luni 07 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

craiova

50 articole
Eveniment

Olguța Vasilescu a început pregătirile de Crăciun: cumpără sute de brazi pentru „Tărâmul elfilor”

Societatea Eco Urbis, deținută de Primăria Craiova, vrea să cumpere 550 de brazi pentru Târgul de Crăciun, care va avea ca temă „Tărâmul Elfilor”, scrie Gazeta de Sud. Costul achiziției: circa 50.000 de euro. Citește și: Clasamentul trusturilor de presă care au luat bani de la partide - EFOR. Trei dintre primii patru patroni, cu probleme penale Eco Urbis a înregistrat, în 2025, datorii de 17,3 milioane de lei, față de 14,4 milioane de lei în 2024.  Primăria Craiova a cumpărat, direct, fără licitație, de la Antena 3, „servicii de organizare evenimente educative”, cu ocazia Zilelor Craiovei, arată pagina de Facebook Banii Noștri, care prezintă datele achiziției. Primăria Craiovei, condusă de Olguța Vasilescu, plătește pentru aceste servicii oferite de televiziunea controlată de Dan Voiculescu suma de 139.000 de lei.  Petrecerea începe pe 13 noiembrie Primăria va cumpăra, prin Eco Urbis, 400 de pomi de Crăciun din specia Picea pungens glauca, adică molizi, care trebuie să aibă între 1,75 și 1,95 metri înălțime, și 150 de pomi de Crăciun tăiați, din specia Abies Nordmanniana, cunoscută drept bradul de Nordmann. Aceștia trebuie să aibă înălțimea  minimă de 5,90 metri și maximă de 6,50 metri. Târgul de Crăciun din acest an va începe la 13 noiembrie și se va finaliza la început de ianuarie. Primăria condusă de Olguța Vasilescu (PSD) va aduce în zona de distracții un carusel, trenuleț tematic, roată panoramică, Căsuța lui Moș Crăciun, Liftul lui Moș Crăciun, roller coaster, mașinuțe tamponabile și Sania Zburătoare. În martie 2026, Eco Urbis a instalat în Craiova o controversată stație de autobuz în formă de bufniță. Olguța Vasilescu a fost vizibil marcată de critici și a scris, ulterior, pe Facebook: „Cârcotașii! Suntem pe fază? Tocmai am mai montat o stație realizată de Eco Urbis, la blocurile de la Aeroport. Pentru cine nu știe, acel cartier a aparținut de Cârcea, dar acum este al Craiovei. Azi am montat o stație care oferă umbră, are o băncuță din lemn și este în formă de umbrelă. Ia să auzim criticii de artă urbană…”.  În septembrie 2024, DeFapt.ro arăta că primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, și-a tras salariu peste Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor: majorare de 9.000 lei/lună în 2 ani, deși ea are avere uriașă și doar bijuteriile au o valoare de aproape 100.000 euro. Șmecheria legală de care s-a folosit Vasilescu a fost cea prin care președinții de consilii județene, primarii și viceprimarii își pot majora cu până în 50% salariile dacă accesează fonduri europene. Însă legea nu-i obligă să și le majoreze, iar plafonul poate fi sub 50%. Ilie Bolojan, pe atunci președintele Consiliului Județean Bihor, și-a majorat salariul cu doar 35%, deși are una din cele mai bune rate de absorbție a fondurilor europene. Potrivit datelor de pe site-ul primăriei Craiova, în marte 2022, Olguța Vasilescu avea un salariu lunar de 23.400 de lei, inclusiv o majorare de 25%. În martie 2024, ea încasa 21.735 de lei salariu de bază, lunar, brut, plus 10.868 de lei spor pentru absorbția fondurilor europene. În total: 32.603 lei. Olguța Vasilescu și soțul ei, Claudiu Manda - pe locul II în topul chiulangiilor din Parlamentul European - au o avere uriașă, deși au fost bugetari în aproape întreaga lor carieră. Cei doi dețin două case (din care una de 332 mp, la Craiova) și trei apartamente (din care unul la Bruxelles), bijuterii și ceasuri de aproape 100.000 de euro și un Mercedes. Claudiu Manda are un salariu lunar de aproape 8.000 de euro pe lună.

Olguța Vasilescu a început pregătirile de Crăciun: cumpără sute de brazi pentru „Tărâmul elfilor”
Bolojan arată cum era clienta Olguței Vasilescu să lase Craiova fără căldură, după ce a ratat PNRR
Politică

Bolojan arată cum era clienta Olguței Vasilescu să lase Craiova fără căldură, după ce a ratat PNRR

Premierul Ilie Bolojan arată că menținerea în funcțiune a unor electrocentrale care funcționează pe bază de cărbune, precum cea de la Craiova, va face ca România să nu primească 100 de milioane de euro din PNRR. Electrocentrale Craiova - care, oficial, este deținută de ministerul Energiei, dar este condusă de o activistă PSD care se fotografia la mitingurile partidului alături de Olguța Vasilescu și apoi posta imaginile pe rețelele sociale - a avut bani din PNRR să treacă la gaze, dar a ratat licitația pentru modernizare.  „Craiova ar rămâne fără căldură în iarna următoare” „Am ratat proiectele timp de cinci ani de zile şi suntem în situaţia în care astăzi nu putem să închidem anumite centrale, pentru că, de exemplu, Craiova ar rămâne fără căldură în iarna următoare. În această situaţie, forţaţi de o realitate socială şi de pierderea banilor europeni, pentru că nu s-a făcut ce trebuie timp de cinci ani de zile, vom decide ca cele două grupuri care ar trebui închise să nu fie închise acum, la sfârşitul lunii august, ci la alte date, în aşa fel încât acest jalon, de exemplu, nu va fi respectat pe lângă cel legat de salarizare”, a explicat, la Prima TV, Ilie Bolojan.  Amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ar putea duce la pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR, a spus premierul.  „Vom pierde nişte bani pe două componente. Pe de o parte, pentru jaloanele care nu au fost îndeplinite, pentru reformele care nu au fost făcute, cea mai importantă este legea salarizării. Dar, suntem în situaţia în care, de exemplu, vom pierde bani, nu sume atât de mari, mult mai mici, pe zona de decarbonizare, pentru că ne-am angajat să închidem o anumită capacitate a centralelor pe cărbune, să o reducem. Am primit bani să facem acest lucru, să înlocuim centralele pe cărbune cu cele pe gaz, de exemplu, cum este la Craiova”, a arătat Bolojan.  Și vicepremierul Oana Gheorghiu a vorbit, în mai, despre eșecul de la Craiova: „În 2023, România avea șansa să primească GRATIS, prin PNRR, 162 de milioane de euro pentru o centrală nouă, modernă, pe gaz la Craiova. Bani europeni, nerambursabili (...) Licitațiile au fost anulate și niciun constructor nu a vrut să își asume proiectul în condițiile create (...) România a pierdut finanțarea de 162 milioane Euro”.  Citește și: Moodys pare că regretă că n-a băgat România în junk: critică dur eșecul legii salarizării. Nazare: „O problemă care ajunge direct în evaluarea riscului de țară” Lorena Voican, activista PSD din Craiova cu studii de drept la Spiru Haret, a rămas administrator special la Electrocentrale Craiova, după ce anterior a fost director general. După facultate, Voican a ajuns juristă la Regia Autonomă de Termoficare Craiova, o structură controlată de Consiliul Local Craiova. Ulterior, a fost juristă la Termo Craiova, înființată în 2012 de Consiliul Local Craiova. În 2017, a fost promovată la rangul de administrator, administrator special și director adjunct la Termo Craiova. În 2022 a ajuns directoare generală la Termo Urban Craiova, controlată tot de Consiliul Local Craiova, post în care a stat până în iunie 2024, când a ajuns directoare la Electrocentrale Craiova.   

Olguța Vasilescu vrea un spital de paliație la Craiova: costuri astronomice și fără bani de la UE, în această etapă
Politică

Olguța Vasilescu vrea un spital de paliație la Craiova: costuri astronomice și fără bani de la UE, în această etapă

Consiliul local din Craiova - controlat, politic, de PSD și Olguța Vasilescu - urmează să aprobe studiul de fezabilitate la un spital de paliație (îngrijri pentru bolnavi în faza terminală). Spitalul va avea 100 de paturi și va costa 486.004.193 de lei, scrie newsedge.ro - un cost enorm raportat la alte centre sau spitale de paliație construite tot de administrațiile locale.  Citește și: CNAIR tergiversează deschiderea unei autostrăzi ca să nu „contabilizeze” USR - secretar de stat Pe Facebook, un locuitor din Craiova arată că alte spitale de paliație au fost mult mai ieftine. Alte spitale de paliație, construite tot de stat, incomparabil mai ieftine „La Piatra Neamț un spital de paliație costă 27,8 milioane pentru 40 de paturi, adică 695.000 per pat, de 7 ori mai puțin decât la Craiova. La Galați 50 de paturi costă 30 de milioane, adică de 8 ori mai puțin decât la Craiova. Tot administrații PSD, zic să-i convoace Olguța să le arate cum se face (...) Să mai zic și că nu spune de unde ia banii? La Galați au accesat fonduri europene, dar la noi doar sunt menționate, nu e vreo certitudine, iar prietenul Ciolacu nu mai e la guvern să spargă pușculița să-ți dea bani din fondul de urgență ca atunci când ratezi fondurile europene. Cazul Pașca ne-a arătat cât de mare este nevoia de astfel de centre. Olguța a văzut doar o oportunitate de a sparge un sac de bani”, a scris Bogdan Demetrescu, pe Facebook.   Într-adevăr, primarul din Piatra Neamț, Adrian Niță, susținea, în 2025, că spitalul de îngrijiri paliative costă peste 24,1 milioane de lei (cu TVA inclus). Imensa majoritate a finanțării venea din fonduri UE.   La Galați, în iunie 2026 au demarat lucrările la Centru Integrat de Îngrijiri Paliative cu 50 de paturi, costă puțin sub 30 de milioane de lei și este finanțat prin Programul Sănătate al UE.   În plus, este aproape de finalizare Spitalul Municipal de Boli Cronice și Îngrijiri Paliative din Botoșani, demarat în 2013. Costurile sunt estimate la „peste trei milioane de euro”. 

Olguța Vasilescu restructurează Primăria Craiova: desființează 112 posturi goale. Ce face Ciucu
Politică

Olguța Vasilescu restructurează Primăria Craiova: desființează 112 posturi goale. Ce face Ciucu

Olguța Vasilescu restructurează Primăria Craiova urmare a măsurilor impuse de OUG 7/2026: desființează 112 posturi goale și dă afacră efectiv exact doi bugetari. Ce face, în acest timp, Ciprian Ciucu, primarul Capitalei: desființează 771 de posturi și dă afară efectiv circa 260 de angajați. Citește și: Cea mai halucinantă solicitare către DeFapt.ro vine de la legendarul sinecurist PSD Hazem Kansou Olguța Vasilescu nu a pierdut prilejul, azi, să critice măsurile luate de guvernul Bolojan. Olguța Vasilescu restructurează Primăria Craiova: desființează 112 posturi goale „Este o reformă făcută pe genunchi, din păcate este conform legii. Noi am încercat luni de zile să convingem o anumită persoană că în administraţia publică locală e nevoie de eficienţă. Din fericire pentru angajaţii noştri, sunt doar doi care trebuie să plece acasă”, a spus edilul Craiovei. Potrivit unei consiliere locale de la AUR, Ana Koc, numărul de posturi care se reduce este de 116, din care 114 vacante şi două ocupate. „Dar să ştiţi că, din păcate pentru angajaţi, de anul viitor, la cererea Asociaţiilor Municipiilor din România, a intrat în lege un articol, care spune că se face evaluarea scrisă a funcţionarilor publici. Şi anul viitor cred că vor pleca mai mulţi acasă”, a avertizat, azi, Vasilescu.  Ciucu dă afară de 130 de ori mai mulți decât Vasilescu Tot azi, a anunțat și primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, cum va restructura instituția pe care o conduce. Astfel, la nivelul PMB ar urma să fie tăiate peste 400 de posturi din toate direcţiile. Jumătate dintre acestea sunt vacante, astfel că aproximativ 170 de salariaţi îşi vor înceta raporturile de muncă, în urma unui proces de testare. Se va realiza o economie anuală de 20,4 milioane lei, reprezentând 13,4% din totalul cheltuielilor de personal. De asemenea, urmează să fie comasate şapte instituţii de cultură: Creart, Arcub, Proedus, Centrul Cultural Lumina, Centrul Cultural Expo Arte şi Şcoala de Arte. Toate acestea vor face parte din Direcţia Generală de Arte şi Evenimente Urbane, iar dintr-un număr total de 267 de posturi, vor rămâne 155. Vor fi desfiinţate 112 posturi, iar în cazul a 50 de angajaţi vor înceta raporturile de muncă. Este estimată o economie de 4 milioane de lei pe an. Totodată, ar urma să fie comasate trei instituţii cu atribuţii în administrarea domeniului public: ALPAB, Centrul de Protecţia Plantelor şi Administraţia Cimitirelor. Astfel, va fi creată Administraţia Domeniului Public a Municipiului Bucureşti (ADPMB), care va avea 511 posturi. Din numărul actual de 771 de posturi, vor fi desfiinţate 260, iar în cazul a 40 de angajaţi vor fi încetate raporturile de muncă. Este estimată o economie anuală de peste 3 milioane de lei. Edilul a declarat că este vorba despre un prim set de reorganizări, care vor fi urmate de o serie de reforme la Primăria Capitalei. Primăria Capitalei are 1.272 de posturi, iar Ciucu a precizat că este vorba despre “un număr foarte mare de angajaţi raportat la nevoile reale”. Cheltuielile de personal reprezintă 151,8 milioane de lei/an. La nivelul subordonatelor Municipalităţii, există 8.459 de posturi, dintre care 77,4% sunt ocupate. Restructurarea va aduce o economie anuală de 27.960.000 de lei.

Bloc de 9 etaje, în fieful Olguței Vasilescu, blochează un radar M.Ap.N. crucial pentru detectarea dronelor - Miruță
Politică

Bloc de 9 etaje, în fieful Olguței Vasilescu, blochează un radar M.Ap.N. crucial pentru detectarea dronelor - Miruță

Un bloc de 9 etaje, înălțat în fieful Olguței Vasilescu, Craiova, blochează un radar M.Ap.N. crucial pentru detectarea dronelor, a arătat ministrul USR al Apărării, Radu Miruță. „Există un radar militar care nu mai poate balea întreg spectrul, pentru că se loveşte fasciculul pe un anumit sector de cerc de această clădire", a declarat Radu Miruţă, într-o conferinţă de presă la Ministerul Apărării. Citește și: În plină austeritate, Guvernul a închiriat zeci de mașini de la RAAPPS la prețuri uriașe Radarul despre care vorbește Miruță este situat în comuna Cârcea, învecinată cu Craiova.  Bloc de 9 etaje, în fieful Olguței Vasilescu, blochează un radar crucial pentru detectarea dronelor Baza Carcea găzduiește un radar AN/FPS-117, un sistem de căutare aeriană 3D cu rază lungă de acțiune în banda L, dotat cu tehnologie AESA (Active Electronically Scanned Array). Operațional din 1998 în cadrul Forțelor Aeriene Române, acesta detectează și urmărește ținte aflate la o distanță de până la 370-460 km, inclusiv aeronave, rachete și drone cu semnătură redusă. Lockheed Martin a modernizat procesarea semnalelor și a datelor în anii 2010 pentru a prelungi durata de viață a sistemului. Acum, ministrul Apărării arată cum administratori PSD au acționat pentru a diminua capacitatea operațională a radarului.  „E vorba de o situaţie de la Craiova, unde un dezvoltator imobiliar a ridicat în apropierea unor depozite de muniţie un bloc cu nouă etaje, fără să fi fost respectate procedurile pentru distanţa faţă de aceste depozite de muniţie. Aici, în august 2024, a fost solicitat un aviz de la Ministerul Apărării pentru a se autoriza construirea acestui ansamblu imobiliar, e vorba de ansamblul Satina Park de la Craiova. Ministerul Apărării a avizat negativ, pentru că nu se respectau distanţele faţă de aceste obiective militare şi (...) trei săptămâni mai târziu a revenit exact aceeaşi cerere care a fost avizată negativ şi care de data aceasta a fost avizată pozitiv. A fost avizată favorabil, blocul este deja construit - structura de cadre, nu este respectată distanţa legală faţă de depozitele de muniţie şi nu este respectat regimul de înălţime, afectându-se traiectoria radarului de la Cârcea. Există un radar militar care nu mai poate balea întreg spectrul, pentru că se loveşte fasciculul pe un anumit sector de cerc de această clădire”, a arătat ministrul Apărării. În 2024, an în care avizul negativ al MApN a fost schimbat cu unul pozitiv, ministru era pesedistul Angel Tâlvăr.  „Observ că la Craiova nu este o situaţie întâmplătoare, pentru că, tot de curând, un an şi un pic, lângă Craiova s-a propus construirea unui depozit pentru una dintre companiile mari din România - depozit logistic. Depozit logistic care, de asemenea, afecta performanţa acestui radar de la Cârcea. Am mers în instanţă, s-a dispus sistarea lucrării acolo, însă faptul că se întâmplă lucruri cam în aceeaşi zonă, din punctul meu de vedere, necesită o atenţie suplimentară din partea ministerului", a mai spus ministrul Apărării. El s-a referit la un depozit Lidl, pe un teren cumpărat de la primarul din Cârcea, Valerică Pupăza. Lidl a primit autorizația de construire de la Consiliul Județean Dolj, dar a oprit construcția în timpul procesului declanșat anterior.     

Premierul Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu și i-a răspuns cu fapte: „Patru ani de zile nu s-au făcut lucrările acolo”
Politică

Premierul Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu și i-a răspuns cu fapte: „Patru ani de zile nu s-au făcut lucrările acolo”

Premierul Ilie Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu, care l-a acuzat că a lăsat Craiova în frig, și i-a răspuns arătându-i faptele: „Eu sunt de vină că la Craiova au fost alocate pentru CET 168 de milioane de euro timp de 4 ani de zile și nu s-au făcut lucrările acolo?”, a spus el, la Digi 24. Citește și: Bolojan, cel mai dur atac la investițiile care înseamnă „bani aruncați pe geam”. Vizate, stadioanele baronilor locali Premierul Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu și i-a răspuns cu fapte Bolojan a reluat acuzația că centrala licitată inițial era prea mare: „Un proiect prost care a fost făcut acum câțiva ani de zile, de 295 de megawați electrici, în timp ce necesarul de energie este de maxim jumătate cât a făcut asta”.  În octombrie 2025, premierul a mai vorbit despre acest proiect: „„Am făcut proiecte eronate: am proiectat la Craiova o centrală de peste 200 megawați deși nu e nevoie de o asemenea centrală. La licitație nu s-a prezentat nimeni. Finanțăm pierderile. La Gorj, la fel. Nefăcând ce trebuie nu avem producție în bandă”. Acum, el a spus că un împrumut luat în 2025 de la EximBank, de 70 de milioane de euro, nu va mai fi rambursat „niciodată”. „Eu sunt de vină că la Craiova au fost alocate pentru CET 168 de milioane de euro timp de 4 ani de zile și nu s-au făcut lucrările acolo? Bolojan a numit oameni în consiliul de administrație sau am avut vreo responsabilitate directă pe tema asta? Eu sunt de vină că anul trecut au mai luat un împrumut de 70 de milioane de euro de la Exim Bank, pe care nu-l vor mai rambursa niciodată tot de la statul român, pentru care, în afară de a plăti certificate de CO2 sau alte lucruri nu au investit acolo? Haideți să discutăm foarte deschis lucrurile. Eu nu fac acuzații, v-am dat niște cifre. Dacă s-ar fi realizat proiectul pe fonduri europene, dacă Ministerul Energiei, dacă societatea comercială care este acolo, conducerea, cei care i-au numit pe ei în consiliul de administrație, Primăria Craiova, care este clientul de bază acestei companii, ar fi gestionat cu atenție lucrurile, nu am fi ajuns într-o astfel de situație.   Aceste situații se rezolvă nu prin căutarea unui vinovat acum, ci se rezolvă printr-un proiect serios care trebuie făcut acolo, prin licitații făcute la prețuri de piață, ținând cont de realitățile din această piață de energie și, într-adevăr, printr-un sprijin dat de la Guvern, prin diferite posibilități, direcționarea unor fonduri europene, fonduri de modernizare, în așa fel încât să avem o centrală dimensionată la capacitate în mod corect la Craiova și nu un proiect prost care a fost făcut acum câțiva ani de zile, de 295 de megawați electrici, în timp ce necesarul de energie este de maxim jumătate cât a făcut asta. Dar asta înseamnă să stai pe proiecte, să lucrezi, să tratezi lucrurile serios și, din păcate, o astfel de centrală nu poate fi realizată de pe o zi pe alta. Aici e vorba de doi, trei ani de zile”, a declarat Bolojan. 

Singurul liberal pentru care Olguța Vasilescu își exprimă respectul public, pentru că a ajutat-o. În schimb, Bolojan este aspru certat
Politică

Singurul liberal pentru care Olguța Vasilescu își exprimă respectul public, pentru că a ajutat-o. În schimb, Bolojan este aspru certat

Singurul liberal pentru care Olguța Vasilescu își exprimă respectul public, pentru că a ajutat-o: fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja. Într-o lungă postare pe Facebook, în care se plânge că acest guvern nu o susține, ea îi dedică mai multe paragrafe laudative fostului demnitar PNL. Citește și: DOCUMENTE Vodafone a distrus sistemul informatic al Registrului Comerțului după ce a încasat 138 de milioane de lei în parteneriat cu alte două firme Burduja este într-o relație extrem de amicală și cu Piedone Popescu.  În schimb, premierul Ilie Bolojan este din nou aspru certat de primarul PSD al Craiovei.  Singurul liberal pentru care Olguța Vasilescu își exprimă respectul public „La venirea domnului Burduja, pentru care am tot respectul fiindcă a fost SINGURUL liberal care ne-a dat o mână de ajutor, am încercat să găsim soluții cu noua societate. Mi-a cerut să o preia primăria. Am spus că nu pot prelua un mort, că am avut în curte și vechea Termoficare. Că ar fi mai bine să fac o nouă societate. M-a asigurat atunci că prin PNRR se vor aloca fonduri. Am sprijinit cu ce am putut să se întâmple asta: avize, autorizații etc. Din păcate, la licitație nu s-a prezentat nimeni. Și acum am înțeles și de ce: doar o treime din bani venea din fonduri europene, două trebuia să le pună ministerul”, a scris Olguța Vasilescu, pornind de la situația Electrocentrale Craiova, companie a ministerului Energiei. În schimb, ea i-a criticat pe fostul ministru PNL al Energiei Virgil Popescu și pe premierul Bolojan. „Desprinderea Electrocentrale Craiova de CEO s-a făcut sub ministeriatul domnului Virgil Popescu. Știți cumva de la ce partid e? Eu am aflat DIN PRESĂ că se va separa Craiova de CEO! Am solicitat consultări și a venit o doamnă care îmi explica faptul că nu trebuia să ne consulte pe noi, fiindcă e societatea guvernului (...) Sincer, mă așteptam ca în loc de reproșuri și minciuni, să dați o mână de ajutor la colegul dvs de partid să își îndeplinească obligațiile. Ale lui, nu ale Primăriei. La Ilie Bolojan mă refer. Fiindcă Electrocentrale e în curtea lui. Și dacă nu îi pasă de craioveni, măcar de banii pe care îi dă firma Ford Otosan bugetului de stat să îi pese și de energia electrică pe care o produce, mai ales că e o perioadă complicată pentru sistemul energetic”, a scris primarul PSD al Craiovei. 

Primarul PNL din Oradea, ironii către Olguța Vasilescu: Craiova dansează, dar nu reabilitează termoficarea
Politică

Primarul PNL din Oradea, ironii către Olguța Vasilescu: Craiova dansează, dar nu reabilitează termoficarea

Primarul PNL din Oradea, Florin Birta, ironii către Olguța Vasilescu: „La Craiova se dansează pe muzică, dar nu se reabilitează sistemul de termoficare”, a scris Birta pe Facebook. Criticile sale vin la câteva zile după ce primarul PSD al Craiovei l-a atacat dur pe premierul Ilie Bolojan pentru că nu acceptă plata unui ajutor către Electrocentrale Craiova - care aparține ministerului Energiei. Citește și: BREAKIN Bolojan ar fi reușit o reducere-șoc a deficitului bugetar: doar 7,65%, față de ținta de 8,4% - surse presă Primarul PNL din Oradea, ironii către Olguța Vasilescu: Craiova dansează, dar nu reabilitează termoficarea „Ministrul Energiei a solicitat prin memorandum, în vara anului 2025, un ajutor de 350 milioane lei, ca să se plătească din datoriile societăţii, datorii făcute tot la stat, pentru certificatele de CO2, şi ca să se poată face reparaţiile necesare iernii. Doar că premierul Bolojan s-a opus alocării acestei sume. De ce? Întrebaţi-l! Astfel că nu s-au putut face reparaţii capitale la cele două grupuri energetice”, s-a plâns Vasilescu, în ianuarie.  Acum, Birta își bate joc de Vasilescu pe care o acuză că face spectacol, iar „politica se face lăutărește”. „Diferenta dintre Oradea și Craiova în ceea ce privește sistemul de termoficare. Aceeași muzică dar rezultate diferite. Ultimul atac dinspre PSD spune despre Ilie Bolojan că „nu cântă din același playlist” și că ar putea veni momentul să „schimbăm lăutarul”.   O metaforă interesantă. Doar că realitatea din teren spune altceva.   La Oradea, „lăutarul” a cântat pe note clare: investiții, fonduri europene, modernizare și sisteme care funcționează.   Rezultatul: oamenii au căldură.   La Craiova, unde playlistul politic pare mereu respectat, sistemul de termoficare a rămas vechi, fragil și dependent de improvizații.   Rezultatul: frig, avarii și explicații televizate.   Astăzi, Ilie Bolojan încearcă să facă la nivel de țară ceea ce a făcut la Oradea. Mai puțin spectacol, mai multă administrație. Mai puține scuze, mai multă muncă. Mai puțină politică, mai multă infrastructură.   Poate că problema nu e că Bolojan nu “cântă” din playlist, poate problema e că de ani de zile, la Craiova se dansează pe muzică, dar nu se reabilitează sistemul de termoficare.   Când administrația devine spectacol iar politica se face lăutărește, nu e de mirare că la primul ger, se oprește muzica”, a scris Birta, pe Facebook. 

Muncitorul indian care a sărit în lac și a salvat o fetiță în Craiova va deveni cetățean de onoare al orașului
Eveniment

Muncitorul indian care a sărit în lac și a salvat o fetiță în Craiova va deveni cetățean de onoare al orașului

Bărbatul care a salvat fetița aflată în pericol de înec în Parcul Romanescu din Craiova este cetățean indian și lucrează în România ca muncitor necalificat în construcții. Pentru gestul său de curaj, acesta va primi titlul de cetățean de onoare al municipiului Craiova, a anunțat duminică primarul orașului, Lia Olguța Vasilescu. Cine este Vipan Kumar, bărbatul care a intervenit Potrivit informațiilor transmise de edil pe Facebook, salvatorul se numește Vipan Kumar, are 47 de ani și se află în România din data de 22 iunie 2024. Citește și: ANALIZĂ România a ajuns să plătească pe dobânzi mai mult decât banii atrași de la UE De aproximativ o lună, acesta este angajatul unei firme din comuna Malu Mare, sat Preajba, județul Dolj, unde lucrează ca muncitor necalificat în domeniul construcțiilor. Vipan Kumar urmează să obțină permisul de ședere în România. Titlul de cetățean de onoare pentru gestul de curaj Pentru curajul și omenia de care a dat dovadă, Primăria Craiova a decis să îi acorde titlul de cetățean de onoare al orașului. Autoritățile locale speră ca gestul său să devină un exemplu pentru comunitate. Totodată, primarul a anunțat că și ceilalți craioveni care au sărit în lac pentru a ajuta fetița vor fi premiați, urmând ca autoritățile să ia legătura cu aceștia. Controverse privind lipsa gardului de protecție la lac În mesajul său, Lia Olguța Vasilescu a făcut referire și la lipsa unui gard de protecție în jurul lacului din Parcul Romanescu, subiect aflat de mai mult timp în atenția publică. Edilul susține că a dorit montarea unui gard de protecție încă din anul 2016, în timpul lucrărilor de reabilitare a parcului, însă proiectul nu a fost aprobat la nivel central. Primarul Craiovei acuză blocaje la Ministerul Culturii Potrivit edilului, ministrul Culturii de la acea vreme, Vlad Alexandrescu, s-ar fi opus montării gardului, invocând protejarea patrimoniului și a aspectului parcului. „Am vrut să montăm gardul în 2016, dar ministrul Culturii de atunci ne-a transmis un raport prin care ne acuza că ‘distrugem’ parcul”, a scris Lia Olguța Vasilescu, menționând că au existat obiecții inclusiv privind camerele de supraveghere sau sistemul de irigații. Argumente privind siguranța copiilor Primarul a adăugat că a atras atenția comisiei ministeriale asupra riscurilor reale pentru copii, amintind de accidente produse iarna, când cei mici se dau cu sania pe dealuri și ajung în lac. Potrivit edilului, aceste argumente nu au fost suficiente pentru a obține avizul necesar.

VIDEO Un nepalez a salvat o fetiță din apele înghețate ale lacului din Parcul Romanescu, Craiova
Eveniment

VIDEO Un nepalez a salvat o fetiță din apele înghețate ale lacului din Parcul Romanescu, Craiova

Un nepalez a salvat o fetiță din apele înghețate ale lacului din Parcul Romanescu, Craiova, arată filmările distribuite pe rețelele sociale. Imaginile arată mai mulți cetățeni care privesc de pe malul lacului, precum și câțiva bărbați care pornesc spre fată, dar nu reușesc să ajungă la ea.  Citește și: Concediu prelungit: Grindeanu, dispărut din viața publică din 23 decembrie 2025. Surse: ar fi în Brazilia, în vacanță. PSD condus, de facto, de familia Olguța Vasilescu La final, un nepalez a reușit să intervină decisiv, până la apariția unor echipaje specializate.  Un nepalez a salvat o fetiță din apele înghețate ale lacului din Parcul Romanescu, Craiova Potrivit publicației argespress.ro, salvatorul avea 48 de ani, fetița - doar cinci ani. „Fetiță ar fi ajuns pe gheața lacului alunecând cu sania. Potrivit informațiilor, imediat după incident, tatăl fetiței, dar și alți cinci bărbați au încercat să intervină, intrând în lac. Din cauza gheții fragile, aceștia au rămas însă blocați, fără a putea ajunge la copil. Singurul care a reușit să străbată apele înghețate a fost cetățeanul nepalez, care, în ciuda frigului extrem și a epuizării, a continuat să lupte pentru a ține copila la suprafață. Atât fetița, cât și salvatorul ei au fost scoși în cele din urmă de echipajele de intervenție și transportați la spital, fiind diagnosticați cu hipotermie severă. Medicii au confirmat că ambii sunt în viață, exclusiv datorită intervenției rapide și decisive a bărbatului”, scrie argespress.ro. Publicația susține că subprefectul Doljului a filmat acțiunea, dar nu s-a implicat mai mult.  Un consilier local, medicul Teodor Sas (PNL), i-a mulțumit salvatorului: „Un om venit din Nepal, la muncă în orașul nostru, a sărit în apa înghețată a lacului din Parcul Romanescu și a salvat o fetiță de doar 5 ani. Fără să se gândească la el. Fără camere. Fără aplauze. Doar cu un curaj incredibil și o inimă mare. Poate că destinul l-a adus în Craiova tocmai pentru acest moment. Pentru a salva o viață.   In calitate de consilier local, îi mulțumesc public pentru gestul său eroic și cred cu tărie că orașul nostru are datoria să-l onoreze așa cum se cuvine.   De aceea, cer public doamnei primar și colegilor din administrația locală: – să fie recompensat și sprijinit pentru gestul făcut; – să arătăm că acest oraș știe să-și respecte eroii, indiferent de naționalitate.   Umanitatea nu are granițe.   Curajul nu are pașaport.   Iar Craiova trebuie să fie un oraș care nu uită.   Multă sănătate și recuperare grabnică copilei, tatălui acesteia și tuturor celor care au sărit în ajutorul fetiței.   Respect, recunoștință și numai bine acestui salvator, care a reușit să înoate prin apele înghețate și să țină copila la suprafață până în momentul în care pompierii au ajuns la fața locului”. 

O judecătoare din Craiova protestează împotriva găștii Savonea: Știu că poate însemna finalul carierei mele
Justiție

O judecătoare din Craiova protestează împotriva găștii Savonea: Știu că poate însemna finalul carierei mele

Sorina Marinaș, judecătoare la Secția Penală a Curții de Apel Craiova, a anunțat că va protesta sâmbătă, în fața Judecătoriei Craiova, transmițând mesajul „așa nu se mai poate”, deși este conștientă că gestul ar putea însemna sfârșitul carierei sale de magistrat. Judecătoare din Craiova, protest împotriva sistemului Într-un mesaj publicat pe Facebook, judecătoarea afirmă că protestul reprezintă un act de solidaritate justificat de situația actuală din justiție. Citește și: Numărul magistraților revoltați împotriva regimului Savonea s-a triplat, și Kovesi a semnat Sorina Marinaș precizează că întreaga sa carieră s-a construit exclusiv prin concursuri și examene, fiind numită judecător la vârsta de 26 de ani, fără a promova prin interviuri. Protestul este anunțat pentru 13 decembrie, ora 17:00, și este descris ca fiind pașnic, apolitic și decent. Temeri privind represalii ale Inspecției Judiciare Cu o zi înainte, judecătoarea declara că se așteaptă la repercusiuni din partea Inspecției Judiciare împotriva magistraților care au vorbit public despre disfuncțiile din sistemul de justiție. Aceasta susține că astfel de reacții instituționale riscă să reducă la tăcere vocile critice din magistratură. Un nume deja cunoscut în spațiul public Sorina Marinaș a intrat anterior în atenția publică după ce Inspecția Judiciară a declanșat o anchetă împotriva sa, în urma unei postări în care explica motivele condamnării unui bărbat la 30 de ani de închisoare pentru tentativă de omor asupra soției. De asemenea, ea se numără printre sutele de magistrați care au semnat un mesaj de susținere pentru procurorii și judecătorii implicați în dezvăluirile Recorder. În contextul acestor dezvăluiri, mii de oameni au protestat în ultimele zile în orașe precum București, Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu și Brașov, cerând reformarea sistemului de justiție și protejarea magistraților care semnalează problemele interne.

EXCLUSIV MApN, la un pas să falimenteze Avioane Craiova cu penalități uriașe. Fabrica statului, tratată mult mai rău decât companiile străine
Investigații

EXCLUSIV MApN, la un pas să falimenteze Avioane Craiova cu penalități uriașe. Fabrica statului, tratată mult mai rău decât companiile străine

Generalul de brigadă Ion Cornel Pleșa, șeful Direcției generale pentru armamente (DGArm) din cadrul Ministerului Apărării Naționale, vrea să impună penalități de aproape 20 de milioane de euro Fabricii de Avioane Craiova. Suma ar trebui plătită pentru un contract de 55 de milioane de euro ale cărui prevederi nu au fost îndeplinite, consideră MApN. Într-adevăr, Fabrica de Avioane Craiova nu a respectat termenele de modernizare, respectiv de livrare, a celor zece avioane IAR-99 necesare pentru antrenamentul viitorilor piloți de F-16. Decizia Armatei, de a impune penalități de aproape 40% din contract, poate duce la falimentul fabricii din Craiova. Citește și: Sexy-coafeza lui Grindeanu, cu care se plimba cu Nordis, a zburat de la Exploatarea Apelor Prahova Pentru comparație, MApN i-a impus penalități de doar 8,5 milioane de euro companiei General Dynamics la un contract de aproape 900 de milioane de euro, adică sub 1%.   Nicu Fălcoi, directorul general al Avioane Craiova, a declarat pentru DeFapt.ro că primele avioane vor fi livrate până la sfârșitul anului, dar DGArm nu vrea să semneze niște acte adiționale prin care să accepte motivele obiective care au dus la întârzierea contractului. General Dynamics, penalități sub 1% Direcția generală pentru armamente, condusă de generalul de brigadă Ion Cornel Pleșa, gestionează toate achizițiile militare pentru Ministerul Apărării Naționale. În ianuarie 2018, de exemplu, s-a semnat un contract de aproape 900 de milioane de euro pentru achiziționarea a 227 de transportoare Piranha V de la compania General Dynamics European Land Systems - Mowag. Pentru nerespectarea termenul de livrare al primelor 36 de blindate, DGArm a impus penalități maxime de doar 8,5 milioane euro, adică sub 1% din contract. Avioane Craiova, penalități de 1,3%, în primă fază Doi ani mai târziu, în vara anului 2020, Fabrica de Avioane Craiova a câștigat un contract de 55 milioane de euro. Obiectul: modernizarea a zece avioane IAR-99, care urmau să fie folosite pentru antrenamentul piloților. DeFapt.ro a dezvăluit că DGArm a impus inițial penalități de numai 3,6 milioane lei, echivalentul a 700.000 de euro (1,3% din contract), pentru că avioanele nu au fost livrate la termen.  Dar contractul cu Avioane Craiova prevede că DGArm poate impune penalități nelimitate în cazul acestui contract. Noi penalități, de aproape 40% Nicu Fălcoi, noul director al Avioane Craiova, a declarat pentru DeFapt.ro că DGArm vrea să penalizeze din nou fabrica pentru întârzieri. „Situația la Avioane Craiova este una extrem de dificilă în acest moment. Dacă ei vor insista pe executarea scrisorilor de garanție, pe penalitățile care vor să ni le dea, nu știu ce se va întâmpla cu programul acesta de modernizare IAR-99. Urmează să instituie alte penalități, de 90-100 de milioane lei. Deci, situația este foarte… Exact, 20 de milioane de euro la contract de 55 de milioane de euro”, a declarat directorul Nicu Fălcoi. Fălcoi: „Vorbesc cu zidurile la DGArm” Acesta a explicat că, într-adevăr, întârzierile există. Însă mai mult din cauza unor motive obiective, potrivit lui Fălcoi. „Au existat și motive care pot fi imputate companiei Avioane Craiova SA. Dar sunt și multe întârzieri legate de furnizori. Situația din Ucraina, războiul din Israel, și așa mai departe. (…) Nimeni nu vrea să încalce legea, dar atâta timp cât există un contract între statul român și statul român, mie mi s-ar părea că se pot face niște acte adiționale la acel contract. Și, din păcate, DGArm nu prea e deloc dispus. Mi s-a părut că vorbesc cu zidurile în momentul în care am avut discuții cu ei”, a explicat Nicu Fălcoi. Penalitățile vor putea fi impuse după ce Fabrica Avioane Craiova va începe livrarea avioanelor IAR-99 către Ministerul Apărării Naționale. Ultima speranță, dublul ministru Miruță Radu Miruță, ministrul Economiei, poate decide soarta Fabricii de Avioane Craiova după ce a preluat ca interimar și funcția de ministru al Apărării. Contactat de către DeFapt.ro, ministrul Radu Miruță a transmis că este la curent cu situația tensionată dintre Fabrica de Avioane Craiova și conducerea DGArm. „Sunt preocupat să revigorăm activitatea de la Craiova, să poata fi finalizată modernizarea avioanelor care face parte din pregatirea piloților pe F 16. Au fost întârzieri în livrarea de soft ale partenerului israelian, am avut discuții aplicate cu aceștia și ne așteptăm ca în scurt timp să se dezmorțească ce era blocat”, a declarat ministrul Radu Miruță. Până atunci, în cursul acestei săptămâni, directorul Nicu Fălcoi va mai avea o întâlnire cu conducerea DGArm.   

Bolojan a desființat unul din proiectele lui Burduja: inutila extindere a electrocentralei Craiova
Politică

Bolojan a desființat unul din proiectele lui Burduja: inutila extindere a electrocentralei Craiova

Premierul Ilie Bolojan a desființat unul din proiectele lui Burduja: inutila extindere a electrocentralei Craiova, unde trebuia construită o capacitate nouă de producție de energie electrică și termică pe gaze naturale în cogenerare de înaltă eficiență, cu putere instalată de 295 MW.  Citește și: Sondaj PNL/INSCOP pe București: Băluță, Ciucu, Anca Alexandrescu și Drulă în top 4 intenție de vot Joi seara, într-un interiu la Antena 3, Bolojan a oferit acest proiect drept exemplu al proastelor politici în energie, chiar dacă nu i-a menționat numele lui Sebastian Burduja, ministru PNL al Energiei din iunie 2023 în iunie 2025. Bolojan a desființat unul din proiectele lui Burduja „Am făcut proiecte eronate: am proiectat la Craiova o centrală de peste 200 megawați deși nu e nevoie de o asemenea centrală. La licitație nu s-a prezentat nimeni. Finanțăm pierderile. La Gorj, la fel. Nefăcând ce trebuie nu avem producție în bandă”, a spus Bolojan, potrivit transcrierii de pe site-ul Antenei 3. La ce s-a referit premierul: în august 2025, Profit anunța că Electrocentrale Craiova și Ministerul Energiei, care este acționar majoritar, abandonează un grant de peste 162 de milioane de euro din PNRR. „Încetarea contractului de finanțare nerambursabilă, încheiat pe 29 iunie 2023, vine după ce, la licitațiile organizate de Electrocentrale Craiova pentru contractarea lucrărilor de construire a noii centrale, nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă, astfel că procedurile de achiziție au fost anulate”, scria Profit.  În iunie 2023, ministrul PNL al Energiei, Sebastian Burduja, se lăuda, potrivit unei declarații consemnate pe site-ul ministerului Energiei: „Așa cum am promis, am reușit închiderea acestui jalon important din PNRR în timp record și la termenul asumat. Mulțumesc tuturor celor care au depus eforturi, pe parcursul timpului, pentru atingerea acestui obiectiv important. Investiția de la Craiova este proiectată pentru a beneficia de cele mai noi tehnologii în domeniu, fiind o garanție pentru toți craiovenii pentru acces sigur la energie electrică și termică, cu emisii scăzute de CO2, ceea ce înseamnă un aer mai curat și o calitate a vieții mai bună pentru întreaga comunitate”.  În plus, așa cum spunea premierul Bolojan, Electrocentrale Craiova are datorii uriașe: ele au ajuns la peste 969 milioane de lei în 2024, pierderile de anul trecut fiind de 433 milioane de lei.  DeFapt.ro a scris că directoarea Electrocentrale Craiova, Voica Lorena, era o absolventă de drept de la Spiru Haret, cu o carieră de consilier juridic. Ea și-a secretizat salariul pe care urmează să-l primească de la această companie. Olguța Vasilescu îl atacă pe Bolojan pentru că nu dă bani Tot joi, cu câteva ore înainte de declarația lui Bolojan, primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, acuza Guvernul pentru dezastrul de la Electrocentrale Craiova: „Situația financiară a societății care, insist asupra acestui lucru, nu aparține de Primăria Craiova, ci de guvern, este fără ieșire și insolvența trebuie declanșată cât mai repede. A fost născută moartă, ca să salveze CEO de la faliment. Cerința ministrului Ivan de a primi de la guvern bani pentru a face o majorare de capital să o salveze, a rămas fără ecou de la premier, care a trimis totuși ceva la Electrocentrale Craiova: corpul de control. Ca să găsească probabil motive să își justifice inacțiunea. La discuțiile mele cu premierul, a început să îmi dea exemplu Oradea. L-am întrerupt fiindcă nu e aceeași situație. Acolo totul ține de primărie, nu de guvern, iar banii pentru reabilitare la Oradea au fost luați, ani la rând, de la Guvernul României, când au fost niște premieri mai darnici, dar și aceia doar cu el, nu și cu restul...”. 

Primăria Craiova, condusă de Olguța Vasilescu, vrea să dea 1,1 milioane euro pe un teren care, acum un an, costa de zece ori mai puțin - acuză o consilieră USR
Politică

Primăria Craiova, condusă de Olguța Vasilescu, vrea să dea 1,1 milioane euro pe un teren care, acum un an, costa de zece ori mai puțin - acuză o consilieră USR

Primăria Craiova, condusă de Olguța Vasilescu, vrea să dea peste 1,1 milioane euro pe un teren care, acum un an, costa de zece ori mai puțin, acuză o consilieră USR din Consiliul Local al municipiului Craiova, Emilia Neagu. Ea este agent imobiliar și prezintă pe pagina de Facebook documentele care îi confirmă acuzațiile. Citește și: Grindeanu se opune ca România să ajute R.Moldova dacă este atacată și îl contrazice pe șeful Armatei Primăria Craiova vrea să dea 1,1 milioane euro pe un teren care costa de zece ori mai puțin „Se aprobă raportul de evaluare având ca obiect preţul de pornire al negocierii achiziţionării, de către municipiul Craiova, a imobilului-teren, în suprafaţă de 21700 mp. din acte şi 22016 mp. din măsurători, situat în municipiul Craiova, Aleea 1 Şimnic nr.82, înscris în Cartea funciară nr.200724, în cuantum de 5.865.466 lei, echivalent a 1.152.600 euro, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.             (2) Valorile prevăzute la alin. (1), nu includ TVA”, se arată într-un proiect de hotărâre a Consiliului Local.  Proiectul este inițiat de primarul Lia Olguța Vasilescu.  În documentele prezentate consiliului, există o evaluare a unui evaluator ANEVAR, care susține că aceasta ar fi valoarea de piață a terenului.  Însă consiliera USR Emilia Neagu prezintă fotografia unui document notarial care ar arăta că același teren ar fi fost achiziționat, în 2024, cu doar 100.000 de euro.  „Același teren fusese cumpărat anul trecut de actualii proprietari cu 100.000 euro. Sunt agent imobiliar de aproape 30 de ani, dar un câștig de 12 ori în doar un an nu am văzut nici măcar în perioada de boom imobiliar dinainte de criza din 2009.   Așa că, dragi craioveni, nu mai dați vina pe agențiile imobiliare că „umflă prețurile” — Primăria Craiova e campioana la majorat prețuri”, a scris, pe Facebook, consiliera USR Emilia Neagu.    

EXCLUSIV MApN a penalizat Avioane Craiova cu 3,6 milioane de lei pentru nelivrarea avioanelor IAR-99 necesare viitorilor piloți de F-16
Investigații

EXCLUSIV MApN a penalizat Avioane Craiova cu 3,6 milioane de lei pentru nelivrarea avioanelor IAR-99 necesare viitorilor piloți de F-16

MApN penalizează Avioane Craiova pentru IAR-99 cu 3,621 milioane de lei pentru nerespectarea contractului privind modernizarea și livrarea la termen a zece avioane. Întârzierile par să fi fost generate, în principal, de firma israeliană Elbit Systems, care nu a furnizat la timp avionica și softul pentru modernizarea avioanelor IAR-99. Dar Victor Munteanu, directorul general al Avioane Craiova, a invocat, oficial, clauza de forță majoră din cauza războiului din Ucraina.   Citește și: Pregătirea piloților de F-16, sabotată de Avioane Craiova, care nu a livrat avioanele de antrenament IAR-99. Compania dă vina pe Elbit (Israel) Oricare ar fi fost motivele, cert este că a fost afectat grav programul de pregătire al piloților militari care urmau să se antreneze pe avioanele IAR-99 pentru a putea face trecerea la avioanele de luptă americane F-16. Contractul, semnat în august 2025 Compania Avioane Craiova, deținută de Ministerul Economiei, a câștigat un contract de 275 milioane lei, fără TVA, în urma unei licitații organizate de Ministerul Apărării Naționale pentru modernizarea a zece avioane IAR-99. La solicitarea DeFapt.ro, Ministerul Apărării Naționale a transmis că, la data de 14 august 2020, s-a semnat contractul cu compania din Craiova. Acesta prevedea revitalizarea și modernizarea a zece aeronave IAR-99 Standard, instruirea personalului beneficiarului, precum și un pachet de suport logistic.  Nu au fost declarați subcontractanți, dar au apărut pe parcurs Avioane Craiova nu a declarat subcontractanți în timpul procedurii de atribuire și nici în timpul derulării contractului. Ulterior, compania deținută de Ministerul Economiei a primit un avans de 98.175.000 lei de la MApN (30% din valoarea contractului). Între timp, Avioane Craiova a semnat un contract pentru proiectare cu Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” (INCAS). Apoi, a mai semnat un contract, cu compania israeliană Elbit Systems, care se obliga să livreze avionica și softul pentru cele zece avioane IAR-99. Iar de aici au început să apară problemele. Nici un avion livrat, 20 de luni de întârziere Avioane Craiova și-a asumat prin contract să livreze cinci avioane în februarie 2024, iar restul, treptat, până la data de 14 martie 2025. Compania, însă, nu a livrat niciun avion până acum. Ministerul Apărării Naționale a transmis, la solicitarea DeFapt.ro, că Avioane Craiova a solicitat prelungirea termenului de livrare de trei ori, invocând apariția unui eveniment de forță majoră. Prima dată, în aprilie 2022, solicitarea a fost respinsă ca nefondată. S-a invocat forța majoră În urma celei de-a doua solicitări, Avioane Craiova a primit decalarea termenelor de livrare inițiale cu șase luni. Iar cea de-a treia solicitare se află în analiză, compania Ministerului Economiei fiind nevoită să depună documente suplimentare în susținerea acesteia.  „Avioane Craiova S.A. a invocat efectele războiului din Ucraina ca eveniment de forță majoră, care a afectat livrarea anumitor echipamente esențiale din compunerea sistemului de avionică. Acest lucru a dus la întârzieri în lanțul de aprovizionare, implicit în livrarea echipamentelor de către Elbit Systems Ltd. către Avioane Craiova S.A”, potrivit MApN. Sindicalistul Peța, supărat pe Ucraina Victor Peța, președintele Sindicatului Liber din Avioane Craiova, a explicat pentru DeFapt.ro cum s-a ajuns în această situație. „Proiectarea pe care INCAS s-a angajat să o facă a avut întârzieri”, a spus sindicalistul Victor Peța. Tot el a declarat că echipamentele de avionică au fost comandate de israelieni de la fabrica Honeywell din SUA. Fabrică care a livrat cu întârziere avionica către Elbit, motivând că întâietate ar avea armata ucraineană. „Era totul pentru front. Totul pentru victorie! (…) Acesta este adevărul în ceea ce privește războiul din Ucraina”, a declarat Victor Peța. MApN penalizează Avioane Craiova pentru IAR-99 Acesta pare a fi singurul argument pentru care Avioane Craiova a invocat „forța majoră”. Totuși, Avioane Craiova nu are nici un contract direct semnat cu compania americană Honeywell. Mai mult, arată surse din cadrul MApN, pentru a putea activa clauza de „forță majoră”, mai întâi trebuia ca aceasta să fi fost invocată de Elbit Systems în contractul pe care îl are în derulare cu Avioane Craiova. Abia apoi, Avioane Craiova, în baza documentelor depuse de Elbit, putea invoca „forța majoră” în contractul cu MApN.   Dar Ministerul Apărării Naționale nu a marșat la motivele invocate de Avioane Craiova. „Pentru livrarea cu întârziere a unor echipamente ce compun pachetul de suport logistic inițial, MApN a perceput Avioane Craiova S.A. penalități de întârziere în valoare totală de 3.621.397,22 lei”, a transmis MApN la solicitarea DeFapt.ro. Piese produse în SUA, dar importate din Ucraina? Victor Munteanu, directorul general al Avioane Craiova, a încercat să argumenteze teza forței majore spunând, pentru DeFapt.ro, că „destul de multe importuri se făceau din Ucraina și ne-au afectat foarte tare”. La observația că echipamentele de avionică sunt importate de Elbit din SUA, nu din Ucraina, Victor Munteanu a reacționat nervos: „Îmi faceți un interogatoriu sau ce? Cum să clarificăm? Ce să clarificăm?” Întrebat dacă Elbit Systems a invocat clauza de forță majoră în relația cu Avioane Craiova, Victor Munteanu a reacționat din nou nervos. Directorul, agitat când vine vorba de Elbit „Compania Elbit are contract cu Avioane Craiova, nu cu Direcția Generală de Armamente (a MApN - n.r.). Am invocat la Direcția Generală de Armamente o clauză de forță majoră și am avut ca suport un document de la Camera de Comerț a județului Dolj”, a adăugat Munteanu pentru DeFapt.ro. Directorul general al companiei din subordinea Ministerului Economiei a renunțat la orice discuție pe subiect atunci când a fost întrebat dacă Avioane Craiova va recupera penalitățile impuse de MApN de la compania Elbit Systems. „Refuz să mai răspundă la întrebări. Sunt tendențioase și nu, nu mai răspund”, a închis Munteanu conversația cu DeFapt.ro. Cinci avioane ar putea fi livrate în octombrie Totuși, potrivit sindicalistului Victor Peța, pe data de 16 septembrie 2025, ora 4.30, compania Elbit Systems a livrat ultima variantă de soft omologată la sol. „Începând de mâine (joi – n.r.), se reiau zborurile de testare. După aia, tragerile din poligon, apoi tragerile cu tunul într-unul din poligoanele Statului Major al Aviației”, a precizat Victor Peța. Peța a ținut să spună că Elbit Systems ar fi mințit în răspunsul transmis către DeFapt.ro pentru un articol anterior, în care compania israeliană spunea că nu are nici o legătură cu integrarea softului. „Integrarea softului este clauză în anexa contractului. Se ocupă Elbit. Elbit s-a deplasat de mai multe ori aici, a constatat care sunt observațiile piloților. S-au întors în Israel, au făcut corecții. Am primit varianta omologată de Elbit la sol. Ea urmează să fie pusă pe avion și în urma zborurilor de încercare sperăm ca softul să fie validat și în zbor”, a mai spus Victor Peța. Dacă totul decurge normal și nu vor apărea alte nereguli, primele cinci avioane ar putea fi livrate către MApN până la sfârșitul lunii octombrie. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră