Încrederea în economia României, la cel mai scăzut nivel de după pandemie înainte de alegeri
Încrederea în economia României, minimum istoric. Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a înregistrat în aprilie cea mai mică valoare de după pandemie, scăzând cu 10,6 puncte, până la 33,3.
Încrederea în economia României, minimum istoric
Scăderea a fost generată de temerile privind un posibil rezultat eurosceptic al alegerilor prezidențiale, care ar fi putut deturna România de pe traiectoria pro-europeană.
Citește și: Mișcare strategică a lui Nicușor Dan, în favoarea lui Băluță, care susține intrarea PSD la guvernare
Componenta de anticipații a indicatorului s-a prăbușit cu 16,9 puncte, în timp ce percepția asupra condițiilor curente a crescut ușor.
Deficit bugetar în creștere, creștere economică în scădere
Deficitul bugetar estimat pentru 2025 a crescut la o valoare medie de 7,9% din PIB, în timp ce anticipațiile privind creșterea economică s-au redus la doar 0,7%.
Există inclusiv temeri privind o posibilă intrare în recesiune.
Datoria publică este prognozată să ajungă la 57% din PIB în următoarele 12 luni.
Inflație ridicată și deprecierea leului, în prognoze
Rata anticipată a inflației pentru mai 2026 a crescut la 4,78%, semnalând presiuni inflaționiste persistente.
Aproximativ 86% dintre analiști prevăd deprecierea leului în următorul an. Estimările arată un curs de 5,0494 lei pentru un euro în șase luni și 5,1112 lei în 12 luni.
Piața imobiliară, sub semnul incertitudinii
50% dintre participanții la sondaj anticipează o scădere a prețurilor locuințelor în marile orașe, iar 43% estimează stagnarea acestora.
Majoritatea analiștilor (78%) consideră că actualele prețuri sunt supraevaluate, iar doar 14% le consideră corect evaluate.
Temeri privind retrogradarea României la rating „junk”
36% dintre participanți anticipează retrogradarea României în categoria nerecomandată investițiilor („junk”) în următoarele 12 luni, în creștere față de sondajele anterioare.
În general, atunci când perspectiva unui emitent este revizuită la „negativ”, riscul de retrogradare este crescut, mai ales în cazul ratingurilor deja slabe.
Ce este Indicatorul de Încredere Macroeconomică CFA
Realizat lunar de peste 13 ani, sondajul CFA România măsoară anticipațiile analiștilor financiari privind economia românească pe termen de un an.
Indicatorul este compus din întrebări despre condițiile actuale și previziunile privind afacerile, piața muncii, veniturile și averea personală.
Scorul variază între 0 (încredere minimă) și 100 (încredere deplină).