/

EXCLUSIV Dezinformare Ciolacu-Boloș, demontată de un document al Finanțelor: „Decizia de suspendare a fondurilor europene nu va deveni efectivă până la începutul anului 2025”

Dezinformare Ciolacu-Boloș, demontată de un document al Finanțelor Foto: Facebook

O dezinformare Ciolacu-Boloș, folosită ca pretext pentru creșterea taxelor și impozitelor, este demontată de un document intern al Finanțelor, în care se prezintă calendarul declanțării procedurii de deficit excesiv și se concluzionează: „Decizia de suspendare a fondurilor europene nu va deveni efectivă până la începutul anului 2025”.

Citește și: Cine supraveghează industria „păcănelelor”: un mason din Constanța, cu CV-ul foarte bine ascuns. În 2013, era inspector la primăria din Poarta Albă

În documentul obținut de DeFapt.ro, elaborat de ministerul de Finanțe, condus chiar de Marcel Boloș, se arată că și termenul acesta, „începutul anului 2025”, poate fi considerabil amânat „din cauza obligației de a informa Parlamentul European cu privire la astfel de suspendări”. „Acesta a fost cazul Spaniei și Portugaliei în 2016, când întârzierea a fost de așa natură încât au fost implementate măsuri eficiente de către aceste state înainte ca Comisia să poată propune suspendarea fondurilor UE”, se explică în acest document.

Dezinformare Ciolacu-Boloș, demontată de un document al Finanțelor

Iată calendarul sancționării României pentru deficit excesiv:

  • 15 noiembrie 2023: Rectificare bugetară. „Exista un risc ca, odată cu rectificarea bugetară, publicarea deficitului prognozat (actualizat) pentru 2023, care va reflecta o deviație semnificativă față de ținta inițială, poate constitui o baza pentru COM de a accelera PDE la începutul anului 2024”, arată nota.
  • 3-4 iunie 2024: Recomandările specifice de țară (RST) ale Consiliului UE. „În primăvara anului 2024, COM va întreprinde o evaluare măsurilor eficiente implementate de RO (…) Pe baza informațiilor disponibile în prezent, pare puțin probabil ca România să îndeplinească vreunul dintre aceste obiective (…) În cazul în care în primăvara anului 2024 COM constată no effective action, aceasta recomandă Consiliului UE să adopte o decizie privind no effective action în temeiul art. 126 alin (8) TFUE, urmată de o nouă recomandare în temeiul art. 126 alin (7) din TFUE, care să înlocuiască recomandarea existentă. Ca parte a recomandării revizuite, României i se va acorda un termen între trei și șase luni pentru a prezenta un raport privind acțiunile întreprinse ca răspuns la noua recomandare de la articolul 126(7).Un scenariu probabil este ca recomandarea revizuită de la art.126 (7) să amâne termenul limită pentru corectarea deficitului excesiv și să stabilească noi ținte de deficit mai fezabile (pentru 2024-25)”.
  • Octombrie/noiembrie 2024: „Dacă un stat membru persistă să nu pună în practică recomandările Consiliului, Comisia este obligată să propună Consiliului suspendarea totală sau parțială a angajamentelor/plăților din cadrul MRR”

Cum au scăpat Spania și Portugalia

În finalul documentului, se arată că: „În cazul în care măsurile efective nu vor fi specificate și implementate până în termenul acordat de max 6 luni, se poate anticipa că totuși decizia de suspendare a fondurilor europene nu va deveni efectivă până la începutul anului 2025.

După adoptarea deciziei Consiliului cf. art.126 (8), propunerea COM de suspendare a MRR și a altor fonduri UE poate fi înaintată cu o întârziere considerabilă, din cauza obligației de a informa Parlamentul European cu privire la astfel de suspendări. Acesta a fost cazul Spaniei și Portugaliei în 2016, când întârzierea a fost de așa natură încât au fost implementate măsuri eficiente de către aceste state înainte ca Comisia să poată propune suspendarea fondurilor UE”.

„Suspendarea angajamentelor” va fi cuantificată la maximum 25% din angajamente sau 0,25% din PIB-ul nominal. Nivelul suspendării angajamentelor/plăților care urmează să fie impuse trebuie să țină seama de circumstanțele economice și sociale ale statului membru în cauză, în special de nivelul șomajului, nivelul de sărăcie sau excluziunea socială în comparație cu media UE și impactul suspendării asupra economiei statului membru în cauză, mai arată experții Finanțelor.

Minciuna lui Ciolacu: „Automat va duce la blocarea fondurilor europene”

Aceste informații vin în contradicție cu declarațiile făcute de premierul Ciolacu și ministrul de Finanțe, Marcel Boloș. „„România va ajunge la un deficit mai mare decât deficitul de anul trecut, de peste 6,2% dacă România nu ia măsuri. Automat va duce la blocarea fondurilor europene”, spunea Ciolacu, în august 2023. După cum arată Finanțele, nici nu se pune problema unei blocări „automate”.

Presa a publicat, recent, o dispută între Marcel Boloș și europarlamentarul Rareș Bogdan, în care ministrul de Finanțe susținea – în fața liderilor coaliției – că fondurile europene se vor bloca la 1 decembrie 2023.

Citește și: Avere uriașă a obscurului judecător Grădinaru, șeful CSM tovarăș cu Savonea. Co-autor la sentințe halucinante, precum condamnarea cu suspendare a unui prădător sexual

Rareș Bogdan către Boloș: „ Nu ne mai considera pe toţi prosti şi neinformați!”

Marcel Boloș: De trei zile nu dorm, speram ca luna septembrie să nu o închid pe deficit! Am un minus de 7,5 miliarde de lei  la încasare pe luna septembrie. O să opresc toate plăţile până la finalul anului, pentru că o să ni se suspende fondurile europene de la 1 decembrie!

Rareș Bogdan: Marcele, te rog frumos, nu suntem la televizor aici. Nu ne mai considera pe toţi prosti şi neinformați! E o întreagă procedură aici, supravegherea ar începe peste 9 luni, nu ne taie nimeni fondurile! Nicidecum nu se suspendă pe loc!”,  relatează Antena 3 discuția.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste
21:42Președintele Trump vrea pace în Ucraina, este un obiectiv oficial al Casei Albe, a spus noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio
21:26Premierul britanic susține crearea unui stat palestinian, idee pe care i-a transmis-o și premierului israelian Netanyahu
21:18Ursula von der Leyen scapă de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID, dar nu și de dosarul EPPO deschis de Kovesi
21:11Tudorache „Diamant”, fostul primar de la Sectorul 1, a scăpat de închisoare: Înalta Curte i-a redus pedeapsa și l-a condamnat cu suspendare
20:42EXCLUSIV Cum a „omis” Emil Hurezeanu să-și declare asocierea în afaceri cu Michael Schmidt, omul care a încasat 283 de milioane de euro de la statul român
19:08Protest al angajaților Senatului față de reorganizarea propusă de Bolojan: nu este benefică pentru funcționari și „familiile lor”