/

Elena Udrea și Ioana Băsescu au scăpat de închisoare, dosarul finanțării electorale ilegale s-a prescris. Decizia e definitivă

Prescriere - Elena Udrea, Ioana Băsescu scapă
Prescriere - Elena Udrea, Ioana Băsescu scapă (sursa: playtech.ro)

Prescriere – Elena Udrea, Ioana Băsescu scapă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, marţi, încetarea procesului împotriva Elenei Udrea, ca urmare a prescrierii faptelor, în dosarul în care fostul ministru primise la instanţa de fond o condamnare de opt ani închisoare pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

Prescriere – Elena Udrea, Ioana Băsescu scapă

Magistraţii au pus în aplicare deciziile Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor, fiind anulată astfel condamnarea de 8 ani aplicată de Curtea de Apel Bucureşti.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

În acelaşi dosar, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, fiindu-i anulată o pedeapsă de cinci ani închisoare primită la Curtea de Apel Bucureşti pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor.

De asemenea, au fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de șase ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond patru ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la trei ani cu suspendare pentru delapidare.

Citește și: Demisii și demiteri inutile la vârful instituțiilor care puteau opri ororile din azile: nimeni nu explică „orbirea” celor care au controlat centrele unde bătrânii erau torturați

Pe latură civilă, instanţa a dispus confiscarea sumei de 1,9 milioane lei de la Elena Udrea.

În plus, Ioana Băsescu şi Ioan Silviu Wagner trebuie să plătească suma de 119.000 lei către partea civilă Oil Terminal SA.

Decizia instanţei este definitivă.

Contracte fictive pentru bani din corupție

În prezent, Udrea se află închisă la Penitenciarul Târgşor, unde execută o condamnare de şase ani primită în dosarul „Gala Bute”.

Conform DNA, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Citește și: DOCUMENT Pandele a mințit: Direcția de Asistență Socială Voluntari a făcut anchetă socială la unul din azilurile groazei. Direcția e în subordinea primarului, care știa de centre

„Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare.

Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă”, mai spune DNA.

Șpagă pentru contracte publice

Concret, în perioada octombrie – noiembrie 2009, Elena Udrea, care îndeplinea funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, l-a determinat Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului, să ceară şi să primească suma de 918.864 lei de la reprezentantul unei societăţi comerciale (om de afaceri), în schimbul asigurării plăţii unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare.

Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro, fuseseră încheiate cu autorităţi locale finanţate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile şi telegondole, în cadrul programului „Schi în România”.

Citește și: EXCLUSIV Ștefan Godei, administratorul arestat al unui azil în care bătrânii erau abuzați, era șoferul mașinii Audi B 01 PMB în mandatul Gabrielei Firea. Circula pe linia de tramvai separată cu garduri

Anchetatorii arată că, în cadrul acestui program, decontarea cheltuielilor efectuate de societăţile comerciale depindea de deciziile ministrului, care stabilea prioritatea plăţilor. În condiţiile în care nu existau reguli scrise, general aplicabile, care să stabilească criteriile de prioritizare şi existau diferenţe semnificative între finanţarea unor proiecte similare, societăţile care executau lucrări depindeau de deciziile Elenei Udrea. Întârzierile la decontare puteau atrage incapacitatea de plată a societăţilor, în condiţiile în care sumele avansate proveneau din credite bancare.

Sume camuflate în publicitate

Astfel, Elena Udrea i-a indicat lui Gheorghe Nastasia atât suma pe care urma să o solicite de la reprezentantul societăţii comerciale în schimbul asigurării finanţării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât şi denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei).

În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat în contul firmei indicate, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale. În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală.

Brațul lung ai ministrei Dezvoltării

În aceeaşi perioadă, Elena Udrea l-a determinat pe Victor Tarhon, preşedintele CJ Tulcea, să pretindă şi să primească de la reprezentantul unei alte societăţi comerciale (om de afaceri) suma de 691.029 lei, pentru a asigura buna derulare a unor contracte şi efectuarea la timp a plăţilor. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu CJ Tulcea mai multe contracte finanţate de MDRT.

Astfel, în perioada 26 octombrie – 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a patru firme, în baza unor contracte fictive de consultanţă şi servicii de publicitate, suma totală de 691.029 lei. DNA susţine că nici de această dată serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale.

Și Ioana Băsescu avea un rol

Procurorii mai arată că, în luna decembrie 2009, Ioana Băsescu i-a cerut lui Silviu Ioan Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale, care se desfăşurase în toamna aceluiaşi an.

În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de Silviu Ioan Wagner a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, preţul menţionat în cuprinsul contractului fiind indicat de Ioana Băsescu, care a şi intermediat încheierea tranzacţiei.

Citește și: EXCLUSIV Azilul fără canalizare din Voluntari funcționa în casa unuia dintre fondatorii Scorseze Security, companie de pază care a primit zeci de contracte publice

În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010, s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferenţa de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziţia lui Wagner, ca urmare a faptului că nu a primit niciun document justificativ pentru suma achitată în avans. Şi de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de Wagner neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi şi nu mai achiziţionase niciodată publicitate de asemenea valoare).

Niște bani, folosiți pentru o excursie în Cuba

Mai mult, firma „prestatoare” nu desfăşurase anterior activităţi comerciale semnificative şi nu avea experienţă relevantă în domeniul publicităţii. Pe 19 februarie 2010, la două zile de la încasarea banilor, firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de Giovanni-Mario Francesco, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu.

DNA arată că între cele două societăţi nu au existat în realitate niciun fel de operaţiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracţionale a banilor proveniţi din prejudicierea societăţii de stat reprezentată de Wagner.

În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obţinută a fost folosită în interes personal de Ioana Băsescu şi Giovanni-Mario Francesco pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba şi a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

11:25Marcel Ciolacu a fost acceptat de Klaus Iohannis ca premier al noului Guvern
10:41Încă o manipulare a Moscovei: rușii o acuză pe Maia Sandu că plănuiește o „operațiune militară” pentru a controla Transnistria. De fapt, teritoriul separatist aparține Republicii Moldova
10:27Hipnoza începe să fie din ce în ce mai folosită de terapeuții români. Care sunt riscurile acestei proceduri
10:20Creșteri foarte mari de preț la apa potabilă în țară de la 1 ianuarie
10:14Zeci de mii de cazuri de înșelăciuni online în 2024. Unele victime au pierdut zeci de mii de euro
10:07Incredibilă ipocrizie a lui Ciolacu, care susține că PSD, PNL și UDMR au „înţeles mesajul românilor de la alegerile generale”
09:59E oficial: Crin Antonescu va fi candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la funcția de președinte al României, spune Bolojan
21:43Revoluția din decembrie 1989: acum 35 de ani erau zile de haos, moarte și speranță timidă
21:21Structura noului Guvern: 16 ministere distribuite între PSD, PNL și UDMR. Care sunt titularii propuși pentru portofolii
21:07Putin și premierul slovac Robert Fico s-au întâlnit la Kremlin, motivul probabil fiind tranzitul gazului rusesc
21:00Liberalii vor conduce şase ministere în noul Guvern, a anunțat Ilie Bolojan
20:51Schimbarea lui Rafila de la șefia Ministerului Sănătății și reformarea sistemului, cere Mihăiță Bariz, activist pentru drepturile pacienților
19:41Guvernul Ciolacu II este guvernul Ciolacu I în proporție de 66%. Aproape toți miniștrii PSD, păstrați
15:32Elena Lasconi cere demisia lui Klaus Iohannis: „Mandatul s-a încheiat”
15:19„Putin știe cum să ne deranjeze”, a afirmat ministrul german al Apărării, vorbind despre pericolul atacurilor hibride ale Rusiei