Salariul uriaș pe care-l primește cumnatul Olguței Vasilescu, director la aeroportul Craiova, deși e specializat în management sportiv: Sorin Marian Manda, fratele europarlamentarului PSD Claudiu Manda, a beneficiat, în anul fiscal 2023, net, de 287.175 de lei. Aeroportul este controlat de Consiliul Județean Dolj, dominat de PSD.
Cumnatul a ajuns director peste aeroport în ianuarie 2021, el având trei masterate: unul la institutul PSD Ovidiu Șincai și două la universitatea din Craiova, în sport și în științe juridice. Până la numirea la aeroport, el conducea regia de transport Craiova.
Salariul uriaș pe care-l primește cumnatul Olguței Vasilescu
În noiembrie, traficul de pasageri pe Aeroportul Craiova a fost de aproape 29.000 de persoane – locul VII în clasamentul aeroporturilor din România. Cu toate acestea, salariul lui Manda este peste cel al șefilor aeroporturilor Otopeni (1,22 milioane de pasageri în noiembrie 2024) sau Timișoara (99.760 pasageri în noiembrie). Gabriel Bulgaru, șef peste Otopeni, a avut în 2023 un salariu anual net de 222.844 lei, iar Daniel Stamatovici, director la aeroportul Timișoara, a beneficiat de 177.872 de lei.
Presa scrie că în 2024 aeroportul Craiova a avut 425.000 de călători, sub nivelul din 2023, când au fost 598.000 de pasageri. În anul fiscal 2022, salariul lui Sorin Manda a fost de peste 290.000 de lei.
Aeroportul Craiova beneficiază de o investiție uriașă de 115 milioane de euro, pentru un nou terminal, în timp ce aeroportul Otopeni este într-o stare jalnică. Noul terminal va putea procesa două milioane de pasageri, deși acum traficul este de 4-5 ori mai mic.
„Aeroportul Craiova va avea trei aviobridge-uri. La Sibiu nu s-a putut nici după investiții de 65 milioane de euro”, scria Turnul Sfatului, o publicație locală din Sibiu. Aeroportul din Sibiu are un trafic sensibil mai mare decât cel din Craiova.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.