sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 18 martie 2023

Ministrul Burduja sugerează că Nicușor Dan ar trebui să intre în PNL pentru a fi susținut pentru un nou mandat de primar general

Burduja sugerează: Nicușor Dan în PNL (sursa: Facebook/Sebastian Burduja)
Burduja sugerează: Nicușor Dan în PNL (sursa: Facebook/Sebastian Burduja)

Burduja sugerează: Nicușor Dan în PNL. Preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, afirmă că este "sceptic" în ceea ce priveşte susţinerea, de către liberali, a actualului edil al Capitalei, Nicuşor Dan, pentru un nou mandat şi susţine că acesta "nu a livrat pentru Bucureşti", deşi are "bune intenţii".

Burduja sugerează: Nicușor Dan în PNL

"Eu sunt sceptic, cu tot respectul pentru domnul Nicuşor Dan. Îl ştiu de mulţi ani de zile, cred că are bune intenţii, dar, până acum, nu cred că a livrat pentru Bucureşti, cel puţin la nivelul aşteptărilor bucureştenilor. Vom vedea ce va fi peste patru, cinci luni, vom face o analiză atentă şi cred că şi Partidul Naţional liberal este dator electoratului său să vină cu o viziune proprie.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

În măsura în care ea va fi adoptată şi de domnul Nicuşor Dan, eu m-aş bucura să facă acest lucru. Dar şi noi avem datoria să ne testăm proprii candidaţi, să vedem ce strategie avem şi să luăm cea mai bună decizie", a spus, sâmbătă, Burduja, la Digi24.

Întrebat dacă există varianta ca PNL să candideze împreună cu PSD la primăria Capitalei, în care social-democraţii să o susţină pe fostul primar Gabriela Firea, iar liberalii să ia trei primării de sector, Burduja a arătat că nu a auzit o asemenea variantă şi a reiterat că, personal susţine varianta ca PNL să aibă candidaţi proprii "peste tot în Bucureşti".

Regret pentru susținerea lui Clotilde Armand

"N-am auzit o asemenea variantă. Eu aş susţine, cu mare plăcere o variantă în care Partidul Naţional Liberal are candidaţi peste tot în Bucureşti. Şi vă vorbesc din experienţă proprie. Noi, la Sectorul 1, în 2020, am susţinut candidatul unui alt partid, USR, un candidat care, pe mine personal m-a dezamăgit. Şi a dezamăgit foarte mulţi cetăţeni din Sectorul 1.

Eu acum trebuie să vin iarăşi în faţa acestor cetăţeni şi să îmi crape obrazul că promisiunile pe care noi le făceam în campania electorală, în parteneriat cu doamna Armand, nu pot fi îndeplinite, pentru că dânsa nu înţelege să facă un parteneriat. (...) Cred că PNL are suficient de mulţi lideri la nivel local care pot să garanteze performanţa în administraţia locală", a declarat Sebastian Burduja.

Citește și: Condamnat la 15 ani și opt luni de pușcărie, Mario Iorgulescu sfidează statul român din Italia: „Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie”

Acesta nu a exclus intrarea în cursa electorală, afirmând că nu s-a temut niciodată de provocări. "Nu m-am temut niciodată de provocări. Nu m-am temut niciodată de votul românilor. (...) Nu mă tem de un test direct în faţa electoratului şi cred că orice om politic trebuie să fie dispus să şi-l asume", a afirmat preşedintele PNL Sector 1.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră