duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: tranzit

5 articole
Eveniment

Blindate turcești pentru Ucraina, prin România

Blindate turcești pentru Ucraina, prin România. Turcia continuă să furnizeze tehnică militară Ucrainei, țară invadată de trupele militare rusești în urmă cu 316 zile. Un tren care transporta în jur de 50 de blindate Kirpi 4x4 produse de compania turco - qatareză BMC a fost filmat în gara din Bacău în timp ce se îndrepta spre Ucraina. Forțele armate ucrainiene au mai primit anul trecut, la începutul lunii august, un prim lot de 50 de blindate Kirpi fabricate în Turcia. Deputatul ucrainean Yuriy Mysiahin anunța atunci că Ucraina mai așteaptă încă 150 de blindate din Turcia. Totodată, Turcia a mai livrat Ucrainei nu mai puțin de 35 de drone de atac Bayraktar, 24 de drone de recunoaștere, lansatoare de rachete multiple ghidate, echipamente de război electronic și mai multe tipuri de muniție. Majoritatea acestor livrări de armament au devenit cunoscute publicului larg după ce au fost identificate în Ucraina. Blindate turcești pentru Ucraina, prin România Un tren încărcat cu zeci de blindate BMC Kirpi 4x4 a fost filmat în timp ce trecea prin Gara Bacău spre Suceava. Imaginile video au fost publicate pe contul de Facebook al Radio Easy Bacău. Blindatele, după se vede în imagini, sunt noi, vopsite în culorile specifice trupelor ucrainiene, iar vagoanele - inscripționate cu litere chirilice. Acesta este un nou transport de blindate care va ajunge la militarii ucrainieni. În august 2022, deputatul ucrainean Yuriy Mysiahin anunța că primul lot de 50 de blindate turcești a intrat în dotarea Forțelor Navale din Ucraina. Urmând ca ulterior să mai sosească încă 150. „Două brigăzi maritime folosesc deja 50 de vehicule. Așteptăm încă o 150! Mitralieră, care poate fi controlată manual și rotită la 360 de grade, sistem de stingere a incendiilor, protecție bună la mine, nivel de blindaj B6 și 12 luptători + echipaj”, spunea atunci deputatul Yuriy Mysiahin. Legăturile BMC cu Erdogan Blindatele Kirpi 4x4 sunt produse de compania BMC Otomotiv Sanayi ve Ticaret A.Ş., unul dintre cei mai mari producători de vehicule comerciale și militare din Turcia. Compania a fost fondată în anul 1964 în urma unui parteneriat cu British Motor Corporation din Marea Britanie, apoi a trecut în portofoliul holdingului Cukurova. Începând cu anul 2013, BMC a fost preluată de Fondul de Asigurare a Depozitelor de Economii (TMSF) al guvernului turc. De acolo, un pachet de 50,1% din acțiuni a ajuns la afaceriștii Ethem Sancak și Talip Öztürk, prietenii președintelui Turciei Recep Tayyip Erdogan. Restul de 49,9% din societate a fost preluat de Qatar, prin QAFIC - Comitetul pentru Industria Forțelor Armate Qatar. Citește și: Rușii recunosc că au fost loviți devastator cu rachete HIMARS de ucraineni. Un blogger decorat de Putin îi acuză pe liderii militari că sunt „jenanți” și „puturoși” Cei doi prieteni ai președintelui Erdogan au cedat pachetul majoritar de acțiuni grupului Tosyali Holding, controlat de miliardarul Fuat Tosyali. În anul 2018, președintele Erdogan l-a numit pe Fuat Tosyali ca membru în consiliul Turkyie Wealth Fund, un fond strategic de investiții și furnizorul de soluții de capital al Republicii Turcia. O dată cu preluarea BMC de către Tosyali Holding, la conducerea producătorului de blindate a fost numit Murat Yalçıntaş, fiul academicianului și politicianului Nevzat Yalçıntaş, cunoscut ca "profesorul lui Erdogan". Dronele turcești, coșmarul rușilor Companiile turcești au donat și vândut armament și muniție Ucrainei, țară invadată de Rusia în februarie 2022. Mai multe surse publice susțin că Turcia a livrat Ucrainei 35 de drone de atac Bayraktar, 24 de drone de recunoaștere, lansatoare de rachete multiple ghidate, echipamente de război electronic și diferite tipuri de muniție. De exemplu, dronele turcești Bayraktar TB2 au fost folosite cu succes de armata ucraineană împotriva sistemelor de artilerie și a blindatelor rusești. Pagubele produse armatei rusești de dronele turcești l-au făcut pe președintele Vladimir Putin să menționeze de zeci de ori numele acesteia. Mai mult, la nivel internațional au fost organizate campanii de strângere de fonduri pentru achiziția de drone Bayraktar necesare Ucrainei în războiul contra rușilor. De exemplu, în Lituania s-au strâns peste 5,4 milioane de dolari pentru a cumpăra Ucrainei o dronă Bayraktar TB2. Ulterior, producătorul dronelor turcești Baykar, companie condusă de ginerele președintelui Erdogan, a anunțat pe Twitter că „Baykar refuză orice plată pentru TB2 şi va trimite gratuit trei drone pe frontul ucrainean. Invităm ca fondurile adunate să fie mai degrabă date poporului ucrainean aflat în dificultate”.

Blindate turcești pentru Ucraina, prin România (sursa: Facebook/Radio Easy Bacău)
7,1 milioane tone cereale din Ucraina, exportate prin România Foto: Inquam/ Daniel Stoenciu
Eveniment

7,1 milioane tone cereale Ucraina, exportate România

Aproximativ 7,1 milioane tone de cereale din Ucraina au fost exportate prin România, anunță ministrul de Externe Bogdan Aurescu într-un interviu pentru Adevărul. La acestea se mai adaugă și alte produse agricole din Ucraina, circa 1,3 milioane tone, tranzitul total de produse agricole ajungând la 8,4 milioane de tone. Pentru comparație, Bogdan Aurescu a arătat că tot ceea ce s-a transportat prin “Coridoarele de solidaritate” create de Uniunea Europeană a fost de aproximativ 16 milioane de tone. În consecință, jumătate din produsele agricole exportate prin aceste coridoare au trecut prin România. 7,1 milioane tone cereale din Ucraina, exportate prin România „Noi am reușit prin România, de la începutul războiului și până în prezent, să facilităm tranzitarea a 7.1 milioane de tone de cereale, la care se mai adaugă și alte produse agricole din Ucraina, în total 8.4 milioane de tone de produse agricole, în principal cereale, din Ucraina. Pentru asta, noi ne-am îmbunătățit infrastructura, și feroviară și în porturi, atât prin eforturile noastre, cât și prin cooperarea altor state, cum ar fi Franța, Statele Unite. Această dezvoltare logistică, dacă vreți, poate să fie utilă și pentru procesul de reconstrucție a Ucrainei, pentru că această rețea de transport poate să funcționeze și în sens invers, nu doar dinspre Ucraina spre România și apoi spre alte zone ale lumii, unde este nevoie de aceste produse, dar și în sensul transferării de materiale sau de alte produse necesare pentru reconstrucția Ucrainei. Continuăm aceste eforturi pe care România le face pentru a sprijini tranzitul cerealelor ucrainene. Dacă facem o comparație între efortul României, 8.4 milioane de tone, și tot ceea ce s-a transportat în ceea ce se numesc “Coridoarele de solidaritate” create de Uniunea Europeană, aproximativ 16 milioane de tone, vă dați seama că efortul României depășește jumătate din acest volum”, a explicat șeful diplomației române. Foto: Twitter Dmytro Kuleba Ruta prin Marea Neagră, puțin mai eficientă Aurescu a comparat efortul României cu volumul de cereale exportate din Ucraina pe Marea Neagră, prin coridoarele agreate cu Rusia. „Iarăși, putem compara acest efort cu ceea ce s-a reușit a se transporta prin Inițiativa Mării Negre privind Cerealele – Black Sea Grain Initiative, care a fost recent prelungită cu încă 120 de zile. Pe acea rută s-au tranzitat până în prezent peste 11,1 milioane de tone de cereale și alte produse agricole ucrainene. O simplă comparație a acestor cifre arată clar care este volumul contribuției României, iar această contribuție vreau să spun că este extrem de apreciată la nivel internațional”, a mai arătat demnitarul. #Romania launched a broad-gauge railway to the Danube port of Galati, which will help to deliver #Ukrainian goods faster. They were completed ahead of schedule & trains coming from #Ukraine through #Moldova can unload grain directly in the port of Galati. pic.twitter.com/2MH8yvfYom— News from Ukraine (@uasupport999) July 7, 2022

Ungaria se bucură că rachetele rusești au căzut aproape de Polonia Foto: Facebook Péter Szijjártó, în vizită la Belgrad
Internațional

Ungaria rachetele rusești aproape de Polonia

Ungaria se bucură că rachetele rusești au căzut aproape de Polonia: ministrul de Externe Péter Szijjártó a spus că astfel se dovedește că a fost corectă decizia de a nu permite tranzitarea aremlor către Ucraina. „Guvernul a luat decizii ferme: nu vom trimite nici militari, nici armament, şi nici nu vom permite ca arme letale să fie transportate în Ucraina pe la noi”, a afirmat Szijjárto, citat de hirado.hu . Ungaria se bucură că rachetele rusești au căzut aproape de Polonia El a susținut că „toată lumea” ar trebui să fie acum conștientă de pericolul furnizării de armament către Ucraina. „Dacă înainte încă nu au fost conştienţi de aceste aspecte, ieri a putut constata toată lumea că ruşii au atacat o bază militară situată la doar 20 de kilometri distanţă de Polonia unde, potrivit specialiştilor, erau depozitate arme sosite cu transporturi din străinătate. Citește și: Rușii recunosc că atacă civilii din Ucraina. Peskov: Ciocnirile la suprafață duc „inevitabil la un număr mare de victime civile”. Imagini teribile cu orașele ucrainene bombardate de ruși Dacă nu am fi interzis trecerea prin Ungaria a transporturilor de armament, atunci predarea acestuia s-ar fi întâmplat la graniţa ungaro-ucraineană, iar asta ar fi reprezentat o ameninţare pentru Ucraina Subcarpatică, similară cu un atac ca cel de ieri, în vecinătatea graniţei ungaro-ucrainene. Un om cu mintea la cap nu-şi poate dori aşa ceva!”, a declarat șeful diplomației ungare. Péter Szijjártó, atent cu Rusia Ungaria a fost de acord ca Uniunea Europeană să livreze arme în Ucraina, însă guvernul maghiar nu participă la acest lucru la nivel bilateral şi nu permite tranzitarea Ungariei cu arme letale, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, acum două săptămâni, la Pristina, citat de hirado.hu. Într-o conferinţă de presă comună cu omologul său kosovar, Donika Gervalla-Schwarz, şeful diplomaţiei ungare a subliniat că Guvernul Ungariei a convenit duminică să activeze aşa-numita Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF), care permite UE să livreze arme Ucrainei, însă a făcut clar faptul că la nivel naţional şi bilateral, Ungaria nu participă la acest lucru. “Astăzi, am luat o nouă decizie, în baza căreia nu permitem transportul prin Ungaria al acestor arme letale – având în vedere că aceste transporturi ar putea fi cu uşurinţă ţinta unor atacuri militare”, a spus ministrul, menţionând că este important ca Ungaria să nu fie implicată în războiul din vecini.

Orban nu-l abandonează pe Putin: Ungaria nu permite tranzitul armelor spre Ucraina Foto: Facebook Viktor Orban
Internațional

Ungaria nu permite tranzitul armelor spre Ucraina

Viktor Orban nu-l abandonează pe Putin: Ungaria nu va permite tranzitul armelor spre Ucraina. Acest gest ar putea influența semnificativ soarta războiului, având în vedere cererea masivă de armament și muniție a apărătorilor ucraineni. Ungaria nu permite tranzitul armelor spre Ucraina Informația a fost confirmată ulterior de Viktor Orban. El a susținut că protejează astfel viața maghiarilor din arcul subcarpatic, din Ucraina. Ungaria a fost de acord ca Uniunea Europeană să livreze arme în Ucraina, însă guvernul maghiar nu participă la acest lucru la nivel bilateral şi nu permite tranzitarea Ungariei cu arme letale, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Pristina, citat de hirado.hu. Într-o conferinţă de presă comună cu omologul său kosovar, Donika Gervalla-Schwarz, şeful diplomaţiei ungare a subliniat că Guvernul Ungariei a convenit duminică să activeze aşa-numita Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF), care permite UE să livreze arme Ucrainei, însă a făcut clar faptul că la nivel naţional şi bilateral, Ungaria nu participă la acest lucru. “Astăzi, am luat o nouă decizie, în baza căreia nu permitem transportul prin Ungaria al acestor arme letale – având în vedere că aceste transporturi ar putea fi cu uşurinţă ţinta unor atacuri militare”, a spus ministrul, menţionând că este important ca Ungaria să nu fie implicată în războiul din vecini. “Această decizie este justificată de securitatea Ungariei şi a comunităţii maghiare din Ucraina Subcarpatică”, a spus şeful diplomaţiei ungare. Péter Szijjártó a raportat că, între timp, este în curs de pregătire una dintre cele mai mari operaţiuni de ajutor umanitar din istoria Ungariei, în cadrul căreia în Ucraina Subcarpatică va fi trimis un ajutor în valoare de 600 de milioane de forinţi (1,626 milioane euro), care va include apă, alimente, produse de igienă şi produse dedicate sugarilor. Potrivit oficialului ungar, acest lucru este necesar în vederea prevenirii unei catastrofe umanitare. “Poporul maghiar nu vrea acest război. Vrem pace, atât în vecinătate, cât şi în regiune”, a subliniat Szijjártó. Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Iași: hoteluri, pensiuni, pline de ucraineni (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Iași: hoteluri, pensiuni, pline de ucraineni

Iași: hoteluri, pensiuni, pline de ucraineni. Gradul de ocupare a hotelurilor şi pensiunilor din Iaşi a ajuns în acest weekend la aproape 90%, foarte mulţi dintre cei cazaţi fiind cetăţeni ucraineni. Iași: hoteluri, pensiuni, pline de ucraineni Surse oficiale din cadrul reţelei de turism din Iaşi au declarat că majoritatea ucrainenilor aflaţi în tranzit în Iaşi sunt persoane cu venituri peste medie. Pe lângă ucraineni, există şi cetăţeni din state UE, care lucrau în Ucraina până la începerea conflictului. Citește și: Kiev rezistă, dar răbdarea lui Putin a ajuns la capăt. Există indicii că se pregătește un carnagiu: Kremlinul poate folosi focoase termobarice Tariful la apartamentele de închiriat în regim hotelier de la persoane private variază între 30 şi 150 de euro/noapte. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră