/

Sondaj R. Moldova: Maia Sandu și PAS ar câștiga alegerile, însă opiniile favorabile Rusiei sunt în ușoară creștere. Moldovenii vor în UE, nu în NATO, și nu cred că Rusia ar invada țara

Maia Sandu și PAS ar câștiga alegerile Foto: Facebook

Un sondaj efectuat în Republica Moldova de către CBS-Research pentru WatchDog arată că Maia Sandu și PAS ar câștiga alegerile. Cercetarea sociologică arată însă că opiniile favorabile Rusiei sunt în ușoară creștere.

Sondajul a avut un eșantion de 1000 de persoane cu vârsta de 18 ani și mai mult și a fost realizat prin interviu telefonic moderat de intervievator. Perioada de culegere a datelor a fost 24 februarie – 3 martie 2023, iar marja de eroare de 3,1%.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Maia Sandu și PAS ar câștiga alegerile

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 46,5% dintre cei deciși să meargă la vot ar alege PAS, pe locul II fiind blocul comuniștilor, BECS, cu 31,7% din voturi, iar pe locul III s-ar situa partidul lui Ilan Șor, cu 10,4%. Alte formațiuni nu ar trecede pragul electoral, deci PAS ar putea păstra majoritatea parlamentară.

Intenția de vot pentru PAS a crescut cu 5%, față de ianuarie.

În ceea ce privește votul pentru funcția de președinte, Maia Sandu este preferată de 41,7% dintre cei deciși să se prezinte la urne, Igor Dodon – 25,1%, iar Ion Ceban – 6,7%.

Citește și: Joe Biden cere, de la Varșovia, aplauze pentru Maia Sandu și Republica Moldova: „Doamnă preşedinte Sandu, suntem mândri astăzi să stăm alături de dvs”

Moldovenii vor în UE, nu în NATO

Însă cetățenii Republicii Moldova nu vor în NATO – circa 56% sunt împotriva aderării la alianța militară – iar circa 45% nu cred nici că Rusia ar fi atacat Moldova dacă ocupa Ucraina și nici că Moscova ar organiza diversiuni în această țară.

Cei chestionați au fost întrebați: „Cum credeți, cine poartă cea mai mare vină pentru provocarea războiului din Ucraina?”.

Dintre aceștia, 21% au spus că „Putin personal”, 19,5% au menționat că Federația Rusă, 19,2% – SUA, 11,7% – conducerea Ucrainei, 9,9% – NATO. Totodată, 4,5% din respondenții sondajului au spus că de vină sunt ambele țări, pe când 1,6% au indicat UE, iar 12,2% nu au avut un răspuns.

Față de ianuarie 2023, a scăzut ponderea celor care dau vina pe Vladimir Putin – cu 4,1%. A crescut însă răspunderea Federației Ruse (+1,5%) și a SUA (+2,5%).

Aproape 52% consideră că „Rusia a fost ameninţată de faptul că Ucraina dorea să devină membră NATO și să aibă astfel baze militare” și „Rusia de fapt luptă cu NATO în Ucraina”. Circa 26% dintre cei chestionați cred că Rusia apără republicile „populare” din Donbas – procent în ușoară creștere – iar 13% spun că Rusia desfășoară o acțiune de eliberare a Ucrainei de nazism.

Peste 63% din cei chestionați cred că Maia Sandu ar trebui să meargă în Rusia pentru a negocia prețurile la gaz, însă procentul este în scădere față de ianuarie. Aproape 12% spun că Moldova ar trebui să susțină Rusia „în schimbul gazului ieftin”.

Sondajul arată că 51,9% dintre cetățenii moldoveni ar vota pentru aderarea la UE și doar 21,6% pentru aderarea la Uniunea Economică Euroasiatică.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:27Antena 3 și alte publicații afiliate PSD au cenzurat acuzațiile că Ciolacu și-a falsificat facturile pentru zborul cu Nordis
13:07Portugalia a raportat un excedent bugetar de 1% din PIB. Anul anterior fusese 1,2% din PIB
12:46Noi probe că Ciolacu și-ar fi falsificat așa-zisele facturi pentru plimbările cu Nordis: „Nu au fost emise în 2022, an în care acesta a călătorit cu avioane private”
23:22Boarding Pass demontează așa-zisele facturi prezentate de Ciolacu pentru a justifica zborurile private pe banii Nordis: „E puțin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022”
22:17BREAKING Ciolacu prezintă trei hârtii despre care susține că ar fi chitanțele plăților sale pentru călătoriile cu un avion charter Nordis, alături de Laura Vicol
20:45Mai bun de Crăciun: a furat o mașină, s-a îmbătat și a condus-o cu 167 km/h în localitate. A fost arestat
20:36Și studenții protestează, la Belgrad, împotriva mușamalizării accidentului de la gara din Novi Sad în care au murit 15 persoane
20:28Hamas „pune noi obstacole în negocierile” privind ostaticii din Gaza, acuză Israelul
20:21O navă comercială a Ministerului rus al Apărării a fost ținta unui „atac terorist” în Mediterană care a dus la scufundarea sa, acuză Moscova
17:18Cât mai costă Andra pe bani publici: concert de 48.000 de euro la Măgurele, la pachet cu doi cântăreți mult mai slab cotați
16:01Șase dintre ostaticii din Gaza au fost uciși când trupele israeliene se apropiau de locul în care erau ținuți
15:55Furie și stupoare în Panama după ce Trump a amenințat că va prelua controlul asupra canalului omonim
15:47Sonda spațială Parker a NASA, la cea mai mică distanță de Soare de la Icar încoace
15:40Aproape jumătate din cei aflați la bordul avionului Azerbaijan Airlines care s-a prăbușit au supraviețuit, dar unii sunt în stare critică
15:32Moldova, centru logistic al NATO pentru aprovizionarea armatei ucrainene, acuză Rusia