Concedierea în timpul concediului medical: ce drepturi au salariații în 2026 și cum se pot apăra de abuzurile angajatorilor
Teama că o boală sau o perioadă mai lungă de concediu medical ar putea duce la pierderea locului de muncă este una dintre cele mai mari vulnerabilități ale unui salariat. Codul muncii oferă însă o protecție importantă: angajatorul nu poate dispune concedierea unui salariat în perioada în care acesta se află în incapacitate temporară de muncă, dovedită prin certificat medical. Protecția nu înseamnă că un salariat nu poate fi concediat niciodată dacă are probleme de sănătate. Situațiile trebuie însă diferențiate foarte clar. Una este absența temporară din cauza unei boli și cu totul alta este constatarea medicală că persoana nu mai poate îndeplini atribuțiile postului respectiv. Regula de bază: nu poți fi concediat în timpul concediului medical Articolul 60 din Codul muncii interzice concedierea pe durata incapacității temporare de muncă stabilite prin certificat medical. Citește și: Ce acte trebuie să păstreze bugetarii înainte de aplicarea noii legi a salarizării: pot fi decisive dacă apar erori și contestații O clarificare foarte importantă a venit prin Decizia nr. 18 din 29 septembrie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe. ÎCCJ a stabilit că momentul relevant este emiterea deciziei de concediere, nu momentul în care aceasta îi este comunicată salariatului. Cu alte cuvinte, angajatorul nu poate emite decizia cât timp angajatul se află legal în concediu medical. Dacă decizia este emisă în această perioadă, încălcarea interdicției poate atrage nulitatea concedierii. Există însă și excepții. Interdicția prevăzută de art. 60 nu se aplică atunci când concedierea intervine ca urmare a reorganizării judiciare, falimentului sau dizolvării angajatorului, în condițiile legii. De asemenea, concediul medical nu prelungește automat un contract încheiat pe durată determinată. Dacă termenul contractului expiră în această perioadă, contractul poate înceta de drept. Inspecția Muncii precizează expres că încetarea de drept poate opera chiar dacă raportul de muncă este suspendat. Angajatorul nu poate transforma simpla boală în motiv de concediere Faptul că un salariat se îmbolnăvește, are nevoie de tratament sau intră de mai multe ori în concediu medical nu înseamnă automat că acesta a devenit „inapt pentru muncă”. Citește și: Cum se va calcula salariul bugetarilor potrivit noii legi a salarizării: formula completă, de la brut la net Pentru concedierea în temeiul art. 61 lit. c) din Codul muncii trebuie să existe o inaptitudine fizică și/sau psihică ce nu îi mai permite salariatului să îndeplinească atribuțiile postului ocupat, constatată potrivit procedurii medicale prevăzute de lege. ÎCCJ a clarificat încă din Decizia nr. 7/2016 că, în acest context, documentul medical relevant poate fi rezultatul evaluării medicului specialist de medicina muncii, materializat în fișa de aptitudine, dacă aceasta nu a fost contestată sau a devenit definitivă după parcurgerea procedurii de contestare. Prin urmare, managerul sau patronul nu poate decide, după propria apreciere, că un om este „prea bolnav ca să mai lucreze”. Angajatorul, obligat să propună alte locuri de muncă Chiar dacă se constată legal inaptitudinea pentru postul actual, concedierea nu ar trebui să fie primul pas. Articolul 64 din Codul muncii obligă angajatorul să îi propună salariatului alte locuri de muncă vacante din unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau cu capacitatea de muncă stabilită medical. De exemplu, o persoană care nu mai poate desfășura muncă fizică grea ar putea ocupa, dacă există și este compatibil, un post cu alte solicitări fizice. Dacă nu există un asemenea loc vacant, angajatorul trebuie să solicite sprijinul agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului. Abia după parcurgerea procedurii prevăzute de lege poate fi dispusă concedierea pentru inaptitudine. Salariatul are dreptul la minimum 20 de zile de preaviz În cazul concedierii pentru inaptitudine fizică sau psihică, salariatul beneficiază de un preaviz de cel puțin 20 de zile lucrătoare. Același termen minim se aplică și unor alte concedieri, inclusiv cele pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Inspecția Muncii confirmă termenul minim de 20 de zile lucrătoare. În cazul concedierii pentru inaptitudine, salariatul poate avea dreptul și la o compensație, însă aceasta nu este automat o sumă stabilită de Codul muncii pentru orice angajat. Compensația se acordă în condițiile prevăzute de contractul colectiv de muncă aplicabil sau de contractul individual de muncă. De aceea, înainte de plecarea din companie, merită verificat și contractul colectiv, nu doar contractul individual. „Ai prea multe medicale”. Când poate apărea concedierea mascată Problemele apar atunci când angajatorul nu invocă oficial boala, ci încearcă să găsească o altă justificare pentru îndepărtarea salariatului. Un angajat care revine după mai multe concedii medicale poate constata, de exemplu, că începe brusc să primească avertismente, evaluări neobișnuit de slabe sau acuzații disciplinare pentru fapte tolerate anterior. O concediere disciplinară trebuie însă să aibă o bază reală și să respecte procedura legală. Simplul fapt că angajatorul o numește „disciplinară” nu o face automat legală. Mai mult, interdicția din art. 60 privește concedierea în general: nici o decizie de concediere disciplinară nu poate fi emisă în perioada protejată de concediul medical, în condițiile stabilite de lege și clarificate de ÎCCJ. „Reorganizarea” nu poate exista doar pe hârtie O altă situație sensibilă este concedierea prin desființarea postului, în baza art. 65 din Codul muncii. Compania are dreptul să se reorganizeze și să elimine locuri de muncă, inclusiv atunci când angajații respectivi au avut probleme medicale. Dar desființarea postului trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Dacă, de exemplu, postul dispare formal, dar aceleași atribuții sunt preluate imediat de o persoană nou-angajată pe un post practic identic, situația poate ridica semne de întrebare. La fel, dacă există documente, mesaje sau alte probe din care rezultă că adevăratul motiv al îndepărtării angajatului a fost starea sa de sănătate, acestea pot deveni importante într-un eventual litigiu. Codul muncii și legislația antidiscriminare interzic discriminarea în raporturile de muncă, inclusiv pe criterii precum handicapul sau boala cronică necontagioasă. Atenție la demisia „sugerată” Unul dintre cele mai importante lucruri pentru un salariat aflat sub presiune este să facă diferența între concediere, demisie și încetarea contractului prin acordul părților. Dacă angajatorul îi spune: „Mai bine îți dai demisia și încheiem amiabil”, situația juridică se schimbă radical. Demisia este actul salariatului. Încetarea prin acord presupune consimțământul acestuia. Odată semnate, aceste documente sunt foarte diferite de o decizie unilaterală de concediere și pot face mult mai dificilă susținerea ulterioară că angajatorul l-a dat afară ilegal. De aceea, un salariat care consideră că este împins să plece din cauza problemelor de sănătate nu ar trebui să semneze pe loc documente pe care nu le înțelege sau cu care nu este de acord. Păstrarea probelor poate deveni decisivă Dacă relația cu angajatorul începe să se deterioreze după apariția unei probleme medicale, salariatului îi pot fi utile ulterior documentele care arată evoluția situației. Merită păstrate contractul individual de muncă și actele adiționale, fișa postului, evaluările profesionale, eventualele avertismente și convocări disciplinare, deciziile primite, corespondența profesională relevantă și documentele medicale legate de capacitatea de muncă. Pot conta în special diferențele bruște: un salariat evaluat constant bine care, imediat după o perioadă de boală, devine aparent „necorespunzător” poate avea nevoie de documentele vechi pentru a demonstra contextul. Decizia de concediere poate fi contestată în 45 de zile Dacă angajatorul emite totuși o decizie pe care salariatul o consideră ilegală, timpul este important. Codul muncii prevede un termen de 45 de zile calendaristice de la data la care persoana interesată a luat cunoștință de măsura dispusă pentru formularea cererii referitoare la măsuri privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. Litigiile de muncă sunt scutite de taxa judiciară de timbru. Pentru contestarea concedierii, salariatul se poate adresa tribunalului competent. O sesizare poate fi făcută și la Inspectoratul Teritorial de Muncă atunci când există suspiciuni privind încălcarea legislației muncii, însă sesizarea ITM nu înlocuiește acțiunea în instanță și nu trebuie lăsat să expire termenul pentru contestarea concedierii. Dacă există indicii serioase de discriminare, în funcție de situație poate fi avută în vedere și sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Ce poate obține salariatul dacă instanța anulează concedierea Consecințele pentru angajator pot fi importante. Dacă instanța constată că o concediere a fost netemeinică sau nelegală, Codul muncii prevede anularea acesteia și obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care salariatul ar fi beneficiat. La solicitarea salariatului, instanța poate dispune și repunerea părților în situația anterioară concedierii, adică reintegrarea în postul deținut. Aceasta este o diferență importantă față de ideea că un angajator „își asumă” pur și simplu riscul unei concedieri ilegale. Dacă procesul durează, despăgubirile salariale se pot acumula pe întreaga perioadă relevantă. Boala nu înseamnă pierderea automată a locului de muncă Pentru salariați, distincția esențială este între incapacitatea temporară de muncă și inaptitudinea pentru postul ocupat. Prima situație este, în principiu, temporară și beneficiază de protecția specială a art. 60 din Codul muncii. A doua poate conduce, în anumite condiții, la încetarea raportului de muncă, dar numai după o constatare medicală făcută potrivit legii și după respectarea procedurii privind oferirea altor posturi compatibile. Un angajator nu poate transforma legal formula „lipsește prea mult pentru că este bolnav” într-un motiv autonom de concediere. Iar atunci când, după apariția unei probleme de sănătate, încep brusc presiunile pentru demisie, sancțiunile nejustificate sau o reorganizare care pare construită în jurul unui singur salariat, documentele și termenele legale pot face diferența dintre o concediere rămasă definitivă și una anulată de instanță.
