VIDEO Ciucu cere ca desecretizarea contractelor lui Ciucă cu presa să fie făcută de instituțiile statului
Ciprian Ciucu a spus, la podcastul „Cum e, de fapt?” al DeFapt.ro, că PNL nu mai are în acest moment nici un contract cu presa.
„Nu mai avem bani, avem datorii de milioane de euro din trecut”, a arătat primarul general al Bucureștiului și prim-vicepreședinte al PNL.
„Decizia partidului” de secretizare a contractelor
Ciucu a adăugat că PNL este în pericol să ajungă în incapacitate de plată dacă pierde procese intentate de creditori.
„Nu doar că s-au cheltuit banii din subvenție, dar s-au lăsat milioane de euro datorii”, a declarat primarul Capitalei.
În ce privește transparentizarea contractelor încheiate cu presa de către PNL în mandatul de președinte al lui Nicolae Ciucă, Ciprian Ciucu a spus că a fost „decizia partidului” ca acestea să nu fie făcute publice.
Aceeași „decizie a partidului” este și acum valabilă, potrivit lui Ciucu.
Ciucu cere verificarea contractelor lui Ciucă
La insistențele moderatorilor „Cum e, de fapt?”, Ciucu a arătat că obligația de transparență a contractelor cu presă „este normată de un regulament european”.
Mai mult, primarul penelist al Bucureștiului a adăugat că inclusiv situația în care între partid și presă se interpune o firmă prin care trec banii este normată de același regulament european.
Cu toate acestea, în ciuda regulilor UE, PNL refuză să facă publice contractele pe care le-a încheiat în trecut cu presa.
Iar soluția lui Ciucu este una surprinzătoare: „doar instituții specializate ale statului pot face acest lucru.”
Cu alte cuvinte, PNL cere statului să facă publice contracte care se află chiar în posesia PNL.
Ce prevede Regulamentul UE
Regulamentului european la care s-a referit Ciprian Ciucu are indicativul (UE) 2024/900 și privește transparența și vizarea publicității politice.
Documentul introduce obligații extinse pentru actorii implicați în promovarea mesajelor politice, atât online, cât și offline.
Principala cerință este ca orice material publicitar politic să fie etichetat clar, astfel încât publicul să poată identifica imediat caracterul politic al mesajului.
Materialele trebuie să includă informații despre sponsorul reclamei, identitatea persoanei sau organizației care a finanțat campania, precum și sumele cheltuite sau intervalul de costuri aferente.
Regulamentul prevede și obligativitatea unei notificări de transparență, care trebuie să conțină detalii despre scopul reclamei, procesul electoral sau legislativ vizat, criteriile folosite pentru direcționarea mesajului și tehnicile de targetare utilizate.
În cazul publicității online, toate reclamele politice trebuie incluse într-un registru european accesibil publicului, unde informațiile relevante vor fi păstrate timp de șapte ani.
De asemenea, utilizarea datelor personale pentru targetarea politică este strict limitată.
Datele sensibile, precum opiniile politice, religia sau originea etnică, nu pot fi utilizate fără consimțământ explicit, iar folosirea datelor minorilor este interzisă.
Regulamentul urmărește astfel creșterea transparenței campaniilor politice și reducerea riscului de manipulare electorală sau ingerințe externe.