/

Dezmăț pe cheltuieli publice pentru funcționari în Franța, Spania, Germania: avantaje fiscale enorme, pensii uriașe, posturi garantate pe viață

Dezmăț pe cheltuieli publice în Europa
Dezmăț pe cheltuieli publice în Europa (sursa: Facebook/Emmanuel Macron)

Dezmăț pe cheltuieli publice în Europa. Potrivit unor date Eurostat, țări precum Norvegia, Suedia, sau Danemarca au cei mai mulți funcționari publici, proporțional cu numărul total de angajați.

Dezmăț pe cheltuieli publice în Europa

În Norvegia, cota este de 30,7%, ceea ce înseamnă că aproape unul din trei angajați este angajat în sectorul public. Iar în Suedia și Danemarca cota e, de asemenea, peste 25%. La capătul opus al topului se situează Germania, cota reprezentând puțin peste 10% dintre lucrători.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

În Franța, cifrele oficiale arată că puțin peste unul din cinci angajați (21,2%) lucrează în serviciul public, ceea ce reprezintă aproximativ 5,5 milioane de oameni. Cifra este mai mare decât media OCDE (18%).

Însă în spatele cifrelor se ascund multe detalii – pe când în țările scandinave funcționarii publici nu au statut preferențial (precum pensii mai mari), nu același lucru se întâmplă în Germania sau în Franța. În Spania, creșterea angajărilor în sectorul public a fost, oficial, o măsură pentru a contracara șomajul, însă motivele electorale nu sunt excluse. Cu costurile de rigoare.

Macron, promisiune electorală neonorată

În campania electorală din 2017, Emmanuel Macron promitea eliminarea, pe parcursul mandatului său, a 120.000 de posturi de funcționar public (70.000 în autoritățile locale și 50.000 în funcția publică de stat). O promisiune pe care nu a respectat-o. După doi ani de mandat, în 2019, șeful statului a declarat că are de gând să „abandoneze” acest obiectiv, motivând că nu este sustenabil.

Câteva săptămâni mai târziu, Gérald Darmanin, pe atunci ministru pentru Conturi Publice, a confirmat că guvernul nu va respecta această promisiune de campanie, din cauza situației economice și a „Vestelor galbene”, stabilind un nou obiectiv: 85.000 de posturi de funcționari publici eliminate până în 2022. În 2021, ținta a fost desființarea a 70.000 de posturi, însă nici de data aceasta promisiunea nu a fost ținută.

În timpul campaniei prezidențiale pentru al doilea mandat, Emmanuel Macron nu s-a mai angajat la nici o reducere a numărului de funcționari publici.

Oficial, 5.674.000 de funcționari publici în Franța

Oficial, potrivit ultimelor cifre, în Franța există 5.674.000 de funcționari publici, însă numărul lor pare a ajunge undeva la șapte milioane.

Căci cifra oficială exclude numărul „operatorii de stat” (492.000) care e prevăzut într-o anexă a bugetului de stat pentru 2023. E vorba despre personalul din universități și școli de stat, organizații de cercetare precum CNRS sau CEA, personalul din muzee, agenții regionale de sănătate, toți beneficiind de toate privilegiile unui bugetar.

Și anume: angajare pe viață, studii superioare gratuite, avansare pe bază de vechime, program redus de muncă, pensii mari și foarte mari (calculându-se, în pezent, în baza a 75% din media ultimelor șase luni în serviciu față de 50% din cei mai buni zece ani), locuințe publice alocate cu prioritate, vacanțe subvenționate etc.

Alte două milioane de funcționari la secret

Într-o altă anexă, bugetul de stat oferă o estimare pentru anul 2023, la rubrica „organisme private cu finanțare publică predominantă”: 2% din totalul locurilor de muncă, adică 560.000.

În 2009, în această anexă, cifra estimată era de 2,7% din totalul locurilor de muncă, iar în 2015, 1,4%, fluctuațiile arătând că nu e ușor de estimat numărul de angajați ai organizațiilor private care beneficiază de finanțare publică predominantă, precum asociațiile, care angajează în jur de două milioane de oameni.

De asemenea, unii angajați ai La Poste și Orange (fostă France-Telecom), și angajați ai unor companii deținute 100% de stat, precum EDF, SNCF, RATP au statut de funcționar public, fără a fi incluși în statisticile funcționarilor publici – numărul acestora nu se cunoaște, invocându-se dreptul la confidențialitate.

Germania, „republică de funcționari”

În Germania crește numărul de funcționari publici, care în prezent se situează la 5,096 milioane.

Cu toate acestea, Asociația funcționarilor publici (DBB) a criticat faptul că nu există suficient personal în sectorul public. Șeful DBB, Ulrich Silberbach, s-a referit la creșterea sarcinilor în multe domenii, adăugând că, potrivit evaluărilor, mai e nevoie de peste 360.000 de angajați la nivel național pentru a se furniza servicii, în mod adecvat.

Pe de altă parte, există critici care susțin că Germania pe cale de a deveni o „republică de funcționari”, reproșându-i lui Ulrich Silberbach că numărul angajaților din sectorul public crește de ani de zile, însă nu în domeniile utile cetățeanului, precum centrele de zi și clinici, profesori și ofițeri de poliție, ci mai ales în domenii care țin de instituții, în care investițiile ar trebui să meargă, nu înspre noi angajați, ci în direcția digitalizării.

Un angajat la privat, muncă 91 de ani pentru pensie de funcționar

Pe de altă parte, bugetarii germani beneficiază de multe avantaje. Nu plătesc taxe și au beneficii generoase la pensionare, mult mai mari decât cea a angajaților în sectorul privat.

Tratamentul preferențial al funcționarilor publici a fost de altfel criticat de Rainer Holznagel, Președintele Federației Germane a Contribuabililor, care a comentat faptul că funcționarii publici primesc contracte pe viață și sunt scutiți de taxe: „Pe de o parte, acest lucru dăunează asigurărilor sociale statutare, deoarece se pierd venituri, iar pe de alta, dăunează contribuabililor, deoarece trebuie să finanțeze pensiile mari.”.

Nivelul pensiilor funcționarilor publici în Germania este deosebit de ridicat. Pentru a primi o pensie echivalentă cu cea a unui funcționar public, o persoană care lucrează în mediul privat ar trebui să muncească 91 de ani.

În luna aprilie, la presiunea sindicatelor, Guvernul german a aprobat grile de salarizare mai mari pentru 2,5 milioane de lucrători din sectorul public.

Mulți funcționari, puțini angajați

În Spania, numărul funcționarilor publici a crescut de 5,3 ori mai mult decât numărul total de angajați din țară.

Potrivit Labour Force Survey, ocuparea forței de muncă în rândul funcționarilor publici spanioli a crescut cu 95.800 de persoane în 2022, cea mai mare creștere înregistrată în grupul marilor economii euro, fiind depășită doar de Letonia, unde creșterea anuală a fost de 7,6% (ceea ce înseamnă, de fapt, 4.000 de angajați).

Paradoxal, Spania a devenit liderul zonei euro în privința creșterii numărului de funcționari publici, fără însă a crea locuri noi de muncă, Guvernul fiind criticat că astfel realizează prin bugete ceea ce nu reușește prin politici, preferând să umfle ocuparea forței de muncă în administrațiile publice decât să faciliteze crearea de locuri de muncă pentru companii, susținând o economie reală.

Spania, cei mai mulți șomeri din zona euro

Potrivit Eurostat, În Spania, numărul funcționarilor publici este de 1,44 milioane, ceea ce reprezintă doar 7% din numărul total de angajați, însă datele se referă doar la angajații din sistemul guvernamental, nu la toți lucrătorii din sectorul public (precum sănătatea și învățământul), ceea ce ridică cifra la 3,53 milioane, adică 17,2% din totalul persoanelor angajate.

Guvernul spaniol este criticat și pentru proasta funcționare a sistemului public, pe care, departe de a-l îmbunătăți, îl menține în mediocritate – potrivit Legii Funcției Publice, aprobată în ajunul alegerilor regionale, bugetarii care nu trec evaluarea performanței nu pot fi disponibilizați și nu-și pierd calitatea de funcționari publici.

Citește și: Economist: O creștere cu 10% a salariilor profesorilor înseamnă un efort bugetar anual de 1,3 miliarde lei. Anvelopa pensiilor speciale: 12 miliarde lei!

În plus, noul val de angajări are iz de scop electoral: cu cât ai mai mulți funcționari publici, cu atât primești mai multe voturi.

Deși Guvernul se laudă că a creat locuri de muncă, noii angajați în sistemul public au contracte temporare, ceea ce scurtează listele de șomaj doar pentru o perioadă.

Iar șomajul a devenit o reală problemă în Spania: în luna aprilie s-au înregistrat 2,8 milioane de șomeri, cea mai mare rată a șomajului din zona euro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:11EXCLUSIV Jandarmeria cumpără veste, căști și scuturi antiglonț de la o firmă deținută de un fost polițist și o chinezoaică cu conexiuni în Dragonul Roșu
20:32Intenția de vot pentru locale, în creștere pentru PNL și în scădere pentru PSD. Liberalii au ajuns la 26,7%
18:01Piedone are o clasă peste Nicușor Dan: a absolvit liceul de XIII clase, la 35 de ani. Ce note a luat la matematică
15:19Fostul secretar de stat în MAE Iulian Fota acuză: „Nu mai avem nici un demnitar cu experiență pe situația din Estul Europei, în special pe Rusia, Ucraina sau Moldova”
13:32Suma uriașă pe care fugarul Ilan Șor dorea să o aducă în Moldova, folosind oameni săraci, pentru a-i finanța noua structură politică
12:39Judecătorii de la Înalta Curte, atenți cu fostul decan al Baroului Dolj: prins beat la volan, acesta va putea conduce pe perioada de supraveghere. Numele avocatului, anonimizat în dosar
11:22Geoană profită de haosul din PSD și anunță că este „tot mai aproape” de o decizie privind candidatura la prezidențiale. Anunțul, la postul lui Dan Voiculescu, cu care Geoană a fost aliat
11:03La aproape 35 de ani de la căderea lui Ceaușescu, familia primește despăgubiri de 600.000 de euro pentru că statul comunist i-a ras proprietățile pentru a construi un combinat industrial
10:52Marea evaluare de șefi de spitale a lui Rafila a ajuns la final, ministrul Sănătății va anunța ce manageri trebuie să plece din funcție
20:53Coaliția PSD-PNL, foarte probabil să se rupă după alegerile locale: s-a discutat ca cele două partide să aibă candidați separați la prezidențiale și parlamentare
20:36Cum s-au luat la mișto liberalii și pesediștii în ședința în care au încercat să-l convingă pe Cîrstoiu să se retragă. De ce nu candidează Ciolacu: „Pentru că are servici” (sic)
17:12Guvernul de dreapta al președintelui argentinian Javier Milei anunță primul trimestru cu excedent bugetar din 2008 până acum
15:47Încep să dispară probele dintr-unul din dosarele de corupție ale primarului de Iași, candidat pentru un nou mandat
15:34Ce fac corporatiștii când se lasă de serviciu? Prăjituri, dulciuri și alte scofeturi
15:09Banca rusească Sberbank va distribui dividende record în valoare de opt miliarde de dolari