„N-o s-avem bani pentru investiții, parcuri, pasaje, asfaltări”, spune Nicușor Dan, după ce Guvernul a tăiat din nou alocarea pentru Capitală

„N-o s-avem bani pentru investiții, parcuri, pasaje, asfaltări”, spune Nicușor Dan, după ce Guvernul a tăiat din nou alocarea pentru Capitală. Potrivit primarului general al Bucureștiului, din cele 10 miliarde de lei colectate din impozitul pe venit de la bucureştieni, 3,8 miliarde de lei merg la Primăria Capitalei, 130 de milioane de lei la Consiliul Judeţean Ilfov, 4,8 miliarde lei la primările de sector şi 1,4 miliarde lei la bugetul de stat.
„N-o s-avem bani pentru investiții”, spune Nicușor Dan
„De ce, după ani de zile în care Primăria Capitalei a avut bani mai puțini decât sectoarele, ăsta a fost motivul după care s-a convocat referendumul, pentru care bucureștenii au înțeles și au votat DA la acest referendum, de ce dai și mai mulți bani la sectoare? E absurd, Primăria Capitalei are mai multe atribuții decât primăriile de sector. Și Primăria Capitalei avea până acum de trei ori mai puțini bani și acum are de cinci ori mai puțini bani decât primăriile de sector (...)
Și toate celelalte lucruri pe care bucureștenii le așteaptă – investițiile în parcuri, locurile de joacă, pasajele care trebuie consolidate, străzile care trebuie asfaltate… Nu mai zis zic de investiții, cum ar fi banca de țesuturi sau Prelungirea Ghencea, pur și simplu n-o să avem bani pentru ele”, a spus Nicușor Dan la TVR Info.
El a spus că proiectul legii bugetului ar putea fi amendat, la propunerea USR, dar a arătat că nu sunt mari șanse ca acesta amendament să fie votat de majoritate: „De obicei amendamentele Opoziției nu trec, că am fost și eu acolo patru ani, sau trec așa, câteva, pe chestiuni foarte punctuale și cu impact mic”.