructură, ci să o demoleze aproape integral pentru a construi de la zero o centrală ultramodernă. Proiectul actual a depășit cu mult cerințele minime, ajungând la o investiție estimată la 1,4 miliarde de euro și o capacitate de 1.700 MW. Noua centrală utilizează tehnologie superioară, precum turbine Siemens de ultimă generație, pregătite să funcționeze în viitor și cu un amestec de hidrogen. Centrala Iernut: control de stat, un deceniu de întârzieri Istoria CTE Iernut este diferită de cea a Mintiei tocmai pentru că centrala a rămas sub controlul statului, prin Romgaz. În teorie, acest lucru trebuia să garanteze stabilitate, investiții coerente și integrarea producției de gaze cu producția de energie electrică. În practică, proiectul noii centrale a devenit unul dintre cele mai vizibile exemple de modernizare întârziată din sistemul energetic românesc. Perioada de început (1963–1990) Centrala de la Iernut a fost pusă în funcțiune între 1963 și 1967 și a devenit una dintre capacitățile importante de producție din centrul țării. Potrivit raportărilor Romgaz, avea o putere instalată de 800 MW, fiind compusă din șase grupuri energetice: patru grupuri de câte 100 MW, de fabricație cehoslovacă, și două grupuri de câte 200 MW, de fabricație sovietică. Amplasarea ei între Iernut și Cuci, pe malul stâng al Mureșului, într-o zonă cu acces la gaz metan, apă industrială și rețele de evacuare a puterii, i-a dat de la început un rol strategic în Sistemul Energetic Național. Spre deosebire de Mintia, construită pe logică de termocentrală pe cărbune, Iernut a funcționat pe gaze naturale. Tocmai această particularitate explică de ce a rămas relevantă mult după 1990: gazul a fost privit drept combustibilul de tranziție, mai flexibil și mai puțin poluant decât cărbunele. Iernut apare ca un „nod important” în SEN, adică o centrală utilă nu doar prin producție, ci și prin poziționare și funcțiile de sistem pe care le poate susține. Preluarea de către Romgaz (2013) Momentul decisiv pentru noua identitate a centralei a venit la 1 februarie 2013, când Romgaz a preluat CTE Iernut de la Electrocentrale București. Compania a anunțat oficial atunci că a preluat „controlul unic direct” asupra activelor centralei, în baza unui memorandum guvernamental și a deciziilor corporative și de concurență necesare. Mecanismul economic al tranzacției a fost, la rândul lui, important. În rapoartele financiare ulterioare, Romgaz explică faptul că preluarea a avut loc în schimbul stingerii unei datorii de 653 milioane lei a Electrocentrale București, sumă pentru care fusese constituit anterior provizion. Asta înseamnă că Iernut nu a fost doar o achiziție de active, ci și o mutare de compensare financiară, prin care Romgaz a încercat să transforme o creanță dificil de recuperat într-un activ energetic strategic. De aici începe și schimbarea de profil a companiei. Romgaz nu mai rămânea doar producător și furnizor de gaze, ci intra explicit în zona producției de energie electrică, într-o logică de integrare verticală. În teorie, era o decizie logică: compania își putea valorifica propriul gaz într-o centrală proprie, crescându-și marja de control pe lanțul energetic. Saga întârzierilor (2016–2023) În 2016, Romgaz a făcut pasul care trebuia să transforme Iernut într-un simbol al modernizării: a semnat contractul de lucrări nr. 13384/31.10.2016 cu asocierea Duro Felguera S.A. și Romelectro S.A. pentru realizarea „la cheie” a unei noi centrale în ciclu combinat cu turbine pe gaze. Valoarea estimată a contractului era de 268.836.329,82 euro fără TVA, iar termenul de finalizare prevăzut era de 36 de luni de la intrarea în vigoare a contractului. Tot Romgaz preciza că investiția urmărea creșterea randamentului la minimum 56%, încadrarea în cerințele de mediu și mărirea siguranței în exploatare. Proiectul care trebuia să fie gata în jurul anului 2019–2020 a intrat într-o spirală de întârzieri. Romgaz arată în rapoartele sale că asocierea nu a finalizat lucrările până la termenul stabilit prin actul adițional din 2020, iar în aprilie 2021 compania a notificat rezilierea contractului inițial, invocând încălcarea constantă a obligațiilor contractuale. După litigii, revenirea la Duro Felguera Însă, după litigii și negocieri, Romgaz a revenit tot la Duro Felguera. La 3 aprilie 2023, compania a încheiat un nou contract, nr. 40928/03.04.2023, cu Duro Felguera, pentru „finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune” a obiectivului. Valoarea noului contract era de 344.925.922 lei fără TVA, iar termenul de finalizare era de 16 luni de la ordinul de începere a lucrărilor, cu posibilitatea de prelungire conform contractului. Ordinul de începere a fost dat la 1 august 2023. Statutul actual: aproape gata, dar încă neterminată În septembrie 2025, Romgaz a transmis notificarea de reziliere a contractului semnat în 2023, invocând nerespectarea obligațiilor contractuale, inclusiv a termenelor de execuție. La 13 octombrie 2025, compania a informat oficial investitorii că acel contract a încetat prin reziliere și că a pornit formalitățile pentru executarea garanțiilor constituite de Duro Felguera. În prezent, după 13 ani de la preluarea centralei, proiectul este foarte aproape de finalizare. În raportul anual preliminar pentru 2025, Romgaz preciza că, la 31 decembrie 2025, noua centrală era realizată în proporție de aproximativ 97,5% și că societatea și-a constituit o echipă de proiect cu obiectivul de a o pune în funcțiune până la finalul anului 2026. Separat, într-un act adițional la contractul de finanțare din Planul Național de Investiții, publicat la începutul lui 2026, compania a arătat că data finalizării investiției, confirmată prin punerea în funcțiune, nu poate depăși 31 decembrie 2026.

Nicușor Dan între mediator și actor politic (sursa: Facebook/Nicușor Dan)
Politică

Cum poate Nicușor Dan să schimbe cursul crizei politice fără să iasă din cadrul Constituției

Criza declanșată de retragerea sprijinului PSD pentru premierul Ilie Bolojan îl aduce pe Nicușor Dan în centrul unui test clasic al președinției românești: cât de mult poate rămâne mediator într-un sistem care îl împinge inevitabil spre rol activ. Constituția îi oferă un cadru clar, dar lasă deschise zone esențiale de interpretare legate de ritmul deciziilor și modul de negociere. În aceste spații gri, președintele nu decide singur deznodământul, dar poate influența decisiv felul în care acesta se conturează. Iar istoria ultimelor trei decenii arată că, în România, diferența dintre arbitru și actor politic nu ține doar de atribuții, ci de felul în care sunt folosite. Ce spune Constituția: un mediator cu atribuții reale Constituția îi dă președintelui o dublă identitate. Citește și: VIDEO Liderul mișcării anti-Bolojan din PNL ar fi schimbat tabăra - surse. Cum a anticipat Lăzăroiu răsturnarea de situație Rolul președintelui este definit de Constituția României, care îl plasează în poziția de garant al echilibrului instituțional. Articolul 80 stabilește că acesta „veghează la respectarea Constituției” și exercită funcția de mediere între puterile statului. Dar dincolo de această formulare generală, Constituția îi oferă și instrumente concrete: - desemnează candidatul la funcția de prim-ministru (art. 103) - numește și revocă miniștri la propunerea premierului (art. 85) - poate consulta Guvernul și participa la ședințe (art. 86–87) Demisiile miniștrilor: unde începe jocul de timing Prima zonă în care poate influența ritmul crizei este cea a demisiilor miniștrilor. Constituția nu stabilește un termen explicit pentru emiterea decretului prezidențial, dar Codul administrativ reglementează mai precis pașii procedurali. Articolul 45 prevede că demisia unui membru al Guvernului se anunță public, se depune în scris la premier și devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de ea, dar nu mai târziu de 15 zile de la depunere. Apoi, articolul 47 spune că, după publicarea decretului prin care este constatată vacanța funcției, premierul are 5 zile pentru a face o propunere, iar președintele are 10 zile pentru a o accepta sau pentru a comunica motivat refuzul. Așadar, președintele nu are o libertate nelimitată de a ține lucrurile în aer, dar ordinea și momentul exact al decretelor pot influența calendarul politic. Aici apare adevăratul spațiu de manevră. Pentru numirea înlocuitorilor, reglementările din Codul administrativ sunt mai detaliate decât prevederile Constituției. Potrivit Codului administrativ: - demisia devine irevocabilă în cel mult 15 zile - premierul trebuie să facă o nouă propunere în 5 zile - președintele are 10 zile pentru a accepta sau refuza motivat Cu alte cuvinte, președintele nu poate bloca procedura la infinit, dar poate influența ritmul ei. Acceptarea rapidă a demisiilor poate accelera căderea unui guvern, în timp ce o temporizare — chiar limitată — poate oferi timp negocierilor politice. Poate președintele întârzia deciziile? A doua zonă gri privește refuzul și întârzierea deciziilor sensibile. Curtea Constituțională a trasat aici limite importante. În Decizia nr. 356/2007, CCR a stabilit că, în ipotezele reglementate de articolul 85, premierul face propunerea pentru funcția de ministru, iar președintele rezolvă această propunere în limitele competenței sale constituționale. În Decizia nr. 98/2008, Curtea a arătat că președintele poate cere premierului o altă propunere, ceea ce înseamnă că nu este redus la un rol pur mecanic. Mai târziu, în Deciziile nr. 875/2018 și nr. 504/2019, CCR a insistat că refuzul trebuie motivat și că președintele nu poate bloca arbitrar remanierea sau numirea miniștrilor. Concluzia juridică este limpede: președintele are o marjă de apreciere, dar nu un veto politic nelimitat. Dacă președintele cere explicații, motivează un refuz, prelungește consultări sau folosește integral termenele pe care legea i le lasă, el poate schimba forma crizei fără să încalce neapărat litera legii. Nu decide singur rezultatul, dar poate influența momentul în care o soluție devine inevitabilă. Desemnarea premierului: cea mai sensibilă zonă gri A treia zonă de ambiguitate este desemnarea unui nou premier, dacă se ajunge la căderea guvernului prin moțiune. Articolul 103 din Constituție cere consultări, dar nu impune o procedură rigidă privind durata lor, numărul rundelor sau ordinea exactă a interlocutorilor. În plus, jurisprudența CCR arată că președintele nu poate ignora existența unei majorități parlamentare clar conturate. Cu alte cuvinte, Constituția îi dă președintelui funcția de mediere, dar nu definește instrumentele medierii. Nu spune cât de des trebuie să cheme partidele la Cotroceni, nu precizează dacă poate purta negocieri separate și repetate, nu delimitează precis unde se oprește medierea și unde începe co-autorarea unei majorități. Din acest motiv, rolul poate varia foarte mult de la un președinte la altul. Unul poate rămâne la nivel de gazdă instituțională, convocând consultări formale; altul poate deveni nodul central al negocierilor, calibrând presiunea publică, punând pe masă formule de guvernare și folosind chiar ordinea consultărilor ca semnal politic. Președinții României și forțarea rolului constituțional În teoria constituțională, președintele României este un arbitru: veghează la echilibrul puterilor și mediază conflictele dintre ele. În practică însă, fiecare criză politică majoră a împins această funcție dincolo de zona neutralității, obligând șefii de stat să interpreteze extensiv atribuțiile prevăzute de Constituția României. Ion Iliescu, influență politică masivă Ion Iliescu a „forțat” limitele Constituției nu prin conflicte instituționale explicite, ci prin influența masivă exercitată într-un sistem încă nedefinit. În anii ’90, separația puterilor era mai degrabă teoretică, iar intervențiile sale în momente-cheie – precum mineriadele din 1990 și 1991 – au fost interpretate ulterior ca depășind rolul de mediator între stat și societate. Iliescu nu a fost un președinte-jucător în sens modern, dar a fost un președinte care a modelat regulile jocului în timp ce acesta se construia, folosind o autoritate politică ce depășea cadrul formal al atribuțiilor constituționale. Emil Constantinescu demiterea unui premier Emil Constantinescu oferă unul dintre cele mai clare exemple de extindere explicită a atribuțiilor prezidențiale în context de criză. În 1999, în plină instabilitate guvernamentală, Emil Constantinescu a anunțat demiterea premierului Radu Vasile, deși Constituția nu îi conferea această prerogativă. Gestul, o premieră în istoria României, a fost justificat politic prin necesitatea deblocării guvernării, dar a generat o veritabilă criză constituțională, evidențiind cât de ușor poate fi depășită linia dintre arbitru și actor atunci când executivul se prăbușește. Traian Băsescu, președintele jucător Traian Băsescu a fost cel care a dus această tendință la maximum, transformând președinția într-un pol activ de putere și conflict politic. Suspendat de două ori (2007 și 2012), acuzat că interferează cu atribuțiile Guvernului și ale Parlamentului, Băsescu a redefinit rolul șefului statului ca actor implicat direct în lupta politică. Deși Curtea Constituțională a României nu a constatat încălcări grave ale Constituției care să justifice demiterea sa, percepția publică și politică a fost că a împins funcția prezidențială până la limita unei implicări executive informale, în care influența sa asupra guvernării depășea rolul de mediator. Klaus Iohannis, utilizarea maximă a instrumentelor constituționale Klaus Iohannis a operat într-un registru diferit, dar la fel de relevant: acela al utilizării exhaustive a instrumentelor constituționale pentru a contracara o majoritate parlamentară. În perioada 2017–2019, a refuzat numiri și revocări de miniștri, a sesizat frecvent Curtea Constituțională și a intervenit public în dezbateri politice majore, în special pe tema justiției. CCR a stabilit în mai multe rânduri limitele acestui comportament, arătând că președintele nu poate bloca decizii pe criterii de oportunitate, ci doar de legalitate. Iohannis a demonstrat că, fără a încălca formal Constituția, un președinte poate folosi la maximum spațiul de interpretare pentru a influența direcția politică a țării.

Accident la teatrul din Iași, tavan prăbușit (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Actor rănit la Teatrul Național Iași, după prăbușirea unui decor: al doilea accident în patru luni

Un actor de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a fost rănit după ce un element de decor s-a prăbușit peste el în timpul spectacolului „D’ale carnavalului”, fiind transportat de urgență la spital. Incident grav pe scenă la Iași Incidentul, petrecut pe 18 aprilie, a fost provocat de căderea unui tavan fals de 20–40 de kilograme, eliberat accidental de personalul tehnic. Citește și: Scenariul Bolojan: cum poate fi prelungit interimatul de 45 de zile al unui guvern rămas fără majoritate Poliția a deschis o anchetă, iar surse din interiorul instituției vorbesc despre posibile probleme legate de consumul de alcool în rândul echipei tehnice. Este al doilea accident similar în ultimele patru luni, după ce același tip de decor a rănit alți doi actori în decembrie. Continuarea, în Ziarul de Iași

CSM Iași 2020 risipește bani publici (sursa: csmiasi2020.ro)
Eveniment

Club finanțat de Primăria Iași, acuzat de risipă și management defectuos: milioane de euro în joc

Primăria Iași riscă să plătească despăgubiri de aproximativ 250.000 de euro din bugetul local, bani care ar putea ajunge la persoane ce nu au activat efectiv în cadrul clubului municipalității locale, CSM Iași 2020. CSM Iași 2020 risipește bani publici În ultimii patru ani, clubul finanțat de municipalitate a cheltuit peste 15 milioane de euro, fiind acuzat de management defectuos și investiții ineficiente. Citește și: Scenariul Bolojan: cum poate fi prelungit interimatul de 45 de zile al unui guvern rămas fără majoritate Cele mai mari pierderi sunt legate de organizarea Campionatului Mondial de jocuri pe calculator din 2021 și de echipa de handbal feminin, care, în ciuda cheltuielilor ridicate, a retrogradat și a generat numeroase litigii. În prezent, mai multe persoane solicită în instanță sume consistente, iar dacă procesele vor fi pierdute, costurile totale ar putea depăși 700.000 de euro, afectând direct bugetul ieșenilor. Continuarea, în Ziarul de Iași

Colectarea gunoiului cu card, costuri variate (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Colectarea gunoiului pe bază de card începe în curând: costurile nu vor mai fi la fel pentru toți

Salubris anunță introducerea colectării deșeurilor pe bază de card în Iași, însă sistemul va funcționa o perioadă în paralel cu cel clasic, iar implementarea completă va începe în zilele următoare, odată cu distribuirea cardurilor și activarea aplicației mobile. Colectarea gunoiului cu card, costuri variate Tarifele la salubritate vor deveni variabile, în funcție de fiecare asociație de proprietari, ceea ce ar putea influența direct costurile facturilor. Citește și: Scenariul Bolojan: cum poate fi prelungit interimatul de 45 de zile al unui guvern rămas fără majoritate Aproximativ jumătate dintre președinții de asociații din municipiu au participat deja la sesiuni de informare privind utilizarea eco-insulelor – noile module pentru colectare selectivă instalate în oraș. O ultimă întâlnire organizată de Salubris urmează să includă toți cei circa 500 de reprezentanți ai asociațiilor, pentru finalizarea procesului de instruire. Continuarea, în Ziarul de Iași

Interimat guvernamental, limită și prelungire (sursa: Facebook/Ilie Bolojan)
Politică

Scenariul Bolojan: cum poate fi prelungit interimatul de 45 de zile al unui guvern fără majoritate

PSD a decis să retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan cu 97,7% din voturi. Refuzul premierului Bolojan de a demisiona și o eventuală retragere a miniștrilor PSD din guvern ar putea împinge România într-o perioadă de interimat guvernamental. Teoretic, potrivit Constituției, această perioadă este de 45 de zile. În practică, se poate prelungi cu anumite "artificii", mai ales că nu există sancțiuni pentru depășirea acestei perioade. Pentru un guvern rămas fără majoritate, această "zonă gri" nu este o problemă juridică, ci o oportunitate. Însă cât de mult poate fi întins interimatul, dincolo de limita legală? Interimatul în Constituție: limitat și cu atribuții reduse Cadrul juridic pare, la prima vedere, clar. Citește și: VIDEO Sociologul Lăzăroiu la primul podcast „Cum e, de fapt?”: pe cine pariază în meciul Bolojan-PSD Potrivit Constituția României, articolul 107 alin. (4), interimatul unui membru al Guvernului este limitat la „cel mult 45 de zile”. Această limită este reiterată în practică drept un termen maximal în care situația politică ar trebui clarificată. În paralel, articolul 110 stabilește că, după încetarea mandatului, guvernul rămâne doar pentru „administrarea treburilor curente” până la instalarea unui nou executiv. Aceasta implică restrângerea semnificativă a puterilor: fără reforme majore, fără politici structurale, fără decizii strategice. În același sens, interpretările instituționale subliniază că un guvern interimar poate adopta doar măsuri necesare funcționării statului, fără ordonanțe de urgență sau inițiative legislative majore. Prima fisură: termenul există, sancțiunea lipsește Termenul de 45 de zile poate fi depășit. Constituția stabilește limita, dar nu precizează explicit o sancțiune automată. Nu există nici un articol de lege care să spună că guvernul încetează de drept sau că devine ilegal după expirarea termenului menționat la articolul 107. Această omisiune creează o situație paradoxală: deși există o regulă clară, nu există un mecanism direct de aplicare. În lipsa unei sancțiuni explicite, interimatul poate continua „de facto”, atâta timp cât nu intervine o decizie politică sau constituțională care să-l oprească. Un exemplu recent întărește această logică. În 2025, un interimat la nivel de vicepremier a depășit termenul legal de 45 de zile fără ca funcția să fie ocupată definitiv. Este vorba de premierul Ilie Bolojan care nu făcuse nici o propunere pentru funcția de vicepremier rămasă vacantă după demisia lui Dragoș Anastasiu. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a explicat atunci că desemnarea este „dificilă”, precizând totodată că nu există un impediment legal. Dogioiu a invocat atunci precedentul din 2009, când guvernul interimar a funcționat peste termenul prevăzut de lege. Lecția din 2009: precedentul care contrazice teoria Ambiguitatea interimatului nu este doar teoretică. România a experimentat deja o astfel de situație. În 2009, guvernul condus de Emil Boc a fost demis prin moțiune de cenzură pe 13 octombrie, pe fondul ruperii coaliției de guvernare dintre Partidul Democrat Liberal și Partidul Social Democrat. Criza politică s-a suprapus peste campania pentru alegerile prezidențiale și peste tensiunile dintre președintele Traian Băsescu și majoritatea parlamentară, care îl susținea pentru funcția de premier pe Klaus Iohannis. În acest context, negocierile pentru formarea unui nou guvern au fost blocate, iar propunerile succesive de premier nu au reușit să coaguleze o majoritate stabilă în Parlament. Astfel, cabinetul Boc a rămas în funcție cu atribuții limitate, ca guvern interimar, timp de aproximativ 70 de zile – cu circa 25 de zile peste termenul de 45 de zile prevăzut de Constituție pentru interimat – până la învestirea unui nou executiv, cunoscut drept Guvernul Boc 2, pe 23 decembrie 2009. Interimatul fragmentat: miniștri „rotativi” și guvern funcțional Un alt mecanism prin care interimatul poate fi prelungit, fără a încălca formal Constituția, este fragmentarea acestuia la nivelul executivului. Constituția României reglementează interimatul în principal la nivel individual, pentru funcția de prim-ministru sau pentru miniștri, nu ca o stare globală a întregului guvern. Această nuanță permite apariția unor formule hibride de funcționare, în care o parte dintre miniștri sunt interimari, alții își păstrează statutul de titulari, iar atribuțiile portofoliilor vacante sunt redistribuite temporar în interiorul cabinetului. În practică, acest mecanism creează o flexibilitate semnificativă: premierul poate desemna interimari dintre miniștrii rămași în funcție, aceștia cumulând două sau mai multe portofolii pentru o perioadă limitată. Deși fiecare interimat este, teoretic, supus limitei de 45 de zile prevăzute de articolul 107, aceste rotații și cumuluri pot menține funcționalitatea guvernului chiar și în absența unei majorități politice clare sau a unei validări parlamentare rapide. Un exemplu relevant este tot cel din 2009, când, după retragerea Partidul Social Democrat de la guvernare, miniștrii acestuia au părăsit cabinetul condus de Emil Boc. Portofoliile vacante au fost preluate temporar de miniștri ai Partidul Democrat Liberal, care au asigurat interimatul pe mai multe domenii simultan. Astfel, deși guvernul pierduse o parte importantă din componența sa politică, el a continuat să funcționeze, într-o formulă redusă și dezechilibrată. Această reorganizare nu poate substitui votul de încredere al Parlamentului și nici nu conferă o legitimitate politică nouă executivului. Totuși, ea permite evitarea unui blocaj administrativ imediat și prelungește, în mod indirect, perioada de tranziție. În acest sens, fragmentarea interimatului devine nu doar o soluție tehnică, ci și un instrument politic, prin care guvernul câștigă timp într-un context de incertitudine și negocieri prelungite. Întârzierea deliberată a procedurilor Un alt „artificiu” ține de timp. Constituția prevede că un premier desemnat trebuie să ceară votul de încredere în 10 zile. Însă legea nu stabilește cât durează negocierile pentru desemnare, formarea majorității și consultările politice. Această lipsă de termene clare creează un spațiu de manevră. Negocieri între partide pot fi prelungite invocându-se refuzul unor compromisuri, ceea ce duce la blocaje în Parlament. Interimatul care continuă „până la numirea altuia” Cea mai importantă portiță este însă chiar în textul constituțional. Articolul 110 spune că guvernul rămâne în funcție până la depunerea jurământului de către noul executiv. Această formulare creează o dublă realitate: există o limită de 45 de zile, dar guvernul nu dispare automat după expirarea acestor zile. Cu alte cuvinte, dacă nu există un nou guvern, cel vechi continuă, chiar și în afara termenului constituțional. Această interpretare este confirmată și în practică: guvernul interimar poate rămâne în funcție până la instalarea unui nou cabinet, chiar dacă termenul a fost depășit. Limitele reale ale „artificiilor” Chiar și în această zonă gri a artificiilor, există totuși limite. Interimatul nu poate fi prelungit la infinit, deoarece Parlamentul poate adopta o moțiune de cenzură. Președintele țării poate declanșa procedura de desemnare a unui nou premier. De asemenea, Curtea Constituțională poate interveni în caz de conflict instituțional.

Moțiunea de cenzură, guverne demise (sursa: Facebook/Ilie Bolojan)
Politică

Bolojan poate fi al 7-lea premier demis prin moțiune de cenzură. Istoric, una din zece a avut succes

După 1990, moțiunile de cenzură au devenit o constantă a vieții politice românești, însă eficiența lor reală a rămas limitată, doar câteva reușind să ducă la căderea guvernelor. Între 1990 și 2026 au fost depuse 51 de moțiuni de cenzură, dar numai șase au fost adoptate. Premierii demiși în urma acestor voturi sunt Emil Boc (2009), Mihai Răzvan Ungureanu (2012), Sorin Grindeanu (2017), Viorica Dăncilă (2019), Ludovic Orban (2020) și Florin Cîțu (2021). Un caz aparte rămâne cel al lui Sorin Grindeanu, demis chiar de propriul partid. Moțiunea de cenzură Decizia PSD de a-și retrage miniștrii și posibilitatea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan readuc în prim-plan unul dintre cele mai importante instrumente parlamentare: moțiunea de cenzură. Citește și: VIDEO Sociologul Sebastian Lăzăroiu la primul podcast „Cum e, de fapt?”: Nicușor Dan știe „ceva” când promite rezultate în șase luni din partea noilor șefi ai parchetelor Deși apare frecvent în viața politică românească, istoria ultimelor trei decenii arată că doar în cazuri limitate aceasta a dus la căderea unui guvern. Analiza evoluției moțiunilor de cenzură după 1990 relevă un paradox: ele sunt des folosite, dar rar decisive. Ce este moțiunea de cenzură și cum funcționează Moțiunea de cenzură este principalul mecanism prin care Parlamentul poate demite Guvernul. Pentru a fi adoptată, este nevoie de votul majorității parlamentarilor, iar efectul este imediat: executivul este demis și rămâne interimar până la instalarea unui nou cabinet. După adoptare, guvernul își exercită atribuțiile limitat, fără a putea promova politici majore, până la formarea unui nou executiv. În practică, însă, depunerea unei moțiuni are adesea mai degrabă rol politic și simbolic decât unul efectiv. Câte moțiuni de cenzură au fost după 1990 Datele academice și analizele politice arată că România a avut un număr ridicat de moțiuni de cenzură în perioada post-comunistă. Între 1989 și 2012 au fost dezbătute aproximativ 25 de moțiuni de cenzură, dintre care doar două au trecut. Ritmul s-a accelerat după 2007, când astfel de inițiative au devenit tot mai frecvente, fără a produce însă schimbări politice majore. În ultimii ani, practica a devenit aproape rutină: guvernele sunt supuse periodic unor astfel de voturi, fără ca acestea să ducă automat la schimbarea puterii. Premierii care au căzut prin moțiune Deși moțiunile sunt frecvente, numărul premierilor care au fost efectiv demişi este relativ mic. Printre cazurile notabile se numără: Emil Boc (2009) Mihai Răzvan Ungureanu (2012) Sorin Grindeanu (2017) Viorica Dăncilă (2019) Ludovic Orban (2020) Florin Cîțu (2021) Dintre acestea, câteva exemple notabile. Guvernul condus de Florin Cîțu a fost demis în 2021 cu un număr record de voturi, într-un context de criză politică majoră. La fel, cabinetul condus de Ludovic Orban a căzut în 2020, devenind unul dintre cele mai scurte mandate guvernamentale în urma unei moțiuni de cenzură. Sorin Grindeanu a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură depusă de propriul partid, PSD. 1990–1996: început timid, fără impact real În primii ani post-comuniști, instrumentul a fost rar utilizat și fără efect. Între 1990 și 1992 nu a fost depusă nicio moțiune, iar în perioada guvernului Nicolae Văcăroiu au existat cinci inițiative ale opoziției, toate respinse, într-un context de majoritate parlamentară stabilă. 1996–2004: instrument politic fără rezultate Odată cu alternanța la putere, moțiunea devine mai vizibilă, dar rămâne ineficientă. Guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu și Adrian Năstase au trecut peste mai multe moțiuni depuse de opoziție, toate respinse, confirmând că majoritățile solide blocau orice schimbare. 2004–2008: frecvență mai mare, același rezultat Frecvența crește în perioada 2004–2008, când guvernul Călin Popescu-Tăriceanu se confruntă cu șase moțiuni de cenzură. Toate au fost respinse, pe fondul disputelor legate de integrarea europeană și reformele interne. 2009: momentul de ruptură Momentul decisiv apare în 2009, cu moțiunea „11 împotriva României”. Inițiată de PNL și UDMR și susținută de PSD, moțiunea duce la căderea guvernului Emil Boc, marcând prima demitere prin acest mecanism în România post-1989. 2010–2012: criza economică și presiunea politică Pe fondul măsurilor de austeritate, guvernul Boc a fost vizat de mai multe moțiuni, toate respinse. Însă, în 2012 opoziția USL reușește să demită guvernul Mihai Răzvan Ungureanu după doar câteva luni de mandat. 2012–2016: stabilitate relativă Guvernele conduse de Victor Ponta au trecut peste patru moțiuni respinse, într-o perioadă de relativă stabilitate politică. Moțiunea a fost utilizată mai ales ca instrument de presiune și comunicare. 2017: demiterea lui Grindeanu, caz unic în Europa Un episod atipic apare în 2017, când guvernul Sorin Grindeanu este demis chiar de propriul partid, PSD. Moțiunea a fost adoptată după ce o primă încercare a opoziției fusese respinsă. 2018–2021: moțiuni decisive și instabilitate În 2019, guvernul Viorica Dăncilă cade în urma unei moțiuni inițiate de opoziție. Perioada 2020–2021 aduce o instabilitate accentuată: guvernele Ludovic Orban și Florin Cîțu sunt demise prin moțiuni de cenzură, cea din urmă fiind adoptată cu un număr record de voturi. 2022–2026: frecvență mare, eficiență redusă După 2022, deși moțiunile devin frecvente în cazul guvernelor conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu. Toate sunt respinse, ceea ce confirmă o tendință recentă: moțiunea de cenzură rămâne un instrument de presiune și comunicare politică, eficient doar în momente de ruptură majoră în interiorul coalițiilor de guvernare. De ce majoritatea moțiunilor eșuează În mod obișnuit, moțiunile de cenzură nu reușesc să treacă dintr-un motiv simplu: lipsa unei majorități parlamentare. Guvernele care controlează sau negociază o majoritate solidă pot bloca aceste inițiative, iar opoziția folosește moțiunile mai degrabă ca instrument de presiune și comunicare politică. De exemplu, guvernul condus de Ilie Bolojan a supraviețuit mai multor moțiuni recente, care nu au reușit să adune voturile necesare. Moțiunile de cenzură ca instrument politic În România, moțiunea de cenzură a devenit un instrument standard al opoziției. Dincolo de șansele reale de adoptare, ea are mai multe funcții: - atrage atenția publică asupra unor probleme - testează coeziunea majorității - creează presiune politică asupra guvernului În multe cazuri, chiar și o moțiune respinsă poate avea efecte politice indirecte, cum ar fi remanieri sau negocieri în interiorul coaliției.

Elev din Iași, în elita teatrului londonez (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Un elev de 15 ani din Iași ajunge în elita teatrului londonez: povestea lui Patric Tamaș

Patric Tamaș, elev din Iași, a ajuns în elita teatrului internațional la doar 15 ani, după un rezultat excepțional la London Academy of Music and Dramatic Art (LAMDA). Elev din Iași, în elita teatrului londonez Tânărul a obținut în 2025 Medalia de Aur – Grade 8 (Distinction, 91%), un nivel atins de regulă de candidați majori, ceea ce îi confirmă talentul rar. Citește și: VIDEO Sociologul Sebastian Lăzăroiu la primul podcast „Cum e, de fapt?”: Nicușor Dan știe „ceva” când promite rezultate în șase luni din partea noilor șefi ai parchetelor Elev la Paradis International College, Patric consideră scena cea mai frumoasă formă de relaxare și exprimare personală. Dincolo de performanță, acesta își propune să folosească succesul pentru a sprijini copiii din medii vulnerabile să-și descopere vocea prin teatru. Continuarea, în Ziarul de Iași

Comasarea comunelor prin aplicație digitală (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Comasarea comunelor propusă prin aplicație digitală: reorganizarea pe baza bugetelor și populației

O nouă propunere de comasare a comunelor mici, bazată pe criterii bugetare și demografice, este susținută de Cosette Chichirău, fost deputat USR și actual consilier local. Comasarea comunelor prin aplicație digitală Aceasta a dezvoltat o aplicație grafică la nivel național, care utilizează datele financiare raportate de fiecare comună pentru a simula reorganizarea administrativă. Citește și: VIDEO Sociologul Sebastian Lăzăroiu la primul podcast „Cum e, de fapt?”: Nicușor Dan știe „ceva” când promite rezultate în șase luni din partea noilor șefi ai parchetelor Inițiativa vine în sprijinul ideii lansate de istoricul Vasile Cotiugă, care propunea un prag minim de 7.000 de locuitori pentru noile unități administrativ-teritoriale. În varianta Cosette Chichirău, pragul este redus la 5.000 de locuitori, pe baza rezultatelor ultimului recensământ, ceea ce ar putea accelera procesul de reformă administrativă. Continuarea, în Ziarul de Iași

Mașini pe firmă folosite în scop personal (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Mașini de lux pe firmă, folosite în scop personal: între legalitate și probleme cu ANAF

Cazurile lui Robert Dâncă, managerul Maternității „Cuza Vodă” din Iași și Costel Grojdea, șeful ITM Iași, readuc în prim-plan o practică frecventă: utilizarea mașinilor înregistrate pe firmă în scop personal. Mașini pe firmă folosite în scop personal În situația în care beneficiarul nu este asociat în firmă, sunt necesare acte justificative între părți, mai ales dacă societatea își deduce cheltuielile și TVA-ul aferent autoturismului. Citește și: VIDEO Sociologul Sebastian Lăzăroiu la primul podcast „Cum e, de fapt?”: Nicușor Dan știe „ceva” când promite rezultate în șase luni din partea noilor șefi ai parchetelor Un caz similar este cel al lui Costel Grojdea, surprins la volanul unui Lamborghini Urus înregistrat pe firmă, despre care a susținut că i-a fost pus la dispoziție temporar. Astfel de situații pot intra în atenția ANAF dacă utilizarea nu este corect încadrată fiscal și transparent justificată, diferența dintre legal și sancționabil fiind dată de documente și scopul real al folosirii mașinii. Continuarea, în Ziarul de Iași

Anda Filip, la conducerea UIP (sursa: ipu.org)
Eveniment

Anda Filip, prima femeie la conducerea UIP: ce este această organizație și ce rol are

Românca Anda Filip a fost aleasă secretar general al Uniunea Interparlamentară, marcând un moment istoric: este prima femeie care ocupă această funcție de la înființarea organizației, în urmă cu 137 de ani. Anunțul a fost făcut oficial duminică, printr-un comunicat al UIP. Alegere cu un scor categoric la Adunarea de la Istanbul Decizia a fost luată în cadrul celei de-a 152-a Adunări a UIP, desfășurată la Istanbul, între 15 și 19 aprilie, la invitația Marea Adunare Națională a Turciei. Citește și: VIDEO Sociologul Sebastian Lăzăroiu la primul podcast „Cum e, de fapt?”: Nicușor Dan știe „ceva” când promite rezultate în șase luni din partea noilor șefi ai parchetelor Anda Filip a câștigat alegerile cu un scor clar, 72% din voturi, devansându-i pe ceilalți trei candidați înscriși în cursă. Va prelua mandatul de la Martin Chungong Noua secretară generală îl va succeda pe Martin Chungong, al cărui al treilea și ultim mandat de patru ani se va încheia la 30 iunie 2026. Prin această numire, Anda Filip devine al nouălea secretar general al organizației. Experiența diplomatică a Andei Filip Cariera Andei Filip este strâns legată de activitatea UIP și de diplomația românească. Între 2003 și 2011, a fost observator permanent al UIP pe lângă Națiunile Unite, la New York. De-a lungul timpului, a ocupat funcții-cheie: - secretară în cadrul a 25 de Adunări UIP - secretară a comisiilor permanente pentru pace și securitate internațională - responsabilă pentru relațiile cu Națiunile Unite În paralel, a avut o carieră diplomatică importantă în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din România, inclusiv: - ambasador și reprezentant permanent pe lângă organizații internaționale la Geneva - ministru consilier la Ambasada României din Washington - purtător de cuvânt al MAE O funcție cu tradiție și laureați Nobel Funcția de secretar general al UIP are o istorie prestigioasă. Primii doi titulari ai postului, Albert Gobat și Christian Lange, au fost distinși cu Premiul Nobel pentru Pace în 1902 și, respectiv, 1921. Ce este UIP Alegerea Anda Filip în funcția de secretar general al Uniunea Interparlamentară readuce în atenție o instituție mai puțin vizibilă în spațiul public, dar cu o prezență constantă în arhitectura relațiilor internaționale. Funcția nu este una politică în sens clasic, ci una de coordonare administrativă și strategică a activității organizației. Fondată în 1889 și cu sediul la Geneva, Uniunea Interparlamentară este cea mai veche organizație internațională care reunește parlamente naționale. În prezent, aceasta include 183 de state membre și mai multe organizații parlamentare regionale. UIP funcționează ca o platformă de cooperare între legislativul statelor, în paralel cu diplomația clasică desfășurată de guverne. Activitatea sa vizează teme precum: - promovarea democrației parlamentare - respectarea drepturilor omului - susținerea dialogului internațional - implicarea parlamentelor în procese globale, inclusiv în colaborare cu Națiunile Unite Cum devine un stat membru al UIP UIP nu are membri individuali (persoane), ci membri instituționali: parlamentele naționale. Pentru a deveni membru, procesul este relativ simplu și mai degrabă formal. Parlamentul unui stat transmite o cerere de aderare. Cererea este analizată și aprobată de organismele UIP (în special Consiliul director). Statul devine membru cu drepturi depline. Nu există criterii extrem de restrictive, dar, în principiu, este necesar ca statul să aibă un parlament funcțional. În practică, UIP include atât democrații consolidate, cât și regimuri mai puțin democratice, ceea ce reflectă obiectivul său de a menține dialogul global și de a nu exclude dialogul între state. Cine finanțează Uniunea Interparlamentară Bugetul Uniunea Interparlamentară provine în principal din trei surse: 1. Contribuțiile statelor membre (principala sursă) Fiecare parlament membru plătește o contribuție anuală. Valoarea acesteia este stabilită în funcție de capacitatea economică a statului. Există un sistem de contribuții diferențiate (statele mai bogate plătesc mai mult). Această sursă este coloana vertebrală financiară a organizației. 2. Contribuții voluntare și donații UIP primește fonduri suplimentare de la: - guverne - organizații internaționale - agenții de dezvoltare Aceste contribuții sunt, de regulă, direcționate către proiecte specifice (de exemplu: programe pentru consolidarea parlamentelor din state fragile sau inițiative privind egalitatea de gen). 3. Parteneriate instituționale Organizația colaborează cu instituții precum Națiunile Unite sau alte organisme internaționale, care pot finanța anumite programe sau activități comune. Ce înseamnă acest model de finanțare Acest tip de finanțare are câteva consecințe importante. În primul rând, UIP este dependentă în mare măsură de statele membre, ceea ce îi limitează independența totală. Nu are resurse comparabile cu marile organizații internaționale (precum ONU sau Banca Mondială). Își concentrează activitatea pe proiecte de cooperare și dialog, nu pe intervenții directe. În același timp, faptul că este finanțată în principal de parlamente îi conferă o anumită legitimitate: organizația funcționează, în esență, pe baza contribuției și participării membrilor săi. Rolul UIP în relațiile internaționale Spre deosebire de organizațiile interguvernamentale, UIP nu are competențe decizionale directe în gestionarea conflictelor. Influența sa este una indirectă și se exercită prin facilitarea dialogului între parlamentari din diferite state. Literatura de specialitate descrie acest tip de activitate drept „diplomație parlamentară”, un mecanism complementar negocierilor oficiale. Conform unor studii, astfel de mecanisme sunt esențiale în ceea ce se numește „track diplomacy” – un nivel intermediar de dialog, care nu înlocuiește negocierile oficiale, dar le pregătește. Un exemplu frecvent invocat este perioada Războiul Rece, când reuniunile UIP au permis contacte între parlamentari din blocuri opuse, într-un context în care dialogul oficial era limitat. De asemenea, organizația a adoptat poziții critice față de regimul de apartheid din Africa de Sud și a susținut reintegrarea acesteia în comunitatea internațională după schimbările politice din anii ’90. În prezent, activitatea UIP include și: - monitorizarea cazurilor de parlamentari persecutați - elaborarea de rapoarte privind reprezentarea femeilor în politică - organizarea de reuniuni tematice pe subiecte globale Relevanța actuală a organizației Relevanța UIP este legată în principal de capacitatea sa de a menține un cadru de dialog între parlamente, inclusiv în situații în care relațiile diplomatice oficiale sunt tensionate. Totuși, impactul său depinde de disponibilitatea statelor membre de a participa activ și de a transpune recomandările în politici concrete. Organizația nu are mecanisme de sancțiune și nu poate impune decizii, ceea ce limitează influența sa directă. Cu toate acestea, contribuie la stabilirea unor standarde și bune practici în domeniul parlamentar.

Cezariana, riscuri, beneficii și mituri (sursa: Pexels/MART PRODUCTION)
Eveniment

Panourile anti-cezariană și adevărul medical: care sunt riscurile, dar și beneficiile cezarianei

Panourile publicitare „anti-cezariană” apărute în București și retrase parțial la intervenția autorităților au declanșat mai mult decât o simplă controversă urbană: au readus în prim-plan o dezbatere sensibilă despre naștere, medicină și ideologie. Dincolo de reacțiile punctuale, care este adevărul științific despre cezariană, care sunt riscurile, dar și beneficiile? Primarul Capitalei intervine Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat recent că mai multe panouri publicitare cu mesaje controversate despre nașterea prin cezariană vor fi îndepărtate din București, în urma unei intervenții a Primăriei prin Poliția Locală. Citește și: Rugați-vă ca PSD să plece de la guvernare: este cea mai mare oportunitate pentru România Decizia vine după ce două dintre cele mai mari companii de publicitate stradală au acceptat să elimine afișele, în urma unui apel la „bună-credință”, în absența unui mecanism legal care să permită verificarea prealabilă a conținutului. Cine se află în spatele campaniei Inițial, panourile nu aveau nicio semnătură sau asumare publică, ceea ce a ridicat primele semne de întrebare. Ulterior, investigațiile din presă au identificat sursa. Potrivit unei anchete publicate de Snoop și confirmată ulterior în alte materiale, campania ar fi fost realizată de o organizație numită Fundația Corporate Transparency. Organizația este descrisă ca promovând teorii conspiraționiste prin campanii publicitare. Panouri controversate, retrase după intervenția Primăriei Primarul a precizat că mai există cel puțin o companie care afișează astfel de mesaje în Sectorul 3 și care nu a oferit încă un răspuns autorităților. În acest context, edilul a subliniat limitele actualului cadru legislativ, arătând că, deși primăriile de sector autorizează amplasarea panourilor, conținutul reclamelor nu este supus unui control anterior afișării. „Am luat decizia să intervenim, făcând apel la buna-credință a acestor companii, în condițiile în care nu există un cadru legal de validare ex-ante a mesajelor. Astfel, toate panourile celor două mari companii de afișaj vor fi neutralizate luni”, a transmis Ciprian Ciucu. Libertatea de exprimare, dar responsabilitate Primarul Capitalei a insistat că susține libertatea de exprimare, dar a atras atenția asupra responsabilității publice în cazul mesajelor care vizează sănătatea. Potrivit acestuia, este esențial ca spațiul public să fie ocupat de informații validate științific, mai ales în domenii sensibile precum cel medical. În același timp, edilul a deschis discuția despre o posibilă modificare a regulamentului de publicitate stradală, care ar putea introduce un mecanism de intervenție ulterioară (ex-post) asupra conținutului considerat problematic. Totuși, el a avertizat că o astfel de soluție trebuie analizată cu prudență, pentru a evita derapaje spre abuz sau cenzură. Controversa panourilor „anti-cezariană” Scandalul a izbucnit după apariția, în mai multe zone din București, a unor panouri care promovau mesaje „anti-cezariană”, care sugerau superioritatea nașterii naturale. Mesajele s-au răspândit rapid în mediul online, generând reacții puternice din partea medicilor, a organizațiilor din domeniul sănătății și a publicului larg. În special, femeile care au trecut prin nașteri dificile au criticat tonul campaniei, considerând că astfel de afirmații simplifică excesiv o decizie medicală complexă și pot induce presiune sau culpabilizare. Intervenție medicală vs nevoile pacientei În medicina modernă, operația cezariană nu este nici un rău în sine, nici o soluție care ar trebui banalizată. Este, înainte de toate, o intervenție chirurgicală majoră care poate salva viața mamei, a copilului sau a amândurora, dar care vine și cu riscuri proprii, mai ales atunci când este folosită fără indicație clară. Tocmai această dublă natură a transformat cezariana într-un subiect inflamabil: prea medicală pentru adepții „nașterii naturale”, dar indispensabilă pentru obstetrică atunci când sarcina sau travaliul se complică. WHO spune limpede că operația cezariană este esențială atunci când este necesară medical, dar că, la nivel de populație, creșterea ratei peste 10% nu mai aduce reduceri suplimentare ale mortalității materne și neonatale. În același timp, organizația avertizează că discuția nu trebuie redusă la o „cotă ideală”, ci la nevoia concretă a fiecărei paciente. Cum a apărut curentul anti-cezariană Ceea ce este numit astăzi, în spațiul public, „curent anti-cezariană” nu reprezintă o mișcare unitară, cu doctrină și lideri unici, ci mai degrabă o convergență între mai multe tipuri de discurs. Unul vine din critica medicalizării excesive a nașterii, prezentă de decenii în literatura de sănătate publică și în dezbaterile despre obstetrică. Un altul vine din cultura „natural birth”, care pune accent pe fiziologia nașterii, pe reducerea intervențiilor și pe autonomia femeii în fața sistemului medical. Peste acestea s-au suprapus, în ultimii ani, discursuri de tip wellness, pseudoștiințific sau spiritualist, care transformă nașterea vaginală într-un ideal moral și cezariana într-un semn de alienare față de „ordinea naturală”. Literatura medicală și de sănătate publică descrie de mult această tensiune între „prea mult, prea devreme” și „prea puțin, prea târziu”: adică, simultan, supraintervenție în unele medii și acces insuficient la intervenții salvatoare în altele. Pe scurt, curentul anti-cezariană s-a hrănit dintr-o critică reală, aceea că uneori medicina intervine prea repede sau prea mult, dar, în anumite forme, a alunecat către o ideologie a „purității” nașterii. Ce spun opozanții cezarienei Argumentele opozanților pleacă, de regulă, de la câteva idei recurente. Prima este că în multe sisteme medicale cezariana ar fi folosită prea des, fie din motive organizaționale, fie din comoditate instituțională, fie dintr-o cultură a controlului medical asupra nașterii. A doua este că fiind o operație majoră, cezariana presupune recuperare mai grea, risc de infecție, hemoragie și complicații în sarcinile viitoare. A treia este că nașterea prin cezariană ar afecta mai puțin favorabil începutul relației mamă-copil sau anumite expuneri biologice timpurii ale nou-născutului, argument invocat frecvent în discursurile despre microbiom și imunitate. O parte din aceste preocupări au un sâmbure medical real; problema apare când ele sunt formulate absolut, moralizator sau rupt de contextul clinic. În literatura de specialitate există, într-adevăr, date care arată că operația cezariană poate crește unele riscuri pe termen scurt și lung. Ghidul NICE arată că, în comparație cu nașterea vaginală planificată, cezariana planificată este asociată cu o spitalizare mai lungă, cu un risc mai mare de histerectomie peripartum, cu risc crescut de placentă accreta și de ruptură uterină în sarcini viitoare. Pentru copii, aceeași sinteză notează că unele riscuri, precum mortalitatea neonatală și astmul, pot fi ușor mai mari după cezariană, dar comitetul NICE subliniază că, pentru mortalitatea neonatală și obezitatea infantilă, efectul absolut observat în studii este foarte mic. Ce spune, de fapt, medicina Punctul central al medicinei bazate pe dovezi este mai puțin spectaculos decât sloganurile: cezariana nu trebuie nici demonizată, nici banalizată. WHO spune că trebuie efectuată atunci când este necesară medical, nu pentru a atinge o țintă statistică și nici pentru a satisface reflexe culturale pro sau anti-intervenție. American College of Obstetricians and Gynecologists (ACOG) enumeră printre indicațiile frecvente prezentarea pelviană, anumite probleme placentare, un făt foarte mare, anumite boli materne și situațiile în care nașterea vaginală devine riscantă pentru mamă sau copil. În practica obstetricală, alte motive frecvente sunt travaliul care nu progresează și semnele de suferință fetală. Tot medicina este cea care spune că există și beneficii reale ale cezarienei. Ghidul NICE arată că, față de nașterea vaginală, operația cezariană este asociată cu un risc mai mic de incontinență urinară la peste un an după naștere, cu risc mai mic de incontinență fecală comparativ cu nașterea vaginală asistată și, evident, cu absența rupturilor vaginale. Documentul notează și scoruri mai mici pentru durerea perineală/abdominală în timpul nașterii și la trei zile după, comparativ cu nașterea vaginală, deși aici experiența individuală poate varia mult și trebuie interpretată în contextul întregii recuperări postoperatorii. Cu alte cuvinte, răspunsul medical nu este „cezariana e bună” sau „cezariana e rea”, ci „depinde de indicație, de context și de planurile reproductive ulterioare”. ACOG subliniază și că fiecare cezariană suplimentară crește, în general, complexitatea și riscul pentru sarcinile următoare. De aceea, decizia ideală este una informată, individualizată și luată împreună cu medicul, nu împinsă de lozinci, trenduri sau campanii emoționale. De ce a devenit cezariana subiect ideologic Nașterea a ieșit de mult din spațiul strict medical și a intrat în cel identitar, moral și politic. În jurul ei se discută despre autonomie, despre autoritatea medicului, despre corpul femeii, despre tehnologie și despre ce înseamnă „firescul”. În astfel de contexte, cezariana devine mai mult decât o procedură: devine simbol ideologic. În România, cazul cel mai vizibil a fost cel al lui Călin Georgescu, fost candidat la președinție, care a descris nașterea prin cezariană drept „o tragedie” și a spus că „se rupe firul divin”, afirmații preluate și criticate larg în presă. Riscul real: nu doar operația, ci și discursul Pericolul cel mai mare al curentului anti-cezariană nu este simpla preferință pentru nașterea vaginală, care poate fi legitimă și perfect rezonabilă. Pericolul apare atunci când preferința devine presiune morală, iar femeile care au născut prin cezariană sunt prezentate ca fiind mai puțin „naturale”, mai puțin „mame complete” sau victime ale unui sistem corupt, fără ca realitatea lor medicală să mai conteze. Datele medicale arată clar că operația are atât beneficii, cât și riscuri, și că valoarea ei depinde de contextul clinic, nu de un ideal abstract despre cum „ar trebui” să nască o femeie.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră