marți 21 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro
Politică 21 aprilie 2026

VIDEO Liderul mișcării anti-Bolojan din PNL ar fi schimbat tabăra - surse. Cum a anticipat Lăzăroiu răsturnarea de situație

Liderul mișcării anti-Bolojan din PNL, Hubert Thuma, președinte al Consiliului Județean Ilfov, ar fi schimbat tabăra și în ședința de luni seara a conducerii liberale și-ar fi afirmat ferm susținerea pentru premier, afirmă surse politice. Cum a anticipat sociologul Sebastian Lăzăroiu, la podcastul „Cum e, de fapt?”, răsturnarea de situație, înregistrat cu trei zile înainte, această situație: el a spus că Thuma ar putea fi fixerul de care Bolojan are nevoie pentru a-și forma o majoritate fără PSD.

Citește și: Scenariul Bolojan: cum poate fi prelungit interimatul de 45 de zile al unui guvern rămas fără majoritate

Liderul mișcării anti-Bolojan din PNL ar fi schimbat tabăra, Lăzăroiu a anticipat

Vă susținem să fiți premier, ați luat măsuri dureroase și trebuie să fiți acolo când vor da rezultate. Vă susținem să fiți premier în continuare și suntem în spatele dumneavoastră”, ar fi spus Thuma Hubert, în ședința conducerii PNL. 

Sebastian Lăzăroiu a anticipat situația, la podcastul „Cum e, defapt?”, înregistrat cu trei zile înainte de acest eveniment:

„Lăzăroiu: Ce mai are el de jucat, Bolojan, mai are acele 45 de zile când se vor retrage miniștrii, ei o să și pună niște interimari acolo și trebuie să stea. E, în alea 45 de zile își poate negocia o susținere pentru guvern minoritar în Parlament cu AUR, cu unii de la PSD...

Q: Așa m-am gândit și eu, dar nu știu cine în jurul lui ar putea să facă asta.

Lăzăroiu: Aici e marea..altă problemă...

Q: Nu are un fixer. Putea fi Ludovic Orban, cred, dar a dispărut. 

Lăzăroiu: Putea să fie Hubert Thuma! 

Q: Dacă îl aducea la el...

Lăzăroiu: Putea să-i zică, să-l ia la el și să spună: «Bă, bun, nu ne înțelegem, tu ești cu ăia, nu știu ce. Da, uite, am luat șase posturi de ministru în plus, noi, PNL»...

Q: Îți dau ție două...

Lăzăroiu: Îți dau ție două, du-te și găsește în sprijin în Parlament. Nu s mulți care pot face asta. Acum am înțeles că se ocupă Dan Motreanu. Eeee...Hai să fim serioși”. 

La 13 martie, președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, sugera că va acționa pentru răsturnarea lui Bolojan, probabil în parteneriat cu PSD: „Vreau să vă asigur că acțiunile pe care le voi întreprinde în perioada următoare nu reprezintă altceva decât apărarea intereselor și drepturilor celor 1 milion de oameni care locuiesc în Ilfov”, a transmis el pe WhatsApp, pe un grup intern al șefilor PNL de organizații locale.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră