luni 20 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: sustinere

51 articole
Internațional

Canadienii ar vrea să facă parte din UE, potrivit unui sondaj

Un număr tot mai mare de cetățeni din Canada consideră că aderarea țării la Uniunea Europeană este o opțiune viabilă, pe fondul tensiunilor generate de politica externă a președintelui american Donald Trump. Canadienii susțin aderarea la UE Potrivit unui sondaj realizat de Spark Advocacy pe un eșantion de 4.000 de persoane, 25% dintre respondenți consideră aderarea „o idee bună”, iar 58% spun că aceasta „merită cel puțin explorată”. Citește și: Așa-zisul conducător al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, este inconștient de la începutul războiului - The Times Doar 17% dintre participanți văd o eventuală integrare europeană ca fiind „o idee proastă”. Sprijin politic larg, dar rezerve în rândul conservatorilor Datele sondajului arată că ideea apropierii de UE este susținută de majorități din aproape toate spectrele politice, inclusiv liberali, conservatori, social-democrați și naționaliști din Quebec. Totuși, cea mai mare opoziție vine din zona conservatoare, unde 33% dintre respondenți consideră aderarea o idee proastă. Cu toate acestea, chiar și în rândul alegătorilor conservatori, 17% susțin că ar fi o idee bună, iar 50% cred că merită analizată. Brexit, perceput ca o greșeală majoră Percepția asupra relației cu Europa este influențată și de experiența Brexit, considerată de 64% dintre respondenți drept „o greșeală”.  Bruce Anderson, director de strategie la Spark Advocacy, a explicat că această tendință prin contextul geopolitic actual: „ostilitatea constantă a lui Trump faţă de NATO a contribuit la alimentarea dorinţei canadienilor pentru un viitor în care alegerile administraţiei SUA au un impact mai mic”. Anderson a adaugat: „Canadienii îşi văd ţara ca fiind mai bine poziţionată, având acces la vânzarea produselor noastre pe pieţele globale şi cred că suntem mai capabili să abordăm ameninţările la securitate şi problemele globale, cum ar fi schimbările climatice, atunci când lucrăm cu alte ţări”.

Canadienii susțin aderarea la UE (sursa: Pexels/Ali Kazal)
Constantin Toma, „bolojenistul” din PSD (sursa: Facebook/Constantin Toma)
Politică

Singurul susținător PSD al coaliției, numit „bolojenist”: declarația lui Grindeanu despre Toma

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că, în cadrul celor șase întâlniri regionale organizate de social-democrați, doar un singur membru al partidului a susținut continuarea actualei formule de guvernare, alături de actuala coaliție și premierul Ilie Bolojan. Constantin Toma, singurul susținător al actualei coaliții Potrivit liderului PSD, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, este singurul care a pledat pentru menținerea actualei formule guvernamentale. Citește și: Grindeanu aruncă primarilor o mega-șpagă, în bătălia cu Bolojan: le va da pensiile speciale, legiferate din 2019, dar amânate anual "Un singur om s-a exprimat în toate cele şase întâlniri regionale cum că ar fi bine să continuăm în acelaşi mod. Avem şi noi bolojenistul nostru, evident, Toma de la Buzău" Majoritatea membrilor PSD resping actuala formulă de guvernare Sorin Grindeanu a subliniat că, în restul întâlnirilor regionale, niciun alt membru al partidului nu a susținut continuarea actualei coaliții. "În rest, nici măcar o persoană în cele şase întâlniri regionale nu a spus că ar trebui să continuăm în această formulă" Decizia finală, la votul intern din 20 aprilie Întrebat despre direcția generală a partidului înainte de referendumul intern programat pentru 20 aprilie, liderul PSD a evitat să tragă concluzii premature. "PSD are 27-28% din ponderea din Parlament. Reprezentăm grupul politic cel mai mare din Cameră şi din Senat. Nu vreau să speculez, fiindcă nu vreau să trag o concluzie în acest moment" Grindeanu a precizat că decizia privind viitorul coaliției va fi luată în urma votului intern, în funcție de opțiunile exprimate de membrii partidului.

Șofer condamnat, susținut în apel de procurorii (sursa: Facebook/Poliția Română)
Justiție

Cum a ajuns un șofer care a făcut accident băut la volan să fie susținut de procurori în instanță

Un șofer implicat într-un accident cu patru răniți a ajuns să fie susținut în apel nu doar de avocat, ci și de procurori, deși inițial aceștia cereau condamnarea sa. Șofer condamnat, susținut în apel de procurorii Atât apărarea, cât și acuzarea au solicitat reducerea pedepsei, invocând depășirea limitelor legale prevăzute pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Citește și: EXCLUSIV Reprezentanții Ministerului Mediului în conducerea RetuRO SGR iau câte 90.000 de lei anual ca să închidă ochii Deși alcoolemia șoferului era sub pragul penal, instanța de fond a considerat că alcoolul i-a influențat comportamentul și l-a condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare, plus interdicția de a conduce timp de cinci ani și plata unor daune morale de 53.000 de lei. În apel, cazul scoate la iveală o situație juridică atipică, în care inclusiv procurorii contestă o pedeapsă considerată peste limitele stabilite de Codul Penal. Continuarea, în Ziarul de Iași

Kelemen Hunor respinge ideea unui guvern PNL-USR (sursa: Facebook/Kelemen Hunor)
Politică

Kelemen Hunor: Un guvern PNL-USR susținut de AUR ar fi catastrofal, trebuie să continuăm

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că actuala formulă de guvernare rămâne singura opțiune viabilă pentru România, avertizând că orice alt scenariu, în special un guvern minoritar, ar putea genera instabilitate majoră. Scenariul unui guvern minoritar, „o greșeală uriașă” Liderul UDMR a criticat ferm ideea unui guvern minoritar PNL-USR susținut din opoziție de AUR, pe care îl consideră extrem de periculos pentru echilibrul politic. Citește și: Bolojan îl sfidează pe Ciolacu: PNL, pe cale să racoleze un deputat PSD ales în Buzău "Ar fi catastrofal (guvern minoritar PNL-USR susţinut din opoziţie de AUR, n.r.), deci nu trebuie să ajungi până acolo. Din punctul meu de vedere, nu există alternativă la formula actuală. Sau dacă cauţi o alternativă, trebuie să fie tot un guvern majoritar. Un guvern alcătuit în două partide şi susţinut de cine apucă şi cine când are timp şi chef, eu cred că astăzi, pentru România, ar fi o greşeală uriaşă. Eu încă mai sper că aceste tensiuni, conflicte, chiar şi neînţelegeri din coaliţie, după sărbătorile pascale, pot fi rezolvate cu înţelepciune, fiindcă asta a fost misiunea noastră: să mergem împreună. Avea dreptate preşedintele Dan când zicea că această coaliţie este condamnată să muncească, să meargă împreună", a declarat Kelemen Hunor, la Brâncovenești, județul Mureș. Criza din coaliție poate fi rezolvată prin dialog Întrebat despre soluțiile pentru depășirea tensiunilor din interiorul coaliției, Kelemen Hunor a insistat asupra importanței dialogului și a rațiunii politice. "Dialogul, argumente, raţiunea, astea sunt soluţiile. Astăzi, când discutăm despre coaliţie şi la această oră şi sunt aceste tensiuni, atunci nu există altceva decât să te aşezi la masă. Poate că e nevoie de câteva zile, de două-trei săptămâni, până după sărbătorile pascale, şi să găsim împreună o soluţie, altfel ne vom duce în gard. Nu dorim acest lucru", a mai afirmat liderul UDMR.

Trump, susținere pentru Viktor Orbán (sursa: Facebook/Orbán Viktor)
Internațional

Trump, sprijin total pentru Orbán: E un prieten adevărat, un luptător, un câștigător

Președintele american Donald Trump și-a declarat public sprijinul pentru premierul ungar Viktor Orban, înaintea alegerilor legislative programate luna viitoare în Ungaria. Mesajul a fost transmis pe platforma Truth Social, unde Trump l-a descris pe Orban drept „un prieten adevărat” și „un câștigător”, susținându-i fără rezerve candidatura pentru un nou mandat. Mesaj ferm: „Votați-l pe Viktor Orban” În postarea sa, Donald Trump a făcut apel direct către electoratul ungar să îl voteze pe Viktor Orban, subliniind relația apropiată dintre cei doi lideri. Citește și: Ciutacu, angajatul RTV, descrie legăturile cu penalii PSD: „Am primit-o în casă, am omenit-o” "Ungaria: VOTAŢI-L PE VIKTOR ORBAN. Este un prieten adevărat, un luptător şi un CÂŞTIGĂTOR şi are sprijinul meu deplin şi necondiţionat pentru realegerea sa ca prim-ministru al Ungariei" Donald Trump a lăudat politicile lui Viktor Orban, în special măsurile împotriva imigrației ilegale și eforturile de „restaurare a ordinii publice”. Liderul american a mai afirmat că relațiile dintre Ungaria și Statele Unite au atins „noi culmi de cooperare”. Viktor Orban, în dificultate în sondaje Aflat la putere din 2010, Viktor Orban se confruntă cu rezultate nefavorabile în sondajele independente înaintea alegerilor legislative din 12 aprilie. În paralel, Viktor Orban este criticat de instituțiile europene pentru limitarea independenței justiției, a presei și a mediului academic, precum și pentru presiunile asupra societății civile. De asemenea, guvernul ungar este acuzat de politici controversate în raport cu minoritățile, aspecte care continuă să tensioneze relațiile cu Bruxellesul.

Laszlo Tokes îl susține pe Viktor Orban (sursa: Inquam Photos/Tudor Pană)
Politică

Laszlo Tokes îl susține pe Viktor Orban și crede că 80% din maghiarii din România, la fel

Președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania, Laszlo Tokes, a comentat situația politică din Ungaria înaintea alegerilor parlamentare programate pentru 12 aprilie, pe care o consideră îngrijorătoare. Acesta a criticat ascensiunea unor noi forțe politice și și-a exprimat public sprijinul pentru premierul Viktor Orbán și partidul său, FIDESZ. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat agenției AGERPRES. Laszlo Tokes: apariția lui Peter Magyar „duce în eroare” alegătorii Laszlo Tokes a afirmat că este îngrijorat de evoluțiile politice din Ungaria, referindu-se în special la ascensiunea lui Peter Magyar, care câștigă tot mai multă vizibilitate în politica maghiară. Citește și: Jurnalista Anne Applebaum, o critică a lui Trump, apără decizia lui Nicușor Dan de a participa la Consiliul pentru Pace Potrivit acestuia, noua mișcare politică ar putea crea confuzie în rândul electoratului. „Suntem foarte îngrijorați de ceea ce se întâmplă în Ungaria. Aripa nou crescută, întrupată prin Peter Magyar, duce în eroare tot publicul și pe votanții maghiari din Ungaria”, a declarat Laszlo Tokes „Interesul național”, criteriul principal în alegeri Liderul Consiliului Național Maghiar din Transilvania a subliniat că principalul criteriu după care evaluează competiția electorală este apărarea interesului național. El a făcut referire și la dezbaterea privind suveranitatea statelor membre ale Uniunii Europene și la tensiunile dintre guvernele naționale și instituțiile europene. „Pentru mine, prioritatea și criteriul principal este interesul național, care dintre pretendenții la alegeri reprezintă mai mult interesul național. Astfel de tendințe se află și în România de azi: interesul național și suveranitatea statelor membre ale UE, în raport cu tendințele imperiale ale Uniunii Europene”, a afirmat Laszlo Tokes. Sprijin declarat pentru Viktor Orbán și partidul FIDESZ Laszlo Tokes și-a exprimat deschis susținerea pentru actualul premier al Ungariei, Viktor Orbán, pe care îl consideră un actor central al schimbărilor politice de după căderea comunismului. Potrivit acestuia, Orbán și partidul FIDESZ au demonstrat că pot conduce Ungaria și că au avut un rol important în consolidarea sistemului politic după perioada de tranziție. „Noi ținem cu Viktor Orbán. El este eroul schimbărilor de regim de după 1989. După 2010, a reușit să redreseze schimbările de regim, după perioada de tranziție din comunism în democrație”, a declarat liderul maghiar. Maghiarii din România ar putea vota masiv pentru Orbán Tokes Laszlo consideră că o mare parte dintre cetățenii maghiari care trăiesc în afara Ungariei, inclusiv în România, îl vor sprijini pe Viktor Orbán la alegerile parlamentare. În opinia sa, realizările guvernului FIDESZ sunt apreciate de comunitățile maghiare din țările vecine. „Maghiarii din țările vecine apreciază aceste merite și cred că aproximativ 80% dintre alegătorii maghiari din România îl vor susține pe Viktor Orbán și partidul condus de el”, a mai spus Tokes Laszlo.

Primari care susțin comasarea comunelor (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Nu toți primarii se opun comasărilor de comune: Nu avem bani nici de salarii

Unii primari din județul Iași susțin reforma administrativă și comasarea comunelor, invocând lipsa resurselor financiare și dificultatea de a acoperi cheltuielile curente, inclusiv salariile. Primari care susțin comasarea comunelor Edilul din Popricani consideră că unirea localităților este necesară pentru eficientizarea administrației, cu condiția ca reorganizarea să nu afecteze obiceiurile și identitatea comunităților. Citește și: EXCLUSIV Alexandru Nazare a luat 25.000 de euro de la directorul general Romaqua (Borsec), companie care a cerut ajutor de stat de la Ministerul de Finanțe Propunerea de reorganizare teritorială ar presupune comasarea comunelor Popricani, Țigănași și Victoria, în ideea reducerii costurilor și a creșterii capacității administrative. Primarul din Țigănași susține, la rândul său, reforma, avertizând că localitățile cu venituri scăzute nu vor mai putea funcționa sustenabil în lipsa unor schimbări structurale. Continuarea, în Ziarul de Iași

Trump, mesaj de susținere pentru Orbán Viktor (sursa: Facebook/Orbán Viktor)
Internațional

Trump, campanie electorală pentru Orbán: SUA vă susține, avem un viitor de aur împreună

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat luni, la Budapesta, că președintele SUA, Donald Trump, își dorește ca aliatul său ungar, premierul naționalist Viktor Orbán, să obțină un nou mandat la alegerile parlamentare programate pentru 12 aprilie. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă comune, într-un moment în care sondajele indică o competiție dificilă pentru liderul ungar, aflat la putere din 2010. „Epocă de aur” în relațiile SUA–Ungaria Marco Rubio a subliniat că relația personală dintre Donald Trump și Viktor Orbán reprezintă un avantaj major pentru cooperarea bilaterală. Citește și: De ce îl atacă Ciolacu pe Bolojan: premierul a vorbit despre „băieții deștepți din energie”, unul dintre aceștia fiind nepotul liderului PSD „Vă pot spune cu certitudine că președintele Trump este profund atașat succesului dumneavoastră, pentru că succesul dumneavoastră este succesul nostru, datorită relației pe care o avem”, a afirmat oficialul american. Potrivit acestuia, Statele Unite și Ungaria intră într-o „epocă de aur” a relațiilor bilaterale. Rubio a insistat că prosperitatea Ungariei este în interesul național al SUA, în special atât timp cât Viktor Orbán se află la conducerea guvernului. Secretarul de stat american a adăugat că relația personală foarte strânsă dintre Trump și Orbán a adus „beneficii incredibile” legăturilor dintre Washington și Budapesta. Alegerile parlamentare din 12 aprilie: miza pentru Viktor Orban În contextul scrutinului legislativ din aprilie, Marco Rubio a precizat că viitorul politic al Ungariei depinde exclusiv de alegători. Viktor Orbán, la rândul său, a declarat că nu are motive de teamă privind rezultatul alegerilor. „Guvernul va fi format pe baza voinței ungurilor. Uneori pierd, alteori câștig”, a afirmat premierul ungar, aflat la putere de 16 ani. El a transmis că alternanța la guvernare face parte din logica democratică și că nu există motive de panică în cazul unei eventuale înfrângeri. Poziția Ungariei privind războiul din Ucraina și relația cu China Viktor Orbán a afirmat că l-a asigurat pe Marco Rubio că Ungaria continuă să sprijine eforturile de pace ale Statelor Unite în Ucraina și că Budapesta rămâne deschisă organizării unui summit „pentru pace”. Premierul ungar a susținut că nu există puncte de conflict în relațiile bilaterale cu SUA și că Washingtonul și Budapesta pot discuta deschis inclusiv despre relațiile Ungariei cu China. Vizita lui Marco Rubio la Budapesta: întâlniri și simboluri Ajuns duminică seara la Budapesta, Marco Rubio a participat, în mod discret, la o slujbă religioasă la Bazilica Sfântul Ștefan, potrivit unor surse din Departamentul de Stat american. Luni dimineață, oficialul american a avut o întrevedere bilaterală cu Viktor Orbán, înainte de a pleca spre Washington. Vizita la Budapesta a făcut parte dintr-un turneu regional. Rubio a sosit în capitala ungară de la Bratislava, unde s-a întâlnit duminică cu premierul slovac Robert Fico, un alt lider naționalist considerat apropiat de Donald Trump. Viktor Orban și-a exprimat intenția de a se deplasa la Washington pentru a participa la reuniunea inaugurală a Consiliului pentru pace inițiat de președintele american.

Francezii, susținere pentru extrema dreaptă (sursa: Facebook/Marine Le Pen)
Internațional

Extrema dreaptă, din ce în ce mai îmbrățișată de francezi. Marine Le Pen, totuși, în scădere

Un număr tot mai mare de francezi declară că sunt de acord cu ideile promovate de partidul de extremă-dreapta Rassemblement National (RN), potrivit unui sondaj publicat de cotidianul Le Monde. Aproximativ 42% dintre respondenți susțin ideile RN, în creștere cu trei puncte față de anul trecut și cu 13 puncte comparativ cu 2022. Percepția asupra democrației și valorilor partidului Potrivit sondajului, aproape 44% dintre francezi consideră că RN nu reprezintă o amenințare pentru democrație, o scădere de șapte puncte față de anul anterior. Citește și: Ministrul Justiției și-a plagiat teza de doctorat: peste jumătate din lucrare e copiată grosolan În același timp, 41% dintre respondenți văd formațiunea ca pe un pericol democratic, iar 44% spun că nu sunt de acord cu ideile sale politice. RN, mai puțin perceput ca partid xenofob sau antisemit Datele arată o schimbare semnificativă de percepție: aproximativ 40% dintre francezi consideră că RN nu este un partid xenofob, opinie împărtășită de aproape 60% dintre simpatizanții partidului Les Républicains. De asemenea, 47% dintre respondenți afirmă că RN nu este un partid antisemit. Ascensiune electorală și capacitate de guvernare Rassemblement National se află pe un trend ascendent, reușind să obțină 125 din cele 577 de mandate la alegerile legislative anticipate din 2024. Șapte din zece francezi consideră că partidul este capabil să ajungă la putere, un procent aflat în creștere constantă din 2019. Marine Le Pen și miza alegerilor prezidențiale din 2027 La alegerile prezidențiale din 2022, Marine Le Pen a obținut 41,45% din voturi în turul al doilea, pierzând în fața lui Emmanuel Macron, după ce în 2017 obținuse 33,90%. În prezent, viitoarea sa candidatură este pusă sub semnul întrebării din cauza unui proces în apel, după ce a fost condamnată în primă instanță la o interdicție de cinci ani de a ocupa funcții publice. Jordan Bardella, favorit în sondaje Conform sondajului Le Monde, Jordan Bardella, președintele RN și succesorul desemnat al lui Marine Le Pen, este considerat de 49% dintre francezi drept candidatul cu cele mai mari șanse de a câștiga alegerile prezidențiale. Prin comparație, doar 18% dintre respondenți o văd pe Marine Le Pen drept favorită în cursa pentru Palatul Élysée. Sondajul a fost realizat online între 1 și 5 ianuarie, pe un eșantion de 1.511 persoane cu vârsta de peste 18 ani, reprezentativ la nivel național, utilizând metoda cotelor și stratificarea pe regiuni și tipuri de zone urbane.

Armata Venezuelei susține interimatul lui Rodriguez (sursa: Ministerul Apărării - Venezuela)
Internațional

Armata Venezuelei o susține pe vicepreședinta Delcy Rodriguez să preia puterea

Armata Venezuelei a anunțat că o recunoaște pe vicepreședinta Delcy Rodriguez drept președinte interimar al țării. Declarația a fost făcută duminică de ministrul apărării, generalul Vladimir Padrino López, la o zi după capturarea președintelui Nicolas Maduro de către armata americană. Decizia Curții Supreme: mandat interimar de 90 de zile Potrivit lui Vladimir Padrino López, Curtea Supremă a hotărât ca Delcy Rodriguez să preia temporar puterea pentru o perioadă de 90 de zile. Citește și: O lovitură dată Chinei: SUA nu au intervenit în Venezuela pentru petrol sau droguri, ci pentru „aurul albastru” Generalul a dat citire comunicatului oficial, subliniind caracterul constituțional al tranziției. Apel la eliberarea lui Maduro și acuzații de asasinate Ministrul apărării a cerut eliberarea lui Nicolas Maduro și a denunțat „asasinarea cu sânge rece” a unei părți din echipa de protecție a acestuia. El a condamnat violențele și a cerut clarificarea circumstanțelor în care au avut loc incidentele. Mesaj către populație: reluarea activităților și apel la calm Înconjurat de militari înarmați, Vladimir Padrino López le-a transmis cetățenilor Venezuelei să își reia activitățile zilnice. El a îndemnat la reluarea activităților economice, profesionale și educaționale, subliniind necesitatea revenirii „pe șinele constituționale”. Totodată, ministrul a făcut apel la pace, ordine și respingerea „războiului psihologic” și a intimidărilor. Anunțul SUA privind capturarea lui Nicolas Maduro Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat sâmbătă că forțele americane l-au capturat pe Nicolas Maduro în urma unui „atac de mare anvergură” asupra Venezuelei. Conform declarațiilor sale, Maduro ar urma să fie adus în fața unui tribunal din New York pentru a răspunde acuzațiilor de „narcoterorism”.

Casa Albă susține suveranitatea Ucrainei (sursa: X/Andriy Yermak)
Internațional

Casa Albă spune acum că "orice viitor acord trebuie să respecte pe deplin suveranitatea Ucrainei"

SUA, Ucraina și reprezentanți ai unor țări europene au avut la Geneva discuții considerate „constructive”, reafirmând că orice viitor acord pentru încheierea conflictului trebuie să respecte pe deplin suveranitatea Ucrainei. Casa Albă susține suveranitatea Ucrainei Casa Albă a salutat întâlnirile, descriindu-le drept „un pas semnificativ înainte” spre pace, menționând că a fost redactată o versiune îmbunătățită a cadrului de pace propus de Washington. Citește și: Candidatul independent la șefia CJ Buzău, Mihai Răzvan Moraru, explică cum a favorizat Ciolacu firmele apropiaților săi. PSD și AUR au cerut ștergerea postării Negociatorii ucraineni au vorbit despre „progrese foarte bune”, iar secretarul de stat american, Marco Rubio, s-a declarat „foarte optimist”, apreciind că punctele rămase „nu sunt insurmontabile”. Planul, actualizat după obiecțiile Kievului și ale aliaților europeni, exclude ideea unei păci prin capitulare și subliniază rolul central al UE, alături de consultarea Rusiei prin canale diplomatice. Planul american, ajustat după criticile europene Inițial, documentul transmis de Washington relua mai multe cereri-cheie ale Moscovei, precum cedarea unor teritorii, limitarea armatei ucrainene și renunțarea la aderarea la NATO, în schimbul unor garanții de securitate și ridicarea progresivă a sancțiunilor din Vest. Această versiune a fost respinsă de Kiev și de principalele capitale europene – Paris, Londra, Berlin și Roma –, care au venit la Geneva pentru a evita un acord perceput ca o capitulare. Noua variantă a planului, apreciată de președintele Volodimir Zelenski, reflectă „prioritățile-cheie ale Ucrainei” și include o reafirmare fermă a dreptului acesteia de a-și alege destinul politic și militar. Donald Trump a acordat Kievului termen până pe 27 noiembrie pentru un răspuns, subliniind că propunerea nu este una „finală”. Participare extinsă a actorilor internaționali La negocieri au participat oficiali americani de rang înalt, inclusiv Jared Kushner, emisarul special Steve Witkoff și generalul Alexus Grynkewich, reprezentând structura militară NATO. Europenii și-au exprimat sprijinul deplin pentru Ucraina, insistând asupra rolului strategic al UE în procesul de pace, după cum a afirmat Ursula von der Leyen: „Ucraina a ales un destin european”. În paralel, Marea Britanie și SUA au convenit să colaboreze strâns, iar liderii europeni pregătesc o reuniune pentru coordonarea pozițiilor comune în marja summitului din Angola. Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat, de asemenea, o videoconferință a statelor susținătoare ale Kievului. Rolul Turciei și perspectiva unui dialog cu Rusia Președintele turc Recep Tayyip Erdogan continuă să joace rolul de mediator între Kiev și Moscova și a anunțat o discuție telefonică cu Vladimir Putin, confirmată ulterior de Kremlin. Oficialii americani au subliniat că și Rusia trebuie „să-și spună cuvântul” în cadrul negocierilor, sugerând că dialogul diplomatic ar putea fi extins.

Polonia susține dreptul Ucrainei de decizie (sursa: X/Karol Nawrocki)
Internațional

Orice plan de pace pentru Ucraina trebuie acceptat la Kiev, spune președintele polonez Nawrocki

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat că orice plan de pace privind războiul din Ucraina trebuie să fie acceptat în primul rând de Kiev. Reacția sa vine după ce Washingtonul i-ar fi transmis președintelui ucrainean Volodimir Zelenski că este necesară acceptarea unui cadru de negocieri elaborat de SUA pentru a pune capăt conflictului cu Rusia. Planul american de pace: concesii teritoriale și limite militare Potrivit informațiilor disponibile, planul în 28 de puncte elaborat de Washington prevede ca Ucraina să cedeze anumite teritorii, să accepte limitări ale capacității sale militare și să renunțe la ambiția de aderare la NATO. Citește și: Cea mai dezastruoasă instituție din Sănătate, pe cale să rateze un grant uriaș din PNRR pentru digitalizare. Nici Ministerul Sănătății nu stă mai bine Documentul include însă și propuneri care ar putea fi respinse de Moscova, printre care solicitarea ca forțele ruse să se retragă din unele zone ocupate. Vocea decisivă trebuie să fie a Ucrainei Karol Nawrocki a subliniat, într-un mesaj publicat pe platforma X, că Ucraina este victima agresiunii și, în consecință, are dreptul de a decide asupra oricărui acord de pace. „Ucraina a fost victima agresiunii criminale a lui Putin, iar ucrainenii, cu sprijinul Statelor Unite și al țărilor UE, trebuie să aibă vocea decisivă în discuțiile de pace”, a transmis președintele polonez. Prețul păcii nu trebuie să fie victoria agresorului Nawrocki a avertizat că pacea nu poate fi obținută prin validarea obiectivelor strategice ale agresorului. „Prețul păcii nu poate fi în niciun caz atingerea obiectivelor strategice de către agresor, iar agresorul a fost și rămâne Federația Rusă”, a adăugat liderul polonez.

Budăi cere impozit progresiv în România (sursa: Facebook/Marius Constantin Budai)
Eveniment

Budăi (PSD) cere impozitare progresivă în loc de pachetele de măsuri ale lui Bolojan

Budăi cere impozit progresiv în România. Fostul ministru al Muncii, deputatul Marius Budăi, susține că introducerea impozitului progresiv ar asigura venituri suplimentare la buget mai mari decât pachetele de măsuri propuse de premierul Ilie Bolojan. Budăi cere impozit progresiv în România Potrivit acestuia, calculul realizat pe baza scenariului EUROMOD pentru Comisia Europeană arată că măsura ar aduce 59 de miliarde de lei în plus anual. Citește și: Locotenent-colonel ucrainean critică dur modul în care s-a ajuns ca Rusia să spargă frontul din Donețk: „Este un haos complet” Budăi argumentează că multe state dezvoltate din Uniunea Europeană, precum Germania, Franța, Belgia sau Italia, aplică impozite graduale în funcție de venituri. El subliniază că, în scenariul propus, o creștere de doar două puncte procentuale pentru veniturile peste medie ar permite reducerea altor taxe, cum ar fi scăderea TVA de la 21% la 19% și reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 10%. Critica adusă cotei unice Fostul ministru afirmă că menținerea cotei unice de impozitare „nu face altceva decât să majoreze decalajele din societate”, crescând vulnerabilitatea celor cu venituri mici și sporind averile celor bogați. Budăi acuză partidele de dreapta că preferă această formulă, în timp ce aplică tăieri de beneficii pentru pensionari, mame, gravide sau veterani de război. Apel la schimbare Budăi consideră că România trebuie să renunțe la cota unică și să se alinieze la practicile fiscale din statele dezvoltate ale Uniunii Europene. „Este timpul să nu mai mergem pe contrasens, pentru că, oricum, la impozitarea progresivă vom ajunge”, a avertizat el.

România reafirmă sprijinul pentru integritatea Ucrainei (sursa: Facebook/Oana Țoiu)
Eveniment

România susține integritatea teritorială a Ucrainei ca soluție de încheiere a războiului

România reafirmă sprijinul pentru integritatea Ucrainei. Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat luni, într-o postare pe platforma X, că România susține o soluție de pace bazată pe respectarea deplină a suveranității, independenței și integrității teritoriale a Ucrainei. România reafirmă sprijinul pentru integritatea Ucrainei Mesajul a venit după o videoconferință informală a miniștrilor de externe din UE, desfășurată pe fondul întâlnirii dintre președintele SUA, Donald Trump, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, privind situația din Ucraina. Citește și: Locotenent-colonel ucrainean critică dur modul în care s-a ajuns ca Rusia să spargă frontul din Donețk: „Este un haos complet” Oana Țoiu a subliniat că recenta sa vizită la Kiev a confirmat „dedicarea liderilor și a poporului ucrainean pentru pace”. Țoiu a precizat că România împărtășește acest obiectiv, atât ca vecin, cât și ca stat membru al Uniunii Europene. „Am reiterat astăzi, în cadrul reuniunii FAC, că eforturile SUA și ale președintelui Donald Trump de a ajunge la o pace justă și durabilă în Ucraina se bazează pe influența puternică a SUA, pe care sperăm să o folosească în continuare”, a afirmat ministrul. Principiul „Nimic despre Ucraina fără Ucraina” Șefa diplomației române a reiterat că România sprijină o soluție negociată cu implicarea directă a Ucrainei, subliniind principiul „nimic despre Ucraina fără Ucraina”. Potrivit acesteia, o pace reală trebuie să fie durabilă, ceea ce este posibil doar prin participarea și acordul cetățenilor ucraineni. Garanții de securitate pentru prevenirea unei noi agresiuni Oana Țoiu a subliniat că orice înțelegere de pace trebuie însoțită de garanții de securitate solide, pentru a împiedica repetarea agresiunii ruse. „Aceste garanții ar trebui să completeze măsurile de descurajare și apărare pe Flancul Estic și să includă prevederi specifice pentru securitatea în Marea Neagră”, a declarat ministrul.

Zelenski sprijină planul european pentru pace (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Zelenski susține declarația liderilor europeni care-l susțin în negocierile Trump-Putin

Zelenski sprijină planul european pentru pace. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică că Kievul „apreciază și susține pe deplin” declarația comună a mai multor lideri europeni referitoare la obținerea păcii în Ucraina, protejând în același timp interesele ucrainene și europene, transmite Reuters. Liderii europeni salută eforturile lui Donald Trump Declarația a fost semnată de liderii Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Poloniei, Finlandei și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Citește și: Primarul PSD al Buzăului îl acuză pe Grindeanu că amână un congres ca să rămână la putere Aceștia au salutat eforturile președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului, dar au subliniat necesitatea menținerii presiunii asupra Rusiei și oferirii de garanții de securitate pentru Kiev. Zelenski sprijină planul european pentru pace „Sfârșitul războiului trebuie să fie corect și sunt recunoscător tuturor celor care apără interesele vitale de securitate ale națiunilor noastre europene”, a scris Zelenski pe platforma X. El a subliniat că Ucraina sprijină integral documentul semnat de Emmanuel Macron, Giorgia Meloni, Friedrich Merz, Donald Tusk, Keir Starmer, Ursula von der Leyen și Alexander Stubb, privind pacea în Ucraina. Întâlnire Trump–Putin programată în Alaska Donald Trump a anunțat că se va întâlni vineri, în Alaska, cu președintele rus Vladimir Putin pentru a discuta despre posibilitatea unui acord care să pună capăt conflictului început în urmă cu trei ani și jumătate. Zelenski și aliații săi europeni au avertizat că orice acord care ar obliga Ucraina să cedeze părți importante din teritoriul său ar încuraja și mai mult agresiunea Rusiei.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră