Au început negocierile Rusia-Ucraina. Moscova nu oprește, însă, bombardamentele. Zelenski vrea o aderare imediată la UE

Au început negocierile Rusia-Ucraina, la frontiera dintre Ucraina și Belarus. Kievul cere retragerea trupelor rusești din țară.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat, luni, că vrea ca Ucraina să adere „imediat” la Uniunea Europeană, printr-o procedură specială.
Au început negocierile Rusia-Ucraina. Kievul cere retragerea rușilor din țară
Au început negocierile Rusia-Ucraina. Delegația ucraineană a ajuns în zona de negocieri, de la granița dintre Ucraina și Belarus.
Ucraina a cerut „încetarea imediată a focului şi retragerea trupelor ruseşti” de pe teritoriul său.
Între timp, Rusia continuă bombardamentele în Harhov, iar în Kiev sunt avertismente pentru raiduri aeriene.
#Kharkiv: Rocket and artillery shelling near the region "Equator" pic.twitter.com/PzpRNtAEfS
— NEXTA (@nexta_tv) February 28, 2022
Occupiers shelled a shopping center in #Chernihiv. pic.twitter.com/3ASGEhvWx4
— NEXTA (@nexta_tv) February 28, 2022
La negocieri participă ministrul Apărării, Oleksiy Reznikov, consilierul şefului Oficiului Preşedintelui Ucrainei, Mykhailo Podoliak, şi ministrul adjunct al Afacerilor Externe ale Ucrainei, Mykola Tochytskyi.
Zelenski cere ca Ucraina să intre „imediat” în UE
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut, luni, ca Ucraina să fie primită în Uniunea Europeană printr-o procedură specială.
„Facem apel la Uniunea Europeană pentru admiterea imediată a Ucrainei, printr-o procedură specială”, a declarat Zelenski.
Președintele Ucrainei a mulțumit țărilor care sprijină țara și refugiații, printre ele și România.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că UE vrea să vadă Ucraina în Uniune.
The delegates arrived at the negotiating venue by helicopter. pic.twitter.com/jumBclmFwf
— NEXTA (@nexta_tv) February 28, 2022