VIDEO Scene șocante în trafic: un vasluian stă pe capacul portbagajului unui BMW în mers prin ninsoare pentru a echilibra vehiculul care derapează

Cocoțat pe BMW, în trafic înzăpezit. Zăpada care a căzut în multe regiuni din țară în week end a provocat și comportamente bizare și, în același timp, iresponsabile.
Cocoțat pe BMW, în trafic înzăpezit
O filmare (VIDEO) făcută de un șofer pe o șosea din județul Vaslui, afectat de ninsori masive, descrie o scenă cu totul incredibilă.
Dar, arată imaginile video, cât se poate de reală. Potrivit acestora, un BMW cu număr de Vaslui are mari dificultăți în a-și menține poziția în mers.
Un ajutor vine din partea unui cetățean cocoțat pe capacul portbagajului. Bărbatul, aflat pe vine pe capac, are o mișcare regulată sus-jos prin care exercită presiune asupra mașinii.
Totuși, roțile din spate derapează constant.
Din sens invers pot fi văzute alte mașini pe șosea.
Prefectul de Vaslui, semnal de alarmă
„În mai multe zone din judeţul Vaslui se circulă în condiţii de iarnă. Rog cetăţenii să conducă prudent şi să nu pornească la drum dacă maşinile nu sunt echipate corespunzător pentru sezonul rece.
Solicit primarilor să ia măsuri urgente pentru a asigura siguranţa cetăţenilor şi buna desfăşurare a activităţilor în această perioadă.
Este extrem de important să ne asigurăm că drumurile principale şi secundare sunt deszăpezite şi că se iau măsuri de prevenire a formării poleiului", a transmis Daniel Onofrei, prefectul judeţului Vaslui.
Până acum au avut loc zeci de accidente în județul Vaslui din cauză că mașinile nu erau dotate cu cauciucuri pentru iarnă. Drumarii acționează pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil și împrăștie sare.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, 18 noiembrie, avertizări cod galben şi cod portocaliu de intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ şi viscol, ce vizează cea mai mare parte a ţării.