miercuri 24 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Autor: Ramona Emilian

7353 articole
Ramona Emilian

Economie

Care sunt companiile de stat cu acțiuni pe bursă. Premierii PSD Ponta și Ciolacu, mari privatizatori

„Nu ne vindem țara”, o formulă emblematică a anilor ’90, revine astăzi în discursul politic românesc, într-un moment marcat de presiuni bugetare majore și nevoia de reforme structurale. În centrul dezbaterii se află intenția Guvernului de a lista la bursă noi companii de stat, o inițiativă care a generat reacții puternice din partea opoziției și chiar din interiorul coaliției. Discuția a fost declanșată de vicepremierul Oana Gheorghiu, care a prezentat în Guvern o listă exploratorie de companii ce ar putea fi listate la bursă. Deși oficialul a subliniat că nu există încă o decizie politică, simpla enunțare a acestor posibilități a reaprins o dezbatere veche: cât din economia strategică ar trebui să rămână sub controlul statului? De la analiză tehnică la conflict politic Lista prezentată de Gheorghiu include companii precum CEC Bank, Poșta Română sau Compania Națională Aeroporturi București, iar pentru unele dintre acestea se ia în calcul o ofertă publică inițială (IPO) sau vânzarea unor pachete minoritare. Citește și: Rugați-vă ca PSD să plece de la guvernare: este cea mai mare oportunitate pentru România Vicepremierul a insistat că este vorba doar despre o etapă preliminară, care necesită studii de fezabilitate și analize aprofundate. „Nu ne vindem țara” Reacțiile politice nu au întârziat să apară. Partidul Social Democrat (PSD) a respins ferm ideea vânzării de acțiuni în companii strategice, invocând riscuri pentru securitatea economică și energetică. În paralel, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a criticat atât Guvernul, cât și PSD, acuzând un „dublu discurs” și cerând păstrarea controlului majoritar al statului. PSD și AUR invocă argumente similare: necesitatea păstrării controlului asupra companiilor strategice, riscul pierderii influenței statului în sectoare cheie, contextul geopolitic instabil Pentru AUR, poziția este categorică: statul trebuie să dețină control majoritar în energie și infrastructuri critice, iar orice vânzare de acțiuni este considerată o vulnerabilitate. Ce înseamnă, de fapt, listarea la bursă Listarea unei companii de stat la bursă nu echivalează automat cu privatizarea totală. În majoritatea cazurilor, statul păstrează un pachet majoritar, iar vânzarea se face pentru atragerea de capital, creșterea transparenței și îmbunătățirea guvernanței corporative. Acest model a fost aplicat în România în ultimele două decenii, în special în sectorul energetic. Un model constant: listare fără pierderea controlului Statul român a utilizat bursa pentru a atrage capital și pentru a crește transparența, dar a păstrat, în majoritatea cazurilor, controlul asupra companiilor strategice. Excepția notabilă rămâne Electrică, listată pe 4 iulie 2014 când statul a vândut pachetul majoritar. Premier era atunci Victor Ponta, de la PSD. De altfel, Guvernele PSD au jucat un rol semnificativ în deschiderea companiilor de stat către bursă. Atât Victor Ponta, cât și Marcel Ciolacu au girat sau au beneficiat de astfel de procese. Istoria listărilor: statul român și piața de capital România are deja un portofoliu consistent de companii de stat listate la bursă, majoritatea din domeniul energiei. Primele listări ale companiilor de stat la Bursa de Valori București au avut loc în anii 2000, într-un context în care România încerca să își modernizeze economia și să atragă capital privat. Operațiunea a marcat un moment important pentru bursă, oferind investitorilor acces la o companie-cheie din sistemul energetic. Guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu a deschis acest drum prin listarea unor companii strategice din infrastructura energetică. Transelectrica a fost listată în 2006, fiind una dintre primele companii de stat care au intrat pe piața de capital. Statul deținea 58%, iar operațiunea a marcat un moment important pentru bursă, oferind investitorilor acces la o companie-cheie din sistemul energetic. La scurt timp, în 2008, a urmat Transgaz, compania responsabilă de transportul gazelor naturale. Listarea a făcut parte din același efort de deschidere către piața de capital și de aliniere la standardele europene. Aceste două operațiuni au reprezentat primele semnale că statul român începe să folosească bursa ca instrument de finanțare și reformă, fără a renunța la controlul asupra infrastructurii critice. Epoca Ponta: accelerarea listărilor Un salt semnificativ s-a produs în perioada 2013–2014, în timpul guvernului condus de Victor Ponta. În doar câteva luni, statul a listat unele dintre cele mai importante companii din energie, într-un context marcat de acorduri cu instituțiile financiare internaționale și de presiunea pentru reforme structurale. Prima a fost Nuclearelectrica, urmată de Romgaz, listată pe 12 noiembrie 2013. IPO-ul (momentul în care o companie, inclusiv una de stat, își deschide capitalul către investitori și începe să fie tranzacționată pe bursă) Romgaz a fost unul dintre cele mai mari din regiune la acel moment. Apogeul acestui val a fost atins în 2014, când Electrica a fost listată simultan la București și Londra. Spre deosebire de celelalte cazuri, statul a cedat pachetul majoritar, într-o tranzacție considerată cea mai amplă privatizare prin bursă din România. Potrivit unei analize Profit.ro, aceste listări au făcut parte dintr-o strategie coerentă de reformă și au contribuit decisiv la dezvoltarea pieței de capital din România. Hidroelectrica 2023: un moment de referință pentru piața de capital După aproape un deceniu fără listări majore, România a revenit în prim-plan în 2023, odată cu listarea Hidroelectrica. Operațiunea, realizată în mandatul premierului Marcel Ciolacu, a fost cel mai mare IPO din istoria țării. Tranzacția a atras miliarde de euro și a fost considerată un succes major pentru piața de capital românească. Un aspect esențial este că pachetul vândut nu a aparținut statului, ci Fondului Proprietatea, ceea ce a permis menținerea controlului public asupra companiei.

Privatizarea companiilor de stat, premieri PSD (sursa: Facebook/Sorin Grindeanu)
Alegeri în Bulgaria, Rumen Radev e favorit (sursa: Facebook/Румен Радев)
Internațional

Bulgaria votează din nou: Rumen Radev, favorit într-un scrutin care poate schimba direcția țării și echilibrul din UE

