Jumătate dintre ruși sunt de acord ca școlarilor să li se spele creierul cu știri false despre război

"Zombificarea" începe de la vârste fragede în Rusia. Potrivit Centrului de Cercetare a Opiniei Publice din Rusia, 51% dintre toți rușii sunt în favoarea faptului că copiii lor aud la școală propagandă despre "operațiunea militară specială" din Ucraina.
67% sunt convinși că școlile ar trebui să participe la "educația patriotică a tinerilor".
"Zombificarea" începe de la vârste fragede în Rusia
Cu toate acestea, doar 51% dintre cetățenii ruși au o atitudine pozitivă față de lecțiile dedicate evenimentelor din cadrul operațiunii militare speciale rusești din Ucraina; 37% au o atitudine negativă, iar 5% sunt indiferenți.
În aprilie, s-a aflat că în școlile rusești copiii sunt "zombificați" în ceea ce privește beneficiile sancțiunilor, potrivit Pravda.ua
Mai multe imagini apărute pe rețelele sociale indică faptul că unitățile de învățământ preșcolar din Rusia se pregătesc, de asemenea, pentru Ziua Victoriei.
Copiii, în haine militare croite pe măsura lor, sunt puși să poarte machete de tancuri și avioane, pe care se vede litera "Z", simbolul invaziei din Ucraina. Supraveghetoare, îmbrăcate, și ele, în uniforme militare, bat pasul cazon, familiarizându-i pe micuți cu rigorile defilării la paradă.