duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 18 februarie 2022

Civilii, evacuați din regiunile separatiste din Ucraina. Putin îl trimite în zonă pe ministrul pentru Situații de Urgență

Civilii, evacuați din Donbas în timp ce ostilitățile escaladează treptat Foto: mil.ru
Civilii, evacuați din Donbas în timp ce ostilitățile escaladează treptat Foto: mil.ru

Civilii care nu pot lupta sunt evacuați din Donbas, unde se află cele două regiuni separatiste pro-ruse, din Ucraina. Conform unei surse a agenţiei ruse Interfax, vineri seară, la ora locală 20:00, va începe transportarea civililor către Rusia cu autobuzele.

Civilii, evacuați din Donbas

Separatiştii din Doneţk şi Lugansk au anunţat anterior că vor evacua populaţia civilă către Rusia întrucât, susţin ei, armata ucraineană pregăteşte o ofensivă de anvergură, după ce joi şi vineri, de-a lungul liniei de contact ce desparte armata ucraineană şi separatiştii s-au înmulţit încălcările armistiţiului convenit în 2015, incidente pentru care cele două părţi se acuză reciproc.

Potrivit Reuters, Președintele Vladimir Putin a ordonat ministrului pentru Situații de Urgență să se deplaseze în sud-estul Rusiei pentru a asigura cazarea cetățenilor care părăsesc cele două republici autoproclamate din estul Ucrainei. Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu autobuze care pregătesc transportul persoanelor vulnerabile (bătrâni, femei și copii).

În același timp, liderul separatiștilor din Donețk a ordonat bărbaților „să rămână pe poziții pentru a-și apăra pământul”.

Potrivit agenției Interfax, care citează o sursă parlamentară din autorpoclamata republică, câteva sute de mii de oamenji plănuiesc să părăsească Republica Donețk către regiunea Rostov din Rusia.

Citește și: Putin a dat semnalul începerii operațiunii „Ucraina”: tiruri de artilerie în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk

Pe o înregistrare video Ria Novosti postată pe Twitter, se aud sirenele în Donețk.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră