duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 28 februarie 2022

Viktor Orban nu-l abandonează pe Putin: Ungaria nu permite tranzitul armelor spre Ucraina

Orban nu-l abandonează pe Putin: Ungaria nu permite tranzitul armelor spre Ucraina Foto: Facebook Viktor Orban
Orban nu-l abandonează pe Putin: Ungaria nu permite tranzitul armelor spre Ucraina Foto: Facebook Viktor Orban

Viktor Orban nu-l abandonează pe Putin: Ungaria nu va permite tranzitul armelor spre Ucraina. Acest gest ar putea influența semnificativ soarta războiului, având în vedere cererea masivă de armament și muniție a apărătorilor ucraineni.

Ungaria nu permite tranzitul armelor spre Ucraina

Informația a fost confirmată ulterior de Viktor Orban. El a susținut că protejează astfel viața maghiarilor din arcul subcarpatic, din Ucraina.

Ungaria a fost de acord ca Uniunea Europeană să livreze arme în Ucraina, însă guvernul maghiar nu participă la acest lucru la nivel bilateral şi nu permite tranzitarea Ungariei cu arme letale, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Pristina, citat de hirado.hu.

Într-o conferinţă de presă comună cu omologul său kosovar, Donika Gervalla-Schwarz, şeful diplomaţiei ungare a subliniat că Guvernul Ungariei a convenit duminică să activeze aşa-numita Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF), care permite UE să livreze arme Ucrainei, însă a făcut clar faptul că la nivel naţional şi bilateral, Ungaria nu participă la acest lucru.

“Astăzi, am luat o nouă decizie, în baza căreia nu permitem transportul prin Ungaria al acestor arme letale – având în vedere că aceste transporturi ar putea fi cu uşurinţă ţinta unor atacuri militare”, a spus ministrul, menţionând că este important ca Ungaria să nu fie implicată în războiul din vecini.

“Această decizie este justificată de securitatea Ungariei şi a comunităţii maghiare din Ucraina Subcarpatică”, a spus şeful diplomaţiei ungare.

Péter Szijjártó a raportat că, între timp, este în curs de pregătire una dintre cele mai mari operaţiuni de ajutor umanitar din istoria Ungariei, în cadrul căreia în Ucraina Subcarpatică va fi trimis un ajutor în valoare de 600 de milioane de forinţi (1,626 milioane euro), care va include apă, alimente, produse de igienă şi produse dedicate sugarilor. Potrivit oficialului ungar, acest lucru este necesar în vederea prevenirii unei catastrofe umanitare.

“Poporul maghiar nu vrea acest război. Vrem pace, atât în vecinătate, cât şi în regiune”, a subliniat Szijjártó.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră