joi 25 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Autor: Maria Pană

2809 articole
Maria Pană

Politică

VIDEO Eugen Tomac descrie, la podcast-ul „Cum e, de fapt?”, eșecul total al negocierilor pentru guvernul său: Partidele m-au dus pe piste false

Eugen Tomac, primul premier desemnat de către președintele Nicușor Dan după ce premierul Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură, a vorbit la podcastul „Cum e, de fapt?” al DeFapt.ro despre cum au decurs negocierile cu partidele. Concluzia lui Tomac a fost că a avut de-a face cu un eșec anunțat: partidele l-au dus pe piste false. Tomac, foarte supărat pe Bolojan „Domnul Bolojan a spus <da>, de principiu, unui guvern tehnocrat, a spus că este o soluție care poate fi luată în în calcul și, evident, analizată, discutată și sigur că puse condiții de rigoare pentru ca lucrurile să funcționeze. (...)  În discuția respectivă nu am fost singur. Pe lângă președintele României, au mai fost și colegi din USR, din PNL și colegi din administrația prezidențială. Deci, plecăm de la această realitate. Nu am spus nicio clipă că a zis <Da, haideți să mergem!>, dar e o formulă față de care a manifestat o deschidere de luat în seamă la nivelul la care noi discutam și analizam opțiunile pe care le aveam pe masă. Evident că au mai fost și alte discuții, inclusiv eu am avut discuții cu cu domnul Bolojan, doar noi, cu privire la acest subiect, cu privire la modul cum văd eu construirea guvernului deja după ce am fost desemnat. (...) Și, pe lângă discuțiile pe care le-am avut cu domnul prim-ministru Bolojan, am mai avut discuții foarte multe, foarte multe cu lideri influenți din PNL, (...) oameni care sunt propiați și au fost și sunt și au rămas lângă domnul Boloan. Deci, aici lucrurile să fie foarte limpezi. Eu nu sunt un aventurier și în activitatea mea politică întotdeauna m am ghidat după acest principiu, să fiu și clar și corect înțeles și să nu las nicio clipă goluri de informații și interpretări. (...) atunci când ai discuție cu cinci-șase oameni care contează din PNL și toți îți lasă această impresie directă că, domnule, evident că cu tine vom putea lucra foarte bine, dar că sigur trebuie să găsim soluția pentru politică, pentru a argumenta. Și, evident, și reticența cu privire la colaborarea cu PSD era justificată și am încercat să le dau toate garanțiile că eu nu voi deveni o unealtă PSD, ca să fie lucrurile foarte clare. Dacă eu am acceptat această nominalizare, am acceptat o tocmai pentru că ea venea într un moment de tensiune politică fără precedent, într-un context în care părea că nu mai există o altă opțiune și vedem până la ora actuală că lucrurile nu s-au așezat. (...) (...) am purtat foarte multe discuții private, informale, evident, pentru a găsi o o formulă de deblocare a situației și mă mă trezeam în situația în care unii îmi spuneau: <Domnule, pe ăsta nu-l poți susține și nu merge să vii în fața Parlamentului să ne ceri votul pentru că a fost foarte agresiv la adresa PSD>. Cei din PNL îmi spuneau: <Pe ăsta nu-l poți propune pentru că nu a înjurat niciodată PSD>. Deci eram într o situație absolut imposibilă la un moment dat (...).PSD a fost foarte reținut la început, extrem de reținut, pentru că au spus foarte deschis: <Domnule, noi am plecat de la guvernare cu gândul că ne întoarcem înapoi (sic!). Deci, opțiunea pe care ne-o propui dumneata nu prea pare cea mai fericită pentru noi dintr-un simplu motiv, pentru că noi vrem cu miniștri politici>. (...) PSD la început a fost extrem de rigid pe principiul <Domnule, noi vrem miniștri politici, noi vrem garanția că programele pe care le-am avut în derulare nu se opresc, în mod special în relația cu cu administrația locală> (...) Asta este, într-un fel sau altul, supărarea și dezamăgirea mea, pentru că actorii politici îți dau piste false încercând să-ți lase sentimentul că mai există o șansă în plus.  Dar în realitate au agenda foarte bine definită și tot timpul când încerci să vii cu soluții raționale pentru a debloca o chestiune și vezi că, până la urmă, orice ai propune...”, a spus, printre multe altele, Eugen Tomac la podcastul „Cum e, de fapt?”.

Eugen Tomac nu a avut nici o șansă să adune susținere parlamentară pentru guvernul său (sursa: defapt.ro)
Fermierii trebuie protejați de marile lanțuri comerciale, spune Parlamentul European (sursa: Facebook/Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale)
Economie

Reguli care îi protejează pe producătorii agricoli în fața practicilor comerciale neloiale (Parlamentul European)

Europarlamentarul PNL Dan Motreanu a anunțat că legislativul european „a aprobat întărirea regulilor care îi protejează pe producătorii agricoli în fața practicilor comerciale neloiale”. Contractele scrise, obligatorii „Fermierii merită un venit echitabil pentru munca lor. Parlamentul European a aprobat întărirea regulilor care îi protejează pe producătorii agricoli în fața practicilor comerciale neloiale. Marile lanțuri de magazine nu trebuie să își folosească puterea de negociere în detrimentul fermierilor. Uniunea Europeană are deja reguli pentru a corecta aceste dezechilibre, dar acestea trebuie permanent îmbunătățite pentru a-i proteja pe cei care produc hrana noastră de zi cu zi. ℹ️ Contractele scrise între fermieri și cumpărători pentru livările de produse agricole trebuie să devină obligatorii, statele membre putând introduce excepții doar la cererea unor organizații care reprezintă un anumit sector. ℹ️ Statele membre vor putea să acorde mai mult sprijin financiar organizațiilor de producători în cadrul intervențiilor sectoriale din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC). ℹ️ Parlamentul susține creșterea puterii de negociere a organizațiilor de producători. Va exista posibilitatea ca organizațiile de producători să negocieze direct cu cumpărătorii. De asemenea, au fost introduse reguli care împiedică cumpărătorii să ocolească organizațiile de producători. ℹ️ Denumiri precum friptura, escalopul, cârnații sau burgerul trebuie rezervate exclusiv produselor care conțin carne și nu trebuie utilizate pentru produsele derivate din culturi celulare. ℹ️ Grupul PPE rămâne un susținător consecvent al fermierilor europeni. O agricultură puternică înseamnă securitate alimentară, dezvoltare rurală și locuri de muncă pentru milioane de europeni. Fermierii trebuie să fie tratați corect și să aibă venituri echitabile.”, a scris Motreanu pe Facebook.

Prima parcare etajată publică din Iași, abia în 2028 (sursa: Facebook/Primăria Municipiului Iași)
Eveniment

Prima parcare etajată publică din al doilea cel mai mare oraș al României, gata în 2028

Prima parcare etajată publică din municipiul Iași intră în etapa de proiectare, după finalizarea procedurii de licitație și semnarea contractului de execuție. Locuitorii din zonă se opun O asociere de firme a fost desemnată câștigătoare a contractului, în valoare de 29,41 milioane de lei, pentru realizarea investiției care va fi construită în cartierul Alexandru cel Bun, în zona Mușatini. Citește și: Cei 16 puciști din PNL, încă o plângere la Tribunalul Ilfov: cer suspendarea Congresului PNL și daune de patru milioane de lei, de la partid și de la Bolojan Procedura de achiziție publică a fost lansată de Primăria Iași la 31 mai 2024, însă atribuirea contractului a fost întârziată de mai multe dispute și contestații.  La începutul anului, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, declara că administrația locală a primit o petiție semnată de numeroși locuitori din zonă, care se opuneau realizării parcării supraterane. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Zeci de politicieni, juriști și afaceriști, despăgubiți pentru Autostrada A8 (sursa: Facebook/CNIR)
Eveniment

Politicieni, rude de magistrați și oameni de afaceri primesc zeci de milioane de la stat pentru Autostrada A8

Lista beneficiarilor despăgubirilor acordate pentru exproprierile necesare construirii Autostrăzii A8 în județul Iași include numeroase nume cunoscute din administrația locală, mediul de afaceri și profesiile juridice. Primari, notari, afaceriști Statul român va plăti zeci de milioane de lei proprietarilor ale căror terenuri sunt afectate de traseul viitoarei autostrăzi, dintr-un buget total de aproape 194 de milioane de lei alocat prin Ministerul Transporturilor. Citește și: Tribunalul Ilfov a judecat fulgerător contestația taberei anti-Bolojan și i-a dat dreptate Printre persoanele care urmează să primească despăgubiri se numără primari în funcție, consilieri locali și județeni, dezvoltatori imobiliari, antreprenori și notari. Pe lista beneficiarilor apar primarii liberali din Lețcani și Coarnele Caprei, un consilier local PSD din Rediu care desfășoară și activități în domeniul dezvoltărilor imobiliare, precum și consilierul județean PNL Radu Ionel Ursanu. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Firmele de ridesharing angajează masiv la negru (sursa: Pexels/Erik Mclean)
Economie

Firmele de ridesharing angajează masiv. Dar la negru

O companie de ridesharing din Iași a fost sancționată cu amenda maximă prevăzută de lege pentru utilizarea muncii nedeclarate, după ce inspectorii de muncă au identificat zeci de persoane care desfășurau activitate fără contract individual de muncă. Bolt și Uber au colaborat cu ITM Sancțiunea, în valoare de un milion de lei, a fost aplicată în urma unui control desfășurat luna trecută. Citește și: Tribunalul Ilfov a judecat fulgerător contestația taberei anti-Bolojan și i-a dat dreptate În timpul verificărilor, inspectorii au constatat că 61 de persoane lucrau fără forme legale.  Potrivit unor informații din piață, acțiunea de control a fost realizată și pe baza datelor furnizate de platforme precum Bolt și Uber. Aceste platforme transmit periodic informații relevante către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Continuarea, în Ziarul de Iași.

Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu spune că este un miracol că portul Constanța nu a sărit în aer (sursa: defapt.ro)
Eveniment

VIDEO Ce instituții au greșit grav în cazul dronei din portul Constanța - explicațiile comandorului (r) Sandu Valentin Mateiu la podcastul „Cum e, de fapt?”

O listă lungă de erori a făcut ca o dronă ucraineană cu explozibil la bord să ajungă până în portul Constanța, a explicat la „Cum e, de fapt?”, podcastul DeFapt.ro, comandorul în rezervă Sandu Valentin Mateiu, fost ofițer de informații militare. De ce SCOMAR nu a văzut drona? „Aici sunt două mari întrebări. Una: cum a ajuns drona în portul Constanța, că da, erau patru drone. Partea ucrainiană a anunțat că au scăpat de sub control, dar una este s-o scapi de sub control și alta este să ajungă în portul Constanța, inima infrastructurii noastre critice la Marea Neagră. A doua întrebare este de ce nu a fost văzută. (...) Înainte de acest incident, lucrurile erau clare și frumoase. Eram anunțați mereu de către SCOMAR (sistemul de detecție de la țărm - n.r.), care ține de Poliția de Frontieră, Garda de Coastă. E un întreg ansamblu acolo pe care, în intimitatea modului de funcționare, nu-l știm și nici nu trebuie să-l știm, că este, până la urmă, un element care privește securitatea țării. Numai că trebuie s-o asigure.  Și acel sistem era prezentat ca fiind capabil să detecteze ambarcațiuni, inclusiv ambarcațiuni mici, până la 6 metri, s-a spus,la o anumită distanță, 24 de mile, iar cele mari, până la 60 și ceva de mile. (...) Citește și: Generalul în rezervă Dorin Toma, fost comandant al unei structuri NATO, critică dur desemnarea lui Veștea ca premier: îl acuză de dezinteres și management defectuos Sistemul trebuia să fie bun și era format și este format, așa cum ați spus, cel puțin din trei elemente: radare de coastă, sisteme optoelectronice (camere de luat vederi mai performante) și termoviziune, infraroșu, să vezi pe timp de noapte. (...) Fugă totală de responsabilitate De aici vine etapa a doua, responsabilitățile. Cel de la trafic naval e responsabil de traficul naval. (...) după ce detectez, este procesul de clasificare: da, navă comercială (...) sau navă militară care prezintă un pericol. În funcție de asta se ia o decizie. Așa este la toți. Eu vă spun cum este într-un sistem obișnuit, să spunem, al Spaniei, după care s a luat modelul. Da. Problema este următoarea: nu a fost văzută (drona - n.r.), deși sistemul a fost prezentat ca performant și de asemenea a fost modernizat din 2024 și ulterior scuzele nu funcționează. Am văzut două scuze. Prima, că sistemul nu e destinat dronelor militare. Asta nu, n-are niciun sens. Și după aceea, e o barcă. (...) nu-i nevoie să fii profesionist în domeniu ca să realizezi că întâi trebuie să detectezi și după aia clasifici. Da. Nu poți să spui din start civilă, militară. Este un obiect plutitor. (...) Mai bine nu dădeau comunicate de presă, pentru că acele comunicate de presă date de fiecare instituție în parte spuneau „Nu este responsabilitatea mea.”  Și acest lucru nu trebuia să apară public. Acel lucru trebuie rezolvat de către autorități în interior (...). Adversarii României, încurajați să atace Gândiți-vă că văd asta și adversarii noștri și aliații, iar adversarii vor mai încerca, dacă văd că merge. (...) SCOMAR-ul e a Ministerului de Interne, ca să spun, da, Poliția de Frontiera și Ministerul de Interne, dar oricum trebuie să existe o cooperare acolo. Repet, nu trebuie s-o știm noi. Noi trebuie să știm doar rezultatul, că se vede și este angajată ținta. Dar MApN nu are sisteme de detecție. (...) Singura scuză (pentru faptul că drona a sărit în aer luând prin suprindere autoritățile - n.r.), deși în cazul ăsta e greu să găsești scuze, este că era un element de noutate, dar ipoteza că ea (drona - n.r.) poate avea încărcătură (explozivă - n.r.) nu trebuia exclusă în niciun caz pentru că până acum toate dronele cu asta au venit. (...)”, a spus comandorul (r) Mateiu.

Comisia Europeană vrea să țină prețul electricității sub un anumit prag (sursa: Pexels/Willfried Wende)
Economie

Cum pot scădea facturile la electricitate pentru consumatorii casnici: planul Comisiei Europene

Prețul energiei electrice industriale nu ar trebui să depășească 50 EUR/MWh, spune europarlamentarul PNL (PPE) Dan Motreanu.  Acesta i-a cerut comisarului european pentru Energie și Locuințe un plan de măsuri. Ajutoarele de stat, permise „Cetățenii și firmele din UE trebuie să beneficieze de energie la prețuri accesibile. În calitate de europarlamentar, am  adresat Comisiei Europene mai multe întrebări referitoare la prețurile pentru consumatorii casnici. Recent, am întrebat Comisia Europeană ce măsuri intenționează să ia astfel încât prețurile energiei electrice industriale să se îndrepte către un nivel maxim de 50 EUR/MWh. Ce a răspuns Dan Jørgensen, comisarul european pentru Energie și Locuințe: ℹ️ Comisia s-a angajat să adopte o propunere legislativă privind taxele de rețea și impozitarea, asigurându-se, printre altele, că energia electrică este impozitată mai puțin decât gazul. ℹ️ Statele membre pot utiliza, de asemenea, ajutoarele de stat pentru a reduce costurile energiei electrice ale anumitor industrii. ℹ️ Cadrul privind ajutoarele de stat include posibilitatea de a adopta reduceri temporare ale prețurilor energiei electrice pentru utilizatorii mari consumatori de energie, cu anumite condiții. ℹ️ Pentru a sprijini decarbonizarea căldurii industriale, Comisia a lansat în 2025 o licitație în valoare de un miliard de euro în cadrul Fondului pentru inovare, care servește drept proiect-pilot pentru viitoarea Bancă de Decarbonizare Industrială. ℹ️ În viitorul plan de acțiune privind electrificarea, Comisia va prezenta un set de acțiuni menite să accelereze electrificarea sistemului energetic al UE. Planul de acțiune va stabili, printre altele, un obiectiv de electrificare și măsuri de accelerare a adoptării soluțiilor de electrificare.”, a arătat europarlamentarul PNL (PPE) Dan Motreanu într-o postare pe Facebook.

Deserturi reci care schimbă ritmul unei zile călduroase (sursa: unsplash.com)
Eveniment

Deserturi reci care schimbă ritmul unei zile călduroase

Când temperaturile urcă și energia scade, puține lucruri par mai convingătoare decât un desert rece. În zilele aglomerate de vara, gustul contează la fel de mult ca textura, iar micile detalii fac diferența între ceva banal și un moment cu adevărat plăcut. Tocmai de aceea, tot mai mulți oameni caută variante care să se potrivească unui stil de viață mai atent, mai echilibrat și mai comod. În acest context, înghețata și deserturile congelate devin o soluție firească pentru acasă, pentru familie sau pentru o pauză rapidă între două activități. Privite dincolo de simpla poftă, aceste produse spun multe despre felul în care mâncăm astăzi: mai informat, mai selectiv și mai atent la etichete. Iar când apare în discuție înghețată fără zahăr adăugat, lucrurile capătă și o nuanță practică pentru cei care vor un desert mai blând cu rutina lor zilnică. Cum s-a schimbat felul în care privim desertul rece În trecut, înghețata era asociată aproape exclusiv cu răsfățul de weekend. Acum, însă, ea a intrat în obiceiurile cotidiene, mai ales în casele unde contează și compoziția, și ușurința cu care inghetata poate fi servita. Pentru familiile cu program încărcat, pentru cei care primesc des oaspeți sau pentru persoanele care vor un desert la îndemână, oferta de astăzi este mult mai variată decât în urmă cu câțiva ani. Se observă clar că interesul pentru ingrediente simple a crescut. Nu mai este vorba doar despre aromă, ci și despre felul în care produsul se potrivește unei diete mai atente. Aici intră în scenă opțiuni precum înghețata fără zahăr, dar și variantele fără lactoză, care răspund unor nevoi tot mai comune. Pentru mulți consumatori, mai ales în gospodăriile unde există preferințe diferite, un desert rece devine mai util când poate fi împărțit fără compromisuri. Pentru femei, dar și pentru bărbații care urmăresc un consum mai echilibrat, acest tip de produs nu mai este un moft, ci o soluție discretă și comodă. De altfel, și în garderoba feminină a rutinei zilnice există un loc pentru mici gesturi de răsfăț care nu încarcă inutil meniul, mai ales când ritmul este intens și timpul limitat. Ce contează cu adevărat la un desert congelat La prima vedere, mulți se opresc la gust. Totuși, experiența completă vine din mai multe direcții: consistență, echilibru al aromelor, felul în care se păstrează la rece și cât de ușor poate fi servit fără pregătiri suplimentare. Un desert bun trebuie să fie plăcut de la prima linguriță și să rămână coerent până la final, fără texturi artificiale sau senzația aceea greoaie pe care o lasă uneori produsele prea încărcate. În plus, tot mai mulți oameni citesc atent eticheta. Caută mai puțin zahăr, mai puțină lactoză sau pur și simplu o formulă care să se potrivească unei mese mai bine controlate. Aici, înghețata fără lactoză la caserolă răspunde unei nevoi foarte concrete, în special pentru cei care vor să evite disconfortul și să nu renunțe la plăcerea unui desert rece. Este o soluție utilă atât pentru casă, cât și pentru momentele în care ai invitați cu cerințe diferite. În același timp, categoria de înghețată și deserturi congelate s-a diversificat vizibil, iar asta schimbă standardele. Nu mai vorbim despre un singur profil de produs, ci despre o zonă întreagă de opțiuni care acoperă gusturi, restricții alimentare și preferințe de servire. Pentru cei care urmăresc înghețata ca parte dintr-un consum atent, diferența este importantă și în experiența finală, și în felul în care produsul se integrează în rutina casei: - Variantele fără zahăr adăugat sunt căutate de persoane care vor mai mult control asupra alimentației. - Produsele fără lactoză sunt utile în gospodării cu nevoi alimentare diferite. - Formatele la caserolă rămân practice pentru porționare și păstrare. De ce aceste opțiuni au devenit atât de căutate Explicația este simplă: oamenii vor produse care să li se potrivească vieții reale. Nu mai este suficient ca ceva să fie bun la gust; trebuie să fie și ușor de integrat în program, potrivit pentru mai multe persoane și suficient de versatil încât să nu pară o soluție de compromis. În acest context, înghețata fără zahăr și înghețata fără lactoză au trecut din zona de nișă în zona de consum obișnuit. Pentru bărbați, dar și pentru femei care își organizează atent meniul, astfel de opțiuni înseamnă mai puțin stres la momentul servirii. În plus, atunci când ai în frigider un desert rece potrivit pentru mai multe preferințe, îți este mult mai ușor să răspunzi spontan unei vizite sau unei seri liniștite acasă. Chiar și în ritmul actual, în care totul se întâmplă mai repede, un desert bine ales rămâne un mic semn de grijă pentru sine și pentru ceilalți. Asta explică și interesul constant pentru înghețată fără lactoză, la caserolă, mai ales în casele în care se caută confort fără excese. În fond, nu este doar despre desert, ci despre felul în care alegi să îți faci viața mai simplă. Privită atent, această categorie oferă mai mult decât răcorire. Oferă flexibilitate, varietate și o doză de atenție adaptată obiceiurilor de astăzi. Iar când produsul este ales inspirat, diferența se simte imediat, atât la gust, cât și în confortul de zi cu zi.

Șeful Gărzii de Mediu Iași atrage atenția că rețelele private de canalizare trebuie întreținute de proprietari (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Canalizare privată lăsată de izbeliște la multe blocuri noi, cumpărătorii habar n-au

Sute de blocuri din municipiul Iași și din localitățile aflate în zona metropolitană sunt racordate la rețele de canalizare care nu au fost preluate de operatorul regional ApaVital, iar mulți proprietari nu cunosc această situație. Proprietarii de apartamente habar n-au Avertismentul a fost lansat de Gheorghe Bacușcă, comisar-șef al Gărzii de Mediu Iași, care atrage atenția asupra problemelor generate de infrastructura realizată de dezvoltatori imobiliari și rămasă ulterior în afara sistemului public de utilități. Citește și: Savonea și CSM, acuzați de fraudă: judecătorii nu și-au asumat listele negre cu politicieni, oengiști și jurnaliști Potrivit reprezentantului Gărzii de Mediu, numeroase sesizări primite de la cetățeni privind mirosurile neplăcute, disfuncționalitățile rețelelor de canalizare sau costurile ridicate pentru serviciile de vidanjare au la bază tocmai existența unor rețele private care nu sunt administrate de ApaVital. În multe cazuri, infrastructura de apă și canalizare construită odată cu ansamblurile rezidențiale nu a fost transferată către operatorul regional, ceea ce înseamnă că întreținerea, reparațiile și gestionarea eventualelor probleme revin proprietarilor sau administratorilor desemnați de dezvoltatori. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Savonea, acuzată că a falsificat susținerea pentru listele de înfierare a societății civile (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Justiție

Savonea și CSM, acuzați de fraudă: judecătorii nu și-au asumat listele negre cu politicieni, oengiști și jurnaliști

Demersul grotesc al Consiliului Superior al Magistraturii prin care au fost puși la index politicieni, oengiști și jurnaliști acuzați că au atacat justiția este suspect de fraudă, acuză mai mulți judecători. „Nimeni, niciun judecător nu a avut cunoștință despre acel raport” „Eu ma dezic si condamn ferm așa ceva. Nimeni, niciun judecător nu a avut cunoștință despre acel raport de 70 de pagini. Nu s a votat așa ceva in nicio AG si am vorbit azi cu colegi din toată țara. Niciunul nu a zis că ar fi stiut ambuscada care se pregătește pe răspunderea noastră. Citește și: Fără precedent: CSM face lista neagră a politicienilor USR și PNL care și-ar fi permis să denigreze Justiția A fost un teatru pus la cale de SJ cu președinții de curti (care s au întâlnit "noaptea..." la Oradea săptămâna trecută - si e secret de stat ce s a vorbit acolo). Au girat această hotărâre cu adunări generale care au avut pe ordinea de zi cu totul altceva.”, a afirmat judecătoarea Sorina Marinaș într-o postare pe Facebook. „Este prezentată nereal o susținere cvasiunanimă” Și Forumul Judecătorilor din România a reacționat dur. „Comunicatul publicat astăzi de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii referitor la Hotărârea nr.1348/09.06.2026 distruge orice șansă a unui dialog al magistraturii cu societatea civilă și celelalte puteri ale statului și induce o gravă îndoială asupra credibilității justiției în sine. Este prezentată nereal o susținere cvasiunanimă, la nivelul tuturor instanțelor judecătorești, a acestui mesaj nespecific discursului magistraturii, aflat cu precădere în cuprinsul Hotărârii  nr.1348/09.06.2026, cu atacuri la adresa unor partide politice, a reprezentanților unor organizații neguvernamentale, ziare și site-uri de presă, persoane fizice indicate cu nume și prenume, precum și a unor asociații ale judecătorilor și procurorilor incomode pentru emitent. Cei 3580 de judecători despre care se afirmă că ”denunță încercarea de subordonare a puterii judecătorești de către puterea politică” nu au votat un astfel de material având conținutul Hotărârii nr.1348/09.06.2026 (care nici nu a fost comunicat în prealabil judecătorilor, neavând cunoștință despre cuprinsul său) în adunările generale organizate ieri, 9 iunie 2026, adunări care au avut ca obiect reacții legate de erorile privind salarizarea magistraților, aflate în proiectul publicat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, indicate de altfel de toți judecătorii și procurorii, inclusiv de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România. Mai mult, cei 3580 de judecători nu au criticat documentarul Recorder, în urma căruia un magistrat avertizor de integritate este judecat disciplinar, reacțiile presei sau ale opiniei publice vizând orice critici legitime legate de funcționarea justiției, nu au discutat chestiunea neaplicării hotărârii Lin a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca urmare a două hotărâri interpretative obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, și nici nu au criticat activitatea parchetelor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat constant că problemele privind funcţionarea sistemului judiciar constituie chestiuni de interes public, iar dezbaterea lor se bucură de protecţia art. 10 din Convenție, subliniind rolul special în societate al sistemului judiciar, care, în calitate de garant al justiţiei ca valoare fundamentală într-un stat de drept, trebuie să se bucure de încrederea publicului pentru a-şi îndeplini cu succes menirea. Comunicatul publicat astăzi de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii arată neîndoielnic faptul că această autoritate nu dorește reforme în justiție, solicitate constant de Comisia Europeană, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), Curtea de Justiție a Uniunii Europene etc., organisme europene și internaționale relevante. De asemenea, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România analizează posibilitatea de a acționa în instanță Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru afirmațiile nereale față de membrii săi, cuprinse în Hotărârea nr.1348/09.06.2026, și care sunt de natură a pune presiune nejustificată legată de funcționarea unei asociații de magistrați, cu nesocotirea flagrantă a Avizului nr. 23 (2020) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), care stabilește că asociațiile de magistrați sunt esențiale pentru apărarea independenței justiției și a statului de drept. Acestea au dreptul de a exprima puncte de vedere publice privind reformele legislative și de a reprezenta interesele profesionale în fața autorităților.”, se arată într-un articol intitulat „Asociaţia Forumul Judecătorilor din România denunță discursul Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii” postat pe site-ul FJR.

Ilie Bolojan este susținut până la capăt de popularii europeni (sursa: Facebook/Dan Motreanu)
Politică

Bolojan, susținere totală de la PPE, confirmă Manfred Weber

Ilie Bolojan are tot sprijinul popularilor europeni (PPE), grup parlamentar din care PNL face parte. O întâlnire între premierul român și Manfred Weber, președintele PPE, arată că, la Bruxelles, reformele inițiate de Bolojan sunt susținute integral. Guvernul Bolojan respinge abordările populiste „Partidul Popular European susține reformele inițiate de premierul Ilie Bolojan. Discuția dintre președintele PPE, Manfred Weber, și președintele PNL, Ilie Bolojan, s-a axat pe modalitățile în care partidele pro-europene pot răspunde așteptărilor cetățenilor. ℹ️ PNL respinge abordările populiste și caută soluții realiste pentru români. Guvernul Ilie Bolojan a luat măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, relansarea economiei, creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene. ℹ️ PNL are datoria față de cetățeni să ducă mai departe reformele începute. Doar așa România va deveni un stat în care legea se aplică tuturor în mod egal, cu instituții care răspund nevoilor oamenilor, cheltuieli publice mai bine controlate și servicii administrative mai performante. Respectul și susținerea cetățenilor nu se câștigă prin vorbe, ci prin rezultate, responsabilitate și integritate. ℹ️ Apartenența PNL la grupul PPE, cel mai numeros din Parlamentul European, ne permite să promovăm proiecte în interesul României. PPE a susținut aderarea României la spațiul Schengen.”, arată, într-o postare pe Facebook, europarlamentarul Dan Motreanu.

Încălțămintea de damă pentru zilele calde (sursa: unsplash.com)
Eveniment

Încălțămintea de damă pentru zilele calde

Vara este aproape si readuce in prim-plan doua categorii de incaltaminte feminina cu identitati distincte dar cu un numitor comun: lejeritatea si adaptabilitatea la temperaturile ridicate. Mocasinii si sandalele de dama reprezinta extremele unui spectru larg de optiuni pentru incaltamintea calda, fiecare cu logica estetica si functionala proprie. Mocasinii de damă - clasicul care nu îmbătrânește Mocasinul isi trage origina din incaltamintea traditionala a popoarelor indigene nord-americane - o constructie simpla din piele de un singur strat, fara tal separat, coasut direct pe talpa. Versiunile contemporane pastreaza spiritul acestei simplitati, dar au evoluat prin materiale variate, finisaje sofisticate si talpi confortabile adaptate cerintelor moderne. Mocasinii penny loafer cu ornament metalic frontal au ramas iconici de cand G.H. Bass i-a popularizat in America anilor 1930-40. Asociati initial cu codul vestimentar preppy american, au devenit treptat piese acceptate trans-generational si trans-stilistic.  Femeile au adoptat mocasinii si i-au reinventat constant - purtat cu sosete colorate, cu salopeta, cu rochie midi sau cu costum de birou. Horsebit-ul Gucci - ornamentul caracteristic din doua inele metalice unite de o bara orizontala - ramane unul dintre cele mai recunoscute detalii din istoria modei. Mocasinii Gucci cu horsebit au debutat in 1953 si fac parte din colectia permanenta a Muzeului Metropolitan de Arta din New York. Versiunile contemporane au extins decoratiunile la platforma, la inaltimi de toc variabile si la materiale diverse: velur, piele lacuita, satin. Sandale de damă - eleganță stilistică cu maximum de aer Sandalele sunt incaltamintea cu cea mai lunga istorie din istoria umana. Reprezentarile din arta egipteana antica, din mozaicurile romane sau din frescele grecesti confirma relevanta neintrerupta a acestui tip de incaltaminte de-a lungul civilizatiilor. In contextul modei contemporane, sandalele de dama acopera un spectru larg de la sportiv minimalist la eveniment de gala. Sandalele cu talpa plata sau cu platforma foarte mica, sunt optiunea practica suprema a verii. Modelele din rafie sau iuta cu talpa de pluta au o estetica artizanala apreciata, perfect complementara cu rochiile florale sau cu linen-ul natural. Modelele din piele cu catarame reglabile sunt mai durabile si mai formale, potrivite pentru situatii unde sandalele sport ar fi inadecvate. Sandalele cu toc bloc sau sculptural ofera inaltimea tocului fara instabilitatea tipic asociata cu tocul stiletto. Acest toc mai lat distribuie greutatea uniform, permitand purtare mai indelungata fara oboseala. Versatilitatea este remarcabila: acelasi model functioneaza de la o sedinta de lucru la o cina de seara, schimband imediat o tinuta office cu o simpla iesire in oras. Sandalele gladiator - cu bretele multiple ce urea pe glezna sau pe gamba - ofera un aspect dramatic si sculptural care a revenit periodic in moda de la colectii icone ale lui Gianni Versace din anii 90 pana la reinterpretatile contemporane. Efectul vizual este maxim, potrivit pentru tinutele simple care lasa incaltamintea sa vorbeasca. Combinarea mocasinilor și sandalelor cu garderoba Mocasinii de dama se asociaza natural cu pantalonii slim sau cropped care permit vizualizarea incaltamintei. La rochi, functioneaza cel mai bine cu modelele midi sau scurte, mai dificil cu lungimile lungi ce il acopera complet. Sosetele transparente sau fine ridica imediat look-ul catre un registru mai apucat ca tendinta curenta. Sandalele flat cu rochii florale maxi reprezinta combinatia clasica de vara, eterna si greu de ratat. Sandalele cu toc cu pantaloni largi sau palazzo creeaza un efect vertical elegant. Sandalele sport - Birkenstock, Teva sau echivalente - functioneaza cu tinutele casual decontractate, combinatia intentionata cu sosete vizibile aducand un element de ironie relaxata. Intretinerea incaltamintei din piele - atat mocasini cat si sandale - necesita curatare periodica cu crema sau balsam de piele specifica. Protectia hidrofuga previne deteriorarea in zilele cu ploi neplanificate. Depozitarea pe suport sau cu brant interior previne deformarea si cutele permanente in special la mocasini. Sandalele si mocasinii reprezinta asadar expresii ale aceleiasi filozofii: confortul si estetica nu se exclud - se amplfifica reciproc atunci cand incaltamintea este aleasa cu atentie si purtata cu intentionalitate!

A sărit de la etaj ca să scape de un client agresiv (sursa: Facebook/IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania)
Eveniment

Sechestrată de un client, a sărit de la balcon. A căzut pe beton, cu efecte groaznice

Un om de afaceri a fost condamnat definitiv într-un dosar de lipsire de libertate, după ce a fost acuzat că a împiedicat două tinere să părăsească o cameră de hotel. A încercat să scape sărind de la etaj Incidentul s-a produs după ce femeile au refuzat să își prelungească șederea alături de client și de șoferul acestuia, invocând comportamentul care le-a stârnit suspiciuni și teamă. Citește și: EXCLUSIV DeFapt.ro a vorbit cu un martor prezent lângă drona ucraineană din Portul Constanța: „Reprezentanții MApN ne-au spus să stăm liniștiți, că e o dronă de bruiaj” Potrivit actelor din dosar, situația a degenerat în momentul în care cele două tinere au încercat să plece. Una dintre ele, speriată și convinsă că nu poate ieși pe căile obișnuite, a decis să sară pe geam de la etajul al doilea al hotelului pentru a ajunge la recepție și a cere ajutor. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Bătaia cu parul a avut loc lângă gardul celui hărțuit (sursa: Facebook/Poliția Română)
Eveniment

Viața la țară: ignorat de poliție, un sătean din Iași și-a făcut dreptate cu parul. Riscă pușcăria

Un bărbat din Iași a fost condamnat pentru tentativă de omor în urma unui conflict care ar fi putut fi evitat dacă polițiștii ar fi intervenit la timp după un apel de urgență. Fractură de boltă craniană Cazul a ajuns în atenția instanței după ce agresiunea a degenerat, iar victima a suferit răni grave care i-au pus viața în pericol. Citește și: Președintele PSD și partidul său, complet indiferenți la incidentul cu drona de la Constanța. George Simion reacționează cu glume în afara subiectului În urma loviturilor primite, victima a suferit o fractură de boltă craniană și alte leziuni severe, fiind necesare aproape șase săptămâni de îngrijiri medicale pentru recuperare.  Inculpatul a recunoscut că a fost implicat în incident, însă a susținut că nu a avut intenția de a lovi victima cu parul, ci voia doar să se apere de cel care-l hărțuia. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Un monopost Ferrari a fost expus la Iași (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Ferrari merge pe mâna românilor în cybersecurity: Bitdefender, contract exclusiv cu scuderia în F1

Ferrari a ajuns pentru câteva zile în centrul Iașiului, unde un monopost al Scuderiei Ferrari HP este expus la Palas în cadrul unei campanii organizate de Bitdefender. Din Iași, pe circuitele F1 Evenimentul marchează împlinirea a 25 de ani de activitate ai companiei românești de securitate cibernetică și extinderea parteneriatului strategic dintre Bitdefender și celebra echipă din Formula 1. Citește și: Încă un dezastru lăsat în urmă de Grindeanu pe autostrăzile construite în mare grabă: pe centura Capitalei, A0, lipsesc conexiuni esențiale cu drumuri naționale Evenimentul evidențiază și contribuția centrului Bitdefender din Iași la dezvoltarea tehnologiilor de securitate cibernetică utilizate la nivel internațional. Peste 200 de specialiști lucrează aici la soluții avansate de protecție digitală, inclusiv pentru securizarea datelor și infrastructurii informatice folosite de Scuderia Ferrari HP. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră