duminică 01 noiembrie
Login Contact
DeFapt.ro
Publicat: 01 noiembrie 2026, 13:44 Actualizat la: 01 noiembrie 2026, 14:00

La cât este estimată blănița Sorinei Docuz, cu care s-a afișat alături de Ciolacu la cheful PSD. Între 60 și 100 de animale trebuie sacrificate

Blănița Sorinei Docuz, a cărei ocupație este necunoscută, ar costa 12-13 salarii medii nete
Blănița Sorinei Docuz, a cărei ocupație este necunoscută, ar costa 12-13 salarii medii nete Foto: captură video
chinchilla shawl gabriela
Chinchilla shawl gabriela
Google News
Urmărește-ne pe Google News

Blana cu care s-a afișat Sorina Docuz, alături de Marcel Ciolacu, la botezul celui de-al treilea fiu al lui Alfred Simonis, este estimată la circa 13.000 de euro. Haina ei pare extrem de asemănătoare cu modelul „Chinchilla Shawl Gabriela”, al cărui preț este estimat la 14.450 de dolari (aproximativ 12.500 - 13.000 de euro). 

România TV afirmă că blana ar costa 17.000 de euro. 

Citește și: Peste 40 de clienți PSD, cu CV-uri dubioase sau fără CV, numiți prefecți sau subprefecți de guvernul Niculescu. Printre ei, un fost chelner, un pensionar special

Nu se știe ce ocupație are, în prezent, Sorina Docuz

„Chinchilla Shawl Gabriela” este produs de  Skandinavik Fur, un brand internațional premium și o casă de blănuri de tip afacere de familie, aflată la a treia generație de meșteșugari blănari. Firma își are sediul în Grecia, în Siatista. Numele de „Skandinavik” reprezintă un tribut adus regiunii Scandinavia (Europa de Nord), locul de unde compania își achiziționează în mod tradițional majoritatea licitațiilor de piei și materie primă brută. Brandul se diferențiază prin faptul că nu folosește linii de producție automatizate în masă. Fiecare piesă vestimentară este realizată manual de meșteșugari specializați pe tipuri specifice de blană (vizon, vulpe, șenșilă, zibelină, râs sau iepure Rex).

Pentru o piesă de tipul „Chinchilla Shawl Gabriela” sunt sacrificate între 60 și 100 de animale.  Chinchilla are un model natural în degrade — treceri stricte de la gri închis/negru pe spate, la gri deschis și alb pe burtă. Designerii trebuie să selecteze doar acele bucăți care se aliniază perfect din punct de vedere cromatic și al densității pentru a crea dungile simetrice și fluide vizibile pe șal. Multe bucăți de blană sunt eliminate în timpul procesului de sortare dacă nu respectă standardul vizual. 

Fostul președinte al PSD Marcel Ciolacu a apărut pentru prima oară în public, la un eveniment oficial, alături de Sorina Docuz, fosta soție a lui Robert Negoiță. Ei au mai fost fotografiați, în secret, în ianuarie 2025, la un resort din Vietnam.

Cine este Sorina Docuz: ea poza seminud la 17 ani, s-a măritat cu primarul PSD Robert Negoiță la 22 de ani, iar la 27 de ani s-a recăsătorit cu „Mădălin de la Giurgiu”. După un an a divorțat și de acesta. Fiecare dintre aceste căsătorii i-a adus și un copil.

În 2017, ea a divorțat de Negoiță, cu care avea un copil. Gabriela Firea și Florentin Pandele au fost nașii acestui copil, Cezar Vlad, pe care l-au botezat în februarie 2014.

Sorina Docuz este cu 23 de ani mai tânără decât Ciolacu.

În 2024, în campania electorală, Marcel Ciolacu nega legătura intimă cu Docuz: el susținea că are o relație „normală” cu ea și nu are relații „intime”. 

Petrecerea a fost organizată de Simonis la Venue Timișoara - un local conceput pentru evenimente închise, organizate integral, cu închiriere de sală, decor, tehnică, personal și meniu - iar petrecerea a început la ora 19:00. Prețurile publicate pentru meniuri pornesc, conform unui catalog de locații, de la aproximativ 270–325 RON/persoană. 

Potrivit imaginilor de la acest eveniment, o mare parte a nomenklaturii PSD a participat: Olguța Vasilescu și Claudiu Manda, miniștrii Florin Manole, Bogdan Ivan și Alexandru Rogobete, fostul ministru Alexandru Rafila, secretarul general PSD Paul Stănescu, plus primari și reprezentanți ai PSD din Timiș. 

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră