Tezaurul furat încaieră coaliția: fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, a lansat un atac dur la premierul Marcel Ciolacu și la prietenul său, Lucian Romașcanu. De fapt, ea a răspuns la atcurile acestora, care au acuzat-o că n-ai inițiat o hotărâre de guvern pentru aprobarea expoziției din Olanda.
Tezaurul încaieră coaliția
„Ca urmare a încercărilor PSD de politizare a furtului de la Muzeul Drents, fac următoarele precizări clare:
Ca și în mandatul lui Lucian Romașcanu, ministrul nu se ocupă cu paza expozițiilor din străinătate.
Contractul dintre Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Drents este foarte clar din acest punct de vedere, și el reglementează precis obligațiile juridice legate de asigurarea securității exponatelor.
Noile reglementări, introduse chiar la propunerea mea, în 2023, se referă la necesitatea unei hotărâri de guvern dacă sunt implicate MAI MULTE autorități și instituții. Acest paragraf a fost introdus pentru a reglementa implicarea unor instituții militare, de exemplu, în transportul exponatelor, cum a fost cazul expoziției de la Roma.
Singura instituție implicată în proiectul realizat cu Muzeul din Drents este MNIR aflat în subordinea Ministerului Culturii.
Și în final aș vrea să mai fac o precizare. Este regretabil ca un prim ministru să dea informații manipulatoare despre un fost membru al cabinetului său, doar pentru a acoperi NIMICUL din mandatul unui prieten, Lucian Romașcanu.
Suntem într-o coaliție de guvernare și este profund dăunător și imoral ca un partener, cu premier în funcție, să instrumenteze un linșaj la adresa unui fost ministru PNL”, a scris Turcan, pe Facebook.
„Din ceea ce ştiu, pentru expoziţia de la Drents Museum nu a existat o asemenea HG conform OUG-ului promovat de chiar ministrul Turcan. D-na ministru Turcan TREBUIE să dea urgent câteva explicaţii…”, a scris Lucian Romașcanu.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.