Zelenski spune că ar putea elibera Mariupolul dacă Occidentul ar livra Ucrainei avioane și mai multe tancuri

Cum ar putea fi eliberat Mariupolul. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că ţara sa nu are armele necesare pentru a elibera oraşul port asediat Mariupol, care este aproape de a fi cucerit de forţele ruse, relatează DPA.
"Dacă am primi avioane şi suficiente vehicule blindate grele, artileria necesară, am putea să o facem", a spus el într-un mesaj video transmis luni seară.
Cum ar putea fi eliberat Mariupolul
"Sunt sigur că vom primi aproape tot ce avem nevoie. Însă nu doar că se pierde timp, dar se pierd şi vieţi ale ucrainenilor. Vieţi care nu se mai întorc", a declarat Zelenski.
"Este şi responsabilitatea celor care încă ţin în uzinele lor armele de care are nevoie Ucraina. O responsabilitate care va rămâne mereu în istorie", a adăugat el, potrivit Agerpres.
Liderul regiunii separatiste Doneţk, Denis Puşilin, a susţinut luni că oraşul port Mariupol din sud-estul Ucrainei, unde se dau lupte grele, a căzut în mâinile ruşilor, potrivit agenţiilor ruse de ştiri.
Separatiştii se luptă de săptămâni, cu sprijinul armatei ruse, să cucerească Mariupolul, care are o importanţă strategică datorită situării sale la Marea Azov.
Potrivit observatorilor militari occidentali, trupele ruse câştigă teren în războiul urban.
Comandatul forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujni, a afirmat că legătura cu trupele are apără oraşul Mariupol de forţele ruse nu a fost afectată.
El a răspuns afirmaţiilor unor militari marini desfăşuraţi acolo conform cărora nu au mai fost contact cu conducerea armatei ucrainene de două săptămâni.
Aproximativ 4.350 de civili au fost evacuaţi luni din zonele disputate din Ucraina, dintre care circa 550 de persoane au plecat din Mariupol, potrivit vicepremierului ucrainean Irina Vereşciuk.