Bulgaria votează din nou, duminică, după ani de instabilitate politică, într-un scrutin care ar putea redesena echilibrul de putere din țară. Favorit în sondaje, fostul președinte Rumen Radev promite să răstoarne sistemul, însă victoria sa ridică întrebări serioase despre direcția politică a Bulgariei în privința UE, și capacitatea de a forma un guvern stabil. Alegeri în Bulgaria: Radev conduce detașat Bulgaria intră duminică, 19 aprilie 2026, în al optulea scrutin parlamentar din ultimii cinci ani, semn al unei crize politice devenite aproape structurale. Citește și: PSD minte când spune că „tendința generală” în UE este naționalizarea: exemplele Greciei și Italiei În centrul acestei campanii nu se află doar un partid, ci un om: fostul președinte Rumen Radev, care a demisionat în ianuarie, înainte de finalul mandatului, pentru a reintra în jocul politic cu o formațiune nouă, „Bulgaria Progresistă”. Toate marile institute de sondare îl dau favorit clar, cu un avans consistent în fața GERB, partidul lui Boiko Borisov, însă întrebarea reală nu mai este dacă Radev câștigă, ci dacă va putea transforma victoria într-o majoritate funcțională. Cine este Rumen Radev și de ce contează atât de mult Rumen Radev nu este un outsider clasic. Este un politician cu nouă ani de președinție în spate, fost pilot militar și fost comandant al Forțelor Aeriene, care a cultivat constant imaginea unui om de stat aflat deasupra partidelor, dar în conflict deschis cu establishmentul. Presa bulgară observă că, spre deosebire de alți lideri apăruți rapid pe scena politică, Radev intră în această cursă cu un capital de notorietate deja format: popularitate personală, experiență instituțională și o lungă istorie de confruntări cu partidele care au guvernat țara în succesiuni fragile și alianțe de circumstanță. Noua sa platformă electorală este construită aproape integral în jurul propriei imagini. BNT a remarcat că prioritățile anunțate de „Bulgaria Progresistă” sunt „demontarea modelului oligarhic”, reforma procuraturii, alegerea unui nou procuror general legitim, transparentizarea proprietății media și accelerarea dezvoltării economice.  Radev și-a prezentat proiectul politic drept o tentativă de a rupe legăturile dintre oligarhie, corupție și putere. De ce are priză la electorat Explicația succesului său ține în mare măsură de oboseala publică. După ani de parlamente fragmentate, coaliții improbabile și guverne scurte, o parte a electoratului caută mai degrabă un lider recognoscibil decât o formulă ideologică limpede. Tocmai aici excelează Radev: oferă imaginea unui centru de gravitație într-un sistem perceput ca haotic. Sondajele prezentate de Mediapool, Alpha Research, Trend și Market Links îl plasează în jurul a 31-34% din intențiile de vot, în timp ce GERB rămâne la aproximativ 19-20%, iar PP-DB, alianța reformistă și proeuropeană, la 11-13%. DPS este și el în zona 9-10%, iar alte partide oscilează în jurul pragului parlamentar. Pe scurt, Radev captează două tipuri de nemulțumire: furia față de corupție și deziluzia față de vechile partide. Tocmai această suprapunere îi explică forța electorală, dar și ambiguitatea. Portretul politic: între discurs anticorupție și reflexe suveraniste Presa bulgară îl descrie pe Radev drept un lider cu un mesaj deliberat "elastic".  El încearcă să țină împreună un bazin eterogen: alegători exasperați de corupție, foști votanți socialiști, segmente conservatoare și electorat cu reflexe pro-ruse. Campania sa este construită mai puțin pe claritate doctrinară și mai mult pe opoziția față de „modelul Borissov-Peevski”, adică rețeaua de influență asociată vechilor centre de putere. În ultimele zile de campanie, Radev a promis chiar că nu va face coaliție cu GERB și DPS, dar a lăsat o ușă întredeschisă pentru discuții pe politici comune cu PP-DB, fără a clarifica până unde poate merge această deschidere. Această flexibilitate îi aduce voturi, dar și suspiciuni. Criticii spun că „Bulgaria Progresistă” este mai degrabă un vehicul personal decât un partid doctrinar coerent. Marile controverse: Rusia, Ucraina, euro Aici începe partea cea mai complicată a portretului lui Radev. Dacă susținătorii îl văd drept un patriot pragmatic, adversarii îl consideră politicianul care a normalizat ambiguitatea pro-rusă în centrul politicii bulgare. Controversa majoră ține de pozițiile sale privind Rusia și războiul din Ucraina. Mediapool a relatat chiar vineri, 17 aprilie, că Radev și-a apărat vechea formulă „Crimeea este rusă”, numind-o o „poziție realistă”, deși a insistat că el se consideră pro-bulgar și proeuropean. Acest episod reînvie una dintre cele mai sensibile dispute din cariera sa: refuzul de a adopta o linie fermă anti-Kremlin, chiar și atunci când Bulgaria, stat membru UE și NATO, era așteptată să o facă mai clar. Criticile nu vin doar din partea adversarilor de partid. În 2025, Atlantic Council Bulgaria l-a acuzat deschis că „servește interesul rusesc” prin opoziția față de planul european ReArm Europe și prin retorica sa despre securitatea continentală. Chiar dacă această poziție aparține unei organizații și nu este un fapt juridic, ea arată cât de polarizant a devenit Radev în tabăra euro-atlantică. Al doilea mare nod controversat este euro. Radev s-a opus grăbirii integrării monetare și a fost asociat, încă din 2025, cu ideea unui referendum privind moneda unică. Pentru electoratul anxios în fața inflației, acest mesaj poate fi eficient. Pentru proeuropeni, însă, alimentează temerea că fostul președinte joacă periculos cu sensibilități anti-occidentale într-un moment strategic pentru Bulgaria. Argumentele pro și contra În favoarea lui Radev se invocă trei lucruri. Primul: are autoritate publică reală și este perceput de mulți alegători drept ultima figură politică importantă care nu s-a compromis complet în ciclul interminabil al coalițiilor. Al doilea: a înțeles mai bine decât ceilalți că principalele angoase sociale sunt inflația și corupția. Al treilea: reușește să vorbească pe înțelesul unui electorat care nu mai crede în formule tehnocrate. Împotriva lui se adună însă contraargumente la fel de puternice. Este acuzat că mizează pe ambiguitate strategică, că evită să spună limpede unde se poziționează în raport cu Rusia, că a construit mai degrabă o mișcare personală decât un partid și că, în lipsa unor alianțe naturale, poate duce Bulgaria spre încă o perioadă de blocaj parlamentar. Mai mult, unii comentatori bulgari se întreabă dacă mesajul său anticorupție poate fi credibil pe termen lung în lipsa unei echipe politice solide și omogene. Cine sunt rivalii și ce șanse au Principalul contracandidat rămâne GERB-SDS, formațiunea condusă de Boiko Borisov. Este partidul cu cea mai puternică structură teritorială și cu experiență mare de guvernare, dar vine erodat de uzură și de imaginea unui vechi sistem pe care tocmai Radev îl denunță. În sondaje, GERB este clar pe locul al doilea, la mare distanță de lider. Șansa reală a lui Borisov nu este să câștige scrutinul, ci să fie indispensabil la formarea unei majorități. Pe locul următor se află PP-DB, alianța liberală, reformistă și ferm proeuropeană. Este singura forță care poate revendica serios tema anticorupției fără bagajul geopolitic al lui Radev, dar are o bază electorală mai îngustă și pare incapabilă, de una singură, să concureze pentru primul loc. Șansa alianței este să devină pivot de coaliție, deși diferențele de politică externă față de Radev sunt reale și pot bloca orice colaborare durabilă. DPS, partidul asociat cu influența lui Delyan Peevski, rămâne relevant ca scor, dar profund toxic pentru o parte importantă a electoratului și pentru partidele care și-au construit campania tocmai împotriva „oligarhiei”. Tocmai de aceea, deși are pondere parlamentară, este greu de imaginat ca partener declarat într-o formulă stabilă fără costuri mari de imagine. În fine, partidele mici pot complica decisiv ecuația. P Presa bulgară notează că există formațiuni aflate la limită, iar numărul lor va conta enorm: cu cât intră mai multe în parlament, cu atât devine mai greu de construit o majoritate. Ce e de urmărit după vot Dacă sondajele se confirmă, Rumen Radev va ieși din alegeri ca marele câștigător simbolic al momentului. Dar victoria sa ar putea fi, paradoxal, incompletă. El poate domina scrutinul și totuși să descopere că nu are parteneri naturali, că este prea pro-rus pentru liberalii proeuropeni și prea anticorupție pentru vechile rețele de putere. Miza alegerilor de duminică nu este doar cine iese primul, ci dacă Bulgaria intră într-o nouă etapă politică sau într-un nou cerc de instabilitate.

Soldați americani acuză lipsa alimentelor (sursa: Facebook/U.S. Central Command)
Internațional

Criză în armata SUA: soldați americani din Orientul Mijlociu acuză lipsa alimentelor

Relatările recente ale unor soldați americani din Orientul Mijlociu, despre lipsa hranei și blocarea coletelor au readus în atenția publică o vulnerabilitate rar discutată a armatei SUA: logistica în condiții de conflict prelungit. Spre deosebire de războaiele din Irak sau Afganistan, unde întârzierile erau frecvente, dar sistemul rămânea funcțional, situația actuală sugerează disfuncții mai profunde, care, chiar dacă punctuale, ridică semne de întrebare asupra capacității de adaptare într-un teatru de operațiuni tot mai instabil. Soldații americani acuză lipsa hranei Mai mulți soldați americani desfășurați în Orientul Mijlociu acuză condiții precare de trai, după ce au publicat imagini cu porții de mâncare insuficiente. Citește și: PSD minte când spune că „tendința generală” în UE este naționalizarea: exemplele Greciei și Italiei În timp ce autoritățile de la Washington neagă problemele, familiile militarilor susțin că trupele se confruntă nu doar cu lipsa alimentelor, ci și cu blocaje majore în livrarea corespondenței. Imagini cu mese insuficiente, distribuite de militari Scandalul a izbucnit după ce mai mulți militari americani au început să distribuie fotografii cu mesele primite în timpul misiunilor din Orientul Mijlociu. Una dintre imagini, trimisă de o militară aflată la bordul portelicopterului USS Tripoli, arată o tavă aproape goală: o porție redusă de carne și o simplă tortilla. În același mesaj, soldatul îi transmite familiei că nici aparatul de cafea nu mai funcționează, semn al unor condiții de trai tot mai dificile la bordul navei. Militarii își raționalizează hrana Potrivit relatărilor publicate de presa americană, cei aproximativ 3.500 de pușcași marini aflați pe USS Tripoli ar fi început să își împartă și să își limiteze porțiile de hrană. Motivul: durata prelungită a operațiunilor și dificultățile de aprovizionare. Produsele proaspete ar fi dispărut complet din meniul zilnic, iar militarii încearcă să gestioneze resursele rămase cât mai echitabil. În mesajele trimise sporadic către familii, atunci când au acces la internet, unii dintre soldați vorbesc despre scăderea drastică a moralului. „Moralul va atinge un nivel istoric de scăzut”, scria un marinar într-un mesaj către mama sa. Reacția oficială: „Avem suficiente provizii” Autoritățile americane au respins rapid acuzațiile. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a declarat public că informațiile sunt false și că navele militare dispun de suficiente resurse. „Echipa mea a confirmat că Lincoln și Tripoli au la bord provizii pentru mai mult de treizeci de zile. Marinarii noștri merită ce e mai bun și asta primesc”, a transmis oficialul. Cu toate acestea, reacția nu a reușit să liniștească familiile militarilor. Coletelor trimise de familii nu le este permisă livrarea În ultimele săptămâni, rudele soldaților s-au mobilizat și au trimis colete cu produse de strictă necesitate: articole de igienă, suplimente, haine și alimente. Însă niciunul dintre aceste pachete nu a ajuns la destinație. Motivul invocat: blocaje logistice majore Potrivit armatei americane, 27 de coduri poștale militare au fost suspendate, iar mii de colete sunt blocate în depozite între Tokyo și Marea Mediterană, din cauza închiderii spațiului aerian și a dificultăților generate de conflict. Oficialii militari susțin că pachetele aflate deja în tranzit sunt depozitate în condiții de siguranță și vor fi livrate ulterior, după reluarea transporturilor. Reluarea serviciilor depinde însă de redeschiderea spațiului aerian și de evaluarea situației logistice din regiune. Nemulțumirea familiilor: „Nu ar trebui să se întâmple asta” Pentru familiile militarilor, situația actuală ridică semne serioase de întrebare. „Aveam cea mai puternică armată din lume. Nu ar trebui să ducem lipsă de hrană și nici să fim incapabili să primim corespondență pe o navă”, a declarat tatăl unui militar. „Ceea ce ne diferenția de adversarii noștri era faptul că ne hrăneam soldații”, a adăugat acesta. Întârzieri frecvente în război, dar blocaje rare Întârzierile în livrarea corespondenței către militari nu sunt neobișnuite în timp de război, fiind considerate aproape inevitabile în condițiile unor lanțuri logistice supuse presiunii operațiunilor militare. În timpul invaziei Irakului din 2003, sistemul poștal militar american a fost puternic solicitat, transportând peste 65 de milioane de kilograme de scrisori și colete către trupele desfășurate în regiune. Datele oficiale ale Departamentului Apărării arătau că livrarea corespondenței dura, în medie, între 11 și 14 zile, încadrându-se în standardul de război de 12–18 zile. Cu toate acestea, chiar și aceste cifre optimiste nu reflectau întotdeauna realitatea din teren. Militarii se plângeau frecvent că nu primeau nimic timp de săptămâni întregi, în ciuda volumului uriaș de corespondență procesat zilnic. Problemele erau generate de mai mulți factori: lipsa infrastructurii logistice la începutul conflictului, prioritizarea transportului de echipamente militare esențiale (muniție, apă, combustibil) și dificultățile de distribuție în zonele de operațiuni active. În unele cazuri, chiar și avalanșa de colete trimise de civili – inclusiv pachete adresate „oricărui soldat” – a contribuit la blocarea sistemului și la întârzierea livrărilor către destinatarii reali. Cu toate acestea, chiar și în aceste condiții dificile, fluxul poștal nu a fost oprit complet. Dimpotrivă, autoritățile americane au încercat constant să mențină funcțional sistemul, considerat esențial pentru moralul trupelor. Situație similară și în alte teatre de operațiuni În Afganistan, de exemplu, volumele de corespondență au atins niveluri record, depășind 50 de milioane de kilograme anual. În schimb, suspendarea completă a livrărilor este rară și apare, de regulă, doar în situații excepționale, când condițiile de securitate sau infrastructura logistică sunt grav afectate. Un exemplu este retragerea americană din Afganistan din 2021, când colapsul rutelor logistice și deteriorarea situației de securitate au dus la întreruperi temporare ale serviciilor poștale militare.

OZN-urile în discursurile liderilor SUA (Pexels/RDNE Stock project)
Internațional

Dosarele OZN, desecretizate: Trump redeschide un subiect care a fascinat liderii SUA decenii la rând

Președintele american Donald Trump reaprinde una dintre cele mai persistente fascinații ale epocii moderne, anunțând desecretizarea unor documente „foarte interesante” despre OZN-uri. Declarațiile sale se înscriu într-o tradiție mai largă a liderilor de la Casa Albă: de la experiența personală relatată de Jimmy Carter, la metaforele geopolitice ale lui Ronald Reagan, și curiozitatea prudentă a lui Bill Clinton. Între transparență, scepticism și imaginație, discursul prezidențial american despre extratereștri rămâne un amestec de fascinație publică și prudență instituțională. Trump anunță desecretizarea dosarelor OZN Președintele american Donald Trump a declarat că analiza realizată de administrația sa asupra documentelor legate de OZN-uri a scos la iveală informații „foarte interesante”, anunțând că primele dosare vor fi făcute publice în perioada imediat următoare.  Citește și: PSD minte când spune că „tendința generală” în UE este naționalizarea: exemplele Greciei și Italiei În cadrul unui eveniment organizat de grupul conservator Turning Point USA, Donald Trump a confirmat că procesul de desecretizare este în desfășurare și că publicul va avea acces curând la primele materiale: „Am găsit multe documente foarte interesante, trebuie să spun, iar primele eliberări (de documente) vor începe foarte, foarte curând, astfel încât să puteţi vedea dacă acest fenomen este corect”. Ordin oficial pentru publicarea dosarelor OZN În februarie, administrația Trump a cerut agențiilor federale să înceapă publicarea documentelor guvernamentale privind OZN-urile, fenomenele aeriene neidentificate și posibila existență a vieții extraterestre. Decizia a fost justificată prin interesul major al opiniei publice pentru aceste subiecte. Schimb de acuzații cu Barack Obama Decizia de a analiza documentele a venit și pe fondul unei controverse politice. Donald Trump l-a acuzat pe fostul președinte Barack Obama că ar fi gestionat necorespunzător informații clasificate, după ce acesta a afirmat, într-un podcast, că extratereștrii sunt „reali”. Ulterior, Obama a revenit asupra declarației, precizând că nu a văzut dovezi ale contactului cu forme de viață extraterestră în timpul mandatului său, dar a subliniat că probabilitatea existenței vieții în univers rămâne ridicată. Poziția lui Trump: scepticism în lipsa dovezilor La rândul său, Donald Trump a declarat că nu a întâlnit dovezi concrete care să confirme existența extratereștrilor și că rămâne rezervat în această privință. Această poziție reflectă o abordare prudentă, în contrast cu interesul public tot mai mare pentru subiect. Investigațiile Pentagonului și concluziile oficiale În ultimii ani, Pentagonul a analizat numeroase raportări privind OZN-uri. În 2022, oficiali militari de rang înalt au declarat că nu există dovezi care să indice că extratereștrii ar fi vizitat Pământul sau ar fi aterizat pe Terra. Un raport publicat în 2024 a consolidat această concluzie: investigațiile guvernului american, desfășurate încă de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, nu au identificat dovezi ale existenței tehnologiei extraterestre. Majoritatea observațiilor analizate s-au dovedit a fi obiecte sau fenomene obișnuite, interpretate eronat. Ce au spus alți președinții SUA despre extratereștri Tema extratereștrilor spune adesea mai multe despre stilul politic al unui președinte decât despre existența vieții din afara Pământului. În declarațiile liderilor americani apare o distincție importantă: una este să admiți că, statistic, viața în univers este probabilă, și alta este să afirmi că există dovezi că extratereștrii au ajuns pe Terra. Tocmai în acest spațiu dintre fascinație, ironie și prudență s-au mișcat, de-a lungul timpului, mai mulți președinți ai Statelor Unite. Jimmy Carter: o experiență personală Dintre toți președinții americani, Jimmy Carter a avut una dintre cele mai personale legături cu subiectul. Înainte de a ajunge la Casa Albă, el a relatat că a văzut un OZN în Georgia și a depus chiar un raport despre acel episod. Cazul a devenit celebru tocmai pentru că nu era vorba despre un star de televiziune sau un conspiraționist, ci despre un viitor președinte. Totuși, ceea ce e esențial la Carter este nu atât relatarea în sine, cât poziția lui ulterioară. De-a lungul timpului, el s-a arătat favorabil unei transparențe mai mari privind dosarele OZN, dar nu a devenit un promotor al ideii că extratereștrii ar fi vizitat Pământul. Ronald Reagan: extratereștrii ca metaforă politică Ronald Reagan a lăsat una dintre cele mai cunoscute formulări pe această temă, dar nu ca afirmație despre dovezi, ci ca instrument retoric. În discursul său din 1987 la ONU, el spunea că se gândește uneori cât de repede ar dispărea diferențele dintre state dacă omenirea s-ar confrunta cu o amenințare venită din afara acestei lumi. Ideea lui Reagan nu era că extratereștrii există și se apropie, ci că o amenințare externă absolută ar putea uni umanitatea. Formula a avut o viață lungă în cultura populară tocmai pentru că îmbina Războiul Rece, imaginația SF și apelul la solidaritate globală. În termeni politici, Reagan a folosit imaginarul extraterestru mai degrabă ca pe o alegorie morală și geopolitică, nu ca pe o pistă factuală. Bill Clinton: curios, dar prudent Bill Clinton a fost, poate, cel mai relaxat și mai sincer în a recunoaște curiozitatea publicului. Într-o apariție televizată, fostul președinte a spus că s-a interesat de dosarele privind Roswell și Area 51 și că, dacă omenirea ar fi vizitată într-o zi, nu ar fi surprins. Nu a spus însă că ar fi găsit probe. Dimpotrivă, mesajul lui a fost: am verificat, nu am văzut dovada pe care o caută mitologia populară.

Șoșoacă între Rusia, Ormuz și Bolojan (sursa: Facebook/Diana Iovanovici Șoșoacă- Oficial)
Politică

Cel mai mare pericol pentru Bolojan: eroina care a deschis Strâmtoarea Ormuz și e adorată de Moscova

Diana Șoșoacă a declanșat o nouă serie de declarații controversate, în care îl atacă pe premierul Ilie Bolojan, își atribuie un rol decisiv în deschiderea Strâmtorii Ormuz. Se afișează într-o relație de apropiere cu Leonid Slutski, lider politic rus care o elogiază public. În același registru, senatoarea lansează critici dure la adresa Israelului și a comunității evreiești din România, amenințând totodată cu acțiuni în justiție împotriva celor care ar eticheta românii drept „antisemiți”. Discursul său merge mai departe, până la apărarea lui Ion Antonescu, reinterpretări radicale ale istoriei și comparații controversate, asemănându-se cu Mihai Eminescu, într-un amestec de acuzații, revendicări și poziționări halucinante. Acuzații directe la adresa lui Bolojan Într-o postare publică, Diana Șoșoacă lansează un atac frontal la adresa premierului, acuzându-l de subminarea economiei naționale și cerând intervenția instituțiilor judiciare: Citește și: PSD minte când spune că „tendința generală” în UE este naționalizarea: exemplele Greciei și Italiei „BOLOJANEEEE, NU MAI FURA BANII ROMÂNILOR! SCADE PREȚUL LA COMBUSTIBIL! NU AI NICIUN MOTIV SĂ FIE NICI MĂCAR 7 LEI. FURI LA ACCIZĂ. SUNTEM PRODUCĂTORI DE COMBUSTIBIL. BAAA, TU AR TREBUI SĂ ACȚIONEZI ÎN BENEFICIUL ROMÂNIEI, NU AL STRĂINILOR! SĂVÂRȘEȘTI INFRACTIUNEA DE SUBMINARE A ECONOMIEI NAȚIONALE! DNA PROCUROR GENERAL CHIRIAC, ESTE FLAGRANT! LUAȚI-I PE TOȚI DE LA GUVERN, DACĂ SUNTEȚI CORECTĂ!” Rolul lui Șoșoacă în „deschiderea” Strâmtorii Ormuz Cu doar o oră înainte, Șoșoacă a făcut o afirmație surprinzătoare, susținând că ar fi avut un rol activ în deschiderea Strâmtorii Ormuz, un punct strategic esențial pentru transportul global de petrol: „ÎN URMA DISCUȚIILOR ÎN CADRUL ADUNĂRII INTERPARLAMENTARE DE LA ISTANBUL , TURCIA, LA CARE AM PARTICIPAT ACTIV, STRÂMTOAREA HORMUZ A FOST DESCHISĂ. ROMÂNIA A AVUT UN SINGUR REPREZENTANT, DIANA IOVANOVICI-ȘOȘOACĂ. BOLOJANE, SCADE PREȚUL LA BENZINĂ ȘI REFĂ REZERVA STRATEGICĂ A ROMÂNIEI, CĂ NU M-AM LUPTAT DEGEABA.” Afirmația sa este greu de verificat și nu are confirmări oficiale. Apropierea de Rusia și mesajul lui Leonid Slutski Un alt element notabil îl reprezintă relația afișată cu oficiali ruși. Într-un videoclip, Diana Șoșoacă prezintă o întâlnire cu reprezentanți ai Dumei de Stat, solicitând chiar un mesaj pentru români: „Bine v-am găsit de la Istanbul, Turcia, unde am avut cea de-a patra întâlnire cu reprezentanții dumei de stat, delegație condusă de deputatul Leonid Slutski, președintele partidului democratic liberal din Rusia. Aș vrea să-l rog să transmită poporului român un mesaj din partea Rusiei pentru că trebuie să reluăm relațiile diplomatice, atât Uniunea Europeană, cât și fiecare națiune, pentru a reechilibra situația la nivel mondial și mai ales la nivel european.” Mesajul transmis de oficialul rus, în limba franceză, este unul elogios la adresa Dianei Șoșoacă: „Vreau să spun tuturor celor din România, trebuie să aveți mare grijă de doamna Diana-Iovanovici Șoșoacă, pentru că este foarte inteligentă, foarte puternică și ea este într-adevăr viitorul României. Trăiască Diana și trăiască cooperarea cât mai dreaptă, mai sistematică și mai profundă între Europa și Rusia.  Suntem împreună, ținem aproape!” Discurs despre antisemitism și atacuri la adresa comunităților În intervențiile sale publice, Diana Șoșoacă abordează și tema antisemitismului, contestând etichetarea românilor în acest sens și lansând, în același timp, declarații controversate: Însă, vorbind despre înlăturarea bustului lui Octavian Goga de la Iași, Șoșoacă lansează o avertizare: „Vreau să-i spun și lui Chirica și comunității evreiești să nu îndrăznească, pentru că se vor trezi cu mine la Iași. Și, dacă vor o revoluție le-o pornesc. Să-și bage mințile în cap, să ne lase statuile, să ne lase scriitorii, dacă nu vă convine puteți să vă cărați la voi în Israel. Aici este România, și în România noi hotărâm. Dacă îl considerați pe Goga fascist, antisemit, noi îl considerăm patriot.” De asemenea, lansează un avertisment instituțional: „Să nu mai încercați anatemizarea cu antisemitismul a românilor pentru că s-ar putea să fiți dați în judecată!”. Șoșacă se compară cu Eminescu În aceeași intervenție, Șoșoacă formulează afirmații care reinterpretază evenimente istorice și personaje controversate, inclusiv pe Ion Antonescu și Mihai Eminescu: „Voi credeți că vreodată PSD-ul va face bine românilor? Bă, un hoț rămâne un hoț, criminalul rămâne un criminal. Coruptul rămâne corupt. Ăștia nu se mai îndreaptă. (...) Cum, mă, să faci pace cu PNL-ul care a omorât 11 mii de țărani la 1907? (...) Antonescu care a omorât 4-5 oameni, băi, ăla era soldat! Eminescu a fost omorât de PNL și monarhie, că vorbea așa ca mine!”

Majoritatea britanicilor vor revenirea în UE (sursa: Pexels/Anatolii Hrytsenko)
Internațional

Majoritatea britanicilor vor revenirea în UE: bilanțul dur al Brexit și scenariile unei reintegrări dificile

La un deceniu de la Brexit, majoritatea britanicilor se declară favorabili revenirii în Uniunea Europeană, pe fondul unui bilanț tot mai critic al ieșirii. Costurile economice, de la scăderea investițiilor la reducerea comerțului, și tensiunile politice persistente au transformat Brexitul într-un subiect care continuă să fragmenteze scena publică și să pună presiune pe decidenți. În acest context, revine în prim-plan întrebarea esențială: cum ar putea Marea Britanie să se reintegreze în UE și care ar fi pașii concreți ai unui asemenea proces? Majoritatea britanicilor vor revenirea în UE La un deceniu de la referendumul pentru Brexit, tot mai mulți britanici susțin revenirea în Uniunea Europeană, nu doar reintegrarea în piața unică. Citește și: Cel mai dur atac a lui Bolojan la PSD: „Niște șobolani ne mănâncă rezervele. Eu am aprins lumina” Potrivit unei analize realizate de Best for Britain, peste 80% dintre votanții laburiști, liberal-democrați și verzi susțin această opțiune. În total, 53% dintre alegători ar vota pentru o revenire completă în UE. Laburiștii, prinși între două tipuri de electorat Experții avertizează că poziția „de mijloc” adoptată de Partidul Laburist riscă să erodeze sprijinul atât în rândul alegătorilor progresiști, cât și în zonele tradițional muncitorești, cunoscute drept „red wall”. Deși 61% dintre britanici susțin actuala abordare a guvernului privind relațiile cu UE, doar 19% o fac cu convingere, ceea ce indică o susținere fragilă. Sprijin puternic pentru revenire în rândul alegătorilor de stânga Datele arată un consens clar în rândul electoratului de stânga: 83% dintre votanții laburiști, 84% dintre cei liberal-democrați și 82% dintre alegătorii verzi susțin reintegrarea în UE. Chiar și în rândul conservatorilor și al susținătorilor Reform, există deschidere, cu 39%, respectiv 18% favorabili acestei idei. Riscurile „soluțiilor de compromis” și dilema suveranității Tom Brufatto, reprezentant al Best for Britain, avertizează că soluțiile intermediare pot deveni riscante pe termen lung. Scenariile analizate includ menținerea acordului negociat de Boris Johnson, divergența față de UE sau reintegrarea în uniunea vamală și piața unică. Această din urmă opțiune ar presupune cedarea unor competențe de reglementare, redeschizând dezbaterea sensibilă despre suveranitate. Marea Britanie, între aliniere și lipsa influenței Strategia laburiștilor de aliniere la piața unică fără aderare ar transforma Regatul Unit într-un „preluator de reguli”, fără putere reală de decizie. Un exemplu este acordul sanitar și fitosanitar (SPS), care urmărește reducerea barierelor comerciale pentru exporturile agricole, dar implică adaptarea la reguli europene fără participare la elaborarea lor. Critici la adresa „strategiei tăcerii” privind Brexit Sociologul John Curtice a criticat lipsa unei poziții ferme a laburiștilor, numind-o „strategia tăcerii”. El avertizează că pierderea electoratului liberal ar putea fi mai gravă decât cea a votanților pro-Brexit, în condițiile în care partidul pierde mai mulți alegători către liberal-democrați și verzi decât către formațiunile eurosceptice. Brexit, văzut tot mai mult ca o eroare Fostul lider laburist Neil Kinnock consideră că Brexit a produs daune majore și crede că, în timp, opinia publică va susține revenirea în UE. În același timp, analistul Anand Menon subliniază contradicțiile din strategia actuală: un cost economic estimat la 8% din PIB este contrabalansat de beneficii modeste, de aproximativ 1% creștere. Presiuni politice și costuri administrative în creștere În contextul presiunilor venite din partea partidelor rivale, strategia de aliniere treptată riscă să crească dependența de regulile europene și să genereze costuri administrative semnificative. Monitorizarea constantă pentru evitarea deviațiilor de la standardele UE devine o necesitate, iar, în opinia experților, situația actuală este „foarte inconfortabilă” din punct de vedere administrativ. Brexit, un experiment economic și politic costisitor La aproape un deceniu de la Brexit, bilanțul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană este tot mai clar conturat. Dincolo de promisiunile inițiale privind „recâștigarea controlului”, Brexit s-a dovedit un experiment cu efecte economice semnificative și consecințe politice complexe, care continuă să redefinească poziția Regatului Unit în lume. Costul economic: o economie mai mică și mai puțin competitivă Majoritatea analizelor economice converg către o concluzie clară: Brexit a redus dimensiunea economiei britanice. Estimările recente indică o scădere a PIB-ului cu aproximativ 6%–8% față de scenariul în care Marea Britanie ar fi rămas în UE. Această pierdere nu s-a produs brusc, ci gradual, pe fondul incertitudinii, al noilor bariere comerciale și al reorientării investițiilor. Studiile arată că investițiile companiilor sunt cu 12%–18% mai mici decât ar fi fost în absența Brexitului, în timp ce productivitatea și ocuparea forței de muncă au fost, de asemenea, afectate. În termeni concreți, impactul se traduce prin venituri mai mici pentru stat și pentru cetățeni. Analize ale Parlamentului britanic indică pierderi de până la 90 de miliarde de lire anual din venituri fiscale, precum și o reducere a PIB-ului pe cap de locuitor cu mii de lire. Comerțul: ruptura cu principalul partener economic Una dintre cele mai vizibile consecințe ale Brexitului este scăderea intensității comerciale. Regatul Unit a devenit o economie mai puțin deschisă, iar ponderea comerțului în PIB a scăzut cu aproximativ 12% după 2019, mult peste media altor economii G7. Exporturile britanice rămân semnificativ sub nivelurile pre-Brexit, iar noile proceduri vamale și reglementările au crescut costurile pentru companii. Studiile arată că aceste bariere au afectat în special întreprinderile mici, multe dintre ele renunțând complet la comerțul cu UE. Deși acordurile comerciale cu alte state au fost prezentate ca o soluție, impactul lor economic este limitat: unele estimări guvernamentale indică beneficii de doar 0,1% din PIB pe termen lung. Investiții și productivitate: efectele „invizibile” ale incertitudinii Unul dintre cele mai profunde efecte ale Brexitului a fost reducerea încrederii investitorilor. Incertitudinea prelungită privind reglementările și accesul la piața europeană a determinat companiile să amâne sau să redirecționeze investițiile. Datele arată că investițiile în Marea Britanie au rămas constant sub nivelul altor economii comparabile, ceea ce a afectat capacitatea de creștere pe termen lung. Acest fenomen are consecințe structurale: productivitate mai scăzută, inovare redusă și o economie mai puțin competitivă. Practic, Brexit nu a produs doar un șoc punctual, ci o „eroziune lentă” a potențialului economic. Costul politic: o societate fragmentată Dincolo de economie, Brexit a lăsat în urmă o societate profund divizată. Referendumul din 2016 a creat o falie între generații, regiuni și niveluri de educație, iar aceste tensiuni persistă și astăzi. Politic, Brexit a reconfigurat scena britanică. Partidele au fost obligate să își redefinească identitatea în raport cu Europa, iar tema a devenit un marker ideologic central. În același timp, relația cu UE a rămas o sursă constantă de tensiune în politica internă. Criticii susțin că ieșirea din UE a redus influența globală a Regatului Unit, care nu mai participă direct la deciziile europene, deși este afectat de acestea. Suveranitate vs. influență: un echilibru fragil Unul dintre argumentele centrale ale susținătorilor Brexitului a fost recâștigarea suveranității. În practică, însă, situația este mai nuanțată. Deși Marea Britanie are acum control formal asupra legislației sale, în multe domenii este nevoită să se alinieze la standardele europene pentru a putea exporta pe piața UE. Acest fenomen, numit „rule-taking”, presupune adoptarea regulilor fără a avea un cuvânt de spus în elaborarea lor. Astfel, suveranitatea câștigată juridic este, în anumite sectoare, limitată economic. Cum s-ar putea reintegra Marea Britanie în UE Discuția despre o eventuală revenire în UE este din ce în ce mai prezentă, dar procesul ar fi complex și de durată. Există mai multe scenarii posibile: 1. Reintegrarea în piața unică și uniunea vamală Aceasta ar reduce semnificativ barierele comerciale, dar ar presupune acceptarea regulilor europene și a jurisdicției instituțiilor UE. Din punct de vedere politic, este o opțiune dificilă, deoarece ar redeschide dezbaterea despre suveranitate. 2. Acorduri sectoriale Marea Britanie ar putea negocia acorduri specifice, de exemplu în domeniul agriculturii sau energiei. Acestea ar aduce beneficii limitate, dar ar evita compromisurile majore. 3. Revenirea completă în UE Aceasta ar implica reluarea procesului de aderare, cu toate condițiile aferente: acceptarea acquis-ului comunitar, contribuții la bugetul UE și, posibil, angajamente privind libera circulație. În plus, revenirea ar necesita un consens politic intern și, probabil, un nou referendum. Între costuri și oportunități La 10 ani de la Brexit, bilanțul este mai degrabă unul al costurilor decât al beneficiilor. Economia britanică este mai mică, comerțul mai slab, iar influența politică mai limitată. Cu toate acestea, dezbaterea rămâne deschisă. Brexit nu este un eveniment încheiat, ci un proces în desfășurare, ale cărui efecte continuă să se acumuleze. Întrebarea esențială nu mai este dacă Brexit a avut un cost, ci dacă Marea Britanie va decide, în timp, să îl corecteze și în ce formă.

Matei Rusu, aur la Transform Awards Europe 2026 (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Un designer român cucerește Europa: Matei Rusu câștigă aurul la cel mai mare concurs de branding

Designerul ieșean Matei Rusu a câștigat medalia de aur la prestigioasa competiție Transform Awards Europe 2026, cu un proiect de rebranding dedicat Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. Matei Rusu, aur la Transform Awards Europe 2026 Inspirat de povestea bunicii sale, actrița Cornelia Gheorghiu, care a jucat pe scena Naționalului ieșean, tânărul designer a propus o identitate vizuală modernă pentru instituția culturală. Citește și: Cel mai dur atac a lui Bolojan la PSD: „Niște șobolani ne mănâncă rezervele. Eu am aprins lumina” Proiectul a fost premiat pe 25 martie 2026, la Londra, obținând aurul la categoria Best Visual Identity from the Public Sector, una dintre cele mai competitive secțiuni ale concursului. Performanța este cu atât mai notabilă cu cât pe lista câștigătorilor se regăsesc și branduri internaționale de top precum Renault, OMV, easyJet sau MotoGP. Continuarea, în Ziarul de Iași

PSD nu exclude revenirea lui Mihai Chirica (sursa: Facebook/Mihai Chirica)
Politică

PSD nu exclude revenirea primarului Chirica în partid, după ce a dezertat acum niște ani la PNL

Președintele PSD Iași, Bogdan Cojocaru, a făcut declarații în premieră despre o posibilă apropiere a primarului Mihai Chirica de social-democrați, în cadrul emisiunii „20 de minute de politică” de la ZDI TV. Mihai Chirică, posibilă revenire în PSD Liderul PSD a explicat relația actuală dintre partid și edil, subliniind că există un dialog bazat pe proiecte comune pentru Iași, nu pe interese politice sau alianțe de conjunctură. Citește și: Cel mai dur atac a lui Bolojan la PSD: „Niște șobolani ne mănâncă rezervele. Eu am aprins lumina” În același timp, Cojocaru a vorbit și despre poziționarea membrilor PSD Iași la referendumul intern privind o eventuală ieșire de la guvernare, accentuând că deciziile vor fi luate în funcție de interesul comunității. Întrebat dacă Mihai Chirica ar putea reveni în PSD până la viitoarele alegeri, Bogdan Cojocaru nu a exclus această posibilitate, afirmând că în politică „niciodată să nu spui niciodată”. Continuarea, în Ziarul de Iași

Fostul primar al Iașiului, violator de minore (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Fost primar al Iașiului, condamnat la 19 ani de închisoare: a violat minore de 14 ani

Fostul primar al Iașiului, Ionel Onofraș, condamnat la 19 ani de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale asupra unor minore, este descris de procurori drept un prădător sexual manipulator, potrivit rechizitoriului. Fostul primar al Iașiului, violator de minore Ancheta relevă un tipar de abuz în care fostul edil își folosea imaginea de fotograf artistic pentru a atrage fete mult mai tinere și a le controla psihologic. Citește și: Cel mai dur atac a lui Bolojan la PSD: „Niște șobolani ne mănâncă rezervele. Eu am aprins lumina” Trimis în judecată în iunie 2022, Onofraș este acuzat că a abuzat patru adolescente, inclusiv două de doar 14 ani, sub pretextul unor ședințe foto gratuite. Procurorii arată că victimele erau izolate intenționat și convinse, prin manipulare, să accepte situații abuzive prezentate drept acte artistice. Continuarea, în Ziarul de Iași

Criza Ormuz, restricții energetice globale (sursa: Pexels/pierre matile)
Internațional

Criza din Strâmtoarea Ormuz și noua disciplină energetică globală: cum răspund statele la șocul petrolier

Blocajele și tensiunile din Strâmtoarea Ormuz au declanșat una dintre cele mai ample crize energetice din ultimele decenii. Efectele se propagă cu rapiditate din Orientul Mijlociu către economiile dependente de importuri, în special din Asia. Guvernele nu mai încearcă doar să compenseze deficitul, ci încep să reducă deliberat consumul. Măsuri de criză în Pakistan Guvernul din Pakistan a anunțat introducerea unor întreruperi zilnice de curent electric, în orele de vârf, menite să limiteze creșterea tarifelor și să reducă presiunea asupra sistemului energetic național. Citește și: Liderii PSD din Prahova, șocați de întâlnirea cu președintele Nicușor Dan la mănăstirea Cornu: „Exagerat de normal” Nu este prima decizie de acest tip, autoritățile recurgând deja la restricții pe fondul crizei generate de blocajele din Strâmtoarea Ormuz. Astfel, pe 9 martie, premierul Shehbaz Sharif a anunțat reducerea programului instituțiilor publice la patru zile pe săptămână și închiderea temporară a școlilor și universităților. Impact direct asupra Pakistanului Deși unele transporturi maritime continuă să traverseze regiunea, Pakistanul resimte puternic creșterea prețurilor la energie la nivel global. În acest context, întreruperile programate reprezintă o soluție de compromis: un sacrificiu temporar de confort pentru a evita o criză energetică mai profundă și facturi dificil de suportat pentru populație. Întreruperi zilnice în intervalul de consum maxim Potrivit Ministerului Energiei, alimentarea cu electricitate va fi oprită zilnic pentru aproximativ două ore și un sfert, în intervalul 17:00–01:00, atunci când cererea atinge niveluri ridicate. Măsura va fi aplicată în cea mai mare parte a țării, cu scopul de a gestiona mai eficient consumul și costurile de producție. Motivația oficială: reducerea costurilor și stabilizarea tarifelor Autoritățile susțin că decizia este necesară pentru a reduce dependența de combustibili scumpi, a preveni o creștere bruscă a tarifelor și a stabiliza sistemul energetic într-un context global dificil. În esență, guvernul încearcă să distribuie mai eficient resursele limitate și să protejeze consumatorii de facturi mai mari. Excepții pentru marile orașe din sud Două dintre cele mai importante centre urbane din sud, Karachi și Hyderabad, nu vor fi afectate de aceste întreruperi. Autoritățile explică această excepție prin accesul regiunii la surse de energie mai ieftine, care permit menținerea alimentării fără presiuni suplimentare asupra costurilor. Noua disciplină energetică globală Potrivit lui Fatih Birol, director executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), actuala criză este cea mai gravă amenințare la adresa securității energetice globale din istorie. Drept urmare, reacțiile statelor nu mai sunt punctuale, ci sistemice, mergând de la pene de curent programate până la reorganizarea întregii activități economice. De la penurie la control: cum au devenit restricțiile politică publică Primele state afectate au fost cele cu vulnerabilități structurale, în special din Asia de Sud, unde dependența de importuri energetice este ridicată, iar rezervele interne sunt limitate. Dacă în Pakistan, autoritățile au decis introducerea unor întreruperi zilnice de curent în orele de vârf, o situație mai severă se regăsește în Sri Lanka, unde crizele energetice recurente au fost amplificate de șocul actual. Guvernul din Sri Lanka a redus săptămâna de lucru la patru zile, într-o încercare de a diminua consumul de combustibil și de a evita colapsul sistemului energetic. În Bangladesh, autoritățile au mers și mai departe, introducând un set complex de restricții care afectează atât sectorul public, cât și viața cotidiană. Reducerea programului instituțiilor, limitarea iluminatului și închiderea timpurie a magazinelor sunt completate de pene de curent frecvente și de raționalizarea combustibilului. India, cozi la butelii și restaurante închise În India, unde aproximativ 60% din aprovizionarea cu gaz petrolier lichefiat (GPL) provine din statele din Golf, criza a generat cozi uriașe pentru butelii, iar numeroase restaurante și-au închis porțile sau au eliminat din meniu preparatele care necesită gătire lentă. Hotelurile au avertizat că riscă să își suspende activitatea, în timp ce o mare uzină siderurgică a anunțat posibilitatea opririi operațiunilor, pe fondul presiunii energetice. Asia de Sud-Est: între prevenție și adaptare Dacă statele din Asia de Sud reacționează sub presiunea imediată a penuriei, țările din Asia de Sud-Est încearcă să anticipeze efectele crizei și să le atenueze prin măsuri preventive. În Filipine, guvernul a declarat stare de urgență energetică, adoptând politici de reducere a consumului în sectorul public și încurajând reorganizarea programului de lucru. În același timp, în regiune se conturează o tendință mai largă, pe care World Economic Forum o descrie ca „demand destruction”, adică reducerea deliberată a cererii pentru a stabiliza piețele. Această strategie presupune nu doar măsuri administrative, ci și schimbări de comportament, precum limitarea deplasărilor, extinderea muncii remote sau reducerea activității industriale. Astfel, în state precum Indonezia sau Thailanda, autoritățile analizează soluții care, deși mai puțin vizibile decât penele de curent, au un impact semnificativ asupra economiei, contribuind la scăderea consumului fără a genera tensiuni sociale majore. O criză globală: intervenții, subvenții și compromisuri Deși Asia este epicentrul restricțiilor, efectele crizei din Strâmtoarea Ormuz sunt resimțite la nivel global. Instituții precum FMI, Banca Mondială și Agenția Internațională pentru Energie avertizează că statele trebuie să evite reacțiile protecționiste și să colaboreze pentru stabilizarea piețelor. Potrivit Reuters guvernele au început să adopte politici care includ subvenții pentru populație, controlul prețurilor și reducerea consumului în sectorul public. În paralel, unele economii au recurs la soluții de compromis, precum revenirea la cărbune pentru a compensa lipsa gazului natural, o decizie care ridică semne de întrebare privind obiectivele climatice pe termen lung. Europa: între prudență și vulnerabilitate În Europa, impactul este deocamdată mai degrabă economic decât administrativ, manifestându-se prin creșteri ale prețurilor și presiuni asupra industriei. Cu toate acestea, experiența crizelor energetice recente face ca scenariile de raționalizare să nu mai pară improbabile. Deși nu au fost introduse restricții generalizate de consum, dezbaterea privind reducerea cererii și eficiența energetică devine tot mai prezentă în discursul public, iar unele state analizează măsuri preventive pentru a evita situațiile extreme întâlnite în Asia. Dependența ca vulnerabilitate Criza din Strâmtoarea Ormuz nu este doar un episod conjunctural, ci un semnal de alarmă privind fragilitatea sistemului energetic global. Faptul că blocarea unei singure rute poate declanșa restricții de consum în mai multe state arată cât de interconectată și vulnerabilă este economia mondială. Pe termen lung, această criză ar putea accelera tranziția către surse alternative de energie și ar putea schimba comportamentul consumatorilor. Însă, pe termen scurt, realitatea este mai dură: lumea începe să învețe, uneori forțat, că energia nu este inepuizabilă, iar prețul dependenței poate fi resimțit în fiecare zi, inclusiv printr-o simplă întrerupere de curent.

Trump și lideri politici care au sfidat Vaticanul (sursa: Facebook/The White House)
Internațional

Când liderii politici sfidează Vaticanul: Trump, în compania lui Napoleon, Stalin, Hitler, Castro

Disputa recentă dintre Donald Trump și Papa Leon arată că tensiunea dintre politicieni și Vatican nu este doar o neînțelegere de moment, ci ecoul unei rivalități istorice dintre două forme diferite de autoritate: una politică, sprijinită pe stat, armată și vot, și una morală, sprijinită pe influență spirituală și pe o voce globală. Actualul conflict s-a amplificat după criticile Papei Leon la adresa războiului cu Iranul și a politicilor dure privind migrația, urmate de atacurile publice lansate de Trump împotriva pontifului. De-a lungul istoriei, asemenea confruntări au schimbat nu doar relațiile diplomatice, ci și cursul unor state întregi. Henric al VIII-lea: divorțul care a rupt Europa Cel mai celebru conflict dintre un lider politic și Vatican rămâne, probabil, cel dintre Henric al VIII-lea și Papa Clement al VII-lea. Citește și: Liderii PSD din Prahova, șocați de întâlnirea cu președintele Nicușor Dan la mănăstirea Cornu: „Exagerat de normal” În aparență, disputa pornea de la o chestiune dinastică: regele Angliei voia anularea căsătoriei cu Ecaterina de Aragon, convins că uniunea sa este nu doar sterilă politic, ci și problematică religios. Henric ajunsese să creadă că trăiește în „păcat de moarte” și a apelat la Roma pentru anulare, însă momentul ales era prost, iar cazul său era complicat de contextul politic european. Inițial regele era convins că Roma îl va susține, dar a devenit tot mai frustrat pe măsură ce procedurile au fost blocate. Până în 1534, ruptura de Roma și asumarea conducerii Bisericii Angliei erau deja oficializate. Napoleon, împăratul care l-a întemnițat pe Papă Dacă Henric a rupt legătura cu Roma, Napoleon a încercat să o subordoneze direct. Relația sa cu Vaticanul a început pragmatic, dar s-a degradat rapid pe măsură ce ambițiile imperiale au intrat în conflict cu autonomia papală. În 1809 Napoleon a abolit puterea temporală a papalității și a anexat Roma și restul Statelor Papale la Franța. Papa Pius al VII-lea a răspuns excomunicându-l, însă Napoleon a ripostat dur, luându-l prizonier. În noaptea de 5 iulie 1809, trupele franceze l-au răpit pe Pius al VII-lea din apartamentele sale din Palatul Quirinal. Papa a refuzat să renunțe la regatul său din Italia centrală și nu a acceptat nici pretenția lui Napoleon de a controla numirile episcopale din imperiu. A urmat o captivitate de cinci ani. Bismarck și Kulturkampf În cazul lui Otto von Bismarck, miza nu a fost una personală sau teritorială, ci consolidarea unui stat-națiune recent format. După unificarea Germaniei, cancelarul a privit influența Bisericii Catolice și legătura acesteia cu Roma ca pe o posibilă vulnerabilitate politică, într-un moment în care loialitatea cetățenilor trebuia să se îndrepte, fără echivoc, către noul Reich. Așa a luat naștere Kulturkampf, o serie de măsuri adoptate între anii 1870 și 1880, prin care statul a încercat să limiteze autonomia Bisericii, să controleze formarea clerului și să reducă influența acesteia în spațiul public. Kulturkampf a fost o încercare de a redefini raportul dintre autoritatea politică și cea religioasă într-un stat modern, însă rezultatul a fost ambivalent. În loc să diminueze rolul catolicismului, aceste politici au contribuit la consolidarea identității și mobilizării politice a comunității catolice. Mussolini: de la adversitate la compromis calculat Benito Mussolini oferă un caz diferit, pentru că relația lui cu Vaticanul nu a mers până la ruptură totală, ci s-a transformat într-un compromis strategic. După decenii de tensiuni între statul italian și Sfântul Scaun, chestiunea romană a fost rezolvată prin Tratatul de la Lateran. Acordul, semnat de Mussolini pentru guvernul italian și de cardinalul Pietro Gasparri pentru papalitate, a stabilit raporturile dintre Italia și Vatican și a fost ulterior confirmat în ordinea constituțională italiană. Mussolini a înțeles că recunoașterea independenței Vaticanului îi putea aduce legitimitate internă și stabilitate. Hitler și Vaticanul Relația dintre regimul nazist și Vatican a fost una dintre cele mai ambigue și controversate. În 1933, noul stat nazist a semnat un concordat cu Sfântul Scaun. Documentul nu a protejat, în fapt, comunitatea catolică din Germania de ingerințele și persecuțiile autorităților naziste. Miza politică a acordului a fost ca, în schimbul promisiunii că naziștii nu vor interfera cu activitatea Bisericii, Vaticanul să ofere recunoaștere diplomatică regimului, devenind primul stat care îl valida oficial. Acordul a fost un succes de imagine pentru Hitler și a contribuit la reducerea opoziției catolice interne. Stalin: când Vaticanul devine inamicul unei ideologii Relațiile dintre Iosif Stalin și Vatican au fost marcate de o ostilitate profundă, reflectată atât în persecuția sovietică a religiei, inclusiv a catolicilor, cât și în opoziția fermă a Vaticanului față de comunism. Stalin este asociat cu replica devenită celebră „Câte divizii are Papa?”, simbol al disprețului față de influența spirituală a Bisericii, în timp ce Papa Pius al XII-lea a denunțat constant ideologia comunistă și expansiunea sovietică în Europa. Fidel Castro: de la ostilitate la apropiere Dintre exemplele moderne, cazul lui Fidel Castro este poate cel mai nuanțat. Deși fusese botezat catolic și educat de iezuiți, Castro a devenit după 1959 un persecutor al Bisericii. Totuși, aproape patru decenii mai târziu, a început o apropiere care avea să permită Vaticanului să joace un rol în reluarea relațiilor dintre Cuba și Statele Unite. Castro a înțeles treptat că Vaticanul putea funcționa și ca punte diplomatică, nu doar ca adversar ideologic. Trump pierde sprijinul catolicilor conservatori Disputa dintre președintele Donald Trump și Papa Leon a declanșat o reacție puternică, inclusiv din partea unor aliați conservatori catolici care, până de curând, îi erau fideli liderului american. Criticile nu mai vizează doar atacurile publice la adresa pontifului sau controversata imagine generată de inteligența artificială în care Trump se prezenta ca o figură christică, ci reflectă o nemulțumire mai profundă legată de poziția administrației față de războiul din Iran. Episcopul Joseph Strickland, cunoscut pentru sprijinul său constant față de Trump, a produs o ruptură rară de politicile liderului de la Casa Albă, afirmând că războiul nu îndeplinește criteriile unui „război just” și că se aliniază poziției Vaticanului. El a avertizat că folosirea religiei pentru a justifica violența contrazice însăși esența credinței și a subliniat că adevărata autoritate nu aparține liderilor politici, ci lui Hristos. Schimbarea de atitudine în rândul catolicilor conservatori evidențiază riscurile politice pentru Trump, într-un context în care sprijinul acestui electorat a fost esențial în alegerile recente. O istorie care nu s-a încheiat De la Henric al VIII-lea la Trump, de la Napoleon la Stalin, Hitler și Castro, istoria arată că liderii politici intră în conflict cu Vaticanul atunci când simt că acesta le limitează libertatea de acțiune, le contestă legitimitatea sau le vorbește direct electoratului peste capul instituțiilor statului. Dar tot istoria arată și că, deși Vaticanul nu are, de regulă, multă forță militară sau control administrativ, are ceva ce liderii politici subestimează adesea: capacitatea de a transforma o dispută punctuală într-o chestiune de conștiință publică.

Microbuze electrice, mai ieftine după scandal (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Microbuzele electrice pentru elevi, cu 30% mai ieftine: oferta vine de la firma care le vânduse anterior mult mai scump

Prețul microbuzelor electrice pentru elevi din județul Iași a scăzut semnificativ, după ce aceeași firmă care livrase anterior autovehicule la peste un milion de lei bucata oferă acum un tarif cu aproximativ 30% mai mic. Microbuze electrice, mai ieftine după scandal În cadrul celei de-a patra proceduri de achiziție organizate de Consiliul Județean Iași, a fost depusă o singură ofertă, din partea companiei Aveuro International SRL, pentru furnizarea a cinci microbuze destinate transportului școlar în comune cu un număr ridicat de burse sociale. Citește și: ANALIZĂ Blocada americană asupra strâmtorii Ormuz falimentează rapid regimul de la Teheran - date Valoarea totală a contractului este estimată la 3,44 milioane de lei, iar cerințele tehnice includ o capacitate de 16 locuri, autonomie de minimum 200 km și garanții extinse pentru baterie și funcționare. Proiectul este strâns legat de termenul-limită al finanțării prin PNRR, 31 august 2026, iar rămâne de văzut dacă oferta va fi validată și contractul atribuit în timp util. Continuarea, în Ziarul de Iași

Mașina, leasing operațional sau cumpărare (sursa: Pexels/Vitali Adutskevich)
Eveniment

Leasing operațional vs. cumpărarea unei mașini: de ce nu mai e rentabil să deții o mașină

Leasingul operațional vs. cumpărarea unei mașini este o dilemă tot mai frecventă, însă analiștii financiari explică faptul că leasingul operațional e mai avantajos din perspectiva costului total, deoarece reduce cheltuielile și elimină pierderile din depreciere. Mașina, leasing operațional sau cumpărare Această abordare este confirmată și de mediul de business din Iași, unde un antreprenor care administrează o flotă de 14 autovehicule preferă leasingul operațional pentru eficiența utilizării, chiar fără drept de proprietate. Citește și: ANALIZĂ Blocada americană asupra strâmtorii Ormuz falimentează rapid regimul de la Teheran - date În leasingul operațional, utilizatorul plătește o rată lunară fixă care include, de regulă, mentenanța, asigurarea și reviziile, iar la final poate schimba mașina cu una nouă, fără grija valorii reziduale. În schimb, cumpărarea sau leasingul financiar implică deținerea autoturismului, dar și toate costurile asociate, inclusiv întreținerea și deprecierea, ceea ce poate face această opțiune mai puțin eficientă pe termen lung. Continuarea, în Ziarul de Iași

Pui de Pomeranian, peste 7.000 de lei (sursa: Pexels/Sergey Savage)
Eveniment

Câini de rasă la prețuri record: un pui de Pomeranian se vinde cu peste 7.000 de lei

Prețurile animalelor de companie scoase la vânzare pe OLX, în Iași, au crescut semnificativ, ajungând până la peste 7.000 de lei pentru exemplarele de rasă. Prețuri record pentru animalele de companie Cererea tot mai mare pentru câini și pisici premium alimentează această tendință, iar crescătorii profită de interesul ridicat pentru rase populare. Citește și: ANALIZĂ Blocada americană asupra strâmtorii Ormuz falimentează rapid regimul de la Teheran - date Cele mai accesibile oferte pornesc de la aproximativ 1.000 de lei, însă majoritatea anunțurilor se încadrează între 2.000 și 3.600 de lei, în special pentru rase precum Akita Inu, bichon maltez sau British Shorthair. În topul prețurilor se remarcă un pui de Pomeranian alb, listat la peste 7.100 de lei, confirmând apetitul pieței pentru animale considerate exclusiviste. Continuarea, în Ziarul de Iași

Trump și războiul cu Iranul care tot se termină (sursa: Facebook/The White House)
Internațional

De câte ori a spus Trump că războiul cu Iranul e pe final de la începerea conflictului. Realitatea l-a contrazis de fiecare dată

Președintele american Donald Trump a declarat recent că războiul cu Iranul s-ar putea apropia de final. De la începutul conflictului, liderul de la Casa Albă a sugerat acest lucru de aproape 12 ori conturând un tipar de declarații care combină optimismul strategic cu ambiguitatea. O analiză a intervențiilor sale publice, reflectate în presa internațională, indică asemenea afirmații, de la estimări precum „va dura 4–5 săptămâni” sau „se poate termina rapid”, până la formule precum „am câștigat deja” ori „foarte aproape de final”. Donald Trump: războiul cu Iranul, „foarte aproape de final” Președintele american Donald Trump a declarat marți că războiul cu Iran s-ar putea apropia de final, potrivit unui interviu acordat postului Fox News. Citește și: Liderii PSD din Prahova, șocați de întâlnirea cu președintele Nicușor Dan la mănăstirea Cornu: „Exagerat de normal” „Cred că se apropie de final. Îl consider foarte aproape de sfârșit”, a afirmat Trump, conform declarațiilor distribuite de jurnalista Maria Bartiromo. Trump: Iranul ar avea nevoie de decenii pentru a se reconstrui Liderul american a susținut că o eventuală retragere a Statele Unite ale Americii ar lăsa Iranul într-o poziție dificilă pe termen lung. „Dacă plecăm acum, Iranul va avea nevoie de 20 de ani pentru a se reconstrui”, a spus Trump, adăugând că situația rămâne fluidă și că evoluțiile din perioada următoare vor fi decisive. Totodată, acesta a sugerat că Teheranul ar fi interesat de reluarea negocierilor și de ajungerea la un acord. Negocieri tensionate și semnale privind o nouă rundă de discuții Declarațiile vin în contextul unui armistițiu de două săptămâni între Statele Unite ale Americii și Iran, aflat în prezent în vigoare. Anterior, Trump sugerase că o nouă rundă de discuții ar putea avea loc în scurt timp: „S-ar putea întâmpla ceva în următoarele două zile”, declara acesta pentru New York Post, fără a oferi detalii suplimentare. Prima rundă de negocieri, desfășurată în Islamabad, s-a încheiat fără un acord, însă informații neconfirmate indică posibilitatea unei noi întâlniri în zilele următoare. JD Vance: „Nu vrem un acord mic, ci o mare înțelegere” Vicepreședintele JD Vance a confirmat că armistițiul se menține, subliniind că administrația americană urmărește un acord amplu, nu unul limitat. „Încetarea focului se menține, iar discuțiile au înregistrat progrese enorme”, a declarat Vance în cadrul unui eveniment din Athens, Georgia. Potrivit acestuia, motivul pentru care nu s-a ajuns încă la un acord este dorința președintelui Trump de a obține garanții clare că Iranul nu va dezvolta arme nucleare. Condițiile SUA: fără arme nucleare și fără sprijin pentru terorism Vicepreședintele american a detaliat și principalele condiții impuse Teheranului: - renunțarea la programul nuclear militar, - încetarea sprijinului pentru grupări considerate teroriste, - deschiderea către integrarea economică globală. „Președintele își dorește un acord în care poporul iranian să prospere și să se alăture economiei mondiale”, a explicat Vance. Posibilă nouă rundă de negocieri înainte de expirarea armistițiului Potrivit CNN, o a doua rundă de negocieri ar putea avea loc înainte de expirarea armistițiului, programată pentru săptămâna viitoare. Surse apropiate discuțiilor indică faptul că delegația americană ar putea fi condusă chiar de JD Vance. De asemenea, la negocieri ar putea participa Steve Witkoff și Jared Kushner. De câte ori a spus Trump că războiul e „aproape de final” Declarația recentă a lui Donald Trump, potrivit căreia războiul cu Iran este „foarte aproape de final”, nu este o premieră. De la începutul conflictului, liderul american a transmis în mod repetat mesaje similare, sugerând în mai multe rânduri că finalul este iminent, uneori chiar în timp ce operațiunile militare continuau. O analiză a declarațiilor publice arată un tipar: optimism constant privind încheierea rapidă a războiului, combinat cu mesaje contradictorii despre continuarea luptelor. Martie 2026: războiul ar putea fi „terminat rapid” La scurt timp după declanșarea conflictului, Trump a declarat că războiul ar putea fi încheiat „destul de repede”. În același interval, el estima că operațiunile ar putea dura aproximativ 4–5 săptămâni, deși admitea că ar putea „merge mult mai departe”. Mesaje contradictorii: „am câștigat”, dar „nu plecăm încă” Pe măsură ce conflictul a evoluat, discursul lui Trump a devenit mai nuanțat și, uneori, contradictoriu. În martie, el a afirmat că Statele Unite „au câștigat” războiul, sugerând chiar că, în esență, acesta fusese decis foarte devreme. În același timp, a insistat că operațiunile trebuie continuate pentru „a termina treaba”, refuzând ideea unei retrageri rapide. Această combinație de declarații — victorie deja obținută, dar război încă în desfășurare — a alimentat percepția unei strategii neclare. „Războiul este aproape complet”: declarațiile din interviuri În mai multe interviuri, Trump a reiterat ideea că războiul este practic încheiat. El a declarat că războiul este „foarte complet, aproape terminat” și că Iranul nu mai are capacități militare relevante. Într-o altă intervenție, a spus că conflictul este „pretty much over” (aproape încheiat), fără a oferi însă un calendar clar sau condiții precise pentru final. De asemenea, a afirmat că războiul va fi „încheiat în curând” sau „foarte curând”, menținând aceeași linie de comunicare. „Nu mai e nimic de lovit”: argumentul militar Un alt argument invocat frecvent de Trump pentru a susține apropierea finalului a fost degradarea capacităților militare ale Iranului. Într-un interviu, el a afirmat că nu mai există „practic nimic de țintit”, sugerând că obiectivele militare au fost atinse. În alte declarații, a spus că Iranul este „la capătul liniei” și că infrastructura sa militară este aproape distrusă. Acest tip de retorică a fost constant folosit pentru a justifica ideea că războiul se apropie inevitabil de final. Aprilie 2026: „foarte aproape de sfârșit” În ultimele zile, Trump a reluat această temă, declarând că războiul este „foarte aproape de final”. Totuși, chiar și în acest context, mesajul său rămâne ambiguu: pe de o parte, sugerează că finalul este iminent; pe de altă parte, afirmă că „nu am terminat” și că evoluțiile viitoare rămân deschise. Un tipar de comunicare: finalul anunțat înainte de a exista Analizând cronologic declarațiile, se conturează un tipar clar: începutul conflictului: războiul va fi „scurt” faza intermediară: „am câștigat deja” ulterior: „este aproape complet” prezent: „foarte aproape de final” În paralel, operațiunile militare au continuat, iar negocierile nu au produs încă un acord concret. Experții citați în presa internațională subliniază că aceste mesaje reflectă mai degrabă o strategie politică și de comunicare decât o evaluare strict militară a situației. Între optimism strategic și realitate operațională Declarațiile repetate ale lui Donald Trump privind apropierea finalului războiului din Iran arată o constantă: anticiparea unui deznodământ rapid, chiar și în absența unor evoluții decisive pe teren. Deși acest tip de discurs poate avea rolul de a transmite încredere și control, el evidențiază și o tensiune între mesajul politic și realitatea operațională a conflictului. În lipsa unui acord clar sau a unei încetări definitive a ostilităților, întrebarea nu mai este doar „când se va termina războiul?”, ci și „de câte ori poate fi anunțat finalul înainte ca acesta să devină realitate?”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră