/

Un pensionar care joacă la Loto conduce aeroportul Tulcea. În 2023, prin aeroport au trecut 300 de pasageri, deși Grindeanu a dirijat fonduri uriașe spre această „investiție”

Un pensionar care joacă la Loto conduce aeroportul Tulcea Foto: Facebook

Stoian Vâlcu, un pensionar care joacă la Loto și care, profesional, nu are nici o legătură cu managementul aeroportuar, conduce aeroportul Tulcea, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean. Acest consiliu este dominat de PSD și este condus de baronul local Horia Tedorescu.

Vâlcu era, în 2019, vicepreședinte al organizației județene a PSD Tulcea.

Citește și: VIDEO Salariul uriaș al judecătorului filmat când băga bani în decolteul unei dansatoare. Fost „dispecer” la sistemul 112, el primește 33.600 lei doar pentru chirie

În 2023, prin aeroport au trecut 300 de pasageri, deși ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dirijat, în 2022, fonduri uriașe, de 180 de milioane de lei, spre această „investiție”.

Aeroportul a avut în ultimii ani un număr ridicol de pasageri: 73 în 2021, 360 în 2022 și 300 în 2023. El este pe ultimul loc în topul aeroporturilor din ţară, potrivit datelor de la Asociaţia Aeroporturilor din România. 

La aeroport lucrează circa 40 de persoane, iar Consiliul Județean l-a subvenționat, doar în 2022, cu 3,7 milioane de lei. Însă, potrivit bugetului pe 2023, ultimul publicat pe site-ul Consiliului Județean Tulcea, aeroportul urma să primească 166 de milioane de lei.

Un pensionar care joacă la Loto conduce aeroportul Tulcea

Stoian Vâlcu, directorul aeroportului a făcut o facultate de inginerie chimică, la Politehnica București. Până în 2013, când a fost propulsat director tehnic al aeroportului, nu a avut legătură cu acest domeniu. El a lucrat la ALUM Tulcea și la Altex, printre altele.

Citește și: Drum județean din Tulcea, de 17 milioane de euro, ciuruit la un an de la deschidere. Președintele CJ și prefectul fac averi din contracte cu comunitățile locale

Potrivit declarației de avere, Vâlcu a încasat, în anul fiscal 2022, o pensie de 67.000 de lei și a câștigat 1.400 de lei de la loto. Salariul său anual la conducerea aeroportului cu 300 de pasageri pe lună a fost de 109.000 lei. Însă Vâlcu a luat peste 28.000 de lei și prin prezența în CA-ul Aquaserv Tulcea, altă companie subordonată Consiliului Județean.

Citește și: Opera baronului PSD de Tulcea, Horia Teodorescu: o treime din școlile care ar fi trebuit să fie renovate cu banii europeni din programul ITI Delta Dunării sunt ruine

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

  1. De ani de zile tot citesc articole despre acest aeroport care a înghițit sute de milioane de euro pentru a plimba câțiva pasageri. Politicienii se plâng că nu sunt bani de pensii, pentru învățământ, pentru sănătate. Voi îi credeți? Eu, nu. Știți câte astfel de găuri negre sunt în țara asta? Fiecare baron local are câteva prin care își sporește averea. Un pensionar chimist conduce un aeroport și ne minunăm că aeroportul este falimentar. Dar știți ce bine se înțeleg cei doi ( baronul și directorul pensionar)?

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

18:02Se strânge lațul penal în jurul lui Călin Georgescu, procurorii au luat documente după perchezițiile la șefii de campanie ai fostului candidat
17:47Promisiunile de vânzare-cumpărare vor fi notate în cartea funciară pentru a nu mai fi posibil un nou caz Nordis, se angajează parlamentarii să adopte legislație în acest sens
17:33Alcoolul ar putea fi iar vândut după-amiaza în Thailanda, după o interdicție de 50 de ani
17:24Ceremonia de încheiere a mandatului prezidențial al lui Iohannis are loc miercuri
17:16Romsilva este aproape de colaps economic, sporurile enorme au dus la întârzieri salariale pentru prima oară după mulți ani
16:49România ar putea fi primită în OECD în trimestrul III sau IV din 2026, susține șeful ASF, Alexandru Petrescu
15:28EXCLUSIV Zeci de angajări la Guvern, ministerul de Externe și alte instituții de stat în decembrie 2024, înainte de înghețarea posturilor
14:06Sindicaliștii lui Firea, grevă parțială la metrou, nedeclarată, pentru salarii mai mari: mecanicii de tren susțin că sunt bolnavi
10:54Indecizia politică privind subvenționarea energiei a făcut ca prețurile „spot” la gaze să explodeze: marii consumatori, afectați serios
10:07Primul atac într-o școală din România cu multiple victime, ISU a activat planul roșu de intervenție: un elev a pulverizat un spray cu piper, SMURD a intervenit, 20 de persoane afectate
10:05Cel mai dezastruos sistem IT al statului, cel gestionat de CNAS, a costat un miliard de lei. IT-iștii nu vor să lucreze la CNAS nici pentru 3.900 de euro pe lună
09:59Încă un autocrat susține închiderea presei finanțate de SUA, propusă de Elon Musk: președintele Kârgâzstanului vrea oprirea emisiei Europei Libere și a Vocii Americii
09:52Călin Georgescu a cumpărat românește în jachetă nemțească Mufflon de 1.600 de lei. Vizita la piață cu ocazia boicotului supermarketurilor, aranjată
09:42Boicotul supermarketurilor nu a avut nici un efect asupra lanțurilor de magazine
09:37Unii profesori vor dispărea din școli după ce va fi implementată reforma în educație a noului ministru David, cred unele cadre didactice