sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: turcan

4 articole
Politică

Tezaurul încaieră coaliția

Tezaurul furat încaieră coaliția: fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, a lansat un atac dur la premierul Marcel Ciolacu și la prietenul său, Lucian Romașcanu. De fapt, ea a răspuns la atcurile acestora, care au acuzat-o că n-ai inițiat o hotărâre de guvern pentru aprobarea expoziției din Olanda. Citește și: Cel mai cunoscut expert olandez în furturi de artă explică de ce nu sunt paznici de noapte la muzeele din nordul Europei Tezaurul încaieră coaliția „Ca urmare a încercărilor PSD de politizare a furtului de la Muzeul Drents, fac următoarele precizări clare: Ca și în mandatul lui Lucian Romașcanu, ministrul nu se ocupă cu paza expozițiilor din străinătate. Contractul dintre Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Drents este foarte clar din acest punct de vedere, și el reglementează precis obligațiile juridice legate de asigurarea securității exponatelor. Noile reglementări, introduse chiar la propunerea mea, în 2023, se referă la necesitatea unei hotărâri de guvern dacă sunt implicate MAI MULTE autorități și instituții. Acest paragraf a fost introdus pentru a reglementa implicarea unor instituții militare, de exemplu, în transportul exponatelor, cum a fost cazul expoziției de la Roma. Singura instituție implicată în proiectul realizat cu Muzeul din Drents este MNIR aflat în subordinea Ministerului Culturii. Și în final aș vrea să mai fac o precizare. Este regretabil ca un prim ministru să dea informații manipulatoare despre un fost membru al cabinetului său, doar pentru a acoperi NIMICUL din mandatul unui prieten, Lucian Romașcanu. Suntem într-o coaliție de guvernare și este profund dăunător și imoral ca un partener, cu premier în funcție, să instrumenteze un linșaj la adresa unui fost ministru PNL”, a scris Turcan, pe Facebook. „Din ceea ce ştiu, pentru expoziţia de la Drents Museum nu a existat o asemenea HG conform OUG-ului promovat de chiar ministrul Turcan. D-na ministru Turcan TREBUIE să dea urgent câteva explicaţii...”, a scris Lucian Romașcanu.

Tezaurul încaieră coaliția: Turcan răspunde PSD
PSD a blocat majorarea plafonului de impozitare a pensiilor Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

PSD a blocat majorarea plafonului de impozitare a pensiilor

PSD a blocat, timp de doi ani, majorarea plafonului de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei la 3.000 de lei: proiectul adoptat azi, în mare viteză, a zăcut prin Parlament din 19 septembrie 2022. Marius Budăi, fost ministru PSD al Muncii, ironiza proiectul, când a fost depus, spunând că proiectul PNL ar însemna, de fapt, impozitare progresivă. Citește și: Pensionara cu pensie de 280.000 de lei care conduce Avocatul Poporului nu se mai poate ascunde: trebuie să ia o decizie în privința inechităților cauzate de recalcularea pensiilor Abia azi a fost adoptat acest proiect, cu o largă majoritate și inclusiv cu voturile PSD. PSD a blocat majorarea plafonului de impozitare a pensiilor Așa numitul „proiect de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.100 din legea nr.227/2015 privind Codul fiscal”, care prevede că „venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei” a fost depus la 19 septembrie de un grup de parlamentari PNL, plus doi senatori PSD. Imediat ce a fost depus, Marius Budăi, care era la acel moment ministru, a atacat, ironic, inițiativa legislativă, care o avea drept co-inițiatoare, pe Raluca Turcan, fost ministru al Muncii. „Eu o văd ca pe o propunere care vine într-o susținere și într-o deschidere de dialog pentru o impozitare progresivă. Discuția de bază și elementul de bază este impozitarea progresivă. Această scutire până la 2000 de lei tot PSD a făcut-o. Colegii noștri din coaliție, de la PNL au fost când noi am încercat să punem pe masa discuției, pe masa dialogului în coaliție, o discuție despre o posibilă impozitare progresivă în România, au sărit în sus, că nu. Acum vin dumnealor cu o propunere ca acesta”, a spus el, citat de Gândul, la 26 septembrie 2022. Ulterior, proiectul a trecut de Senat fără a fi votat - prin adoptare tacită - și de la începutul anului 2023 a rămas în Camera Deputaților. Mai mult, caă snu voteze un proiect PNL, Marcel Ciolacu a vrut să adopte o orodonanță de urgență. Aceasta ar fost neconsitituțională, fiindcă nu se pot emite OUG-uri care se suprapun unor proiecte de legi aflate în dezbaterea Parlamentului. Mai mult, în primăvara anului acesta, premierul Ciolacu relua ideea creșterii plafonului de impozitare, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, dar nu a făcut nimic.

Raluca Turcan, atac la ministrul PSD Marius Budăi
Politică

Turcan atac la Budăi

Deputatul PNL Raluca Turcan, atac la Budăi în timpul dezbaterii moțiunii împotriva ministrului PSD: „Recunosc că şi pe mine m-a intrigat faptul că, după ce Ministerul Muncii a plătit anul trecut o consultanţă costisitoare, a fost transmis în Parlament un proiect fără impact bugetar calculat şi într-o variantă mult mai slabă decât cea pe care am lăsat-o la minister, elaborată de funcţionarii publici din minister, fără consultanţă externă”. Citește și: Turcan, atac la PSD: A alocat pensiilor doar 8% din PIB. Electoratul lor, „amăgit cu promisiuni cinice” Turcan, atac la Budăi Turcan a spus că nu va vota moțiunea împotriva lui Budăi, inițiată de USR și Forța Dreptei, dar a criticat, voalat, înârzierile în atingerea obiectivelor stabilite de PNRR. „Despre asta trebuie să fie, pe fond, dezbaterea de astăzi, dar şi despre miliardele de euro din PNRR în care toţi primarii din ţară şi-au pus speranţa; depre modernizarea comunităţilor locale şi a infrastructurii primare; despre proiectele care au nevoie ca finanţarea prin PNRR să vină la timp, nu cu întârziere. Oare cine îşi asumă riscul ca următoarea tranşă de fonduri să întârzie, firmele să-şi suspende lucrările şi numărul mare de angajaţi care lucrează astăzi în economie să fie pus în pericol? Oare cine îşi asumă riscul ca stabilitatea economică atât de greu câştigată să fie pusă în pericol? Soluţii pentru impasul în care au intrat unele reforme există! (...) Să nu se joace nimeni de-a reforma căci riscăm să pierdem bani din PNRR. Stimate domnule ministru, dse asemenea, ar trebui să vă preocupaţi ca toate jaloanele care ţin de competenţa ministerului dumneavoastră să fie îndeplinite cât mai curând, căci pe finanţările din următoarele tranşe din PNRR a fost construită întreaga arhitectură bugetară şi cea mai mare parte a calendarului investiţional pentru anul 2023. Cred că astăzi este un moment foarte bun în care ministrul muncii să explice motivele pentru care unele reforme din PNRR au intrat în impas şi, mai important, cum intenţionează să răspundă aşteptărilor oamenilor şi să elimine îngrijorările cu privire la următoarele plăţi din PNRR”, a spus Turcan, citată de news.ro.

PSD a alocat pensiilor doar circa 8% din PIB, arată Raluca Turcan Foto: Facebook Raluca Turcan
Politică

PSD a locat pensiilor circa 8% din PIB

PSD a locat pensiilor circa 8% din PIB, iar renegocierea PNRR este o perdea de fum, scrie fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan (PNL). Liderul PNL critică PSD, fără însă a menționa, în postarea pe Facebook, numele acestui partid. De altfel, ea a criticat, în noiembrie 2021, modul în care PNL a negociat cu PSD formarea guvernului Ciucă. PSD a locat pensiilor circa 8% din PIB Turcan arată ce procent din PIB a fost alocat pensiilor, din 2013 până acum, în funcție de ministrul care a ocupat portofoliul Muncii: • 2012 și 2013, ministrul Muncii Mariana Câmpeanu (PNL), alocare pensii 8,7 și 8,3% din PIB;• 2014 și 2015 ministrul Muncii Rovana Plumb (PSD), alocare pensii 8,2% și 8,1% din PIB;• 2016 ministrul Muncii Dragoș Pîslaru (tehnocrat, ulterior PLUS/ USR), alocare pensii 7,9% din PIB;• 2017, 2018 ministrul Muncii Olguța Vasilescu (PSD), alocare pensii 8% și 7,9% din PIB;• 2020 ministrul Muncii Violeta Alexandru (PNL, acum Forța Dreptei), alocare pensii 7,5% din PIB;• 2021 ministrul Muncii Raluca Turcan (PNL), alocare pensii 8,1% din PIB. Renegocierea, perdea de fum În consecință, Raluca Turcan apreciază că “mult vehiculata “renegociere” a PNRR este doar o perdea de fum, o justificare pentru unii în fața electoratului lor pe care ani la rând l-au amăgit cu promisiuni cinice despre care știau bine că nu pot fi niciodată realizate“. “Faptul că acum unii spun că nu pot crește pensiile pentru că în PNRR este un plafon de 9,4% din PIB pentru pensii este un joc politic nedemn făcut pe seama pensionarilor“, mai scrie ea. Citește și: Cinci ani de la „Noaptea, ca hoții”: cei care au emis OUG 13/2017 sunt la putere Turcan respinge și criticile aduse contractului de consultanță cu Banca Mondială. Guvernul a aprobat, în decembrie, un memorandum care prevede că Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va contracta serviciile de asistenţă tehnică de la Banca Mondială pentru a implementa reforma sistemului public de pensii. “Mai nou, unii reprezentanți ai coaliției critică contractul de consultanță cu Banca Mondială, în timp ce chiar ministrul Muncii deja atribuie contractul cu Banca Mondială. Ce să mai înțeleagă oamenii?“, a arătat fostul ministru.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră