Harta atacurilor rusești în Ucraina. Internele anunță cel puțin șapte morți în bombardamente. Marile orașe, atacate

Harta atacurilor rusești în Ucraina. Rusia a lansat o ofensivă militară majoră asupra Ucrainei, fiind raportate atacuri cu rachete și bombardamente în cele mai mari orașe ale Ucrainei, relatează BBC News.
Livemapua.com, un serviciu care documentează atacurile conflictului ruso-ucrainean încă din 2014, a publicat o hartă cu locurile unde au fost raportate până la această oră atacuri.
Harta atacurilor rusești în Ucraina. Cel puțin șapte decese, raportate de Poliția ucraineană
Marile orașe ale Ucrainei au fost bombardate. Între ele, Harkov, Kiev, Odessa, Mariupol.
Cel puțin șapte oameni au murit în urma bombardamentelor, a anunțat Poliția din Ucraina. Șase oameni și-au pierdut viața, iar șapte au fost răniți, în urma unui atac asupra unei unități militare din Podilsk, lângă Odessa.
19 oameni sunt dați dispăruți.
O persoană a murit la Mariupol.
Ministerul de Interne al Rusiei a susținut că „forțele armate ucrainene au fost suprimate”, transmite agenția guvernamentală a Rusiei, Interfax, însă surse independente nu au confirmat această informație. Pe de altă parte, Ucraina anunță că forțele sale aeriene resping atacurile rusești.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: