Mogulul imobiliar Iulian Dascălu cumpără Iașiul pe bucăți: încă o clădire de birouri de lângă Palas se vinde
Clădirea companiei de construcții Iasicon SA, situată pe strada Sfântul Lazăr din Iași, ar face obiectul unei negocieri avansate pentru o tranzacție estimată la peste cinci milioane de euro.
Informațiile au fost obținute de Ziarul de Iași din surse active pe piața imobiliară, însă vânzarea nu este confirmată oficial.
Clădirea, lângă Palasul lui Dascălu
Imobilul se află în imediata apropiere a ansamblului Palas și vizavi de fosta tipografie Dosoftei. Clădirea are o suprafață de aproximativ 2.800 de metri pătrați și cinci etaje. Potrivit informațiilor vehiculate în piață, posibilul cumpărător ar activa în domeniul IT, dar identitatea acestuia nu este cunoscută.
Amplasarea centrală și apropierea de principalele proiecte comerciale și de birouri ale orașului sporesc interesul investitorilor pentru proprietățile din această zonă.
Iasicon SA este controlată de omul de afaceri Titel Sinescu. Sursele publicației susțin că părțile ar fi ajuns în această săptămână la un acord privind vânzarea. Proprietarul companiei afirmă însă că negocierile nu au fost finalizate.
„Ne-am decis să o scoatem la vânzare ca să punem banii în mișcare, să ne finanțăm, să facem investiții și așa mai departe. Deocamdată suntem doar în faza de discuții și negocieri”, a declarat Titel Sinescu pentru Ziarul de Iași.
Peste cinci milioane de euro
Verificările realizate în cartea funciară nu indică, deocamdată, schimbarea proprietarului clădirii. Iasicon ar fi cerut inițial aproximativ șase milioane de euro, sumă la care urma să fie adăugată TVA.
Ulterior, în piață a fost vehiculată o valoare cuprinsă între cinci și 5,5 milioane de euro. Unele surse susțin însă că prețul final ar putea depăși acest interval.
Citește și: BREAKING Fitch spune că România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă se prelungeşte criza politică
Posibila tranzacție apare într-o perioadă în care zona Palas atrage noi investiții imobiliare. Tot în această săptămână, compania IULIUS, fondată de Iulian Dascălu, a cumpărat clădirea BCR din Podu Roș, amplasată tot pe strada Sfântul Lazăr. Imobilul va fi reabilitat și integrat în oferta de birouri și servicii a ansamblului Palas.
Peste 100 de milioane de lei anual
Iasicon SA a fost înființată în 1992 și activează în sectorul construcțiilor, inclusiv în domeniul reabilitării și restaurării clădirilor.
Conform datelor financiare aferente anului 2025, compania a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 104 milioane de lei și un profit net de circa 3,9 milioane de lei. Numărul mediu de angajați a fost de 182.
Firma ieșeană a participat la mai multe proiecte publice și lucrări de restaurare. Printre obiectivele incluse în portofoliul său se află Ansamblul Muzeal „Ion Creangă”, cunoscut drept Bojdeuca lui Ion Creangă, și Casa Balș, parte a proiectului de modernizare a Filarmonicii „Moldova” din Iași.