duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 21 decembrie 2022

Putin anunță strategia viitoare a Rusiei în Ucraina, pe fondul multor critici din propriul guvern. SUA: Orice ar face Putin, ne vom adapta, ajutăm Kievul să se apere

Putin continuă invazia, SUA sprijină Ucraina (sursa: kremlin.ru)
Putin continuă invazia, SUA sprijină Ucraina (sursa: kremlin.ru)

Putin continuă invazia, SUA sprijină Ucraina. Liderii ruşi sunt divizaţi în ce priveşte declanşarea unei mari ofensive de iarnă în Ucraina, a afirmat marţi un înalt responsabil american, sub acoperirea anonimatului, transmite AFP.

Putin continuă invazia, SUA sprijină Ucraina

"Cred că suntem în prezenţa unor puncte de vedere divergente", a spus responsabilul american, vorbind despre deliberările în curs în interiorul guvernului rus.

"În mod clar, sunt unii care, cred, îndeamnă la continuarea ofensivei în Ucraina. Sunt alţii care au întrebări reale în ce priveşte capacitatea Rusiei de a o face", a adăugat el.

Declaraţiile sale intervin în contextul în care, potrivit Kremlinului, preşedintele rus Vladimir Putin urmează să fixeze obiectivele armatei pentru 2023, într-o reuniune cu înalţi responsabili militari miercuri.

Statele Unite "îşi vor ajusta şi adapta rapid" obiectivele dacă va fi decisă o astfel de ofensivă, a afirmat responsabilul american.

"Ceea ce facem noi, ceea ce vom continua să facem este să ne asigurăm că ucrainenii au mijloacele de a se apăra eficace în faţa agresiunii ruse", a adăugat el.

Ucrainenii nu se predau

În ce-i priveşte pe ucraineni, aceştia nu arată niciun semn că vor "să încetinească şi cred că ruşii trebuie să ţină cont de aceasta în calculele lor", a mai spus responsabilul citat.

Rusia a înregistrat în ultimele luni importante eşecuri militare care au obligat-o să se retragă din regiunea Harkov şi din oraşul Herson.

Citește și: Putin începe să accepte și să admită că are o mare problemă în Ucraina: Situația în regiunile anexate este „extrem de dificilă”

Vladimir Putin a admis marţi că situaţia este "extrem de dificilă" în cele patru regiuni din sudul şi estul Ucrainei a căror anexare o revendică Moscova, fără însă a le fi cucerit total.

În paralel, Rusia a optat din octombrie pentru bombardamente masive contra infrastructurilor ucrainene, ce cauzează cu regularitate întreruperi în alimentarea cu energie şi apă.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră