/

Ciolacu crede că Mihai Tudose, care a fost premierul lui Dragnea, și-a plagiat doctoratul și se lăuda că nu are cont în bancă, ar fi un bun comisar european pe buget-finanțe

Ciolacu crede că Tudose ar fi un bun comisar Foto: Radio România

Președintele PSD Marcel Ciolacu crede că Mihai Tudose, care a fost premierul lui Liviu Dragnea, și-a plagiat doctoratul și se lăuda că nu are cont în bancă, ar fi un bun comisar european pe buget-finanțe.

În 2017, întrebat de ce nu are niciun cont bancar, Mihai Tudose a răspuns: ”Am refuzat să-mi pun leafa pe card ca să-i dau băncii câte doi ani de câte ori folosesc cardul. Nu vreau să-i dau. Consider că nu-i merită.”

Citește și: Băsescu explică de ce votează cu Nicușor Dan: „A reușit să lucreze la infrastructura subterană, ceea ce ceilalți primari nu au făcut dintr-un motiv foarte simplu – nu aduce voturi”

Ciolacu crede că Tudose ar fi un bun comisar

„Domnul Tudose are profil de comisar. A fost prim-ministru, poate să fie şi vicepreşedinte al Comisiei, ţinând cont că a fost prim-ministru, ştiţi că există o cutumă. Acum, dacă luăm comisarul pe Sănătate, presupun că nu poate să fie domnul Tudose.

Din negocieri, trebuie văzut profilul. Mi-aş dori ceva pe zona economică, pe vecinătăţi, pe extindere, ţinând cont că de Republica Moldova, de Balcanii de Vest. Portofoliul economic mi se pare cel mai potrivit. Sau pe buget-finanţe cred că ar fi un comisar foarte bun ( Mihai Tudose – n.r.)”, a spus Marcel Ciolacu, citat de news.ro. 

În calitate de premier, Mihai Tudose s-a lăudat cu “revoluția fiscală“, pe care președintele Iohannis a definit-o drept “țopăială fiscală“.

“Marea revoluție fiscală făcută de PSD-ALDE aduce unui om care a câștigat sau care câștigă acum 2.335 de lei încă 3 lei în plus. Este caraghios (…) De ce este nevoie de această mega-țopăială fiscal bugetară?“, afirma, Iohannis, în noiembrie 2018.

Tudose a intrat la facultate la 24 de ani, la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, dar în 2010 a ajuns doctor al Academiei Naționale de Informații, unde, potrivit CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaților, ar fi fost conferențiar universitar. Inițial, Comisia de Etică a Academiei SRI a dat verdict de plagiat pentru teza lui Mihai Tudose și a propus retragerea titlului de doctor. Hotărârea Comisiei de Etică a fost însă revocată în 2017 de Senatul Academiei SRI, care a invocat un alt verdict, de data asta de neplagiat – pronunțat, după câteva luni, de o comisie de „specialiști externi”.

Ulterior, Tudose a încercat să renunțe la titlul de doctor, pentru a scăpa astfel de acuzația de plagiat. În aprilie 2020, a pierdut în primă instanță procesul intentat Ministerului Educației prin care solicita retragerea titlului de doctor obținut în urmă cu 10 ani la Academia SRI. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:57Wizz Air, Austrian Airlines, KLM și alte companii aeriene, suspectate că au umflat prețurile biletelor mințind că investesc în proiecte anti-poluare. Anchetă a Comisiei Europene, în derulare
18:57Ciolacu anunță că PSD dă startul campaniei electorale la podul de la Brăila. Podul, simbol al unui eșec de proporții, fiind reasfaltat de trei ori doar pe o porțiune de 150 de metri
16:30Primarul PSD al municipiului Botoșani, trimis în judecată de DNA în dosarul angajării amantei
15:35INTERVIU Prostituată din România care lucrează pentru patroană româncă în vestul Germaniei: Ai mei, acasă, știu că lucrez la Decathlon. Probabil bănuiesc ei ceva, dar nu zic nimic cât timp vin banii
14:51O știre bună din campanie: Șoșoacă și Simion se dezumflă. Să nu-i deranjăm!
12:00La Vaslui, candidata lui Șoșoacă la șefia Consiliului Județean era o polițistă pensionară care scrie „salar”, în loc de „salariu”. Candidatura, respinsă
09:40Magistrații cu pensii speciale au mai descoperit o metodă să spolieze statul: își cer indemnizația de pensionare. Guvernul blocase plata acestei indemnizații
07:48Mahmureala combătută cu aspirină este doar un mit, medicamentul poate face mai mult rău. Medicii recomandă să se bea apă
07:35Buzăul „jignitului” Ciolacu, mai sărac decât majoritatea județelor din Moldova, potrivit datelor Ministerului de Finanțe
22:00Piedone îl face „oaie” pe Rareș Bogdan și sugerează că acesta ar fi sifonat sute de mii de euro de la companii de stat
20:39Maia Sandu i-a explicat unui jurnalist rus de ce are pașaport românesc, dar și când se va produce unirea Moldovei cu României
18:09EXCLUSIV Bani din extinderea plajelor românești susțin războiul lui Putin în Ucraina printr-un oligarh rus aflat pe listele de sancțiuni ale SUA și UE
17:03VIDEO Noi culmi ale servilismului: patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească peste Rusia până la vârsta de 147 de ani
15:59Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR: în primul trimestru din 2024, a atras doar 9,3% din cât își programase. Dezastru și la cheltuirea banilor europeni
13:26Firma sud-coreeană KHNP se aliază cu Candu Energy pentru a face o ofertă de modernizare a reactorului 1 de la Cernavodă