Declarațiile lui Musk despre UE, "complet razna", spune Comisia Europeană
Comisia Europeană a reacționat ferm după ce Elon Musk a lansat o serie de atacuri la adresa Uniunii Europene, mergând până la a spune că UE ar trebui „abolită” și comparând-o cu Germania nazistă.
Bruxelles-ul califică afirmațiile drept „complet razna”, dar precizează că acestea intră în sfera libertății de exprimare.
Declarațiile lui Elon Musk, reacția Comisiei Europene
„Acesta face parte din libertatea de exprimare pe care o prețuim în UE și care permite cele mai nebune declarații”, a declarat Paula Pinho, purtătoare de cuvânt a executivului comunitar.
Citește și: Ciucu a câștigat pentru Nicușor Dan
Bruxelles-ul subliniază că, deși retorica lui Musk este radicală, UE nu intervine în exprimarea opiniilor, oricât de controversate ar fi.
Tensiunile au pornit vineri, când Comisia Europeană a anunțat o amendă de 120 de milioane de euro pentru platforma X (fosta Twitter), acuzând-o de nerespectarea obligațiilor prevăzute de Legea privind serviciile digitale (DSA).
Printre încălcările identificate se numără:
- utilizarea înșelătoare a „bifei albastre”
- lipsa transparenței în registrul de publicitate
- refuzul de a oferi cercetătorilor acces la datele publice
Bruxelles-ul consideră că modul în care X tratează statutul de „cont verificat” induce utilizatorii în eroare și deschide calea fraudelor, a uzurpării identității și a manipulării online.
Atacul lui Elon Musk la adresa UE
În reacție la sancțiune, Elon Musk a postat sâmbătă pe platforma sa un mesaj virulent:
„Uniunea Europeană ar trebui să fie abolită, iar suveranitatea să se întoarcă la statele individuale. Birocrația UE sufocă Europa până la moarte.”
Duminică, el a continuat criticile, vorbind despre „birocrația tiranică” a Bruxelles-ului și redistribuind mesaje ale unor utilizatori care comparau UE cu „Al Patrulea Reich”.
Musk a publicat inclusiv o imagine în care sub drapelul UE apare drapelul Germaniei naziste cu svastika.
De ce consideră UE că X induce utilizatorii în eroare
Potrivit Comisiei Europene, sistemul prin care platforma X acordă „bifa albastră” permite oricui să obțină acest statut prin plată, fără verificări reale asupra identității utilizatorului.
Această practică afectează autenticitatea informațiilor, îngreunează distingerea conturilor reale de cele false, sporește riscul fraudelor și al manipulării.
Comisia mai semnalează că registrul de publicitate al platformei nu respectă standardele de transparență, iar X nu oferă cercetătorilor acces la datele publice, contrar obligațiilor din DSA.
Bruxelles-ul menține poziția
În timp ce Musk își amplifică atacurile în mediul online, Comisia Europeană își menține decizia și argumentele.
Executivul UE subliniază că sancțiunile vizau protejarea utilizatorilor și aplicarea unui cadru legal necesar în era digitală, nu limitarea exprimării publice a lui Elon Musk.