sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 09 februarie 2024

Primarul PSD din Caracal, al cărui fiu deținea firma responsabilă de explozia din Crevedia, candidează din nou, deși Ciolacu spunea că i-a retras susținerea. Primarul are o avere uriașă

Primarul PSD din Caracal,Ionuț Doldurea, candidează din nou Foto: Facebook
Primarul PSD din Caracal,Ionuț Doldurea, candidează din nou Foto: Facebook

Primarul PSD din Caracal, Ion Doldurea, al cărui fiu deținea firma responsabilă de explozia din Crevedia, candidează din nou, deși Ciolacu spunea că i-a retras susținerea. Ionuț Doldurea, fiul său, este în arest la domiciliu.

Citește și: Cine este pesedistul care a prelungit, pe șest, licența Roșia Montana Gold Corporation, din 2019 în 2024: a fost numit în 2017 la șefia ANRM de Mihai Tudose, prietenul lui Ciolacu

Ce pot să vă spun cu certitudine - că am vorbit cu ambii preşedinţi unde au activat până acum din interiorul Partidului Social Democrat, atât la Dâmboviţa cât şi la Olt. N-am văzut niciun preşedinte care ar mai dori să susţină candidatura lor", a declarat Ciolacu la 3 septembrie, referindu-se la primarii din Crevedia și Caracal.

Primarul PSD din Caracal candidează din nou

Azi, Doldurea a spus că va candida din nou, în 2024.

„Nu mi-a fost ușor să iau decizia, nici când am candidat prima dată și nici acum, dar sunt foarte hotărât să candidez, pentru că proiectele pe care noi le avem în Caracal în momentul ăsta sunt 107 milioane euro lucrări pe bani europeni sau naționali, sunt contractele semnate și multe dintre ele sunt deja licitate și vor începe chiar acum, la 1 martie, aprilie, mai, vom începe lucrările și vom propune proiectele pentru ADR Oltenia de cel puțin 70 milioane euro.

Adică dacă ne iese asta, vă dați seama că vom putea spune că ne-am făcut datoria față de cetățeni. Programul pe care-l aveți acolo și pe care l-am scris împreună cu echipa în 2020 îl urmărim cu foarte mare atenție. Sunt foarte multe lucruri care au fost cu mult, cu mult depășite. Deci, candidez”, a spus actualul primar PSD din Caracal.

Ion Doldurea deține 11 apartamente și două case, plus obiecte de artă evaluate la 80.000 de euro. În conturile sale bancare se află peste 600.000 euro.

„Clanul Doldurea" conduce o afacere de 1,2 miliarde de lei pe piaţa de GPL prin intermediul a şase companii, patru dintre acestea fiind înregistrate în Caracal, acolo unde primar e chiar tatăl fraţilor, relata, în august 2023, Ziarul Financiar.

În decembrie, primarul din Crevedia, Florin Petre, a distribuit un pliant electoral alături de șeful PSD Dâmbovița, Ștefan Corneliu, deși Ciolacu anunțase excluderea sa din acest partid. „Voi propune excluderea primarului din Crevedia în următorul Consiliu Politic Naţional”, spunea președintele PSD.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră