/

Cum pot fi alungați politrucii care conduc companiile de stat: dați afară, iar plățile compensatorii, impozitate cu 99%, „cu reținere la sursă”

Cum pot fi alungați politrucii care conduc companiile de stat Foto: Inquam/Octav Ganea

Cum pot fi alungați politrucii care conduc companiile de stat: dați afară, iar plățile compensatorii impozitate cu 99%, „cu reținere la sursă”, propune fostul ministru al Energiei, Răzvan Niculescu. El scrie că „România încă riscă să piardă sute de milioane de euro de la UE pentru că unele selecții în companiile de stat nu au respectat prevederile legale”.

Citește și: Averea uriașă a familiei PSD Vicol-Ciorbă, care a patronat falimentul Nordis: el încasa dividende și salarii uriașe, deși și-a îngropat firma

300 milioane euro blocați pentru că au fost politizate companiile de stat

Am avut şi avem în continuare suspendaţi 300 de milioane de euro pentru ceea ce înseamnă guvernanţa corporaţiilor din sectorul energetic.

Aici discutăm de cel puţin trei companii importante: Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, pentru care urmează să definitivăm cu Comisia Europeană, care va avea vizită în perioada 10-14 februarie, modalitatea prin care să înaintăm pe îndeplinirea jalonului, fie prin reluarea procedurilor la aceste companii sau înlocuirea unor membri ai Consiliului de Administraţie, pentru ca să facem dovada îndeplinirii jalonului”, a spus ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, acum câteva zile.

Niculescu susține că soluția este preluarea modelului Poloniei: „Îi dai afară, le dai banii, îi impozitezi cu reținere la sursă”.

Cum pot fi alungați politrucii care conduc companiile de stat

„Pare ca Romania încă risca sa piarda sute de milioane de euro de la UE pentru ca unele selectii in companiile de stat nu au respectat prevederile legale.

Ce e de facut pentru ca acesti bani sa nu fie pierduti iar respectul fata de lege sa fie reinstaurat:

Pasul 1

Adoptarea unei OUG care sa prevada ca tuturor administratorilor demisi in societatile comerciale in luna Februarie, carora trebuie sa li se plateasca compensatii financiare mari ca urmare a contractelor semnate, li se aplica un sistem de impozitare de 99% cu retinere la sursa. O lege identica a facut Polonia in urma cu cativa ani. Ii dai afara, le dai banii, ii impozitezi cu retinere la sursa.

Pasul 2

Ii inviti pe cei numiti fara respectarea legii sa isi dea demisiile si sa reintre in procedura de selectie care va urma

Pasul 3

Demiterea administratorilor numiti ilegal si care nu vor sa isi dea demisia. Le platesti toate minunile pe care le au in contracte, dupa ce le retii 99% impozit la sursa.

Pasul 4

Numirea in AGA a unor administratori interimari care sa corespunda profesional. In 2014 am reusit sa fac numiri in consilii de administratie a unor oameni pe criterii exclusiv profesionale (de ex. Sergiu Manea, Mihai Anitei, Mihai Chebac, Arielle de Rothschild, etc). Stiu ca se pot numi oameni de calitate cu putina vointa si efort.

Pasul 5

Reluarea procedurilor de selectie cu respectarea legii si alegerea/numirea unor oameni competenti si integrii care sa puna companiile de stat la treaba.

Lipitorii de afise nu au ce cauta in functii in companiile de stat care nu sunt functii politice”, a scris Niculescu.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

12:22Averea greu de justificat a pensionarului special Bejinariu, deputatul PSD care va controla SRI și pe care DNA nu l-a putut ancheta pentru afacerea Microsoft
11:15Un penal PSD care s-a pus sub protecția imunității va conduce comisia parlamentară de control SRI, un turnător PSD e vicepreședinte la comisia SIE
10:39Cum pot fi alungați politrucii care conduc companiile de stat: dați afară, iar plățile compensatorii, impozitate cu 99%, „cu reținere la sursă”
10:03USAID, în haos după stoparea totală a finanțărilor și intrarea oamenilor lui Elon Musk în instituție. Secretarul de stat Marco Rubio a preluat șefia interimară a Agenției
09:56Partidul populistului Nigel Farage, Reform UK, pe primul loc în sondaje pentru prima oară. Următoarele alegeri la termen, în 2029
09:46Trump vrea pământurile (minerale) rare din Ucraina în schimbul ajutorului american în războiul cu Rusia
09:37Elon Musk are acces total la sistemul de plăți al Trezoreriei SUA pentru a „eficientiza” bugetul american. Democrații invocă un abuz
09:28OMV Petrom a stabilit la 0,0444 lei pe acțiune valoarea dividendelor pentru anul financiar 2024
09:21Vine primăvara în curând, dar nu vin și zilierii care să curețe livezile și viile
09:14Pariu riscant într-un an de austeritate: aquapark de 200 de milioane de lei, propus spre autorizare
09:08Multe firme românești ar fi afectate de eventuale taxe vamale crescute de Trump: unele județe exportă în SUA de zece ori mai mult decât importă
23:08Ex-parlamentar PSD, membrul CA al CNIR care a cerut triplarea indemnizației este milionar din dividende și contracte de vânzare-cumpărare. Are două vile, cinci terenuri, bijuterii, ceasuri, tablouri
20:56Trump face primele concesii în privința taxelor vamale uriașe: a amânat cu o lună aplicarea acestora în cazul Mexicului și mai negociază cu Canada
20:47David Popovici obține ordin de protecție împotriva vecinului care a amenințat că-i incendiază bolidul Porsche criticat de CTP
20:38Grindeanu se laudă cu 10,3 km din autostrada Craiova-Filiași, care are 35 km cu totul