Anamaria Gavrilă, președinta POT, declară că nu candidează ca să ajungă președinte

Anamaria Gavrilă, președinta POT, declară că nu candidează ca să ajungă președinte: „Eu nu sunt aici pentru acest lucru acum”, a spus ea, la Realitatea TV.
Gavrilă a fost desemnată de Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale, alături de George Simion. Duă desemnare, Gavrilă și Simion au susținut că unul dintre ei se va retrage după validarea candidaturilor, dar, legal, acest lucru nu este posibil.
Gavrilă declară că nu candidează ca să ajungă președinte
„Dacă ați ajunge președintele României care ar fi primul lucru pe care l-ați face?”, a întrebat-o Anca Alexandrescu pe Gavrilă.
„În primul și în primul rând eu nu sunt aici pentru acest lucru acum. Acum este despre a reveni la turul doi, despre ordinea constituțională și de arăta ridicolul de a interzice un candidat doar pentru că cealaltă parte nu poate veni cu un candidat care să-l contracareze și să câștige. Eu am spus dintotdeauna, de luni de zile spun (sic!) că ei și-au cumpărat timp pentru că aveau nevoie de timp să vină cu un candidat care în turul doi să justifice o anumită fraudare maximă a alegerilor.
Adică, ok, ai intrat în turul doi alături de Călin Georgescu, dar uite s-au mobilizat toți pentru al doilea candidat. Și nu au venit pentru că în toate sondajele, al doilea candidat era undeva la maxim 20% și asta pe sondajele lor.
Și-atunci, eu nu sunt aici pentru asta, eu sunt aici pentru că cred cu adevărat că decât dacă îndreptăm justiția și facem lucrurile să meargă pe făgașul pe care trebuie să meargă noi nu putem să reușim. Nu este ca și când hai trecem, o lăsăm la o parte și ne vedem de drum”, a răspuns Gavrilă.