sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Economie 25 august 2023

Heineken s-a retras din Rusia, acceptând pierderi de 300 de milioane de euro

Heineken s-a retras din Rusia Foto: FoodBev
Heineken s-a retras din Rusia Foto: FoodBev

Producătorul olandez de bere Heineken s-a retras, vineri, din Rusia, acceptând pierderi de 300 de milioane de euro. Compania și-a vândut operaţiunile locale grupului rus Arnest, pentru suma simbolică de un euro, fără opţiunea de răscumpărarea afacerii, transmite Reuters.

Citește și: Caz la indigo, în Botoșani: gravidă disperată, cu dureri cumplite, apeluri zadarnice către medici. Mama și copilul au supraviețuit, dar fetița era să moară la naștere și a rămas cu afecțiuni serioase

Heineken s-a retras din Rusia

Heineken, care fabrică în Rusia sortimentele Botsjkarev şi Ochota en Tri Medvjedja, a precizat că tranzacţia a obţinut toate aprobările necesare şi va avea probabil ca rezultat pierderi excepţionale de 300 de milioane de euro.

Heineken are şapte fabrici de bere în Rusia, unde lucrează 1.800 de persoane, care îşi vor păstra locurile de muncă în următorii trei ani.

În martie 2022, Heineken şi-a anunţat intenţia de a ieşi de pe piaţa rusă, după ce Rusia a invadat Ucraina, dar procesul a durat mai mult decât estima al doilea mare producător mondial de bere.

"Evoluţiile recente demonstrează provocările semnificative cu care se confruntă marile companii producătoare care ies din Rusia", a afirmat directorul general Dolf van den Brink.

Şi grupul belgian Anheuser-Busch InBev NV a anunţat recent că suspendă vânzările mărcii de bere Bud în Rusia şi renunţă la toate beneficiile financiare de pe urma societăţii mixte care operează în ţară.

Cel mai mare producător mondial de bere este partener în Turcia şi Ucraina cu Anadolu Efes din Turcia, dar nu este acţionar majoritar. Societatea mixtă AB InBev-Efes are 11 fabrici de bere în Rusia, unde lucrează 3.500 de persoane, şi trei în Ucraina, unde sunt 1.800 de angajaţi.

Citește și: Ipoteza protecției asigurate de șefii Poliției șoferului drogat de la 2 Mai prinde contur: dispeceratul IPJ Constanța a dat asigurări agenților din teren că „totul e ok”, chiar dacă tânărul nu avea actele mașinii și nici RCA

De la lansarea invaziei în 24 februarie, sute de companii s-au retras din Rusia, lăsând în urmă active de miliarde de dolari.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră