miercuri 05 martie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 04 martie 2025

Realitatea Plus, trucaj grosolan, amendat de CNA cu 100.000 de lei: cum a ajuns "Highway to Hell" (AC/DC) prezentată drept "Românie, mândru plai!"

Realitatea Plus, amendată pentru un trucaj (sursa: Facebook/Anca Alexandrescu)
Realitatea Plus, amendată pentru un trucaj (sursa: Facebook/Anca Alexandrescu)

Realitatea Plus, amendată pentru un trucaj. Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a sancționat marți postul Realitatea Plus cu o amendă de 100.000 de lei, după ce, în cadrul emisiunii „Culisele statului paralel”, a fost difuzat un videoclip dintr-un supermarket prezentat fals drept filmat în România.

Realitatea Plus, amendată pentru un trucaj

Potrivit CNA, imaginile au fost preluate de pe TikTok și arătau un bărbat plimbându-se cu o boxă într-un supermarket, în timp ce melodia „Românie, mândru plai!” rula pe fundal.

Citește și: Georgescu nu se grăbește să-și depună candidatura, ca să-l blocheze pe Simion, care îl susține doar declarativ

Moderatoarea a introdus materialul afirmând că „românii sunt inventivi”, însă în realitate videoclipul fusese filmat în altă țară, iar melodia originală era „Highway to Hell” – AC/DC.

CNA a considerat că modul de prezentare a indus publicului o informație falsă, cu potențial impact politic în perioada difuzării.

Alte sancțiuni aplicate postului Realitatea Plus

Pe lângă amenda principală, CNA a aplicat și alte sancțiuni postului Realitatea Plus pentru ediții anterioare ale aceleiași emisiuni:

Amendă de 10.000 de lei, pentru emisiunea din 3 februarie, în care au fost făcute acuzații fără probe la adresa Melaniei Medeleanu și a modului de utilizare a fondurilor Asociației Magic.

Somație publică, pentru ediția din 22 ianuarie, în care nu a fost respectat dreptul la replică în cazul acuzațiilor aduse.

CNA a constatat că nu a fost prezentat punctul de vedere al persoanelor vizate, încălcând astfel Codul audiovizualului.

Eliminarea conținutului ilegal de pe TikTok și Facebook

Tot în ședința de marți, CNA a decis eliminarea unor materiale ilegale difuzate online:

Un videoclip publicat pe TikTok (profilul diaconubogdanalexandru) care afișa mesajul șocant „TRANSAVIA – Abatorul de Copii”, încălcând grav legislația audiovizuală.

Două materiale de pe Facebook, publicate pe pagina AcousticAmbitions, ce promovau în mod înșelător o platformă de investiții cu titluri precum „Venituri suplimentare de 30.000 lei prin telefon!” și imitând grafica postului Digi24.

Într-unul dintre clipuri apărea chiar imaginea unui jurnalist Digi24, fără legătură cu subiectul.

Spoturi publicitare, obligate să intre în legalitate

CNA a mai decis emiterea unor decizii de intrare în legalitate pentru campaniile publicitare TV privind: Live Vitamins și Totogaming

Aceste spoturi trebuie să respecte prevederile legale privind conținutul publicitar audiovizual.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră