duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: elena udrea

5 articole
Eveniment

Prescriere - Elena Udrea, Ioana Băsescu scapă

Prescriere - Elena Udrea, Ioana Băsescu scapă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, marţi, încetarea procesului împotriva Elenei Udrea, ca urmare a prescrierii faptelor, în dosarul în care fostul ministru primise la instanţa de fond o condamnare de opt ani închisoare pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009. Prescriere - Elena Udrea, Ioana Băsescu scapă Magistraţii au pus în aplicare deciziile Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor, fiind anulată astfel condamnarea de 8 ani aplicată de Curtea de Apel Bucureşti. În acelaşi dosar, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, fiindu-i anulată o pedeapsă de cinci ani închisoare primită la Curtea de Apel Bucureşti pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor. De asemenea, au fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de șase ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond patru ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la trei ani cu suspendare pentru delapidare. Citește și: Demisii și demiteri inutile la vârful instituțiilor care puteau opri ororile din azile: nimeni nu explică „orbirea” celor care au controlat centrele unde bătrânii erau torturați Pe latură civilă, instanţa a dispus confiscarea sumei de 1,9 milioane lei de la Elena Udrea. În plus, Ioana Băsescu şi Ioan Silviu Wagner trebuie să plătească suma de 119.000 lei către partea civilă Oil Terminal SA. Decizia instanţei este definitivă. Contracte fictive pentru bani din corupție În prezent, Udrea se află închisă la Penitenciarul Târgşor, unde execută o condamnare de şase ani primită în dosarul "Gala Bute". Conform DNA, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Citește și: DOCUMENT Pandele a mințit: Direcția de Asistență Socială Voluntari a făcut anchetă socială la unul din azilurile groazei. Direcția e în subordinea primarului, care știa de centre "Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă", mai spune DNA. Șpagă pentru contracte publice Concret, în perioada octombrie - noiembrie 2009, Elena Udrea, care îndeplinea funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, l-a determinat Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului, să ceară şi să primească suma de 918.864 lei de la reprezentantul unei societăţi comerciale (om de afaceri), în schimbul asigurării plăţii unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare. Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro, fuseseră încheiate cu autorităţi locale finanţate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile şi telegondole, în cadrul programului "Schi în România". Citește și: EXCLUSIV Ștefan Godei, administratorul arestat al unui azil în care bătrânii erau abuzați, era șoferul mașinii Audi B 01 PMB în mandatul Gabrielei Firea. Circula pe linia de tramvai separată cu garduri Anchetatorii arată că, în cadrul acestui program, decontarea cheltuielilor efectuate de societăţile comerciale depindea de deciziile ministrului, care stabilea prioritatea plăţilor. În condiţiile în care nu existau reguli scrise, general aplicabile, care să stabilească criteriile de prioritizare şi existau diferenţe semnificative între finanţarea unor proiecte similare, societăţile care executau lucrări depindeau de deciziile Elenei Udrea. Întârzierile la decontare puteau atrage incapacitatea de plată a societăţilor, în condiţiile în care sumele avansate proveneau din credite bancare. Sume camuflate în publicitate Astfel, Elena Udrea i-a indicat lui Gheorghe Nastasia atât suma pe care urma să o solicite de la reprezentantul societăţii comerciale în schimbul asigurării finanţării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât şi denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei). În perioada 27 noiembrie - 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat în contul firmei indicate, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale. În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală. Brațul lung ai ministrei Dezvoltării În aceeaşi perioadă, Elena Udrea l-a determinat pe Victor Tarhon, preşedintele CJ Tulcea, să pretindă şi să primească de la reprezentantul unei alte societăţi comerciale (om de afaceri) suma de 691.029 lei, pentru a asigura buna derulare a unor contracte şi efectuarea la timp a plăţilor. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu CJ Tulcea mai multe contracte finanţate de MDRT. Astfel, în perioada 26 octombrie - 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a patru firme, în baza unor contracte fictive de consultanţă şi servicii de publicitate, suma totală de 691.029 lei. DNA susţine că nici de această dată serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale. Și Ioana Băsescu avea un rol Procurorii mai arată că, în luna decembrie 2009, Ioana Băsescu i-a cerut lui Silviu Ioan Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale, care se desfăşurase în toamna aceluiaşi an. În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de Silviu Ioan Wagner a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, preţul menţionat în cuprinsul contractului fiind indicat de Ioana Băsescu, care a şi intermediat încheierea tranzacţiei. Citește și: EXCLUSIV Azilul fără canalizare din Voluntari funcționa în casa unuia dintre fondatorii Scorseze Security, companie de pază care a primit zeci de contracte publice În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010, s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferenţa de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziţia lui Wagner, ca urmare a faptului că nu a primit niciun document justificativ pentru suma achitată în avans. Şi de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de Wagner neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi şi nu mai achiziţionase niciodată publicitate de asemenea valoare). Niște bani, folosiți pentru o excursie în Cuba Mai mult, firma "prestatoare" nu desfăşurase anterior activităţi comerciale semnificative şi nu avea experienţă relevantă în domeniul publicităţii. Pe 19 februarie 2010, la două zile de la încasarea banilor, firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de Giovanni-Mario Francesco, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu. DNA arată că între cele două societăţi nu au existat în realitate niciun fel de operaţiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracţionale a banilor proveniţi din prejudicierea societăţii de stat reprezentată de Wagner. În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obţinută a fost folosită în interes personal de Ioana Băsescu şi Giovanni-Mario Francesco pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba şi a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.

Prescriere - Elena Udrea, Ioana Băsescu scapă (sursa: playtech.ro)
Șeful DNA, Crin Bologa, atac indirect la Kovesi Foto: Inquam/ Octav Ganea
Eveniment

Șeful DNA, atac indirect la Kovesi

Șeful DNA, Crin Bologa, atac indirect la Kovesi: „În perioada 2015 - 2019 DNA a pierdut sesizări de la cetăţeni”. El a susținut, într-un interviu pentru Prima TV, că numărul sesizărilor de la cetățeni a crescut după 2020, ceea ce arată și creșterea încrederii în instituție. Șeful DNA, atac indirect la Kovesi „În perioada 2015 - 2019 DNA apierdut în fiecare an sesizări de la cetăţeni. Cred că am pierdut cam 2.000 de sesizări, ca număr. În 2020 a început să crească numărul de sesizări şi în 2021 au fost şi mai multe. Acesta este un indicator care arată o încredere a cetăţeanului şi o speranţă în activitatea noastră. Un grad de încredere ridicat reprezintă faptul, cred eu, că avem foarte multe acţiuni de prindere în flagrant. Un cetăţean vine la procuror şi este de acord să fie interceptat, să intercepteze pe alţii pentru a-i prinde pe cei care săvârşesc fapte de corupţie, ori aici trebuie să ai mare încredere în instituţia la care te prezinţi ca să mergi şi să faci flagrantul împreună cu procurorul. În 2019 am avut un singur flagrant. În 2020 am avut deja 12, iar în acest an cred că până acum am avut 11 sau 12”, a arătat Bologa. El a mai spus că inculpații nu mai sunt prezentați în cătușe întrucât „în perioada 2017 - 2019 Direcţia a fost supusă unor atacuri groaznice şi activitatea direcţiei şi atunci nu vrem să ne vulnerabilizăm şi nu vrem să încălcăm regulile”. Procurorul n-a avut „indicii” că Oprescu vrea să fugă În ceea ce privește faptul că inculpații fug din țară, el a spus că procurorii DNA nu au nicio atribuţie după rămânerea definitivă a hotărârilor judecătoreşti de condamnare. În cazul Elenei Udrea, DNA a cerut control judiciar, dar procurorii au respins solicitarea. În cazul lui Sorin Oprescu, procurorii nici măcar nu au mai solicitat acest control judiciar, întrucât n-ar fi avut elemente să-l suspecteze că vrea să fugă. „În dosarul în care inculpata Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă, noi după această condamnare am solicitat judecătorului să ia faţă de aceasta măsura controlului judiciar, care o împiedica să fugă din ţară, cu interdicţia de a părăsi teritoriul României. A fost respinsă această măsură cerută de către noi, noi am atacat soluţia în instanţă şi ne-a fost respinsă şi calea de atac. Judecătorii au apreciat că nu au elemente suficiente care să arate că inculpata doreşte să plece din ţară sau să se sustragă, cu toate că noi aveam un precedent cu privire la acelaşi inculpat”, a mai declarat Bologa, citat de news.ro. Întrebat, de asemenea, dacă în cazul Oprescu ar fi trebuit că ceară măsura controlului judiciar, Bologa a explicat că nu au existat motive. ”În cazul Sorin Oprescu dosarul a fost amânat în mai multe rânduri şi cred că nici procurorul de şedinţă şi nici judecătorii nu au avut indicii că inculpatul s-ar sustrage. Dacă ar fi avut indicii că s-ar sustrage de la judecată, de fapt nu s-a sustras de la judecată, a plecat înainte de pronunţare”, a precizat Bologa. Citește și: Pe Putin îl lasă nervii: marele campion la șah Garry Kasparov a fost declarat „agent al străinătății” și acuzat că are „surse” din Ucraina pentru a-și finanța activitățile

Udrea, prinsă în Bulgaria Foto: Facebook Elena Udrea
Politică

Udrea, prinsă în Bulgaria

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, a anunțat IGPR. Ea ar fi fost reținută la Kulata, aproape de granița cu Grecia. Fostul demnitar ar fi fugit din țară cu puțin timp înainte de a fi condamnat la șase ani de închisoare. Udrea, prinsă în Bulgaria "În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România", au precizat autoritățile prin intermediul unui comunicat. Ea se afla cu un bărbat în mașină în momentul reținerii sale în Bulgaria. Fost ministru, Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Poliția de frontieră explică de ce nu a oprit-o Poliția de Frontieră confirmă că Elena Udrea a plecat din țară înainte ca judecătorii să dea sentința definitivă în dosarul Gala Bute. “Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanţii mass-media faţă de ieşirea din ţară a unei persoane de sex feminin, cetăţean român, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera informează următoarele:Persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente. Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, din punct de vedere al atribuţiilor instituţionale, dacă o persoană, cetăţean român, se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei”, a precizat Poliția de Frontieră. Citește și: Udrea a părăsit România joi dimineață, pe la Giurgiu, cu câteva ore înaintea condamnării

Elena Udrea a fugit din România (sursa: Facebook/Elena Udrea)
Eveniment

Elena Udrea a fugit din România

Elena Udrea a fugit din România. Fosta ministră, condamnată joi la șase ani de închisoare în dosarul "Gala Bute", a plecat din România în cursul dimineţii. Poliţia Capitalei a informat, printr-un comunicat de presă, că a primit de la instanţă, joi, documentele privind executarea pedepsei cu închisoarea pentru trei persoane - o femeie şi doi bărbaţi. Elena Udrea a fugit din România Faţă de cei doi bărbaţi a fost pusă în aplicare măsura, urmând a fi încarceraţi, iar femeia nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fiind declanşată procedura pentru punerea în urmărire, se precizează în comunicat. "Imediat după primirea documentelor la nivelul Poliţiei Capitalei, în jurul orei 15,30, s-au efectuat verificări, în urma cărora a reieşit că aceasta a părăsit teritoriul României, în cursul acestei dimineţi, anterior momentului pronunţării de către instanţă a sentinţei definitive. Citește și: Avertisment dur al secretarului general al NATO: Putin nu a renunțat la ambiția de a controla toată Ucraina. Trebuie să fim realişti. Războiul poate dura mult, câteva luni, chiar ani Reiterăm faptul că, până astăzi, la momentul pronunţării instanţei, nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicţii", a transmis Poliţia Capitalei. Potrivit comunicatului, se continuă activităţile specifice pentru depistarea şi încarcerarea persoanei. Decizia: patru judecători la unul Fostul ministru Elena Udrea a fost dată în urmărire, anunţul fiind postat pe site-ul Poliţiei Române, după ce nu a fost găsită la domiciliu. "Împotriva numitei Udrea Elena-Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 44 din 05.06.2018 de către Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, fiind condamnată la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu", se arată pe site-ul Poliţiei. Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul "Gala Bute". Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi. A existat şi o opinie separată în complet, în sensul admiterii contestaţiilor depuse de inculpaţi şi DNA. În acest dosar, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani.

Elena Udrea, dată în urmărire generală (sursa: Poliția Română)
Eveniment

Elena Udrea, dată în urmărire generală

Elena Udrea, dată în urmărire generală. Anunţul a fost postat joi pe site-ul Poliţiei Române, după ce nu a fost găsită la domiciliu, în urma condamnării definitive la şase ani de închisoare în dosarul "Gala Bute". Elena Udrea, dată în urmărire generală "Împotriva numitei Udrea Elena-Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 44 din 05.06.2018 de către Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, fiind condamnată la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu", se arată pe site-ul Poliţiei. Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul "Gala Bute". Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi. A existat şi o opinie separată în complet, în sensul admiterii contestaţiilor depuse de inculpaţi şi DNA. Citește și: Avertisment dur al secretarului general al NATO: Putin nu a renunțat la ambiția de a controla toată Ucraina. Trebuie să fim realişti. Războiul poate dura mult, câteva luni, chiar ani În acest dosar, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră