duminică 27 aprilie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 14 aprilie 2025

Colagenul: remediu anti-îmbătrânire sau doar un efect placebo?

Colagenul, trend, tratament sau efect placebo (sursa: Pexels/Andrea Piacquadio)
Colagenul, trend, tratament sau efect placebo (sursa: Pexels/Andrea Piacquadio)

Colagenul, trend, tratament sau efect placebo. Pudră, soluție buvabilă, creme faciale: colagenul pare să fie vedetă în lumea suplimentelor anti-îmbătrânire, promițând o piele netedă și articulații sănătoase. Dar este cu adevărat eficient sau este doar o iluzie?

Colagenul, trend, tratament sau efect placebo

Tot mai prezente pe rafturile farmaciilor și promovate intens pe rețelele sociale, suplimentele cu colagen promit beneficii variate, de la reducerea durerilor articulare până la întârzierea apariției ridurilor.

Citește și: Ce salarii astronomice se vor plăti în 2025 la compania-căpușă care „investește” banii statului în stadioane, biserici sau terenuri de sport

Dacă înainte era folosit mai ales sub formă de injecții sau creme, produsele cu colagen sunt astăzi comercializate într-o gamă variată de produse ingerabile: gumă de mestecat, fiole, pudră.

Dar cât de eficient este cu adevărat? Ce spune știința și la ce ar trebui să fim atenți?

Ce este colagenul și de ce este important?

Colagenul este una dintre cele mai abundente proteine din corpul uman, component esențial al țesuturilor conjunctive, piele, tendoane, cartilaje.

Corpul nostru îl produce natural, dar sinteza sa scade odată cu înaintarea în vârstă.

Acest declin este responsabil pentru apariția ridurilor și a durerilor articulare.

Tipurile de colagen și rolul lor în organism

Există peste 25 de tipuri de colagen, fiecare cu funcții diferite, explică profesorul Francis Berenbaum, șeful secției de reumatologie de la Spitalul Saint-Antoine din Paris.

Tipul I se regăsește în piele, în timp ce tipul II este predominant în cartilaje, fiind esențial pentru amortizarea șocurilor și menținerea mobilității.

De unde provine colagenul din suplimente?

Colagenul utilizat în suplimentele alimentare are, de regulă, origine animală: bovină, porcină sau marină (din pești).

Există și variante vegetale, derivate din leguminoase precum mazărea.

Supliment sau injecție? Care este diferența?

Potrivit profesorului Francis Berenbaum, colagenul injectabil este utilizat pentru umplerea ridurilor, dar efectul este temporar.

Acesta poate fi înlocuit cu acid hialuronic, un alt component natural al pielii.

Ambele variante sunt degradate în timp de enzimele organismului, iar efectul estetic dispare treptat.

Colagenul sub formă de supliment, recomandat

Potrivit lui Jonathan Lust, nutriționist și șeful sectorului de sud-vest pentru Colpropur, de la laboratoarele Protein SA, colagenul este un produs de îngrijire, nu un medicament.

Pentru a fi absorbit eficient, se utilizează colagen hidrolizat, formă care permite digestia și absorbția sa în organism.

Se recomandă o doză zilnică de 10 grame, fie în cure scurte, fie pe termen lung.

Ce spun medicii despre administrarea colagenului?

Dr. Lenka Gala, medic la spitalul Bayeux din Calvados, prescrie colagen pacienților cu dureri articulare, ca măsură preventivă.

„Nu este o baghetă magică, dar contribuie la starea generală de bine”, explică ea.

Totuși, specialiștii avertizează că suplimentul nu trebuie perceput ca un tratament.

Există dovezi științifice solide privind eficiența?

Potrivit profesorului Francis Berenbaum, deocamdată nu există studii riguroase care să demonstreze eficiența colagenului dincolo de efectul placebo.

În cazul durerilor articulare, susține Berenbaum, multe persoane simt o îmbunătățire chiar și cu un tratament inactiv, datorită acestui efect.

Putem obține colagen din alimentație?

Colagenul este prezent în alimente precum carnea sau supele de oase.

Însă, odată ingerat, este descompus în fragmente mici care nu mai păstrează proprietățile originale. De aceea, o alimentație echilibrată, bogată în proteine, vitamine și nutrienți, este mult mai importantă pentru sănătatea pielii și articulațiilor.

Are colagenul efecte secundare?

Colagenul în sine nu are efecte adverse dovedite.

Problemele pot apărea doar din cauza excipienților adăugați în suplimente de calitate îndoielnică.

De aceea, se recomandă achiziționarea din farmacii, unde calitatea și doza sunt controlate.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 1
Mihail Voica 14 aprilie 2025 18:24
#1

Vrăjeală ieftină acest colagen.Citiți viața Anei Aslan cea cu Gerovitalul,la peste 70 de ani trăia cu un tânăr care o pompa seară de seară;deci fetelor,dacă vreți un ten ok,consumați cât mai des plăcuțe suedeze,dimineața,la prânz și seara la culcare,glumesc.

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
Ultima oră