Ilie Bolojan anunță reforme pentru pensiile speciale din Interne și Apărare. Proiecte de lege, promise în luna martie
Guvernul pregătește noi proiecte de lege pentru reformarea pensiilor speciale din sistemele de Interne, Apărare și ordine publică.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că Executivul își propune ca, în luna martie, să vină cu inițiative legislative care să aplice și în aceste domenii principiul stabilit recent de Curtea Constituțională în cazul pensiilor magistraților.
Declarațiile au fost făcute miercuri, într-o intervenție telefonică la Digi24, în contextul întrebărilor legate de soarta celorlalte categorii de pensionari speciali și de posibilitatea extinderii modelului aplicat în cazul magistraților.
Creșterea vârstei de pensionare
Premierul a subliniat că este necesară corectarea situațiilor în care pensionarea este posibilă la 50–52 de ani, în condițiile în care beneficiarii sunt încă în deplinătatea capacităților fizice și intelectuale, iar pensia ajunge la nivelul ultimului salariu.
„Pentru toate sistemele în care se permite pensionarea la o vârstă de 50, 51, 52 de ani, atunci când un om este în deplinătatea facultăților fizice și intelectuale și unde pensia este egală cu ultimul salariu, lucrurile trebuie corectate”, a afirmat Ilie Bolojan.
Șeful Guvernului a explicat că reforma este necesară nu doar pentru a elimina inechitățile evidente, care au generat nemulțumiri și au afectat încrederea cetățenilor în stat, ci și pentru a asigura sustenabilitatea sistemului public de pensii și stabilitatea economică pe termen lung.
Dezechilibru demografic
Un alt argument invocat de premier vizează scăderea demografică.
Potrivit acestuia, actualele generații active, estimate la 300.000–400.000 de persoane, nu vor putea fi înlocuite numeric de generațiile tinere, care numără doar 150.000–250.000 de persoane.
În lipsa unei creșteri a vârstei de pensionare pentru anumite categorii, România riscă să se confrunte, în anii următori, cu un deficit major de personal în structurile esențiale ale statului.
Cine ar putea beneficia în continuare de pensionare anticipată
Premierul a precizat că reforma nu va fi aplicată uniform, ci va ține cont de specificul activității desfășurate în cadrul Ministerului de Interne, al structurilor de Apărare și al instituțiilor din zona de ordine publică și siguranță națională.
Există categorii profesionale unde condițiile speciale de muncă și solicitările fizice intense justifică menținerea unor avantaje privind pensionarea.
Exemplele oferite au vizat parașutiștii sau jandarmii aflați în prima linie, pentru care anii de muncă ar putea fi echivalați diferit, permițând o retragere mai rapidă din activitate.
În schimb, pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții obișnuite – în posturi de pază sau în birouri – premierul consideră că nu există motive obiective pentru pensionarea înainte de 65 de ani.
Perioadă de tranziție pentru a evita un posibil exod
Întrebat dacă există riscul unui val de plecări din sistem, pe fondul anunțurilor privind modificarea condițiilor de pensionare, Ilie Bolojan a făcut trimitere la modelul aplicat în sistemul de justiție.
Acesta a subliniat că este necesară o perioadă tranzitorie, care să permită celor care îndeplinesc condițiile actuale să beneficieze în continuare de drepturile prevăzute de legea în vigoare.
O astfel de etapă de tranziție ar avea rolul de a respecta principiile juridice și de a preveni plecările masive din sistem.
„Mi se pare normal și de bun-simț ca și în aceste sisteme să existe o perioadă tranzitorie, pentru a nu avea plecări și pentru ca cei care doresc să beneficieze de drepturile actuale să poată face acest lucru”, a precizat premierul.