miercuri 25 martie
Login Contact
DeFapt.ro
Politică 25 martie 2026

Kelemen Hunor: Un guvern PNL-USR susținut de AUR ar fi catastrofal, trebuie să continuăm

Kelemen Hunor respinge ideea unui guvern PNL-USR (sursa: Facebook/Kelemen Hunor)
Kelemen Hunor respinge ideea unui guvern PNL-USR (sursa: Facebook/Kelemen Hunor)

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că actuala formulă de guvernare rămâne singura opțiune viabilă pentru România, avertizând că orice alt scenariu, în special un guvern minoritar, ar putea genera instabilitate majoră.

Scenariul unui guvern minoritar, „o greșeală uriașă”

Liderul UDMR a criticat ferm ideea unui guvern minoritar PNL-USR susținut din opoziție de AUR, pe care îl consideră extrem de periculos pentru echilibrul politic.

Citește și: Bolojan îl sfidează pe Ciolacu: PNL, pe cale să racoleze un deputat PSD ales în Buzău

"Ar fi catastrofal (guvern minoritar PNL-USR susţinut din opoziţie de AUR, n.r.), deci nu trebuie să ajungi până acolo.

Din punctul meu de vedere, nu există alternativă la formula actuală. Sau dacă cauţi o alternativă, trebuie să fie tot un guvern majoritar.

Un guvern alcătuit în două partide şi susţinut de cine apucă şi cine când are timp şi chef, eu cred că astăzi, pentru România, ar fi o greşeală uriaşă.

Eu încă mai sper că aceste tensiuni, conflicte, chiar şi neînţelegeri din coaliţie, după sărbătorile pascale, pot fi rezolvate cu înţelepciune, fiindcă asta a fost misiunea noastră: să mergem împreună.

Avea dreptate preşedintele Dan când zicea că această coaliţie este condamnată să muncească, să meargă împreună", a declarat Kelemen Hunor, la Brâncovenești, județul Mureș.

Criza din coaliție poate fi rezolvată prin dialog

Întrebat despre soluțiile pentru depășirea tensiunilor din interiorul coaliției, Kelemen Hunor a insistat asupra importanței dialogului și a rațiunii politice.

"Dialogul, argumente, raţiunea, astea sunt soluţiile.

Astăzi, când discutăm despre coaliţie şi la această oră şi sunt aceste tensiuni, atunci nu există altceva decât să te aşezi la masă.

Poate că e nevoie de câteva zile, de două-trei săptămâni, până după sărbătorile pascale, şi să găsim împreună o soluţie, altfel ne vom duce în gard.

Nu dorim acest lucru", a mai afirmat liderul UDMR.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră